52 matches
-
notate însă prin vreun minus, sau prin vreun adaos (...)? Vreau să spui, talentul sau intransigența morală au ceva din surplusurile ridicule și periculoase (...)? Să fie într-adevăr poetul un exemplar sortit să fie fatal și <<greu cenzurat de moarte>>?"422 Chiasmul existent în articol creează simetrie, nu uniformizare, element ce asigură aceeași spațialitate aproape arhitecturală pentru vastitatea romanului și la care am mai făcut referire. De asemenea armonios, două perechi de personaje, Fred Vasilescu/Ladima și Emilia Răchitaru/ D., marchează cei
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
lucrând asupra cuvintelor prin separarea lor de context, prin eliminarea elementelor de legătură; absența articolului face ca substantivele să devină generice: tempo d'api (Sovente una riviera), vento a frugare ginepri (I morți). Nici alegerea figurilor retorice nu este întâmplătoare: chiasmul, antiteza, elipsa, oximoronul, enjambamentul sunt menite să evidențieze fiecare vocabula, să o separe de curgerea strofei și să o ridice din continuum-ul frazei. Ți șo. În te tutta smarrita / alza bellezza i seni, / s'incava ai lombi în soave
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
puțin inspirat, prozei artistice respective. În al doilea rând, în multe cazuri sunt preluate numai unele procedee ori modalități de utilizare a unor figuri de stil, cu precădere din limba literară a secolului al XVII-lea: topica progresivă, encliza predicatului, chiasmul frazeologic, tehnica de alcătuire a comparațiilor, reflexul acestor utilizări la nivel imagistic etc. De exemplu, în literatura română veche există comparația levogiră (B ca A − topica inversă fiind influențată și de retorismul biblic al adresării) cu comparant de mare anvergură
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
fi recunoscut și chiar definit prin formulele stilistice pe care le-a consacrat. Jencks afirmă că printre cele mai reprezentative figuri retorice postmoderne se numără paradoxul, oximoronul, ambiguitatea, dubla codificare, "armonia dizarmonioasă", amplificarea, complexitatea și contradicția, ironia, citarea eclectică, anamnesis-ul, chiasmul, elipsa etc. În urma aplicării acestora, postmodernismul îi apare ca fiind "schizofrenic față de trecut: la fel de determinat să rețină și să păstreze aspecte ale trecutului, precum este să meargă înainte; încântat de regenerare, și totuși dorind să se elibereze de formulele moarte
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
figura angoasei și a sacrilegiului. Apariție fulgurantă și amenințătoare, una din "umbrele" pe care subconștientul le proiectează din neant, masca realizează un contrast violent, ireductibil cu mizanscena maladiv-voluptuoasă a sacrilegiului. Nicolae Vermont ne face părtași la ponderea malefică a acestui chiasm pe care-l realizează prin gestul sacrileg vestala impudică, recomandând capul sfântului martirizat ca obiect al satisfacției sale erotice. Florile care înconjoară pe platou capul tăiat într-un sens decorativ-licențios, asemeni unei coroane de lauri, sunt menite să confere un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sfâșietoare zbateri lăuntrice: „Dar vameșul îi taie calea dreaptă / el.................. viermele cu trupul de aloe / strângând supt piele cârjile lui noe / prin straturile nopții și m-așteaptă / la capete de pod prin vene strâmte...” (rnde cu oasele poți deschide Paradisul); chiasmul: „cu ciori de fum în vârf o neagră miere / o miere neagră destupată mie...” (Domnișoara infirmieră); antanaclaza: „Tu ce ascunzi în gura ta augustă? / sihastrul Pă întreabă // un sihastru / hrănindu-se-n pustiul meu sihastru / cu mană rouă larvăși lăcustă
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
antiparastaza (argumentația contra obiecțiilor față de negativul acuzat, încheiată prin elogiul acestuia), paradiastola (amestecul de afirmații pozitive și negative despre pozitiv și negativ), diasirmul (retorica afirmației sinuoase între pozitiv și negativ în raport cu obiectul vizat), paramologia (afirmația-momeală, de introducere a unui raționament), chiasmul etc.139 Întrucât prin astfel de procedee, ironia vizează, de regulă, ridiculizarea unui obiect sau a unei situații aparent elogiate, sunt dificil de ignorat imixtiunile și complicitățile între aceasta și celelalte moduri ale comicului. Așa se explică de ce, de pildă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
semantic, sintagmatic sau tematic), o structurare internă și o ierarhizare a materiei sale, constituindu-se ca strategie discursivă, în dependență cu intenția de comunicare a enunțiatorului. Prin extensie contextuală și amplificare și prin asociere cu alte figuri sintactice (anadiploză, epanadiploză, chiasm) se poate ajunge la structuri antitetice ample, care favorizează, prin intermediul termenilor ce funcționează ca indici focalizatori, interpretarea, prin contra-opinie, a unei realității obiective: La-nceput, pe cînd ființă nu era, nici neființă,/ Pe cînd totul era lipsă de viață și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
optația, deprecația, jurămîntul, dubitația, licența). Olivier Reboul prezintă o nouă taxinomie: (1) figuri de cuvinte: aliterația, paronomaza, calamburul, antanaclaza; (2) figuri de sens: metonimia, sinecdoca, antonomaza, metafora, litota, hipalaga, oximoronul; (3) figuri de construcție: elipsa, reticența, repetiția, antiteza, anacolutul, gradația, chiasmul, zeugma; (4) figuri de gîndire: hipotipoza, alegoria, ironia. Chaïm Perelman și Lucie Olbrechts-Tyteca arată cum se explică folosirea anumitor figuri determinate de nevoile argumentării. Pentru a scoate în evidență semnificația lor argumentativă, ei împart figurile în: (1) figuri de alegere
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
litota). Georges Molinié propune repartizarea figurilor în două subgrupe: figurile macrostructurale, a căror existență apare evident și material: alegoria, hipotipoza, prozopopeea (numite și figuri de gîndire) și figurile microstructurale, a căror existență nu este nici evidentă, nici întotdeauna efectiv izolabilă: chiasmul, hiperbatul (figuri de dicție, figuri de construcție și figuri de sens sau tropi). Figurile intervin la nivelul elocuției și constituie esențialul retoricii, pentru că tot ceea ce se vede sau, mai degrabă, tot ceea ce se aude, în manifestarea discursului, depinde practic de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
etc.)"; (3) figuri de gîndire, care regrupează îndeosebi figurile ironiei, paradoxului, ca și pe acelea ale intensității (hiperbola, litota etc.), ale enunțării și ale dialecticii (apostroful, prozopopeea, prolepsa, paranteza etc.); (4) figuri de construcție, adică figurile care funcționează asupra simetriei (chiasmul), diverse construcții atipice (anacolutul, asindetul, hipalaga, zeugma), ca și repetițiile și acumulările (anafora, epanalepsa, pleonasmul, gradația). Studiile contemporane asupra discursului sînt ferm angajate în spațiul semiotic, căutînd să dezvăluie încifrările construcțiilor de cuvinte, cu ajutorul instrumentelor semantice și al organonului sintactic
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
textuale, perioada este unul dintre planurile de organizare a textualității (prag maxim al descrierilor lingvistice), fiind rezultatul mai multor forme majore de conexiuni: a) conexiuni ritmice ale propozițiilor (prin repetarea fonemelor, grafemelor, lexemelor sau a sintagmelor), b) conexiuni lexico-semantice (paralelisme, chiasme, antiteze) și c) conexiuni propriu-zise, realizate prin conectori la nivelul frazei. V. frază, text. GREIMAS - COURTES 1993; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO-LINARES 2004. DH PERSOANĂ. Emile Benveniste a menționat, în 1966, că distincția realizată în gramatici
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fapt propriu unei ființări. Potrivit dictaturii judicativului, evenimentul (luat ca generic pentru toate "întâmplările ne-formale", încărcate non-judicativ) este propriu ființei înseși; poate deschiderii sale către Dasein, cum spune Heidegger, poate și acestuia în măsura în care ajunge el însuși în starea-de-deschidere; poate chiasmului, ca un fel de unitate a eului și lumii în Trup, despre care vorbește M. Merleau-Ponty. Pentru "regulile" non-judicativului, starea-de-deschidere, de exemplu, nu mai are nici un sens, cum își pierd sensul și toate "factele", prioritățile, ierarhiile din ființare (ființare privilegiată
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
întâmplă în fenomenologia constitutivă husserliană, unde "sintezele", pasive sau active, sunt originare, cum se întâmplă în analitica existențială heideggeriană, unde pozițiile de "subiect" și "obiect" nu mai semnifică funcții discursive importante, cum se întâmplă, de asemenea, în fenomenologia merleaupontiană, unde "chiasmul" (care nu are nici o legătură cu distincția dintre subiect și obiect) reprezintă originaritatea oricărui fapt "subiectiv" sau "obiectiv" ca "lume trăită" (monde vécu). Fi-ul însă, spunându-se (arătându-se și descărcându-se) pe sine gândirii înseși care se reconstituie
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un context în care alternativele sunt ierarhizate (amintind de scalele pragmatice propuse de Fauconnier 1975), denotația de focus se atribuie unui element ocupând una dintre extremitățile scalei (126). În termeni mai generali, este vorba de o strategie de formare a chiasmului (Croitor 2014, Zafiu 2014), cu toate efectele discursive antrenate de această figură sintactică. (126) Și toți cei ce voru lăsa casele-șu, sau frații, sau surorile, sau tatălu, sau muma, sau muiarea, sau satele, dereptu numele mieu, cu o sută de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
redundantă și cu o reluare a R2 de două ori: Schema 7 Dacă examinăm primele trei fraze din textul lui Schwob citat mai sus, observăm în același timp o progresie cu temă constantă și, în P2, o interesantă structură în chiasm care rematizează, în al doilea segment, tema celui dintîi (pronumele anaforic "ea"): Schema 8 Cele cîteva observații ne permit să formulăm următoarea concluzie: Orice text și fiecare frază care-l constituie are, pe de o parte, elemente referențiale recurente, presupuse
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
Crucea Sudului peste cel mai mare existent poem/ ca o rochie de seară flutură plânsul iubitei purtat de muson;/ flutură plânsul iubitei purtat de muson ca o rochie de seară/ străpunsă de fantomele peștilor-spadă ce navigau prin blestem". Reluarea în chiasm, de data aceasta, sugerează aceeași disipare a universului, aceeași pierdere pe mările marii călătorii, adică-n moarte. Textul de fapt pune sub semnul dispariției întregul univers uman, dar și întregul imaginar literar, iubirea, timpul, destinul. Universul acvatic, prezent prin "fantomele
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
poate organiza iradierea restului tumoral, fie prin iradiere convențională cu particule grele (28 de ședințe), fie mai eficient, cu condiția ca restul tumoral să nu fie foarte mare și să fie la o distanță mai mare de 1 cm de chiasmul optic prin gamma knife sau cyber knife, dispozitive care concentrează un mănunchi de fascicule gamma în regiunea tumorală într-o ședință unică, având rezultate mai rapide. în așteptarea rezultatelor iradierii, pacientul poate beneficia în continuare de tratament cu analogi de
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
trebuie să ne resemnăm în fața acestui determinism categorial. Există chiar și în limbile indo-europene proceduri discursive "atipice, centrifuge, chiar transgresive" 899, ce permit o reprezentare mai complexă a lumii, în care să-și găsească loc diversitatea antagonistă sau contradicția dinamică. Chiasmele, cuplurile lexicale antonime, oximoronii etc., prezente în limbajul primilor gânditori presocratici, în retorica poetico-filosofică barocă, în lexicul și sintaxa limbii germanice, mai ales din epoca romantică încoace, sunt exemple pe care profesorul francez încearcă să le scoată în evidență 900
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
zugrăvite, căci toate elementele lumii sensibile - câmpuri, praf, ploaie, oameni și boi - nu sunt figuri distincte, personaje profilate într-un decor natural. Cufundate în aurul luminii, ele își pierd conturul, își estompează identitatea în așa măsură încât, printr-un paradoxal chiasm, ceea ce se dă vederii nu este ceea ce apare în vedere și se propune drept imagine-pastel a exteriorității, ci perspectiva lăuntrică a celor ce dispar în inaparentul unei manifestări trans-aparente. Iar repetiția nu face decât să dea relief acestei sublimări prin
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în ochiul extaziat care o privește "din spate", în ochiul contemplației - cum spune Hugues de Saint-Victor -, interior față de ochiul trupesc și exterior față de ochiul "solar" al divinului. Ceea ce privește este privit, naște privirea; lumina ne privește în măsura în care ea face privirea. Chiasm care cuprinde - în același mănunchi de raze - atât lumina care "coboară din deal spre o vale", procesiunea în orizontul "opal" al lumii fenomenale, cât și lumina "urcând o vale spre deal", conversiunea spre orizontul "oval" al soarelui orbitor. Imaginea nu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ne joacă o festă, cea mai mică dintre toate, o primă deformare pe care o uităm aproape imediat. În oglindă stânga a devenit dreapta și viceversa ca în Două loturi, unde numerele câștigătoare sunt întocmai, dar „de-a-ndoaselea”, într-un diabolic chiasm. Oglinda caragialiană ne oferă astfel o primă ambiguitate, o vedere generatoare de confuzii minore, dar cu consecințe majore, dar și altceva mai puțin clar per speculum in enigmate cum spune Epistola Apostolului Pavel către Corinteni, atunci când încercăm să gândim raportul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
într-o stilistică care cores- punde generic hiperbolei, cu alte cuvinte devine accesibilă deformărilor. În Tempora, naratorul, un martor deloc inocent și evi- dent interesat al înregistrării unui destin excepțional, urmărește cariera studentului în drept, Coriolan Drăgă- nescu. Onomastica reflectă chiasmul unei dereglări de scală, prin altoirea de un ludic subversiv a grandorii prin evocarea confirmativă a numelui unui erou consacrat pe trunchiul comun și infirmativ al banalului. Căci nu există un inamic mai perfid al eroului decât banalul, ordinarul cotidian
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pasaj liric către următorul episod prozaic. Ajuns la bancă pentru a încasa cele două sume, Lefter este pus în fața a ceea ce cu sintagma de „ironie a sorții”, face ca în ecuația absolutului și a simetriilor perfecte să se strecoare un chiasm demonic, o inversiune malefică, pentru că demonologia privilegiază inversiunile. Reacția lui Lefter are ca și în celelalte episoade caracte- risticile unei crize de isterie : „ș-a-nceput să se jelească, să se bată cu palmele peste ochi și cu pumnii în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
absurdului la Eugen Ionescu ăBătrânul și Bătrâna în Scauneleă, la Becket ăVladimir și Estragon sau Lucky și Pozzo în Așteptându‑l pe Godotă cu obstinația pentru meca- nisme maniacal-ludice transferate limbajului. Reîntorcân- du-ne la Caragiale, inversiunea figurilor este esențială, chiasmul reglează și tensiunea care face din acest cuplu de forțe un dispozitiv alimentat în permanență de „setea de intemperanță” ăHoria-Roman Patapieviciă a unuia dintre personaje. Pe cei doi, Lache Diaconescu și Mache Preotescu, îi desparte onomastic o consoană, L și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]