294 matches
-
clișeele narațiunii europenist-liberale (sau ortodox-legionare). </spân><spân style="font-family: Arial, șerif;"><b>Mihnea Mihail</b></spân><spân style="font-family: Arial, șerif;"> <a href="http://artapolitica.ro/?p=2689" target=" blank">se ocupă de fetișul Klaus Iohannis</a> hrănit de aură civilității Europei Centrale și de discursul balcanist de auto-stigmatizare. </spân><spân style="font-family: Arial, șerif;"><b>Simona Vinitor</b></spân><spân style="font-family: Arial, șerif;"> scrie <a href="http://artapolitica.ro/?p=2731" target=" blank">un text </a>care atacă fundamentele
Alianțe decoloniale: în loc de introducere () [Corola-website/Science/296085_a_297414]
-
a acomodat destul de greu în redutabila cohorta a criticilor și eseiștilor literări ai celei de‑a două generații postbelice ‑ cei mai mulți dintre ei homines novi de extracție modestă ‑ încercînd să‑și disimuleze avantajele unei bune educații în familie: bun simț „înnăscut”, civilitate, elegantă comportamentală, delicatețe sufletească, discreție. Nu sunt sigur că aceasta disimulare auto‑impusă a fost, pentru „carieră” lui cea mai bună strategie. Lipsa totală de ambiție și agresivitate carierista din partea unora că el a permis cățărarea în „canonul” actualității, drept
Florin Faifer () [Corola-website/Science/333355_a_334684]
-
esteticianului. Căci, per total, Internaționala mea e mărturia extrem de credibilă și de nuanțată a unuia dintre puținii noștri intelectuali veritabili de stânga. Temperamentul discret și prudent, dar în același timp sincer, ferm și lipsit de emfază - dublat, desigur, de o civilitate profesională desăvârșită - l-au făcut pe Ion Ianoși să parcurgă, fără mari accidente biografice, momentele cele mai dificile ale istoriei postbelice. Militant socialist încă de pe băncile liceului, Ianoși n-a făcut niciodată exces de zel nici când i s-au
O frescă autobiografică by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4388_a_5713]
-
a orienta mersul societății în sensul bun, înțelegând aici posibilitatea de a realiza laolaltă și sensul și binele. Dacă schimbarea este cuvântul de ordine în societățile moderne, și dacă "în viață este vorba despre activitate și sens, iar pentru ambele, civilitatea și bunăstarea poporului sunt numai condiția", cum spune Ralph Dahrendorf 26, atunci ar trebui să înțelegem că "societățile civile moderne nu sunt un loc tocmai rău de trăit, atâta vreme cât ne păstrăm treaz elanul de ameliorare a lucrurilor"27. O soluție
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
în această expertiză complicată ține, înainte de orice, de neîncrederea în eficiența criticii-oracol, în argumentele de autoritate. Se naște întrebarea, firească, dacă atâta strategie este necesară pentru a spune că o carte este fără originalitate. Respect pentru cuvântul scris, exces de civilitate, satisfacția - încă o dată - de a executa în chip savant, cu bucurii secrete, o biată insectă literară? În Aspecte lirice contemporane (1942), poți da la tot pasul peste articole în care tăgăduința cea mai categorică se însoțește cu plăcerea referinței cărturărești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
1994), La Communauté des citoyens. Sur l’idée moderne de nation, Paris, Gallimard. WEIL Patrick (2002), Qu’est-ce qu’un Français? Histoire de la nationalité française depuis la Révolution, Paris, Grasset et Fasquelle. Φ CETĂȚENIE, DREPTURILE OMULUI, INTEGRARE, NAȚIUNE, STRĂIN Civilitatetc "Civilitate" Φ Cultură, INCIVILITĂȚI Civilizațietc "Civilizație" Φ Cultură Clantc "Clan" De origine gaelică (clann: neam, mare familie, termen pe care unii etimologi Îl leagă de latinescul planta, mlădiță), cuvântul desemnează o grupare de unități familiale care se consideră provenite uniliniar, pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Întemeiate pe „concilieri” și pe „tranzacții”. O dată ce homo urbanus ă nici cu totul citadin, nici aparținând cu adevărat periferiei ă este „prins Între două lumi”, abordările obișnuite la care recurgeam când vorbeam despre Cetatea clasică și, În special, formele de civilitate și de socialitate pe care le asociam În mod spontan cu aceasta mai pot fi oare adecvate? Aglomerările moderne nu suscită cumva, din cauza „fragmentării” sau a „rupturilor” lor, apariția unor „cetățenii” la rândul lor fragmentate sau fisurate? Solidarități și protecție
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
ș...ț instituția familiei, dar și școala” (ibidem, p. 131). Și totuși, În aceste ultime rânduri, termenul care ne interesează nu pare Încă să aibă o definiție de sine stătătoare, căci nu este Încă Înscris Într-o problematică clară a civilității. Există aici un paradox pe care am dori să-l clarificăm, pentru că, deși se semnalează o situație de urgență (trebuie să luptăm Împotriva efectelor, pe termen lung, ale acestor „incivilități”), se Întreține În același timp o totală confuzie cu privire la sensul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
de la un anumit număr de constatări, urmând să arătăm apoi de ce acest cuvânt este la ora actuală atât de confuz și, În același timp, atât de răspândit. Pentru a ieși din acest impas, vom trece la situarea „incivilităților” În raport cu sfera civilității și la situarea civilității, la rândul său, printre celelalte figuri emancipatoare ale reciprocității: politețea și cetățenia. În sfârșit, vom evoca și noțiunea de societate decentă În care lupta Împotriva unor astfel de comportamente și-ar putea găsi un cadru prospectiv
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
de constatări, urmând să arătăm apoi de ce acest cuvânt este la ora actuală atât de confuz și, În același timp, atât de răspândit. Pentru a ieși din acest impas, vom trece la situarea „incivilităților” În raport cu sfera civilității și la situarea civilității, la rândul său, printre celelalte figuri emancipatoare ale reciprocității: politețea și cetățenia. În sfârșit, vom evoca și noțiunea de societate decentă În care lupta Împotriva unor astfel de comportamente și-ar putea găsi un cadru prospectiv și mobilizator. Suntem călăuziți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
constrângerile emancipatoare ale reciprocității, dar fără a se supune probei limitării și interdicției, singurele care pot să garanteze conlucrarea, și nu doar simpla juxtapunere, a celor două sfere. Termenul vag și comod de „incivilitate” maschează această contradicție. Or, ideea de civilitate, ca dispoziție favorabilă coeziunii sociale, ne pregătește tocmai pentru această articulare, În cadrul normelor juridice, a sistemelor de valori și a simbolurilor comune. O problematică dificil de delimitat Pentru a defini incivilitatea și a Înțelege deriva actuală a acestui cuvânt, trebuie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
este semnificația mai adâncă: acceptarea ignorării și nerespectării legilor. Să precizăm care sunt procesele retorice și ideologice subiacente. Luc Borot a consacrat un articol aparițiilor acestui termen În presa franceză. Studiul său este o ocazie de a preciza ce este „civilitatea”: „modul corect de a trăi și de a vorbi În lume” (Dicționarul Academiei, 1694). Această definiție este esențială, pentru că indică faptul că oamenii se comportă așa cum vorbesc și că viața În societate Înseamnă Întâi de toate un efort de a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
nu se mai poate efectua până la capăt. Eric Debarbieux precizează: „Reducerea rolului școlii implică dispariția consensului În jurul Înțelesului legii” (Debarbieux, 1999, tom 2, p. 46). Între politețe și cetățenie Frecvența apariției termenului care ne preocupă impune o definiție precisă a civilității. Să notăm de la bun Început că pedagogii neglijează adesea regulile politeții: or, dorința de a trăi Împreună este condiția fără de care nu ar exista o legătură civică. Apariția tot mai frecventă a „incivilităților” În viața de zi cu zi și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
public face dificilă coeziunea; aceste fapte (insulte, degradări de diverse feluri) atacă, adesea și pe nesimțite, Înseși legăturile sociale, articularea dintre autonomia subiectului și acceptarea reciprocității nemaiputându-se realiza. Or, această articulare este asigurată tocmai de tripla deprindere a politeții, civilității și cetățeniei. Să ne amintim că civilitate, la singular, se definește ca respectarea conveniențelor, a bunelor maniere aflate În uz la oamenii aparținând unei societăți; la plural, În limba franceză, termenul semnifică demonstrațiile de politețe (dicționarul Robert, 1970). Din păcate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
degradări de diverse feluri) atacă, adesea și pe nesimțite, Înseși legăturile sociale, articularea dintre autonomia subiectului și acceptarea reciprocității nemaiputându-se realiza. Or, această articulare este asigurată tocmai de tripla deprindere a politeții, civilității și cetățeniei. Să ne amintim că civilitate, la singular, se definește ca respectarea conveniențelor, a bunelor maniere aflate În uz la oamenii aparținând unei societăți; la plural, În limba franceză, termenul semnifică demonstrațiile de politețe (dicționarul Robert, 1970). Din păcate, se confundă adesea cele două niveluri și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
insistă asupra legăturii Între indivizi În general, În vreme ce al doilea se referă la respectarea uzanțelor „societății civilizate” (ibidem). Aceeași complexitate domnește și În definiția unei prime forme de reciprocitate, politețea. Politețea se pretează la aceleași tipuri de neînțelegeri ca și civilitatea: riscăm În permanență să confundăm manifestările empirice, istorice și sociale cu necesitatea lor simbolică și Întemeietoare. Orice reciprocitate este considerată ipocrizie: individualismul temporar reușește astfel să nege importanța spațiului public: În consecință, spațiul privat poate să invadeze totul. Articularea celor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
În interiorul său ritualuri de integrare complet opuse față de orice formă de respect: violarea unei femei, uciderea unei persoane, terorizarea celor slabi. Totul devine posibil atunci când rolul Întemeietor al interdicției și al respectului față de persoana umană nu se mai afirmă. Iar civilitatea și politețea sunt forme prealabile ale respectului etic. Prima nu Înseamnă lingușeală, iar a doua nu Înseamnă ipocrizie. În aceste forme de reciprocitate, se acordă un loc și celuilalt: spațiul simbolicului este deci prezent aici (Ortigues, 1962, p. 65). De
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
o reacție la o serie de frustrări resimțite de subiect, care se simte abandonat. Ceilalți nu-și țin promisiunile, iar actul reprezentat de „incivilitate” este un mod de a le atrage atenția. Pentru o societate decentă Insistând astfel asupra politeții, civilității și, În sens mai larg, cetățeniei, dorim să arătăm că societatea ar trebui să stabilească o genealogie a violenței sale latente. Folosind În mod confuz cuvântul incivilități, la plural, ne interzicem să mai reflectăm asupra puterii de emancipare a deprinderii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
cazuri, este periculos să continuăm să vorbim despre incivilitate: riscăm astfel să ascundem pentru persoana violentă originea și consecințele propriilor sale acte de violență. Modelul integrator republican nu mai funcționează, pentru că nu mai există reperele și normele necesare. În schimb, civilitatea, bine Înțeleasă, situată la nivelul pedagogiei formelor reciprocității, poate contribui la modelarea unei cetățenii participative și atente la celălalt. Trebuie așadar insistat asupra funcției mediatoare a civilității, Între politețe și cetățenie. În forma sa pozitivă și la singular, ea devine
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
nu mai funcționează, pentru că nu mai există reperele și normele necesare. În schimb, civilitatea, bine Înțeleasă, situată la nivelul pedagogiei formelor reciprocității, poate contribui la modelarea unei cetățenii participative și atente la celălalt. Trebuie așadar insistat asupra funcției mediatoare a civilității, Între politețe și cetățenie. În forma sa pozitivă și la singular, ea devine o școală a responsabilității etice și politice: de aceea, scrierea de manuale sau tratate marchează, Încă de la Erasmus, istoria umanismului. Totuși, pentru a ieși din jocul utilizărilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
una În care autonomia indivizilor nu și-ar afla sensul decât În cadrul unei reciprocități calme și consimțite. Dar acest lucru ar implica (re)fondarea constantă a devotamentului față de lege. Desigur, trebuie să instaurăm o societate dreaptă și prosperă (prin politețe, civilitate, drept și democrație), dar este nevoie În același timp să instituim o societate decentă care să ne facă să reflectăm asupra tuturor formelor emancipatoare ale reciprocității, pentru a preveni reificarea sa ipocrită și mercantilă. C. C. & BERGSON Henri (1991), De la politesse
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
XIX-lea vor Încerca fiecare În felul său să răspundă la Întrebarea legată de formele moderne de integrare și de excludere. Karl Marx, În special În lucrările din tinerețe (Critica dreptului politic hegelian, Chestiunea evreiască), este scandalizat de degenerarea principiului civilității și de atomizarea legăturii sociale, fenomene pe care le descrie ca fiind inerente dezvoltării societății civile burgheze. Deși mai târziu (cf. Capitalul) munca va deveni elementul integrator nu doar În societatea capitalistă, ci În toate societățile istorice, opera lui Marx
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
astfel În evidență trei niveluri. Sodalitatea, mai Întâi, se referă la capacitatea oamenilor de a forma grupuri, definite ca unități active de tipul cuplului sau familiei, Întreprinderii sau sindicatului, bisericii sau armatei. Dacă gândim În termeni de rețele sau de civilitate și ne concentrăm asupra raporturilor care se stabilesc În interiorul unei familii extinse sau Într-o vecinătate, Într-un cerc sau Într-un salon, cuvântul cel mai adecvat devine sociabilitate. În sfârșit, socialitatea desemnează morfologiiă indiferent dacă este vorba despre triburi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
barieră împotriva spaimei de neant, de noapte și de origine obscură; ea închide între pereții săi tot ceea ce umanitatea a adunat cu răbdare veacuri de-a rîndul; ea se opune evadării, pierderii, absenței, căci ea își organizează propria origine internă, civilitatea, pasiunea sa. Libertatea ei înflorește într-un climat de stabilitate și închidere și în nici un caz într-un spațiu deschis și infinit". Acest spațiu personal era și putea fi oricînd invadat și perturbat de Securitate, de la referințele adunate de la vecinii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
despre condiția morală în care ne aflăm este corectă, ar trebui să tragem concluzia că și noi am ajuns de câtva timp la un moment de cotitură. În acest stadiu e important să construim forme locale de comunitate, în interiorul cărora civilitatea, viața morală și cea intelectuală pot fi menținute în vremurile întunecate care s-au abătut asupra noastră. Iar dacă tradiția virtuților a reușit să supraviețuiască ororilor ultimei perioade întunecate, mai avem motive să păstrăm speranța. De astă dată însă, barbarii
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]