52 matches
-
a Siberiei este inclusă în Rusia Arctică, însă prezentarea acestei vaste regiuni, ocupate în cea mai mare parte de biomul de taiga, se va face într-un subcapitol ulterior. IV. MEDIILE ACTUALE DIN ZONA RECE A EMISFEREI SUDICE Spre deosebire de zona circumpolar nordică în care oceanul este plasat în poziția centrală, fiind bordat de o fâșie terestră în sectoarele nordice ale Eurasiei și Americii de Nord, zona rece a emisferei sudice se suprapune în principal uscatului circumpolar sudic (continentul Antarctica), înconjurat de apele reci
Geografia mediilor temperate şi reci ale globului by Larion Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1179_a_2048]
-
ZONA RECE A EMISFEREI SUDICE Spre deosebire de zona circumpolar nordică în care oceanul este plasat în poziția centrală, fiind bordat de o fâșie terestră în sectoarele nordice ale Eurasiei și Americii de Nord, zona rece a emisferei sudice se suprapune în principal uscatului circumpolar sudic (continentul Antarctica), înconjurat de apele reci ale Oceanului Austral. De aici rezultă o serie de diferențe între mediile dezvoltate în cele două zone reci ale planetei. Numele de Antarctica vine de la grecescul antarktikos care înseamnă opus Arcticei. Dacă limita
Geografia mediilor temperate şi reci ale globului by Larion Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1179_a_2048]
-
cu o populație numeroasă). Cu toate acestea, se pare că primul explorator care a navigat în jurul Antarcticii în secolul XVIII, James Cook, nu a intuit existența continentului sudic. Astfel, la începutul secolului XIX existau doar anumite speculații că în zona circumpolară există un uscat (Terra Australis Incognita). După descoperirea insulelor Shetlandul de Sud în 1819, un val de vânători de foci au sosit în zonă, ajungând până în zona Peninsulei Antarctica. Multe dintre tărâmurile descoperite atunci erau ținute în secret de exploratori
Geografia mediilor temperate şi reci ale globului by Larion Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1179_a_2048]
-
de pe Terra. Deși în apropierea Antarcticii se formează un curent cu direcție est-vest, numit Deriva Orientală, acesta este mult mai slab și cu un areal de acțiune mult mai redus în comparație cu bine conturatul curent cu direcție opusă, vest-est, numit Curentul Circumpolar Antarctic (sau Deriva Vânturilor de Vest). Acest curent este cel mai mare din Oceanul Planetar, transportând un debit de apă imens, cu valori de cca 135 milioane m3/s în arealul strâmtorii Drake, adică de peste 130 de ori mai mare
Geografia mediilor temperate şi reci ale globului by Larion Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1179_a_2048]
-
mare din Oceanul Planetar, transportând un debit de apă imens, cu valori de cca 135 milioane m3/s în arealul strâmtorii Drake, adică de peste 130 de ori mai mare decât debitul cumulat al tuturor râurilor Terrei. Rolul pe care Curentul Circumpolar Antarctic îl are asupra climatului regional dar și global este de netăgăduit, studiile arătând că există o oscilație periodică a acțiunii acestui curent, cu influență clară asupra climatului din emisfera sudică. Existența acestui curent permanent și continuu de apă rece
Geografia mediilor temperate şi reci ale globului by Larion Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1179_a_2048]
-
nu apune vreo stea. În timp ce la Ecuator, timp de 24 de ore defilează toate stelele. La latitudini intermediare, vizibilitatea acestora depinde de distanța față de polii cerești. Aștrii cei mai apropiați de poli ce rămân vizibili pe parcursul întregului an, se numesc “circumpolari”. La latitudinea capitalei țării noastre, este cazul constelațiilor Ursa Mare și Ursa Mică. Depărtându-ne de polii cerești, durata de vizibilitate e mai scurtă. Constelația Lebăda e prezentă pe cer aproape tot anul, în timp ce constelația Scorpion nu apare vara. Constelațiile
De la Macro la Microunivers by Irina Frunză () [Corola-publishinghouse/Science/779_a_1755]
-
include 238 specii de cormofite, aparținând unui număr de 178 genuri, încadrate în 47 de familii. Poziția geografică la interferența dintre zona nordică și cea sud-vestică, a generat o diversitate fitogeografică ridicată, fiind prezenți taxoni cu origini foarte diferite: a) circumpolare: rogozul - Carex diandra; ... b) euroasiatice: spălăcioasa - Senecio integrifolius, toporașul - Viola pumila; ... c) europene: poroinicul - Orchis ustulata; ... d) central-europene: laptele câinelui - Euphorbia dulcis; ... e) continentale: stânjenelul de stepă - Iris ruthenica, cinci degete - Potentilla alba, dedițelul - Pulsatila patens, gălbinarea - Serratula wolffi, veronica
PLANUL DE MANAGEMENT din 15 februarie 2016 al sitului de importanţă comunitară Fâneţele seculare Frumoasa. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/271932_a_273261]
-
Ecuatorial de Sud, curgând spre vest de-a lungul ecuatorului, cotește spre sud la estul Noii Guinee, apoi spre est în dreptul paralelei de 50° latitudine S și se unește cu principalul curent vestic al Pacificului de Sud, ce include curentul circumpolar antarctic ce înconjoară pământul. În timp ce se apropie de coasta chiliană, Curentul Ecuatorial de Sud se divide; o ramură curge împrejurul Capului Horn, iar cealaltă o ia spre nord pentru a forma curentul Perului sau Curentul Humboldt.
Oceanul Pacific () [Corola-website/Science/299095_a_300424]
-
(colocvial: Carul Mare) (în latină Ursa Major) este o constelație vizibilă din emisfera nordică. La latitudinea României este o constelație circumpolară, așa cum este și pentru toți observatorii situați la latitudini mai înalte de 41° latitudine nordică. În aceste regiuni constelația nu apune niciodată. În greaca veche cuvântul "urs" se spunea "arktos", fiind una din cele 48 de constelații identificate de Ptolemeu
Ursa Mare () [Corola-website/Science/298750_a_300079]
-
este și pentru toți observatorii situați la latitudini mai înalte de 41° latitudine nordică. În aceste regiuni constelația nu apune niciodată. În greaca veche cuvântul "urs" se spunea "arktos", fiind una din cele 48 de constelații identificate de Ptolemeu. Constelația circumpolară Ursa Mare este formată din șapte stele mai strălucitoare, de mărimea stelară doi, așezate în formă de car. Mizar, a doua stea din coadă, renumită ca stea dublă, este vizibilă cu ochii liberi. Satelitul ei Alcor, de mărimea stelară cinci
Ursa Mare () [Corola-website/Science/298750_a_300079]
-
dată frecvent o metodă de găsire a Stelei Polare: se prelungește linia ce unește ultimele două „roți” ale carului în partea bazei mari a trapezului cu de cinci ori distanța dintre ele. Locul astfel găsit este foarte aproape de Steaua Polară. Constelația circumpolară nordică Ursa Mare este una dintre cele mai vechi și mai recunoscute constelații. Menționată de Ptolemeu ca una dintre cele 48 de constelații originale, aceasta a jucat un rol important în toate culturile și civilizațiile, fiind amintită și în literatură
Ursa Mare () [Corola-website/Science/298750_a_300079]
-
cele mai caracteristice și mai ușor de recunoscut din emisfera nordică. Având în vedere că este foarte aproape de Steaua Polară (≈Polul Nord ceresc), rămâne vizibilă pe cer toată noaptea, în întreaga zonă temperată a emiseferei nordice (o astfel de constelație se numește circumpolară); în emisfera sudică este vizibilă doar din zonele tropicale. Față de "Polul Nord ceresc", Cassiopeia este situată vizavi de Carul Mare: în emisfera nordică, atunci când Cassiopeia este sus pe cer, Carul Mare este aproape de orizont. Constelația are o suprafață de 598 de
Cassiopeia (constelație) () [Corola-website/Science/298776_a_300105]
-
rută încă neexplorată până atunci, pe ghețarul "Axel Heiberg", au ajuns pe platoul polar la 21 noiembrie, iar la 14 decembrie 1911 au atins Polul Sud. Amundsen a numit tabăra de la Polul Sud "Polheim" („Casa de la Pol”), iar platoul antarctic circumpolar "Podișul Regele Haakon al VII-lea" (în onoarea suveranului Norvegiei). La plecare, membrii expediției au lăsat la Pol un cort mic, de culoare neagră, pentru a fi cât mai vizibil pe albul ghețurilor polare, și o scrisoare conținând relatarea realizării
Roald Amundsen () [Corola-website/Science/297809_a_299138]
-
praf orbital. Vega poate fi observată adesea aproape de zenit în zonele situată în latitudinea de mijloc dintre Ecuator și Polul Nord, în timpul nopților de vară. Bineînțeles, aceasta poate fi văzută aproape în totalitate în Emisfera Nordică, situându-se aproape de limita stelelor circumpolare. În partea sudică a Terrei, ea poate fi văzută foarte palid spre partea de nord, în timpul iernilor din emisfera respectivă. Cu o declinație de +38,78°, Vega poate fi văzută doar la latitudini mai la nord de 51° latitudine sudică
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
fi văzută din Antarctica sau din sudul Americii de Sud, la Punta Arenas, din Chile, de pildă (deoarece orașul este situat la 53° latitudine sudică). Mai la nord de 51° latitudine sudică, Vega se mișcă pe cer, rămânând în prejma limitei stelelor circumpolare. În jurul zilei de 1 iulie, Vega ajunge la punctul culminant, la miezul nopții. Trei stele luminoase prezente pe timp de vară, printre care și Vega, Altair din Aquila și Deneb din Cygnius formează asterismul "triunghiul de vară". Acest triunghi are
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
13° deasupra orizontului când este vâzută de la Saint Petersburg. Sirius, împreună cu Procyon și Betelgeuse, constituie unul din cele trei vârfuri ale triunghiului de iarnă care se observă în emisfera nordică. Datorită declinație sale de aproximativ -17 °, Sirius este o stea circumpolară de la latitudini sud de 73 °. Din emisfera sudică la începutul lunii iulie, Sirius poate fi văzut atât în seara de după apus, iar dimineața se poate observa înaintea răsăritului Soarelui. Datorită precesiei (și mișcării ușor corespunzătoare), Sirius va muta mai la
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
ușor corespunzătoare), Sirius va muta mai la sud. Din anul 9000 Sirius nu va mai fi vizibil în nordul și centrul Europei și în anul 14000 (atunci când Vega este aproape de Polul Nord) declinației sa va fi -67 ° și, astfel, va fi circumpolar de-a lungul Africii de Sud și în cele mai multe părți ale din Australiei. Sirius poate fi observat chiar și pe timp de zi cu ochiul liber, în condiții de climă favorabilă. În mod ideal, cerul ar trebui să fie foarte clar, observarea
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
văzute alături pe cer din aprilie până în iunie. Crucea Sudului este însă situată exact opus față de Cassiopeia pe sfera cerească, si nu poate fi pe cer alături de aceasta în același timp. La sud de latitudinea de 34 ° S, Crucea este circumpolara și, astfel, mereu vizibilă pe cerul de noapte. Crucea Sudului este uneori confundată cu Crucea falsă. Crucea Sudului are o formă de zmeu, si mai are o a cincea stea (ε Cruciș). Crucea falsă este în formă de diamant, are
Crucea Sudului (constelație) () [Corola-website/Science/306231_a_307560]
-
cerului a fost descoperit la peștera Mogao, pe Drumul mătăsii. Este un manuscris de 210cm lungime și 24,4 cm lățime înfățișând cerul între 40° nord și 40° sud pe 12 pagini, plus a 13-a pagină cu reprezentarea cerului circumpolar. Sunt desenate un total de 1.345 stele împărțite în 257 grupuri. Data manuscrisului e estimată în jurul anilor 705 BC - 10 AD. În timpul dinastiei Song, astronomul chinez Su Song a scris o carte intitulată Xin Yixiang Fa Yao, care conține
Harta cerului () [Corola-website/Science/320428_a_321757]
-
de stele din constelația Ursa Mică pot fi văzute rotindu-se în jurul polului ceresc și sunt toate vizibile la ambele culminații, atâta timp cât cerul este suficient de întunecat. Astfel de stele, care nu apun niciodată față de locul observatorului, sunt numite stele circumpolare. Următoarele trei exemple ilustrează toate cele trei cazuri, în funcție de latitudinea observatorului și declinația corpului ceresc. I) Obiectul se află deasupra orizontului și la culminația superioară (apogeu) și la culminația inferioară (perigeu): este circumpolar, adică |declinația + latitudinea |> 90°(de exemplu, în
Culminație () [Corola-website/Science/319766_a_321095]
-
niciodată față de locul observatorului, sunt numite stele circumpolare. Următoarele trei exemple ilustrează toate cele trei cazuri, în funcție de latitudinea observatorului și declinația corpului ceresc. I) Obiectul se află deasupra orizontului și la culminația superioară (apogeu) și la culminația inferioară (perigeu): este circumpolar, adică |declinația + latitudinea |> 90°(de exemplu, în cazul în care valoarea absolută a declinației este mai mare decât colatitudinea, în emisfera corespunzătoare). III) Obiectul este sub orizont, chiar și la culminația superioară, adică în cazul în care | declinatie - latitudine |> 90
Culminație () [Corola-website/Science/319766_a_321095]
-
atque inaccessum in id tempus Hercynium saltum" "patefecit". Resturi izolate moderne din Pădurea Hercinică identifică flora sa ca un amestec; Oscar Drude a identificat elementele sale baltice asociate florei alpine din Nord, și a speciilor Atlanticului de Nord cu reprezentanții circumpolare. În mod similar, Edward Gibbon a remarcat prezența renului - pseudo cerbul lui Cezar - și elanului - pseudo elanul lui Cezar - în pădure. Taurul sălbatic pe care romanii îl numeau "urus" a fost prezent, de asemenea, bizonii europeni și bourul, acum dispărut
Pădurea Hercinică () [Corola-website/Science/320165_a_321494]
-
Fugaciul de țărm ("Calidris alpina") este o pasăre circumpolară migratoare limicolă de talie mică din familia scolopacidelor ("Scolopacidae"), ordinul caradriiformelor ("Charadriiformes"). În România este o pasăre de pasaj. Au o lungime de 17-21 cm, anvergura aripilor 32-36 cm, greutatea 40-60 g. Vara au abdomenul negru, spinare ruginiu-roșcată cu pete
Fugaci de țărm () [Corola-website/Science/329517_a_330846]
-
întunecată, cu laturile rădăcinii albe. Ciocul destul de lung este negru și ușor ușor curbat spre vârf. Picioarele de lungime medie sunt brune. Masculii și femelele arată la fel. Este ceva mai mare decât fugaciul mic și fugaciul pitic. Este răspândită circumpolar. Vara în timpul cuibăritului trăiește în tundra din regiunile arctice și subarctice din nordul Europei și Asiei, Alaska și în zona arctică canadiană. Păsările care cuibăresc în tundra eurasiatică migrează pe distanțe lungi și iernează în Africa, Peninsula Iberică, jurul Mării
Fugaci de țărm () [Corola-website/Science/329517_a_330846]
-
marmota viețuia altădată, pe teritoriul Belgiei de azi, alături de oamenii preistorici, dar și elefantul, rinocerul, hipopotamul, hiena, leul (care nu au supraviețuit astăzi decât în zona tropicală) și renul, glutonul, vulpea argintie, capra-neagră (astăzi refugiate în munți sau în zone circumpolare) înainte să dispară din cea mai mare parte a Europei, începând din Preistorie, fără îndoială ca urmare a vânătorii excesive, specia putând să dăuneze primelor încercări de agricultură și constituind o sursă de proteine și de lipide relativ ușor accesibilă
Marmotă () [Corola-website/Science/334206_a_335535]