KorAP: Find »[drukola/base=cirenaic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 >

103 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378

pentru a putea afirma clar un monism, dar nu există nici o dovadă în sensul unui dualism, al existenței a două instanțe separate, și mai ales a unui suflet imaterial, etern și aflat în relație cu divinul, cu cerul inteligibil... La cirenaici, totul aduce mărturie în favoarea unității imanente a realului. Și atunci, cum altfel, dacă nu din rațiuni ideologice, polemice, mai poate cineva vorbi de plăceri ale trupului separate de plăcerile sufletului? Ceea ce înregistrează carnea epicuriană este decodat de sufletul atomic: dorințe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
fantasma platoniciană a filosofului-rege, este suficient să ne gândim la condițiile în care este posibil un rege cât de cât instruit într-ale filosofiei îepicuriene, în speță!). Critica făcută de Philodemos politicului i-ar fi bucurat pe cinici sau pe cirenaici: implicându-te în această activitate, îți pierzi sufletul, liniștea, seninătatea. Invidia plebei, discreditarea politicienilor în ochii cetățenilor, situațiile riscante când te afli în fața mulțimilor înfierbântate, ingratitudinea supușilor, expunerea la umilințe - angajamentul public nu generează decât neajunsuri și riscuri. Philodemos mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
Annei Hourcade, Antiphon d'Athènes. Une pensée de l'individu, „Figures illustres”, ed. Ousia, 2001. Despre hedonismul filosofului sofist, a se vedea capitolul V, primul paragraf: „Le plaisir, signe de la conformité de l’action avec la nature”, pp. 125-132. * ** Așadar, cirenaicii... Sunt cel mai slab ilustrați, nicio altă ediție în limba franceză neprecedând lucrarea pe care însumi am publicat-o în 2002 la Livre de Poche: L'Invention du plaisir. Fragments cyrénaiques. Italienii o aveau pe cea a lui Gabriele Giannantoni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419

și litere... Islamului îi trebuie doar câțiva ani pentru cucerirea unui număr considerabil de țări: la moartea Profetului, partea cea mai importantă a lumii arabe e cucerită. Primul calif î632-651) își întinde supremația asupra Persiei îIranul), Irakului, Siriei, Armeniei, Egiptului, Cirenaicii îLibia). Omeyyazii î651-750) adaugă acestui vast teritoriu o parte din Asia Mică, Maghrebul îTunisia, Algeria și Marocul de azi), dar și Portugalia și Spania. în 719, musulmanii trec Pirineii. Carol Martel îi oprește la Poitiers în 732. Damasc, Bagdad, Antiohia

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
acestea împiedică apariția oricărui alt mod de gândire. Și atunci cum să-ți imaginezi că ar putea subzista niște învățături alternative ale înțelepciunilor antice? Un Cynesargion sau o Grădină, în plină creștinătate medievală? O nebunie... Nici vorbă ca abderitanii, cinicii, cirenaicii ori măcar epicurienii să poată supraviețui, fie și în mod discret. Marele Sistem al lumii al lui Democrit sau cartea lui Despre bunăstare ? Dispărute..., Cele zece volume ale operelor lui Antistene, din care Despre plăcere ? De negăsit. Tratatul de etică

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
marcată necontenit de întreaga Antichitate despre care, în cea mai mare parte a timpului, se uită că nu se mărginește doar la aceste trei timpuri clasice. Ce se poate spune într-adevăr, despre Platon și Aristotel? Sau despre cinici și cirenaici? Despre Heraclit? Eseurile se aseamănă nu atât cu un șantier de săpături arheologice cât cu o centrală atomoelectrică aflată neîncetat sub tensiune antică - dar dimpreună cu toate forțele care constituie lumea antică, nu doar cu energiile care provin de la Epicur

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
și oameni, asupra determinismului și a necesității în acțiune la genul animat - inclusiv la om -, asupra complementarității armonioase a tot ceea ce compune lumea... Ca să nu mai vorbim de pasărea fabuloasă alcion și de arahnida care migrează în istoria filosofiei! De la cirenaici, a căror operă s-a pierdut într-o și mai mare proporție decât a cinicilor, Montaigne împrumută pasiunea heraldului său, Aristip din Cirene, pentru libertatea absolută și mai apoi identificarea binelui suveran și a voluptății, nu epicuriene și negative - absența

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
a gândi, de a scrie, de a citi. De a trăi. 20. Un iepure fără blană și oase. Montaigne evoluează cât se poate de liber în câmpul nominalist, așa cum o făcuseră toți antiplatonicienii în frunte cu Diogene cinicul și Aristip cirenaicul. Existența unui real ireal dincolo de real i se pare un lucru extravagant. Nici cel al Ideilor, nici Paradis, iată formula sa religioasă, și nici transcendență, lectură verticală a lumii având în vârful ei o ficțiune venerată și generatoare de alienare

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
atare, n-are rost să-ți pierzi timpul căutând la el materie de reflecție. Dată fiind pur și simplu reputația sa, ai trudi zadarnic căutând texte, pagini, lucrări sau mărturii utile pentru a trece dincolo de clișeele reținute de tradiție contra cirenaicilor. Acești filosofi importanți sunt puși în aceeași oală cu cinicii, arătați cu degetul ca niște măscărici, bețivi, petrecăreți, glumeți, tot ceea ce permite să se facă din ei niște comici, orice, dar în nici un caz gânditori. Aristip cu fustă, parfumat în

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
stabilită de mine în 2002 în L’Invention du plaisir? Presocraticii, sofiștii, scepticii, epicurienii, stoicii și chiar cinicii dispun de ale lor, uneori încă de multă vreme, ca să nu mai vorbim de excelentele ediții de patrologie greacă și latină: despre cirenaici însă, nimic... Astfel încât reputația - deplorabilă, bineînțeles... - a anihilat dorința și voința de a face dreptate, care presupun lectura fragmentelor, mersul la sursă. Desigur, edificiul cirenaic evocă șantierele arheologice grecești din ziua de azi: resturi de recipiente risipite, triglife și metope

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
multă vreme, ca să nu mai vorbim de excelentele ediții de patrologie greacă și latină: despre cirenaici însă, nimic... Astfel încât reputația - deplorabilă, bineînțeles... - a anihilat dorința și voința de a face dreptate, care presupun lectura fragmentelor, mersul la sursă. Desigur, edificiul cirenaic evocă șantierele arheologice grecești din ziua de azi: resturi de recipiente risipite, triglife și metope pe jumătate îngropate în pământ, scări prăbușite, pietre desprinse din zid și împrăștiate, țărână și ierburi pârjolite acoperă ceea ce a fost splendoare și măreție altădată

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
adevăratul chip și să restituie formidabila energie a discursului lor. -3Parfumat în agora. Credincios principiului meu potrivit căruia anecdota constituie calea regală care duce la epicentrul unei gândiri, aș vrea să revin asupra parfumului nu chiar așa de nevinovat al cirenaicului. Pentru că foarte adesea i se întoarce spatele lui Aristip filosoful pe motivul acestui gen de istorioară luată ca atare, fără o distanțare care să permită judecarea obiectivă. în schimb, dacă decodăm sensul, semnificația, mesajul transmis de filosof prin acest fapt

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
și aceeași încărcătură intelectuală ca și dialogului, tratatului și demonstrației, atâta vreme cât jocului de cuvinte, vorbei de duh, provocării, gesturilor li se va contesta puterea de a învăța ceva pe cineva, vom fi condamnați să nu înțelegem gândirea cinicilor ori a cirenaicilor. Pentru că aceștia, numeroși totuși, descind în aceeași măsură din filosofia presocratică ca și sofiștii sau materialismul abderitan: contemporani ai lui Socrate, formând o școală, o sensibilitate coerentă, ei ar putea figura alături de filosofii certificați de doctori și de păzitorii templului

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
un antihedonism marcat. Vom citi așadar anecdotele, toate anecdotele, nu atât în sensul lor frivol, ușuratic, cât în perspectiva atâtor istorii care trebuie decodate în lupta antiplatoniciană - la fel și în cazul lui Diogene, asupra căruia voi reveni. în teatrul cirenaic îl întâlnim așadar pe Aristip luându-se la harță cu o potârniche, un măgar, apoi un catâr, niște prostituate, unele foarte arătoase, altele cu stagii vechi de activitate, apoi niște legume care trebuie curățate, în speță o salată, un scuipat

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
altceva decât compasiune este oare mai bine decât să primești bani în schimbul unei munci? Nu prea credem... Aristip nu detestă, dar nici nu iubește banii. Contrar prefesioniștilor detestării, care nu izbutesc niciodată să mărturisească ceea ce iubesc de fapt în secret, cirenaicul consideră banii un mijloc - în speță, mijlocul de a nu-ți complica existența, de a n-o face mai dificilă decât este deja -, și nu un scop permițându-ți să te bucuri de câștigarea și de adunarea lor. Ca om

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
așa cum apar ele în Timaios, ca niște concepte operatorii majore în cosmogonia platoniciană. Nicio reminiscență pitagoriciană, nicio umbră de împrumut de la materialiștii din Abdera, la care fizica atomistă conduce la o morală chietistă - o lecție reținută de către Epicur: nu, gândirea cirenaicului vizează în mod exclusiv o etică a jubilării la care se ajunge creându-ți libertate. Poziția lui față de bani ne arată care este metoda sa: a te ține la distanță, departe de excese, a refuza extremismele și a-ți găsi

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
luxura, viciul animalic și grosier. Lipsesc nuanțele. Documentele țin deseori de polemică și, întrucât nu cunoaștem contextele, cele câteva fragmente care ne-au rămas cu referire la această chestiune ne îndeamnă la cea mai mare prudență. Rămâne o certitudine: hedonismul cirenaicului și inventarea de către el a unei plăceri demne de acest nume, pozitivă, cinetică, dinamică și solară. Cât despre trupul aristipian, un concept mult prea vag, nu știm cu ce seamănă: oare este făcut numai din materie? Este animat de un

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
ca fiind metoda eudemonismului, metoda și vectorul, mijlocul lui de difuzare, puterea lui, ocazia pentru transportul forțelor. Inventând plăcerea, el formulează o idee definitivă și de nedepășit. -10Cirenaicii există oare? Tradiția ce guvernează scrierea istoriei filosofiei occidentale înglobează sub epitetul cirenaici o serie de nume, de opere, de fragmente, reputații, anecdote și teze extrem de contradictorii. Astfel încât ne întrebăm - aceasta este ipoteza mea - dacă termenul nu servește mai degrabă la a-i pune laolaltă în mod artificial pe niște indivizi ce au

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
în exclusivitate problemei plăcerii. Am văzut în ce măsură această omisiune s-a datorat mai curând unei perfidii ideologice voluntare decât inexistenței în epocă a unui corpus demn de acest nume. în schimb, așa cum o atestă fragmentele, ceea ce subzistă la rubrica filosofilor cirenaici seamănă cu un han spaniol în care nu găsești decât ce ai adus: Aristotel, nu Stagiritul, ci cel născut în Cirene, Antipatros, Aristoxene, Denis Transfugul, Hegesias, Anniceris, Teodor Ateul, toți provin, desigur, de pe podișurile înverzite, udate de ploi, ale Cirenaicii

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
cirenaici seamănă cu un han spaniol în care nu găsești decât ce ai adus: Aristotel, nu Stagiritul, ci cel născut în Cirene, Antipatros, Aristoxene, Denis Transfugul, Hegesias, Anniceris, Teodor Ateul, toți provin, desigur, de pe podișurile înverzite, udate de ploi, ale Cirenaicii, dar ce au ei în comun? Ce anume propovăduiesc ei care să poată constitui o școală structurată, coerentă și demnă de acest nume? Din nefericire, nimic. Mai rău: Hegesias, de exemplu, trece drept un pesimist înnăscut, un disperat de primă

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
clasă cu retorică eficace și perfidă, în așa măsură încât i se pune în seamă o epidemie de sinucideri care l-a determinat pe Ptolemeu să-i interzică învățăturile. Nu prea vedem cum Hegesias și ai săi pot fi numiți cirenaici altfel decât în virtutea argumentului geografic, singurul acceptabil! Trebuie să conchidem că, așa cum Aristip nu se prea bucura de faptul că avea copii - se înțelegea prost cu ai lui și, cum am văzut mai sus, nu-i aprecia cine știe ce... -, nu i-

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
câtorva filosofi ca un punct de raliere, o ocazie de conivență. Influența lui reală încă nu a fost scrisă... MOMENTUL AL PATRULEA PLĂCEREA DORINȚEI îMPLINITE: CONSTELAȚIA CINICĂ VII DIOGENE și capacitatea de „a te bucura de plăcerea filosofilor” Lătratul conceptului. Cirenaicii și cinicii împărtășesc un mare număr de poziții ideologice și filosofice. Pe fondul antiplatonician, ca și pe baza formei teatrale, subversive, vesele și ludice, ei sunt de-a valma gratificați cu aceleași anecdote care dovedesc înrudirea lor intimă. Distincția între

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
a-și bate joc de practicile logiciene ale Marelui Dușman, să-și pună în picioare mănuși de box sau să iasă cu spatele din palestră pentru a demonstra excelența unei poziții filosofice, dar, pentru cinici, ca și pentru frații lor cirenaici, contextele ne lipsesc uneori și rămânem atunci doar cu spuma anecdotei. Or, toate acestea au un sens, iar povestea cu felinarul în mai mare măsură ca altele. într-adevăr, Diogene caută mai puțin un om anume, așa cum ar putea găsi

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
prea bine că se cunosc... Cum pot atunci oamenii să se dispenseze de teze într-o configurație ca aceasta? Un dialog consacrat exclusiv plăcerii, și niciun cuvințel, nicio referință, niciun citat, nicio trimitere care să permită identificarea hedonistului emblematic cu cirenaicul? De ce nu Aristip în locul lui Philebos sau Protarh, așa cum a procedat în cazul lui Protagoras sau al lui Gorgias, figuri istorice confirmate înrolate în teatralizarea platoniciană? Nu vom ști niciodată de ce Democrit materialistul și Aristip hedonistul, cei doi mari dușmani

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
arată un chip mult diferit de ceea ce ne spune tradiția. Cel care voia să ardă operele lui Democrit crezând că în felul acesta nu va mai trebui să atace tezele și concluziile materialismului abderitan procedează la fel și cu hedoniștii cirenaici. Luptătorul își alege adversarii dintre sfrijiți - personajele conceptuale ale dialogului - pentru a evita să înfrunte, cu arme egale, un concurent de categoria sa - Aristip din Cirene: refuzarea luptei trădează lipsa de probitate. Cotonogirea unui țap ispășitor n-ar putea ține

[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]