2,171 matches
-
făcut în spiritul paginii originare, în spiritul dialogurilor lui René Gosciny și al desenelor lui Albert Uderzo. Gosciny se pare că obișnuia să spună: "Noi nu prea punem femei în Asterix, dar cînd punem, este Cleopatra!" Și ce femeie!, insistă cineastul să ne convingă (deși Monica Bellucci are mai degrabă un aer de bibelou capricios decît de regină fatală): "E extraordinară în postura reginei, și apoi, nasul acela..." Nasul Cleopatrei a făcut istorie (se știe, dacă el ar fi fost mai
Nasul Monicăi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14232_a_15557]
-
filmul, deci pentru care nu mai funcționează resortul surprizei, s-a trezit de cîteva ori rîzînd. Semn bun: comedia rezistă. În fond, așa cum rîdem a mia oară la Unora le place jazz-ul, să zicem (știm că Billy Wilder e cineastul favorit al lui Nae Caranfil), de ce n-am rîde a doua oară la acest ?... În fine, după film - aici am vrut să ajung -, fiind miezul nopții, lumea e direcționată spre o "Ieșire" care nu mai conduce sub cupola luxosului Mall
Unora le place cerșitul by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15032_a_16357]
-
deschide o ușă, și nimic nu mai e ca înainte", sună o replică în care, mai mult ca sigur, crede și scenaristul... Pînă și cerșitul, nearmat de o poveste, nu face doi bani... "Opereta" Filantropica trece "actualitatea" prin filtrul cinefiliei; cineastul se joacă, inteligent și cultural, cu stilurile, cu citatele, cu parafrazele, cu tehnicile. Rezultatul are viață și farmec, de unde și succesul de public. În același timp, privind lucrurile la rece (ca la a doua vizionare), în Filantropica există și "materie
Unora le place cerșitul by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15032_a_16357]
-
Cannes, Claude Lelouch a fost cel care, cu And Now... Ladies and Gentlemen, a închis festivalul. Acum 36 de ani, la prima lui participare în competiție, cu Un bărbat și o femeie, Lelouch cîștiga Palme d'or. Își amintește, azi, cineastul la 64 de ani: "Ieșeam de la Martinez cu Jean-Louis Trintignant și ne îndreptam spre Carlton, unde se anunțau rezultatele. Am văzut un tip fugind pe stradă, trecînd în trombă pe lîngă noi și urlînd: A cîștigat Lelouch! Ne-am oprit
Șabadabada, azi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15052_a_16377]
-
schimbă cam la fiecare zece ani, în funcție de noile tehnici. Încă sîntem departe de scriitura perfectă. Cinematograful nu are decît o sută de ani; literatura, la o sută de ani, nu era nimic. Eu fac, deci, cercetare..." Care sînt fricile unui cineast care virează totul în roz (pal, nu bombon) și în variațiuni de "șabadabada", ca Lelouch? "Mi-e frică de suferință. În schimb, nu mi-e frică de moarte, pentru că eu cred că viața e un vis din care moartea ne
Șabadabada, azi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15052_a_16377]
-
mistic, transcendental, religios, iar opera sa să rezoneze, pe cît de singular, pe atît de amplu, ca un clopot al altei lumi". N-aș lua însă drept peremptorii asemenea aserțiuni, nici măcar motto-ul cărții ales dintr-un cuvînt al reputatului cineast: "Arta este o formă de rugăciune. Omul nu trăiește decît prin rugăciune". Să zicem că acestea țin de gestica unei necesare rupturi și de tentația ingenuă a inițierii pe un palier necunoscut. O înțelegere flexibilă a naturii paradoxale a cinematografului
Filmul în trei proiecții by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15227_a_16552]
-
abstract; filmul cel mai documentar este și cel mai poetic". Așa cum încearcă să iasă din prizonieratul unei dogmatici ilustrative, E.D. nu vrea să cantoneze în cinefilia prea departamentală. Este adevărat însă că - aici Alex. Leo Șerban pune punctul pe i - cineastului omagiat i se atribuie o subclasare a cinefiliei, nu fără un surîs ironic sau snob către "ceilalți" - meteahnă poate a noului val: "Tarkovski învață din și dialoghează cu înțelepciunea lumii, pe care o descoperă, se pare, a fi una foarte
Filmul în trei proiecții by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15227_a_16552]
-
meteahnă poate a noului val: "Tarkovski învață din și dialoghează cu înțelepciunea lumii, pe care o descoperă, se pare, a fi una foarte anemică și rară prin cinemateci, în schimb bogată și densă în pinacoteci, natură, muzee...". În schimb, definirea cineastului rus prin comparare cu alți "ecraniști" nu se poate face decît prin apelul la "cinemateci" și astfel apologia pare să iasă din propriile fixații: inspiratorul Buñuel s-a raportat critic, observă autoarea, la "ipocrizia (inclusiv religioasă)", revoltat fiind împotriva unor
Filmul în trei proiecții by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15227_a_16552]
-
este templul în care viața capătă sens, este însăși dimensiunea antropologicului". Formulările sînt totuși indubitabil personale - încă o ruptură, de reflexul compilatoriu caracteristic meridianului filmologic local. Aportul hermeneutic original este sesizant alteori în spiritul "smereniei și nejudecării aproapelui", după exemplul cineastului elogiat, chiar dacă în sensul unei autarhii a enunțului. Fără a se intra în dialog cu alte viziuni, cel mai cunoscut la noi dintre opusurile tarkovskiene - Călăuza - nu este interpretat în spectrul kafkian, al unui spațiu blestemat, al devastărilor totalitare. Dimpotrivă
Filmul în trei proiecții by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15227_a_16552]
-
preț al "nejudecării aproapelui". În suita acestor stări, pe urmele observațiilor lui Alex. Leo Șerban (care-și intitulează comentariul "Un artist sovietic"), aș adăuga ca temă de reflecție întrebarea cît de fastă a fost influența unilaterală a unui Tarkovski asupra cineaștilor români din anii '80, cînd cinematograful european occidental se profila pregnant pe alte coordonate, reprezentate de pildă de Noul Film German. Dacă ferestrele nu ne-ar fi fost închise în această direcție, cineaștii noștri de frunte, cu excepția lui Pintilie, nu
Filmul în trei proiecții by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15227_a_16552]
-
fost influența unilaterală a unui Tarkovski asupra cineaștilor români din anii '80, cînd cinematograful european occidental se profila pregnant pe alte coordonate, reprezentate de pildă de Noul Film German. Dacă ferestrele nu ne-ar fi fost închise în această direcție, cineaștii noștri de frunte, cu excepția lui Pintilie, nu s-ar fi descoperit poate atît de nepregătiți în 1989, inerțiali în cultivarea unui cinematograf parabolic, alegoric, "transcendental": una dintre casele de filme din anii '90, condusă de Dan Pița, se intitula "Solaris
Filmul în trei proiecții by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15227_a_16552]
-
aparține directorului publicației, Ștefan Aug. Doinaș, sau "consilierului de număr", Alex. Leo Șerban. Dar în mod cert, printre performanțele acestuia din urmă, definitorie pentru aptitudinea criticului, este întrunirea, la colocviul introductiv al numărului special pe care-l moderează, a patru cineaști români, adunați de pe diferite meridiane ale planetei, destinului și generațiilor: Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Nae Caranfil, Cristi Puiu. În răsturnarea sistematică a scării de valori și a ordinii de priorități, care a fost dintotdeauna și e mai flagrant astăzi politica
Filmul în trei proiecții by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15227_a_16552]
-
De la prima propoziție rostită într-un tîrziu în discuție, "spațiul în film" e pentru el cel din ipostaza formativă a filmului de debut al lui Ciulei: "Păi, în Erupția, terenul cu vulcani noroioși era formidabil...". În ce privește pariul pentru viitor al cineastului, el este formulat abia în alte fascicole ale volumului, care-l fac antologic. Sînt confesiunile lui Pintilie la terminarea filmărilor pentru După-amiaza unui torționar, fragmentele din scenariul filmului și îndeosebi cea mai amplă dintre exprimările sale de pînă acum într-
Filmul în trei proiecții by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15227_a_16552]
-
antologic. Sînt confesiunile lui Pintilie la terminarea filmărilor pentru După-amiaza unui torționar, fragmentele din scenariul filmului și îndeosebi cea mai amplă dintre exprimările sale de pînă acum într-o publicație românească, prilejuită de dialogul epistolar cu Ștefan Augustin Doinaș. Este Cineastul față cu Poetul. Acesta din urmă încă îngrijorat - ca Tudor Arghezi acum 45 de ani, în revista Film - de avatarurile tehnicii și de seculara comparție cu teatrul, dar incomparabil mai receptiv la replica interlocutorului, tratat drept confrate. Valerian Sava Dumitru
Filmul în trei proiecții by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15227_a_16552]
-
eficient în executarea, cu metodă, a polemistului mai mult decît incisiv. Plecarea din țară în 1923 și stabilirea lui definitivă în Franța, la Paris, ucid poetul cu rădăcini în Herța și în strămoșii arendași din Fundoaia, pentru a da naștere cineastului angajat la studiourile „Paramount” și filosofului, apropiat și discipol al lui Lev Șestov, pe noul său nume Benjamin Fondane. Dar hiatul dintre cele două identități este iluzoriu. Chiar dacă majoritatea paginilor din Rimbaud le Voyou au, pe alocuri, textură autobiografică (în
Noiembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/13384_a_14709]
-
expoziției internaționale din 1924 de la București, momentul de vârf al avangardei românești. Nici printre participanții români, nici printre cei străini nu există însă vreun suprarealist. Orfiști, constructiviști, expresioniști, dadaiști cuminți. Printre expozanții străini se află și Hans Richter, cinefil și cineast, realizator de filme „abstracte”. În același an încep să ruleze și la București filmele mute ale lui Fritz Lang: Nibelungii și Dr. Mabuse, iar în 1926, faimosul Metropolis, versiune modernă a Turnului Babel în structuri constructiviste. Victor Brauner le urmărește
Centenar Victor Brauner by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13461_a_14786]
-
pentru una din cele mai importante distincții literare din America Latină, romanul columbianului Fernando Vallejo, El Desbarrancadero (Rîpa) a obținut rîvnitul premiu venezuelean Rómulo Gallegos 2003 (cîțiva dintre laureații anteriori: Llosa, Márquez, Carlos Fuentes, Roberto Bolano). Biolog de meserie, romancierul și cineastul Fernando Vallejo a anunțat că donează cei 100.000 de dolari ai premiului pentru îngrijirea cîinilor vagabonzi din Caracas. Pisicile din Atena Scriitorul grec Takis Theodoropoulos (n. 1954) are o bună cotă internațională. Pasionat de istoria și de gîndirea antică
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/13555_a_14880]
-
de la San Francisco, apoi urmărește aventurile unui tînăr hoț ce traversează America în anii marii depresiuni economice. Gurile rele s-au întrebat dacă nu cumva eșecul filmului său David Dale (cu Kevin Spacey și Kate Winslet) l-a determinat pe cineast să schimbe filmul pe literatură. Nici vorbă, răspunde Alan Parker în „The Guardian”. Au fost unii care au spus că nu voi mai face niciodată un alt film după asta. Dar eu nu sînt ca acei regizori francezi care fac
MERIDIANE () [Corola-journal/Journalistic/13602_a_14927]
-
Spania. Scurtul roman de 99 de pagini apărut la Ed. Aleph este un fel de voiaj interior, o întoarcere în trecut, pe fondul războiului și dezolării, pentru a vorbi despre durerea pierderii, despre uitare și vid esențial. Biografia lui Cocteau Cineast, poet, om de teatru și desenator, Jean Cocteau (1889-1963) a fost unul din creatorii cei mai fecunzi ai secolului XX. Dotat cu o capacitate unică de transformare, el a fost un veritabil barometru ce capta “aerul timpului”, îmbrățișînd sau precedînd
MERIDIANE () [Corola-journal/Journalistic/13602_a_14927]
-
este nevinovat de dragoste - și geniul lui Almodovar este de a fi povestit un fapt divers sordid ( un infirmier violează o tînără aflată de multă vreme în comă profundă, fata rămîne însărcinată și, născînd, revine la viață; se pare că cineastul s-a inspirat dintr-un caz real petrecut în România) cu o inocență, o grație și o eleganță care transcend povestea, înălțînd-o undeva destul de aproape de capodopere precum Ordet al lui Dreyer... Cvasi-necrofilul Benigno este absolvit de iubirea lui absolută pentru
De X ori femeie by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13751_a_15076]
-
ironie a sorți, el ajunge să fie expulzat din Iugoslavia chiar de autoritățle sîrbe care îl suspectează că ar fi spion al NATO. Reportajele lui Radu Ciobotea au, indiscutabil, o latură estetizantă. Reporterul are vînă de prozator și sensibilitate de cineast. El privește dramatica realitate a unei lumi care se destramă cu sensibilitatea umană și amestecul de tragedie și comedie din filmele lui Emir Kusturica. Întreaga realitate este filtrată parcă prin obiectivul unui aparat de filmat. Autorul însuși se comportă în
Un artist pe frontul iugoslav by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13789_a_15114]
-
de borfași, ale judecătorilor ce-i înfundă pe cei din urmă, ale unor harnici specialiști nu în motoare, ci în inginerii. Partea culturală nu va fi uitată, ne vor fermeca zilnic poeți ca Adrian Păunescu, critici literari ca Mihai Ungheanu, cineaști ca dnii Mihnea Gheorghiu și Sergiu Nicolaescu, răpiți cu totul posturilor particulare, ce de-abia dacă-l vor putea reține pe dl Silviu Brucan, pe dl Niculescu-Mizil. Figuri de iluștri dispăruți, precum Ion Gheorghe Maurer, Constantin Dăscălescu, vor fi readuse
Într-o armonie fără cusur by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13811_a_15136]
-
Comunismul s-a stins în Europa la exact două secole după izbucnirea Revoluției Franceze, ce a adus pe scena istoriei europene figura Emigrantului, a marelui Trădător sau Martir. Anul 1989 a scos de pe scenă personajul și astfel scrie Kundera „marele cineast al subconștientului colectiv a pus capăt uneia din cele mai originale producții ale sale, cea a viselor emigrației". Timpul devine „o imensă mătură invizibilă care de mii de ani transformă, desfigurează și șterge peisajele". Mișcările acestei „mături" s-au accelerat
Un roman cu teză by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13829_a_15154]
-
fi Câinele andaluz, al cărui scenariu l-a semnat împreună cu Salvador Dalí, iar finanțarea a realizat-o însăși mama lui Buñuel, fără a vedea însă vreodată filmul. Anul acesta, pe 29 iulie, se împlinesc 20 de ani de la moartea marelui cineast. Redăm mai jos un fragment din cartea sa de memorii, în curs de aparițe la Editura Humanitas. Dacă mi s-ar spune: mai ai de trăit douăzeci de ani, ce ț-ar plăcea să faci în cele douăzeci și patru de ore
Luis Buñuel - Vise și reverii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13804_a_15129]
-
doua. Totuși, s-ar putea ca filmul pe care tocmai l-am văzut, azi, să marcheze punctul de vîrf al selecției. E vorba de DOGVILLE, al lui Lars Von Trier ; un film care ar merita să-l introducă pe cunoscutul cineast danez unul dintre puținii cu adevărat mari cineaști care mai lucrează în lume, la această oră în foarte selectul club al regizorilor cu două Palme d or la activ. Rămîne de văzut. Oricum, despre DOGVILLE vom scrie în "sinteza festivalului
Ciao, Federico! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13879_a_15204]