308 matches
-
prin jocul imprevizibil al raporturilor dintre cei doi termeni, prin capacitatea lor de a se substitui unul altuia, de a-și prelua reciproc funcțiile. Îndată ce părăsim zona „de frontieră” și ne aventurăm în spațiul delimitărilor tranșante, se instaurează o anumită circularitate, ne pândește, cu alte cuvinte, capcana cercului vicios din logică. Dacă, de pildă, este în afara oricărui dubiu faptul că transformarea conotației în denotație reprezintă în limba uzuală un fenomen curent, dacă multe expresii metaforice căzute în spațiul public își diminuează
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
unde, de exemplu, metafora telurică a drumului e sugestivă în egală măsură pentru sentimentul trecerii, al curgerii (ca și acvatice), dar și pentru cel al stabilității, pe care trecerea timpului îl recuperează prin înscrierea existențelor succesive în tiparul unei anumite circularități și ciclicități. (O ambiguitate asemănătoare poate fi ușor identificată și în poezii mai programatice, dar nu total asfixiate de program, precum Ctitorii sau chiar La zăvoi, în care mobilitatea apei e echilibrată de prezența albiei simbolice, care face din curgere
O lectură nouă a operei lui Ion Pillat by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16509_a_17834]
-
de sursele naturale. Aceasta nu înseamnă însă că ponderea lor nu este semnificativă. Atât în ceea ce privește apa, cât și aerul, există o impurificare naturală considerabilă. O astfel de poluare este, cu toate acestea doar o etapă a unui proces caracterizat prin circularitate, ciclic, fapt pentru care disfuncționalitatea nu se manifestă. Cu titlu de exemplu, vom cita câțiva dintre cei mai importanți poluanți naturali: Dioxidul de carbon (CO2). Energia necesară susținerii proceselor vitale este procurată, de marea majoritate a organismelor, prin oxidarea substanței
Managementul calității by Roșca Petru, Nan Costică, Gribincea Alexandru, Stroe Cosmin () [Corola-publishinghouse/Science/1648_a_3158]
-
prin stație tot ce i s-a întâmplat, cerând spijinul colegilor. Nimeni însă nu se grăbește să-i sară în ajutor. Taximetristul nostru pățește exact ceea ce a făcut el în debutul povestirii. Abia schițată sau, dimpotrivă, folosită în mod evident, circularitatea are dezavantajul unei artificializări narative. Senzația de „făcut”, de coincidență forțată, nu poate fi evitată decât printr-o regie extrem de abilă și lipsită de ostentație - lucru ce, desigur, nu stă la îndemâna oricui. O povestire se poate construi extrem de simplu. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
bun final este cel care preia ceva din început (dacă se poate, printr-un inteligent paradox). În afara știrii (insensibilă la felul în care se termină), orice alt text jurnalistic are nevoie de o anumită retrimitere la început, împlinind astfel „principiul circularității”. Să ținem cont de faptul că, în timpul lecturii (oricât de scurt ar fi textul), uităm cum începe textul. Bine ar fi ca propoziția finală să ne îndemne a citi cu alți ochi și cu alt înțeles primul paragraf. Finalul (la
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
să fie nuanțate în funcție de o multitudine de interferențe între ele sau cu alte variabile aflate în câmpul comunicării), trebuie urmărită pozitivarea unui astfel de sistem. Referitor la poziția de centru și cea a emițătorului, ele pot fi produse printr-o circularitate a acestor roluri și printr-o bună gestiune a resurselor de timp și umane în interiorul grupului. Poziția receptorului, ca și cea a satelitului pot fi optimizate prin dezvoltarea unor tehnici de ascultare interactivă permanente și adaptate. Poziția absentului presupune, probabil
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
secretarul de discuție sau liderul le va cere membrilor grupului să emită ideile într-o ordonare circulară a luărilor de poziție, fiecare fiind întrebat despre tema aleasă pentru discuție; membrii au libertatea de a nu răspunde acestei solicitări, așteptând următoarea circularitate pentru a alege să facă acest lucru, iar sesiunea de brainstorming se va încheia atunci când toți participanții optează să nu mai răspundă; acest tip de brainstorming presupune avantajul major al participării echitabile a membrilor la sesiunile de dezbatere, dar poate
[Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
b.l). Astfel, concluzia (3') ar fi putut fi analizată potrivit teoriei existenței. Se poate observa că analiza ei este identică cu propoziția (1.b) care funcționează și ca premisă. În aceste condiții argumentul ontologic poate cădea sub acuzația de circularitate: căci premisele lui presupun adevărul concluziei 197. În ceea ce privește conceptul de ființă necesară, Russell consideră că acest cuvânt necesar poate fi aplicat semnificativ propozițiilor analitice. Russell ar putea accepta o ființă necesară dacă ar exista o ființă a cărei negație în ceea ce privește
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
desemnate prin pronumele eu. În ultimă instanță, referentul "eului" este cel care spune "eu" într-un asemenea enunț-ocurență; pentru a fi "eu", este suficient să ne plasăm în poziția enunțătorului spunând ceva. Prin urmare, în mod obligatoriu, "definiția" deicticelor impune circularitatea, reflexivitatea. La o primă analiză, deicticele personale cum ar fi eu sau tu nu par deloc diferite de termeni precum el, care este, în mod tradițional, situat în aceeași categorie, cea a pronumelor: nici lui el nu i se poate
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
știe ce referent este desemnat de acest el fără să aibă un antecedent), în timp ce deicticele de persoană sunt interpretate doar prin situația de enunțare. Totuși, statutul deicticelor diferă și de cel al substantivelor proprii care și ele fac apel la circularitate: "Numele îl desemnează pe cel care poartă acest nume. Apelativul "cățeluș" indică un câine mic, "corcitură" desemnează un câine din rase amestecate... însă "Fido" indică pur și simplu un câine numit "Fido" (Jakobson, Eseuri de lingvistică generală); cu alte cuvinte
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cățeluș" indică un câine mic, "corcitură" desemnează un câine din rase amestecate... însă "Fido" indică pur și simplu un câine numit "Fido" (Jakobson, Eseuri de lingvistică generală); cu alte cuvinte, numele "Fido" nu este o proprietate generică. Acest tip de circularitate nu este identic cu cel care intervine în funcționarea deicticelor: individul desemnat printr-un nume propriu rămâne stabil într-o infinitate de enunțări, ceea ce nu se întâmplă și în cazul lui "eu" sau "tu". 1.6. Deicticele de persoană În
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
domenii. Date fiind diferențele, ca și emergențele științelor convocate la perspectiva dinspre care se instituie demersul lucrării semnate de Oana Simona Zaharia, eu cred că întregul organizării tezei ar fi beneficiat de o necesară marcare în textul demersului a unei circularități a premizelor, așa cum, la intervale se face. Ar fi fost poate bine venită o scurtă incursiune teoretică în domeniul naratologiei, a istoriei 7 mentalităților și a studiilor culturale, chiar și a feminismului, deși preponderența comparativismului le poate suplini într-un
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
aparțin unei sfere a „datului originar”. Dinamica temei tinde să se înscrie unei scheme circulare: aservire - răzvrătire - conciliere. După ce schițează „preistoria temei”, autorul propune, în capitolele Amurgul zeilor, Răul de timp și Stăpân și slugă, o „analitică a modelului”, a circularității. Studiu tipologic, dar care nu evită istoricitatea, Romanul condiției umane are în atenție opere reprezentative ale modernității, aparținând unor scriitori ca Dostoievski, Marcel Proust, Lev Tolstoi, Thomas Mann, James Joyce, André Malraux, Albert Camus, Franz Kafka, Jean-Paul Sartre. În demonstrație
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288788_a_290117]
-
1975, 138-143; Gheorghe Perian, Virgil Podoabă, De vorbă cu Liviu Petrescu, ECH, 1975, 9-10; Iorgulescu, Al doilea rond, 177-182; Iorgulescu, Scriitori, 327-330; Zaciu, Alte lecturi, 258-263; Nicolae Manolescu, Social, psihologic și „condiția umană”, RL, 1979, 30; Ilie Guțan, Sub semnul „circularității”, T, 1979, 10; Mihăilescu, Conceptul, II, 215-218; Tudor Cătineanu, „Romanul condiției umane”, ST, 1980, 3; Grigurcu, Critici, 496-502; Grigurcu, Între critici, 231-235; Martin, Singura critică, 229-235; Constantin Cubleșan, Liviu Petrescu - 50, ST, 1992, 1; Ion Vlad, Romanul modern și postmodernismul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288788_a_290117]
-
prima (Gen. 1:26) ne spune că ființa omenească a fost creată pentru lumea aceasta, iar a doua (Gen. 2:5-20) că lumea a fost creată pentru omenire. Diferența dintre cele două formulări servește la și mai buna ilustrare a circularității principiului antropic. În orice caz, lumea Îi este destinată omului (Gen. 1:28, 2:19), și amîndoi participă la inteligența ecosistemică: omul pentru că a fost creat după chipul lui Dumnezeu (Gen. 1:26), iar lumea pentru că Dumnezeu, inteligența creatoare, o
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
că povestirea începuse "puțin înainte de Sfântul Ioan"; or întâlnirea fixată de fete are loc cu mai bine de o săptămână înainte de Sfântul Ioan. Asta înseamnă că timpul nu a progresat și că, fără îndoială, povestea se închide într-o frumoasă circularitate prin întoarcerea la punctul de plecare. " - Frumoaselor, spuse el, fără teama de a se repeta, cu voi aș rămâne și până la sfârșitul lumii. Râsete..." Léon Lucain își termină povestirea printr-un monolog interior care pare să tragă învățătura locului închis
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
conjuncția amoroasă, banchetul dat de culegere, antologie, florilegiu sau neospitalitatea parodiei. Imitația și continuarea pot fi privite ca un dar de sine, ca o primire vecină cu adopția, în care raportul între același și altul se pune în termeni de circularitate. În fine, dacă antologia, florilegiul, culegerea constituie un banchet, ne vom gândi și la primirea și găzduirea pe care le alcătuiesc povestirea cu ramă, anagrama, acrostihul, povestirile unele în altele, cuvântul umplut, expansiunea, traducerea, transpoziția dar și la refugiul-ascunzătoare care
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
și între mii de alte repere opozitive (cu accente pe o pantă ori pe alta), creatorul de excepție, căutător înverșunat, acționează într-un mobilism continuu. Numai moartea, începând cu momentul Marii Treceri, e imobilism definitiv; moartea-finitudine (la Platon ritm în circularitatea lumii) a fost și rămâne sursă de profundități. Dincolo de coincidentia contrariorum, dincolo de conștiința nefericită, invocată de Hegel ca efect al nepotrivirilor dintre existență și esență, poetul (demiurg în modul său) aspiră la o reconstrucție alinătoare. Rațiunea, constituentă tuturor artelor, mediază
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
apăsătoare psihic, fecunde în plan creativ), introvertit și clocotitor, admirator al armoniilor antice și modern spontan, în poetul Baaad-ului se topesc iluminări și enigme, accente de superbie și pâlpâiri de asceză, enstaza și ekstaza. Niciodată stări neutre, plate! Poezie de circularități, spectacol de lumini și umbre, de tipic și atipic; lui De profundis și umilităților li se suprapun înălțări subite cu suport metafizic în așteptare. Moartea, cuvânt-temă, o fixațiune, nu exclude angelismul, nici "levitația" în lumină vie; în pofida refrenelor tragice, nici o
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
acesteia fantasma joacă un rol central, indiferent dacă aceasta are rol mnemotic sau de integrare existențială. Metafora Dianei este una prin care sunt reprezentate raporturile dintre raționalitate și cunoașterea pulsională a lumii. Vânătorul vânat de proprii câini arată neputința și circularitatea cunoașterii ca ansamblu, și faptul că cunoscătorul devine obiectul de cunoscut. În analiza pe care o realizează Ioan Petru Culianu 179 identifică trei imagini distincte pentru zeița vânătorii: natura, luna și regina. Dar universul metaforic dezvoltat de Bruno este sintetizat
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
istorici și utilizat pentru a descrie o succesiune de evenimente datorită cărora mulți locuitori ai Germaniei, Elveției, Scandinaviei, Țărilor de Jos și ai Marii Britanii au întors spatele catolicismului și au devenit membri ai bisericilor protestante independente"19. Pentru a ocoli circularitatea definiției apelăm la eliminarea termenul de "Biserici protestante independente" și lăsăm doar "biserici independente" trebuind să adăugăm occidental. Astfel ne referim la acele biserici independente care se dezvoltă începând cu secolul la XV-lea în Occident și care s-au
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
nu pot gândi pe Dumnezeu decât existând"179, transformând propoziția Dumnezeu există într-una analitică. Iar existența este cea mai înaltă dintre desăvârșiri și nu pot să-mi imaginez un Dumnezeu fără această calitate. Chiar dacă pentru a se feri de circularitatea argumentării Descartes dezvoltă ideea amintită ajunge la aceeași concluzie: "când bag de seama că existența este o desăvârșire, să trag pe drept încheierea că ființa primă și supremă există"180. Argumentarea de această dată încearcă să susțină noi atribute ale
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
a sanscritei i se plângea lui Wikander că nu înțelegea orice text sanscrit, mitul ciorilor care bântuie și care întrupează sufletele celor care nu și-au susținut doctoratul până la 50 de ani... Dar mai ales, într-o simetrie a unei circularități autobiografice, Eliade își amintește, fără precizarea paternității, avertismentul dat de Dumézil, în contextul primului eșec suferit de Wikander la candidatura din 1952 pentru catedra de sanscrită de la Uppsala - vezi supra, XXVII, nota 1 (pp. 254-255). Numai că nu a uitat
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
27), ne poate conduce spre inferențe tautologice. Altfel spus, nu mai putem utiliza valorile pentru a explica selectarea anumitor alternative de comportament dacă valorile sînt definite exact prin intermediul acestor termeni. Pe de altă parte, conceptul de dezirabilitate generează o anumită circularitate a definiției, în sensul că ceva este valoare pentru că este dezirabil sau este dezirabil pentru că este valoare. în același mod, valorile determină anumite trăsături de personalitate sau caracteristicile de personalitate determină preferința pentru anumite valori? Prin urmare, atît timp cît
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
reale este doar amînată, întrucît se revine de fapt la întrebarea inițială: în virtutea cărui fel de unitate superioară sau a cărui principiu de organizare reunește o limbă diversele metode de structurare gramaticala? b) Vom observa, în plus, și aici, o circularitate inevitabilă: grila suprafețelor de intersecție pe diverse axe nu este mai revelatoare, ci doar mai detaliată decît grila - mai puțin 'rafinată' - a tipurilor înseși. A descrie o limbă oarecare că "izolanta" este, sub raportul puterii funcțional-explicative, de acelasi ordin cu
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]