KorAP: Find »[drukola/base=cerboaică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 6 >

136 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773

ALECU IVANGHILIA Misterul cerboaicei CARTE APĂRUTĂ CU SPRIJINUL MINISTERULUI CULTURII ȘI CULTELOR DIN ROMÂNIA (c) Editura JUNIMEA, Iași ROMÂNIA ALECU IVANGHILIA Misterul cerboaicei EDITURA JUNIMEA IAȘI 2005 "Îmi place să cred că lumea pe care am creat-o e un fel de cheie de boltă în univers, că neînsemnată așa cum e, la fel de neînsemnată precum acea cheie de boltă dacă ar dispărea, universul însuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
acoperiș de tablă ruginită sub care șoarecii își întemeiaseră colonii și-a încă ceva, desnădăjduit și enigmatic. Din copilărie, fratele ei mai mare văzând cât de năbădăios crește în frumusețea și neastâmpărul ei sălbatec, o desmerdase în derâdere strigând-o Cerboaica și Cerboaica îi rămase numele. "O să ajung bătrână ca soacră-mea și lumea tot așa o să mă strige", își spuse și gândi ce îngrozitor e să ajungă la vârsta ei și să nu aibă ce-și aminti. Începu să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
tablă ruginită sub care șoarecii își întemeiaseră colonii și-a încă ceva, desnădăjduit și enigmatic. Din copilărie, fratele ei mai mare văzând cât de năbădăios crește în frumusețea și neastâmpărul ei sălbatec, o desmerdase în derâdere strigând-o Cerboaica și Cerboaica îi rămase numele. "O să ajung bătrână ca soacră-mea și lumea tot așa o să mă strige", își spuse și gândi ce îngrozitor e să ajungă la vârsta ei și să nu aibă ce-și aminti. Începu să se-mbrace. Răceala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
etuvă, părea cavou deschis din care fața bătrânei o înfiora cu prezența ca o amenințare, gonind-o cât mai repede de-acolo Ochi ei încordați se obișnuiră cu întunericul. Ușorul gâlgâit ca de copil adiind din pieptul bătrânei îi dădu Cerboaicei încredințarea că bătrâna nu se prefăcea. Era o biată femeie puțintică la trup, obosită de viață, cu ochii, când te privea în față, ca niște mucuri de lumânare, gata să se stingă. Prindea viață în obraji și se înviora numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
barieră, și-n partea cealaltă, câmpul și pădurea din depărtare topindu-se albăstrui în dealul din fața orașului. "Aveam paisprezece ani când l-am auzit de peste gard pe viitorul meu soț că mă strigă cum mă striga și frate-miu Nicolae: Cerboaica! Hai cu nenea să fugim în pădure!" Cineva se mișca, în liniște, în spatele ei. Dar, nu, nu. Nu era nimeni. Nici o umbră. Țipenie. Numai vântul care mișca totul. "Prea mult am stat îngropată în casă. Prea mult m-am temut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
o speranță de isihast flămând, amușinând aerul cu nările delicate, străvezii, rotindu-și întruna ochii spre cer invadați de cețurile morții. Șoarecii și șobolanii, supraviețuind încă din smârcurile și grotele dinozaurilor, se târau epuizați, lăsându-se striviți sub copitele femeii Cerboaice care înainta stăruitoare, înlăturând obstacol după obstacol din calea ei, contopindu-se și lăsându-se în voia acelei magii negre, misterioasă și absurdă, prin care se încăpățâna să străbată cu-aceeași neșovăială sinucigașă apele morții și să ajungă "dincolo". În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
voia acelei magii negre, misterioasă și absurdă, prin care se încăpățâna să străbată cu-aceeași neșovăială sinucigașă apele morții și să ajungă "dincolo". În prima noapte spre dimineață cerul a căzut într-o lumină arzătoare și rece de metal. Femeia cerboaică s-a trezit tremurând goală în tufele de salcie și-n malurile râpoase de dincolo de pădure, zărind în depărtare ultimul salt în cascadă al lupilor de stepă goniți ca de diavol. Poate chiar de diavol judecând după salturile lăsate în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
salcie și-n malurile râpoase de dincolo de pădure, zărind în depărtare ultimul salt în cascadă al lupilor de stepă goniți ca de diavol. Poate chiar de diavol judecând după salturile lăsate în urmă îngroșate de cadavre. În a treia noapte Cerboaica și-a spus: "E îngrozitor! Trebuie făcut ceva! Așa nu se mai poate! O să înnebunesc." Era a treia noapte de când ochiul ei veghea drumurile, câmpurile, făgașele și malurile apelor cuprinse de acel terifiant elan irezistibil. De unde mai ieșeau!? Dar ieșeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
În ultima noapte se înstăpâni în lume ultima urgie: pe tot pământul se lăsă norul de broaște căzut din cer. Da, tunetul și liniștea dragostei se lasă loc în inimă când picioarele au isprăvit de călcat pe șerpi", își spuse Cerboaica în zori. Iarba albăstrind în coame de ceață, înspicată în lucirea stinsă a stelelor, ca argintul frunzelor de pelin, unduitoare și somnoroasă, arunca acum valuri de verzime înalturilor sumbre, cu toate că încă foșgăia pe dedesubt de lighioane și vietăți strivite; gândaci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
aer, într-un fel de buimacă măreție, apoi prăbușindu-se amenințător, peste corpurile lățite dinainte, epuizate de elanul vital, stâlcindu-le și prefăcându-le într-o pastă densă, scorțoasă, cornoasă, în care tălpile se năclăiau ca-ntr-o nădejde înșelată. Cerboaica ridică fruntea spre stele să treacă ultimul vad. Picioarele, zvelte și pline, ieșiră la iveală în toată lungimea lor albă și fragedă, ca niște lujere de lumină. Făcându-și vânt să sară, păru că-i gata să zboare. Fusta i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-n vânt, izbucnire zburătăcită de aripi. Un luceafăr îi înflori în ochi, altul îi crestă gura mușcată de vânt, ca o rană vie. Un zgomot de crengi rupte și bolovani rostogoliți vesti de departe trecerea Cerbului. Boncăluitul lui răscoli pădurea. Cerboaica tresări, cu inima sărindu-i din piept: "Așa nu se mai poate! Trebuie făcut ceva", își spuse și deveni femeie în toată firea care știe că nu are bărbat. Ascultă cu toate simțurile încordate. În toată întinderea pâcloasă și mișcătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
aștepta. Sângele ei se aprindea, mistuindu-i carnea. Uneori, la amiază, când văpaia topea asfaltul și făcea să tremure ape de fum deasupra acoperișurilor, sufletul ei părea că se desprinde din carne, din trup, și fuge din nou ca o cerboaică adăpostindu-se în singurătatea pădurii. Se apuca de-o treabă și rămânea cu ochii în gol, uitând ce face. Un gol fierbinte îi alunecă prin coapsei. Să fi vrut, ar fi avut unde, și tot n-ar fi putut pleca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-i aștepte. Nu, mamă. N-am unde mă duce și n-am pe cine dori decât pe cine știi. Fata mea, oftă bătrâna. Cât ești de naivă și câte mai ai de-nvățat! O să-nvăț dacă va fi nevoie, izbucni Cerboaica și se ridică tremurând ca varga de slabă și înăltuță cum era. Tu-l ai numai pe unul de așteptat, pe Tom, pe bărbatu-tu. Eu îi am pe tustrei băieții de așteptat și de jelit. Du-te și te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
și vrea s-o însoțesc și eu... Dacă-ți spun, te superi și nu-mi dai voie. La o petrecere la care s-ar putea să vină și fratele tău... Tom!? Da. S-ar putea, nu știu. M-a rugat Cerboaica. Bine, dar de ce nu merge ea? Sau de ce nu merg eu, dacă vine Tom! Toma, Tomiță, e frate-miu mai mare. Tu!? Ce să cauți tu, acolo? se sperie fata. Nu ești invitat. Și-acolo vin nemți, s-ar putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Ce se întâmpla? De ce-l aștepta? Cumnată-sa coborî și-i puse palma peste gură. Sssst! O simți neliniștită, ca un foc gata să izbucnească. Ce-i? Ce s-a mai întâmplat!? Nu s-a-ntâmplat nimic, nimic, scutură capul Cerboaica. Sssst, îl rugă iar, strângându-l de mână, și continuă să-l tragă după ea afară, lipindu-se de el, în îngustimea scărilor prin care lunecau ca printr-o hrubă fără aer. Buimăcit cu totul de-ntâmplare, se-ntreba dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
se îngăduia să-l poarte, fie și-o noapte, câteva ore, oricât, era ca și cum fratele mai mare, în carne și oase, s-ar fi întors și l-ar fi bătut pe spate, ocrotitor, făgăduindu-i toate plăcerile și bucuriile lumii. Cerboaica era de-a dreptul nebună în noaptea aceea, ce-o apucase, cum să-i aducă un costum de-al lui Bădia?! Ce va zice mâine dimineață maică-sa când va vedea? Ce va zice Tom când se va întoarce? Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
de șuierul vântului care se izbea în acoperiș, tânguitor și gâfâit, ca un semnal îndepărtat de locomotivă care spintecă tăcerea unei câmpii. Numai noaptea asta fierbinte, care ne face să ne pierdem mințile! Irina, cu misterele ei, și pe urmă Cerboaica gata să-l îmbrace gigea și să-l ia... Unde să-l ia? Ce-a apucat-o? Nici nu-l suferea în preajma ei, și-acum, deodată, tam-nesam... Inima îi bătea la fel de puternic, să-i spargă pieptul, tâmplele îi zvîcneau ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Se simțea mândru de asta. Soția lui Tom, cel mai vestit bărbat din familia și din orașul lor, avea nevoie de el! De ocrotirea lui, indiferent unde se ducea și ce se pregătea să facă, unde-l târa după dânsa. Cerboaica reușise s-o înșele pe bătrână, să se furișeze pe lângă veghea sau prin somnul ei, și să vină, cum promisese, cu unul din cele trei costume ale lui Tom, cel bej, cu pantofii ascuțiți cu tocuri... Luă, tremurând, costumul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
prea mare. Se dovedi că haina-i era într-adevăr puțin cam largă, dar nu cine știe ce, îl făcea mai bărbat bombându-i umerii și pieptul. Pantofii aveau tocuri înalte, așa că-l săltară puțin, și-acum, măsurându-se în treacăt, fără ca Cerboaica să-l observe, constată că erau deopotrivă, poate că ea totuși cu un deget mai înaltă. Era înaltă și subțire, numai să te lase s-o privești! Să te lase să stai lângă ea ca lângă o apă în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
pe iarbă. Să mototolească și să facă praf hainele lui Tom, care stăteau pe el prea țepene, stânjenindu-i mișcările. Hai să fugim! strigă uitându-se peste umăr la noaptea care venea după el trăgând covorul de stele în jos. Cerboaica abia-l ajunse din urmă, respirând zgomotos, cu nările dilatate: Mai încet! se rugă. Sunt cu tocuri înalte. Am înțeles. Nu știu ce mi-a venit. Ia-mă de braț. S-ar putea să ne-ntâlnim cu cineva. S-ar putea. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
plicul acesta și-l dai prefectului. Aha! Asta era! Își dădu capul pe spate și-o privi jignit, furios și-nveselit totodată: Va să zică... ăsta-i secretul! De asta... Mama bănuia, dânsa ceva, săraca, dar nu știa... Du-te dracului! Măgarule! izbucni Cerboaica și-i întoarse spatele rupând-o la fugă îndărăt. "Bine. Prea bine" își spuse Miluță și păși, hotărât, înainte. CAPITOLUL 4 Se strecură pe la bisericuță, prin spatele haznalei, prin spărtura din gardul liceului. Se agăță de burlanul ruginit și-ncepu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
și trase cu urechea: auzi întâi huruitul metalic, greoi și hurducat de pe drum, apoi sforăitul lui Miluță, lângă ușă, cu întreruperi, ca și cum s-ar fi înecat, și-și spuse că totul e bine. Inima îi bătu repede, ușurată de povară. Cerboaica răsufla ușor, abia se-auzea. Se cunoaște și după asta că nu-i muncită, își spuse și, foindu-se prin casă, începu să se îmbrace. Cu ochii încordați, nimeri geamul și-l crăpă încetișor. Lumina lăptoasă năvăli buimacă înăuntru, cenușie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
sălbateci, de mânz care nu suferă zăbala, ca ea, bătrâna, cu toate drepturile de stăpână, să plece fruntea și să-i îngăduie orice fără să crâcnească. Piciorul alb, gol, rotunjit în pulpă voinică de femeie frumoasă, se întinse prin somn. Cerboaica șopti ceva fără să se deștepte și răsucindu-se se-ntoarse pe spate, lăsând-o să vadă ochiul dracului cu care era însemnată: alunița care-i râdea sub buric. Era demonul care-o mâna mereu și-i da acea stare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-o să vadă ochiul dracului cu care era însemnată: alunița care-i râdea sub buric. Era demonul care-o mâna mereu și-i da acea stare de nestare, acel soroc de înstrăinare și nestatornicie. Trase cearșaful învelind-o cu grijă. Cerboaica își aminti la trezire cum văzuse prin somn un zăvod scoțând urlete prelungi, tânguitoare, apoi altul, aplecându-se peste ea și-ncepând să schelăie. Se uit mai bine și pricepu că erau mai mulți adunați pe muchia dealului, cu urechile ciulite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
cât era de lung, cu fața îngropată în pernă, parcă s-ar fi ferit de lumină, îmbrăcat în hainele lui Tom. Se repezi la noră-sa și-o smuci de umăr. Fată, scoală! Auzi? Lasă-mă! Mai lasă-mă! scânci Cerboaica buimacă și se răsuci pe partea cealaltă, gata să adoarmă din nou. Bătrâna n-o slăbi. Tu i le-ai dat? Cerboaica se ridică în capul oaselor, încolăcindu-și brațele lungi și subțirele ca de copil în jurul genunchilor. Da, eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]