14,359 matches
-
totuși, fundamentală pentru orice om care vrea să creeze, în general, nu neapărat în domeniul cinematografic. În același timp, sistemul de lectură al unui artist (și spun artist pentru că nu vreau să limitez ceea ce am de spus numai la domeniul cinematografic) este puțin diferit de sistemul de lectură al unui critic sau al unui erudit sau al unui enciclopedist. Un artist nu are nevoie să citească organizat, să epuizeze un autor, de exemplu, sau să treacă, aplicat, prin diverse curente literare
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
un complex, o frustrare. Și de a fi cineast est-european. Subliniez, cineasta est-european. Și anume, faptul că Europa de Est a încetat, de vreo cîțiva ani buni, să mai fie la modă, în lumea filmului, în lumea distribuitorilor de film, pe piața cinematografică, în general. Acum, sigur că nu sînt genul de cineast care își dorește, cu tot dinadinsul, să fie la modă. Sînt convins că modele vin și trec iar filmele bune rămîn. Trăim însă într-o lume reală, care are niște
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
fi încă și mai puternică decît cuvîntul rostit. La aproape 40 de ani de la data premierei teatrale, Vicarul devine film. Cineva se întreba de ce atît de tîrziu. Printre altele - dincolo de "încărcătura inflamabilă" -, și pentru că piesa nu e cîtuși de puțin cinematografică; gestul lui Costa-Gavras (dublat întru scenaristică de dramaturgul Jean-Claude Grumberg) de a o adapta, oricît de liber, e un gest temerar. S-o spunem din capul locului: cineastul a cîștigat pariul cu sine însuși. Amen e un film puternic și
Restul nu e tăcere by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15405_a_16730]
-
piesa mea e profund, fundamental religioasă. Singurul atac împotriva Papei vizează tăcerea lui și atît"... În acest punct descoperi diferența majoră dintre piesă și film: filmul nu e "profund religios"; dimpotrivă, în filmul lui Costa-Gavras, Dumnezeu a murit. Iar "atacul" cinematografic nu mai vizează doar tăcerea Papei; co-scenaristul chiar declară: "Papa este moștenitorul unei tradiții de antisemitism (...). Pentru aparatul Bisericii Catolice, anii '40 reprezintă continuarea secolului al XIX-lea. Hitler nu este un personaj plăcut, dar luptă împotriva lui Stalin, iar
Restul nu e tăcere by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15405_a_16730]
-
fost rațiunile tăcerii lor"... Trecînd, atît cît se poate trece, peste vastitatea subiectului, rămîne filmul în sine: făcut cu talent, dar la fel cum ar fi putut fi conceput și acum 20 de ani (lipsa de noutate în respirația strict cinematografică nu e neapărat un defect, dar e, în mod sigur, o explicație pentru lipsa de entuziasm a juriului la festivalul de la Berlin). Ce are, filmul, memorabil? În primul rînd starea de exasperare - difuză, continuă, crescîndă - a unui om singur, care
Restul nu e tăcere by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15405_a_16730]
-
cu puteri magice și capacitatea de a subjuga universul, evocînd indirect întreaga mitologie a acestui simbol de care și-au legat numele eroi precum Solomon, Prometeu, Policrate, Gyges, Nibelungii etc. În 1978 a existat o ambițioasă tentativă de parțială transpunere cinematografică într-o formulă mixtă de animație în rotoscope, datorată lui Ralph Bakshi, regizor cu experiență în domeniu. George Lukas și Steven Spielberg au cochetat cu ideea unei ecranizări, dar, pînă la urmă, sorți au căzut asupra neozeelandezului Peter Jackson. Remarcat
Carte - film - carte by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15432_a_16757]
-
determinat conflictul dintre buni și răi. Emoțiile - cîte sînt - provin din performanțele ordinatorului ce s-a luat la întrecere ad-hoc cu imaginația autorului cărții care, de astă dată, a fost integral scenarizată și filmată așișderea. Declarînd că-și dedică opera cinematografică atît celor ce nu cunosc trilogia cît și celor ce o știu pe de rost, Jackson nu se teme nici să-l evoce pe unul dintre personaje, Bilbo, care preferă să stea lîngă foc și să citească o carte! Nu
Carte - film - carte by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15432_a_16757]
-
ea în casa Primarului și tot în ea o posedă pe fiică, înaintea nunții promi-se. Gag-ul, o altă marcă Goga, este lungit uneori prea tare, iar o reducere a dimensiunilor ar fi sporit tensiunea pe ici, pe colo. Efectele cinematografice împrumutate din filmul mut, proiecțiile unor texte - comentariu pe un ecran, nu mi se par a fi cea mai inspirată soluție. Ca și personajul Nasul (actorul Mihai Arsene este ascuns în spate-le unei măști gogoliene) care prin prea repetata
Rîsul lui Gogol și mustăceala lui Goga by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15480_a_16805]
-
mult așteptatul "Amen", realizat de Costa Gavras în România, după "Vicarul" lui Rolf Hochhuth. Din păcate filmul a fost o altă mare dezamăgire, parti-pris-ul realizatorilor fiind atît de evident încît a ajuns să nege pînă și realitatea istorică, iar expresia cinematografică a dramatismului încercării ofițerului SS Gerstein de a opri gazarea evreilor și țiganilor printr-un apel al papei Pius al XII-lea s-a redus la încrucișarea trenurilor care-l duceau pe Gerstein spre Roma sau Berlin cu trenurile morții
Festivalul de film de la Berlin: "Accept Diversity" by Dan Petrila () [Corola-journal/Journalistic/15479_a_16804]
-
Jacques Gamblin. Ce e de preferat? Să rămîi "pur și dur", sau să încerci, din poziția pe care o ai, să schimbi ceva? Luînd drept cadru al acțiunii desfășurate în Parisul anului 1942, ocupat de nemți, o firmă de producție cinematografică germană, în care un tînăr asistent de regie (Gamblin) intră deliberat ca să-și poată masca mai bine activitățile de Rezistență, spre deosebire de un scenarist-poet, care refuză orice ofertă din partea nemților, filmul este și un omagiu adus realizatorilor din acea epocă, care
Festivalul de film de la Berlin: "Accept Diversity" by Dan Petrila () [Corola-journal/Journalistic/15479_a_16804]
-
nu reușește să spargă, decît rareaori, o pojghiță de convențional, de clișeu, de previzibil, care îmbracă totul. Totul - cu excepția micuțului din rolul principal - Tudor Necula, un copil cu o substanță sufletească excepțională, pe care regizorul a știut să o pună, cinematografic, în valoare; aducîndu-și, în film, propria condiție - de pui de om hărăzit să se miște greu, ca într-o continuă zbatere de pa-săre rănită - , copilul aduce un adevăr și o autenticitate răvășitoare; paradoxal, el e un personaj memorabil în sine
Cinema cu handicap by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15504_a_16829]
-
furnizat de arhiva 100% partinică, via firma proprie prin care sus-numitul senator a devenit un stat în statul cinematografiei etatiste - Dacii din 1967; cf. Șapte seri, IV, nr. 186 din 18-24 ianuarie 2002) Nu-i va fi ușor Anului Nou cinematografic să-și întreacă predecesorul la acest capitol. Nu fiindcă în 2001 ar fi fost importate din cale-afară de multe filme bune și foarte bune. Sîntem mult sub un flux mediu în acest sens. Prea puține dintre peliculele de vîrf aduse
Suferințele mafiei by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15525_a_16850]
-
la al doilea film). CNC-ul ar fi obligat la minime inițiative proprii de promovare a filmului european, spre a ieși în întîmpinarea interesului publicului cinefil față de filmul de autor și de artă. Pentru că aceasta e problema nevralgică a rețelei cinematografice, din alt unghi decît cel mafiotic și subcultural, dincolo de cascadoria filmică erijată ca politică de stat și emblemă a României în lume. Ne putem imagina cît de mult suferă comanditarii "materialelor" pregătite pentru Guvern, nu numai că nici unul dintre filmele
Suferințele mafiei by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15525_a_16850]
-
abilitați din cauză că filmul românesc Marfa și banii - situat de critici printre primele zece ale anului, înainte de TheVirgin Suicides - și Marea hoinăreală - n-a fost văzut în toată țara decît de 1963 (nu e anul premierei capului de serie al "epopeei cinematografice naționale", Tudor) spectatori. Asta după o lansare efectiv sabotată, cu o conferință de presă la care a trebuit să ne instituim ad-hoc în comperi, după vizionare, fiindcă nimeni de la CNC sau România Film nu era prezent. Ș.a.m.d.
Suferințele mafiei by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15525_a_16850]
-
pucciniene a fost oferită publicului nostru odată cu introducerea la noi a formulei tehnice a proiecției în cinemascop. Pe cât de original, pe atât de inegal - dintr-un punct de vedere ce privește conexiunile situațiilor dramatice și chiar din punct de vedere cinematografic, filmul lui Benoit Jacquot se sprijină pe marea performanță a celor trei protagoniști ce evoluează în rolurile principale, anume soprana Angela Gheorghiu, tenorul Roberto Alagna, basul Ruggero Raimondi. La o vârstă relativ avansată Raimondi etalează și astăzi o exemplară experiență
Vedeta poate fi o personalitate by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14362_a_15687]
-
berlineze vechi, de pe Unter den Linden. Magistral rămâne rolul Don Giovanni în opera mozartiană cu același nume, într-un film-operă, producție de referință în istoria genului realizată cu peste două decenii în urmă de genialul Josef Loosey. Originalitatea actualei producții cinematografice Tosca constă în faptul că autorul filmului face tentativa de a realiza un gen cinematografic aparte ce se poate înscrie în zona reportajului; ...a reportajului privind realizarea însăși a filmului-operă. Desfășurarea propriu-zisă cuprinde inserții și supraimprimări de imagini, de sunet
Vedeta poate fi o personalitate by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14362_a_15687]
-
același nume, într-un film-operă, producție de referință în istoria genului realizată cu peste două decenii în urmă de genialul Josef Loosey. Originalitatea actualei producții cinematografice Tosca constă în faptul că autorul filmului face tentativa de a realiza un gen cinematografic aparte ce se poate înscrie în zona reportajului; ...a reportajului privind realizarea însăși a filmului-operă. Desfășurarea propriu-zisă cuprinde inserții și supraimprimări de imagini, de sunet, de vorbă, inserții dintre care multe - patinate în culori cenușii - provin chiar din timpul ședințelor
Vedeta poate fi o personalitate by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14362_a_15687]
-
Eugenia Vodă Să Începem anul 2003 cu un gust bun, cinematografic vorbind, și să recunoaștem - nu în cadrul unui plugușor întîrziat, ci în cadrul unei realități surprinzătoare - că, în ciuda tuturor "lipsurilor, neajunsurilor și deficiențelor", ultimele luni ne-au pus în fața unei avalanșe de evenimente de o densitate fără precedent în peisajul autohton: o
Normalități excepționale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14413_a_15738]
-
ar putea spune, dacă acele vremuri n-ar fi fost rele!)... Așadar, am intrat în anul care va confirma sau va infirmă dacă toată efervescenta din 2002 a fost de substanță sau a fost accidentala; rămîne de văzut în ce măsură climatul cinematografic românesc se va însănătoși cu adevarat, va căpăta coerentă, soliditate, continuitate, sau va funcționa mai departe pe principiul deal-vale, cînd la bal cînd la spital, ba în selecție la Cannes, ba luni de zile fără absolut nici o premieră ! Dintre momentele
Normalități excepționale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14413_a_15738]
-
care n-a iubit niciodată viață mai mult decît în clipa morții -, si Ruggero Raimondi - Scarpia, cel care recunoaște "Țoșca, mă faci să-l uit pe Dumnezeu" - sînt, în filmul lui Jacquot, nu atît - sau nu numai - "voci", cît figuri cinematografice care se țin minte, departe de emfaza sau de artificialitatea care subminează, de multe ori, aparițiile pe ecran ale unor vedete ale operei. Tot sfîrșitul de an ne-a pus în fața unei premiere de film documentar, Franzela exilului, despre Caragiale
Normalități excepționale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14413_a_15738]
-
cele două "voci" ale filmului: vocea documentaristului de la începutul mileniului trei (o voce plasată undeva la intersecția dintre emfază și plictiseală) și vocea lui Caragiale (cu inflexiunile blînd-sarcastice din timbrul lui Ștefan Iordache). Recunoscînd dificultatea demersului și faptul că rezultatul, cinematografic vorbind, e unul absolut onorabil, nu pot să nu recunosc - ar fi o probă de ipocrizie pe care nenea Iancu ar detesta-o - senzația finală după vizionarea (și revizionarea) filmului: senzația de "e puțin, stimabile", senzația de țintă ratată. Titlul
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
text nemțesc e tradus prin "statuia ne-a rînjit"... Poate, un bust, să rînjească? Mai ales cînd nu rînjește defel? Dacă rîndurile de față ar fi un pamflet, aș spune că ideea de "rînjet" poate fi asociată mai degrabă demersului cinematografic. Dar ele nefiind un pamflet, voi spune doar că viciul de fond al filmului ține, probabil, de scenariu. Deși invizibil, scenariul unui asemenea documentar e de o importanță capitală. În ochii unor autori prea siguri de ei, probabil că noțiunea
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
ceea ce s-ar putea numi "rafinamentul interpretativ european", indiferent de generație (de la o actriță cu numele intrat de mult în istoriile de film, ca Danielle Darrieux, pînă la o actriță abia ieșită din adolescență, ca Ludivine Sagnier). În Franța, succesul cinematografic a fost dublat, conform unei anumite tradiții, și de un succes editorial: apariția în librării a unui album, (splendid!), cu coperțile din catifea roșie, intitulat 8 femei. O carte de film care mizează mai puțin pe textul propriu-zis, cît pe
8 femei by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14445_a_15770]
-
ea la noi și casa se popula cu o atmosferă continuu tragi-comică, pe care mi-ar fi greu să o descriu aici. Nu e nici locul cuvenit. Am văzut piesa Gaițele a lui Al. Kirițescu în multe formulări scenice și cinematografice, cu mari actori în distribuții. Mi se pare că actuala variantă, de la Teatrul Odeon, propune mai mult. Regizorul Alexandru Dabija merge dincolo de umorul replicilor și situațiilor, altfel binecunoscut și gustat din plin de publicul de orice vîrstă. De aceea, textul
Cuvinte și semne, bîrfe și blesteme by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14442_a_15767]
-
infimă parte din cheltuielile de producție. Și atunci? Din moment ce, din start, producătorul știe că nu are cum să-și recupereze banii investiți în acel produs, operația intră mai degrabă în zona "sponsorizării" sau a "mecenatului" decît în aceea a industriei cinematografice. Așadar, dacă oriunde în lume o comedie comercială de succes înseamnă, cel puțin, o afacere profitabilă, la noi Garcea... nu are nici măcar această scuză. Filmul nefiind făcut pentru bani, înseamnă că e făcut "de amorul artei", de cineva care a
Pentru un revelion la Budapesta by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14474_a_15799]