99 matches
-
de afaceri. În ceea ce privește gaullismul, trebuie subliniat faptul că aceste relații au fost rareori bune în timpul generalului de Gaulle. Abia sub președinția lui Georges Pompidou și mai tîrziu a lui Jacques Chirac partidul gaullist a cîștigat favorurile patronatului spre deosebire de giscardieni sau centriști. În ciuda legăturilor lor cu capitaliștii, centraliștii aveau și o aripă de stînga, mai autentică și mai radicală decît red Tories. De aceea nu este nici excepțional, nici surprinzător să constatăm că centraliștii au făcut coaliții guvernamentale cu partidele muncitorești. După
Partidele politice din Europa by Daniel L. Seiler () [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
respectînd legea, adică implicit pe calea compromisului: cuvîntul era golit de sens. În Italia, împotriva propunerii integraliste a lui Giuseppe Dossetti de a forma, în 1948, un guvern monocolor creștin-democrat pentru a promova o societate creștină, s-a impus linia centristă a lui De Gasperi, deschisă "laicilor". În Germania, CDU-ul a trecut de la programul de la Ahlen (1947), favorabil economiei planificate, la "Principiile de la Düsseldorf", mai liberale. Deschiderea recentă a grupului PPE din Parlamentul de la Strasbourg către conservatorii britanici merge în
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
unei mici lucrări împreună cu Francesco Olgiati, Il programma del PPI come non è e come dovrebbe essere, îi reproșa partidului că nu era atent la revendicările Sfîntului Scaun față de Statul italian. La celălalt pol, Guido Miglioli dorea reprezentarea proletariatului. Linia "centristă" a lui Sturzo, majoritară, promitea un partid democratic, cu o viziune pluralistă a societății. Organizarea PPI beneficia de rețeaua formată din numeroasele organizații și asociații catolice prezente în Peninsulă, fără a mai socoti rețeaua diocezană și parohială. El putea să
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
trecut de la clerico-moderantism la clerico-fascism în numele ordinii și a unei iluzorii păci religioase; și, în sfîrșit, linia "populară", provenită din curentul intransigent, solidă pe plan ideologic (nu erau posibile înțelegerile cu fascismul), dar care se găsea pe o poziție strategică centristă imposibil de menținut. O altă contradicție provenea de la posibila autonomie față de ierarhie: parabola PPI-ului demonstrează că un partid, chiar aconfesional, dar care se pretinde de inspirație creștină, nu se putea menține fără sprijinul Sfîntului Scaun. Acesta dorea în special
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
a fi incapabil de a stăvili comunismul. Am menționat deja cazul alegerilor municipale de la Roma din 1952, cînd De Gasperi a refuzat ideea unei "liste civice", deschisă dreptei, inclusiv neofasciștilor: ea contravenea ideilor democratice ale DC și liniei sale politice centriste. La 20 martie 1954, el a amintit la Consiliul Național al DC că aceasta nu era "un partid confesional, emanația autorității ecleziale", ci un partid laic. Revista iezuiților, Civiltà Cattolica, i-a dat o replică în numărul din 3 aprilie
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
s-a instalat un întreg arhipelag de curente și de orientări 15, cu granițe nesigure și schimbătoare, reunite în jurul unor personalități, reviste, uneori al unui program politic. Fenomenul a apărut de pe vremea lui De Gasperi, el însuși situîndu-se pe poziții centriste, în timp ce dreapta moderată era reprezentată de Stefano Jacini, iar aripa de stînga era organizată de către Giovanni Gronchi și mai ales de Giuseppe Dossetti și de revista Cronache Sociali. Acest fenomen s-a accentuat după moartea fondatorului: curentul sindical și Base
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
-ului, unde sînt violent combătute de o "stîngă" animată de Rosa Luxemburg. Condamnarea tezelor lui Bernstein de către Kautsky, acest "Papă al marxismului", principalul teoretician al SPD-ului și fără îndoială al Internaționalei, este mult mai nuanțată, avînd în vedere poziția "centristă", mediană, a acestuia din urmă34. Formal obținută la Congresul de la Hanovra, din 1899, ea nu aduce totuși schimbări majore, iar tezele lui Bernstein vor cîștiga în mod discret audiență în cadrul "adevăratului partid": numeroși membri permanenți ai organizației, o fracțiune considerabilă
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
a putut totuși constata divergențele profunde existente între minoritatea de stînga din ISM, îndreptată către unitatea de acțiune cu Kominternul, aripa dreaptă care se opune cu toate forțele sale acestei strategii și centrul, neputincios în a opera o sinteză. Poziția centristă permite conservarea unui discurs aparent coerent și acceptabil de către toți, dar nereușind să realizeze acordul între aceste analize prea divergente, ea se vede incapabilă de a defini o strategie pentru acțiune. Ultima reuniune internațională a ISM, pînă la dispariția sa
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
Căderea Imperiilor Centrale. Sfîrșitul Primului Război mondial Februarie 1919: Conferința de la Berna. Tentativa de reconstituire a unității Internaționalei a II-a Iulie-august 1920: Congresul de la Geneva al Internaționalei a II-a 5-7 decembrie 1920: Conferința de la Berna a partidelor socialiste centriste 22-27 februarie 1921: Conferința de la Viena a fondării Uniunii Partidelor Socialiste pentru Acțiune Internațională (UPSAI) Aprilie 1922: Conferința de la Berlin a celor trei Internaționale Mai 1923: Constituirea la Hamburg a Internaționalei Socialiste a Muncii (ISM) prin fuziunea Internaționalei a II
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
Menotti Serrati în Italia, nu fac sau nu mai fac parte din partid. Rezistența la frontul unic traversează granițele ideologice. Cele două partide care se opun ferm sînt partidul francez și italian. În primul caz, regăsim o direcție mai degrabă "centristă", în timp ce în al doilea, este vorba despre una "stîngistă". Cele două partide au totuși particularitatea de a fi cunoscut un congres al sciziunii, ceea ce face ca demersul IC să fie foarte greu de acceptat. Evoluția KPD Cel de al III
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
săi l-au părăsit pentru a forma partidul socialist autonom, apoi partidul socialist unificat, în timp ce alții sînt încă indeciși. În fața scadenței prezidențiale, două strategii sînt avute în vedere de către reprezentanții necomuniști ai stîngii: o alianță a socialiștilor și a formațiunilor centriste sau o coaliție socialistă-comunistă. Gaston Defferre reprezentînd prima opțiune, eșuează în tentativele sale de constituire a unei federații muncitorești. François Mitterrand, care nu este membru SFIO, o alege pe a doua. El pune pe picioare o federație a stîngii democratice
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
democratice, contrazice tradiția și analiza leninistă a statului. În plus, secretarul general conduce modernizarea necesară a partidului într-o manieră brutală, creînd, în timp, multe probleme și ranchiune. Pentru moment, PCE joacă rolul de opozant constructiv și moderat în politica centristă a lui Suarez. Această politică îl face să depășească pragul de 10% la alegerile legislative din 1979. Acesta va fi apogeul său. Reiese că ieșirea din clandestinitate a celor trei partide comuniste din sudul Europei întărește comunismul occidental. Pe parcursul cîtorva
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
mai înclinați să învețe și să înțeleagă noile modele de cetățenie. Ceilalți își exprimă dezacordul în diverse forme absenteism, vot pro-testatar... Se remarcă deja atît în statele membre, cît și în interiorul Parlamentului european, formarea unui clivaj nou care separă partidele centriste de partidele situate la extreme. Sînt considerate în sens larg partide de centru cele social democrate, cele liberale sau partidele creștin democrate. În timp ce acestea susțin construcția europeană, partidele extremiste folosesc retorica națională pentru a se opune acestui proces 26. Există
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
anturajul lui Carol cel Mare, acei iconoduli moderați ale căror Cărți caroline vor servi mult timp drept referință Bisericii latine din Occident; Sfântul Toma din Aquino; "mijlocitorii" din secolul al XVI-lea; și cinefilii catolici din secolul XX. Această postură centristă respinge adorația, care este idolatrie, condamnă execrația, care ar fi un refuz fanatic al lumii (contemptus mundi) și acceptă imaginea ca mediere indispensabilă, în același timp pedagogică și liturgică. Forma ca transitus spre divin. Restricție jansenistă sau permisivitate manieristă? Un
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Anastasia (poate chiar țareviciul) să fi scăpat (sau să fi fost făcuți scăpați). §§§§§§§§§§§§§§§§§§ Armistițiul a fost semnat de șeful delegației franceze condusă de mareșalul Foch și de șeful delegației germane condusă de Matthias Erzberger. Erzberger era catolic, membru al Partidului Centrist și se declarase de la început împotriva declanșării războiului. El fusese trimis de cancelarul Max von Baden la 8 noiembrie. Erzberger a semnat Acordul de Armistițiu în urma telegramelor imperative primite de la Hindenburg și de la noul cancelar, socialistul Friedrich Ebert. Dreapta germană
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
celelalte atentate teroriste din fatidica zi de 11 septembrie 2001 (vezi September 11). Clinton a urmărit, chiar înainte de câștigarea primului mandat prezidențial, să adapteze linia democrată la necesitățile economice ale momentului, reconsiderând o serie de programe sociale dintr-o perspectivă centristă, mai degrabă decât de centru-stânga, urmărind dinamizarea economiei ca garanție a asigurării bazei necesare implementării unor importante programe sociale (vezi AFDC). Făcând parte din generația celor ce doreau să schimbe lumea în perioada contraculturală a anilor șaizeci (vezi COUNTERCULTURE), pe când
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
de neant, un nimeni care generează o pluralitate de euri"49. Dar nimicul întrupat ca Nimeni nu poate crea prin sine. Omul nu poate crea decât în ipostază de persoană. Cu o ascuțime excepțională, Părintele Stăniloae combate simultan diversele teze centriste repudiate de filosofia postmodernă, fără, însă, a cădea în capcane de felul celei în care s-a lăsat prins Alexandru Mușina, care, de fapt, îi preia pe alții. Căci deconstrucția metafizicii centrului la postmoderni se face spre a dovedi suficiența
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
relaționeaz] percepțiile tipurilor adecvate de activitate sexual] cu concepții mai largi despre forme politice adecvate, feministele radicaliste (cum ar fi separatistele lesbiene) au tendința de a fi suspicioase în leg]tur] cu tipurile de activit]ți sexuale promovate în regimurile centriste: în cadrul c]sniciei, heterosexuale, monogame, reproductive, private, intr-o relatie bine definit] și așa mai departe. Multe feministe consider] c] o activitate sexual] atât de precis definit] faciliteaz] în mod direct subjugarea politic] a femeilor. Jill Johnston, în Lesbian Nation
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
mai mult de 94% din voturi s-au îndreptat către primele două alternative, toate celelalte alternative sunt puțin relevante în ordinea clasamentului. Cu toate acestea, am observat creșterea scorurilor pentru alternativele numărul trei și patru (Buliga, Godea), considerate a fi centriste (acestea au obținut scoruri mult mai bune sub regula aprobării și Borda decât sub regula majoritară). Este important să menționăm că, în fapt, candidatul Partidului Comunist (Igor Dodon) - alternativă care a ieșit pe locul doi - nu este o alternativă extremistă
Un experiment privind regulile de vot la alegerile locale din Chişinău – Republica Moldova. In: Competenţa politică în România by Andrei Vlăducu, Dinu Guţu () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1575]
-
urmare, logica vizuală cere ca ele să nu fie egale ca lungime. Atunci când ele sunt egale avem o contradicție vizuală între egalitatea în lungime și inegalitatea în funcțiuni. Simetria axială a crucii romane servește mai bine poziția verticală decât simetria centristă a crucii grecești. Când partea de sus a barei verticale este mai scurtă decât cea de jos, diferența dă o expresie vizuală diferenței funcționale. Ea justifică, de asemenea, un fapt de care ne vom ocupa în curând; un element din partea
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
Primul eveniment de mare importanță pentru mișcarea socialistă a fost Conferința Internațională de la Zimmerwald, care a început la 5 eptembrie 1915. Cei 38 de delegați care reprezentau 11 țări europene. Aici s-a constituit gruparea zimmerwaldiană , care va combate linia centristă, condusă de Leon Kautsky. Delegații socialiștilor români, participanți la Conferință, au ținut discursuri cu caracter antirăzboinic, dar și de necesitate a menținerii unității clasei muncitoare și de eliminare din ideologie a concepțiilor sectare, periculoase pentru acțiunile viiitoare. În anul 1916
Rădăcinile socialismului românesc by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Science/91629_a_92995]
-
sovietizarea* ei. și Stalin este marcat de Revoluția Franceză: el trece de la teroarea obișnuită a Marea Teroare* din 1937-1938, exact ca Robespierre, care trecuse de la masacrele din septembrie 1792 la Marea Teroare din iunie-iulie 1794, și el adoptă o poziție centristă între extremiștii de dreapta și de stânga, tot așa cum arbitra Robespirre între Turbați și Indulgenți. Totuși, cam aici se opresc referințele care au comandat comportamentul conducătorilor bolșevici. într-adevăr, chiar și în faza ei extremă, Revoluției Franceze îi lipsesc două
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
sa exclusivă. începută în 1942, aceasta se transformă într-o epurare ucigașă. Mao și Liu Shaoqi reușesc astfel să adune în jurul lor un mic nucleu de militanți devotați, să distrugă tabăra „dogmaticilor” și să-i pună sub observație pe toți „centriștii”, de la Zhou Enlai la Peng Dehuai sau Chen Yi. Acum concluzia poate fi proclamată sus și tare: cel de-al VII-lea Congres al PCC, din aprilie-iunie 1945, exaltă „gândirea mao tzedun” și-i dă autorului întâietatea absolută. El marchează
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
legitimitatea democratică, incarnată de Adunarea constituantă aleasă la 25 aprilie 1975, se îndreaptă spre o altă direcție. în timp ce participarea ajunge la 92%, PCP nu obține decât 12,5% din sufragii, spre deosebire de aproape 38% pentru PS și 26,4% pentru partidul centrist (PPD). Acesta reacționează prin acțiuni menite, după modelul cubanez, să-i priveze pe democrați de mijloacele de exprimare - cotidianul pro-socialist A Republica și catolicul Radio Renascenșa sunt ocupate de „muncitori” - și să-i împiedice pe socialiști să creeze o diversitate
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
traumă, legitimată imediat de către alegători în martie 1983, a liberalilor din coaliția cu social-democrații în cea cu creștin-democrații. În Spania, votul de neîncredere constructiv a fost utilizat tot de două ori în 1980 de socialistul Felipe Gonzales împotriva primului ministru centrist Adolfo Suarez și în 1987 de liderul dreptei Antonio Hernandez Mancha împotriva primului ministru socialist Gonzales în ambele cazuri cu scopul precis de a evidenția rolul și credibilitatea opoziției și a liderului său. Pe lîngă acestea, unii cercetători și oameni
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino () [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]