69 matches
-
afle iar în distinsa familie europeană. Mintea românului... Mai știi! E-adevărat, a mai existat cîndva, în conduita unui mare partid istoric, sloganul "prin noi înșine", dar... dar... ce diferență colosală între prudența de-atunci, firească, în abordarea Occidentului și clamarea autarhiei de sorginte naționalist-comunistă! Ca monedă forte în propaganda internă. De altfel monedă calpă, pentru că, atît în cincizeci de ani de comunism, cît și în formele de comunism rezidual de după 1989, opțiunea de fapt pentru soluțiile colectivist-dezastruoase ale Răsăritului nu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Cunoașterea prin mecanismele mentale rămâne stearpă dacă nu este aureolată de ceea ce simte inima sau poate credința. Cantonarea În raționalism ne poate conduce la nonsens sau ne Împinge spre aporii insurmontabile, inclusiv pentru rațiune. Chiar dacă trăim Într-o epocă a clamării holismului și globalizării, se practică În continuare abordarea fragmentară, autarhică, de adâncime, neglijându-se confluențele, difuziunile, interdependențele. Există un gust al specializărilor și Îngustimilor care obnubilează coerența după care tânjim. S-a ajuns chiar la un cult al cercetării „egoiste
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
la nivel individual și astfel de deraieri mai mult sau mai puțin stabilizate. Istoria mai Îndepărtată sau mai recentă a arătat că au fost și astfel de situații (uneori, actorii lor fiind personalități notabile). Ceea ce nu Înțelegem este exhibarea și clamarea practicilor homosexuale ca valori pentru cei care le poartă cu vădită dorință de a fi recunoscute și aprobate și de către alții. Faptul de a le arăta ostentativ În public, cu pretenții subînțelese de „afirmare”, eventual de a le resemnifica și
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
ci... să dea de gândit celui care vine În contact cu produsele sale), educația (prin propunerea unei educații „pe măsură”, În concordanță cu ce are chef să Învețe elevul), iar apoi a trecut la nivelul edificiilor politice și sociale (prin clamarea binefacerilor „societății deschise”); În final, a venit și rândul religiei (mai conservatoare, ce-i drept, prin oferirea unor variante mult mai „flexibile” decât cele propovăduite de o instituție „Învechită, cum este Biserica). Din punctul de vedere al psihologiei individului contemporan
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
remarca poemul Cântecul pomului. D. își compunea poezia cu precădere pentru a fi recitată. Temele abordate sunt în chip predilect cele sociale, văzute din perspectiva propriei experiențe: libertatea individului, egalitatea dintre oameni sau dintre rase etc. Este o poezie a clamării, a nemulțumirii și neliniștii, străluminată adesea de accente vizionare. E. Lovinescu o caracteriza adecvat, ca „un pumn crispat spre necunoscut”. Dar energia necontrolată a protestului, relația prea directă, chiar prozaică, dintre discurs și faptul actual, împreună cu o oarecare lejeritate a
DOMINIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286820_a_288149]
-
momente și trăiri ale devenirii intelectuale și poetice. Desprinderea de paradisul oblăduitor al copilăriei și plonjarea în complexele maturității se operează fără spaime metafizice, evoluția fiind considerată retrospectiv cu o anume melancolie, dar și cu asprime lucidă. Renunțarea fără artificiale clamări patetice, aparent calmă și detașată la fragilitatea protejată a primei vârste, pe de o parte, și asumarea conștientă a intruziunilor, nu o dată agresive, ale maturității, pe de alta, se consumă la tensiuni maxime. Pe măsura gravelor transformări existențiale, „urmele de
COMANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286340_a_287669]
-
uzul saloanelor, dar și al serenadelor cu lăutari. În cea de a doua etapă, de după 1820, tonul devine meditativ, elegiile iau locul entuziasmelor celebrând iubiri pasagere, dragostea mistuitoare pentru Smaranda Negri, Zulnia, cum o alintă el, introduce accente tragice în clamarea sentimentului. Poate fi stabilită și o legătură între poezii cum ar fi Amoriul din prieteșug sau Scrisoare către Zulnia și poemul Eloiza către Abeliard, din ciclul „eroidelor” de Collardeau, lucrare tradusă de C. Versificările, până acum de circumstanță, se transformă
CONACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286353_a_287682]
-
invocă icoanele lui Horea și Avram Iancu, evocă duios mediul familial și meditează asupra condiției poetului. Filonul popular ardelenesc se face simțit în tematică și în tonalitatea echilibrată a versului. Suverană este iubirea de țară, expurgată când și când de clamările zgomotoase proprii epocii, împrumutând mult din maniera lui Octavian Goga și Aron Cotruș. Cu trecerea anilor, versul se modulează după o stare de spirit mai discretă, sugerând apropierea de religiozitate („sufletul se aruncă la poala Rugăciunii / se-ngroapă de viu
MARGINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288017_a_289346]
-
află angajat într-o acerbă bătălie, a cărei miză stă în înfruntarea polemică a realului, depășirea și „răscumpărarea” condiției umane impure, animat fiind de o mistică profană, denudată stilistic de orice retorică de triumfalism al revelației sau, din contra, de clamare a eșecului dureros: expediția e mereu dură, poetul știe că drumul ei nu se termină niciodată, dar important pentru el este să se afle pe cale. Expresia cea mai concludentă a acestei căutări crâncene, febrile și totodată de o foarte sobră
POPA-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
de autor, fiind o selecție din versuri scrise de-a lungul a trei decenii. De la Toamna-n hlamide cenușii, datând din 1938, până la poeziile de acum, totul e învăluit într-o melancolie difuză, epigonic romantică, punctată când și când de clamări în pustiu. O Efemeridă care încheie placheta vorbește despre inutilitate și gol lăuntric în curgerea implacabilă a timpului. Imaginea ultimă nu se compune la P. dintr-o poezie interiorizată a senectuții, ci dintr-o accentuare a adecvării la conjunctural. Discobolul
POTOPIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288989_a_290318]
-
lume, nefiind în stare să mai pătrundă la lumea ca atare! Noul mediu de comunicare se prefigurează ca un torent al unificării și ralierii la o cultură declarat diversă și eterogenă, dar unică în străfundurile ei (vezi ubicuitatea limbii engleze, clamarea unor „valori” mereu aceleași precum eficiența, randamentul, reușita cu orice preț etc.). Fenomenul de masificare și de aliniere la aceleași cunoștințe și valori, chiar dacă nu este vizibil direct, este deosebit de periculos din punct de vedere psihologic, moral și spiritual. În
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
Și te simți împăcat? - Nu. Dar suntem singurii care mai putem face dreptate, câtă a mai rămas. Ce-ar fi fost și fără noi? Aplicăm legile, dar când ele sunt strâmbe cei mai mulți dintre noi, ajutați de un curaj neadus la clamare, le aplicăm forțând interpretări în lumina principiilor învățate la facultate, ce ne ajută a ne face că nu le înțelegem rostul voit deviat sau abscons. - Dar în felul acesta, chiar fără voie, ajutați întunericul și demagogia, iar tu, care crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
unice, irepetabile În convenția artistică), pe poetul de avangardă Îl va interesa pura tensiune a spiritului spre un orizont știut - și chiar voit, În mod paradoxal - intangibil. De aici, exaltarea „eșecului”, a „nerealizării” (În plan literar, dar și mai general-social), clamarea neliniștii spirituale, voința permanentizării stării de criză a eului. Voronca o afirmă limpede În mai multe rînduri, cu un patos particular, ale cărui accente inconfundabile le recunoaștem imediat În ambianța mișcării românești de avangardă: „știu că semnul marilor izbînzi, marilor
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
euroatlantice se conjugă perfect cu preocuparea Rusiei, „prietenul nostru de secole”, care ne-a dorit întotdeauna numai binele. Nu am obsesia diversiunilor și scenariilor, dar îndrăznesc să afirm că românii noștri verzi traversează o perioadă lipsită de clarviziune. Nu de clamarea unor lozinci avem nevoie acum, ci de ecouri bine țintite, de luciditatea unor analize, care să pună în balanță avantajele și dezavantajele tratatului, deopotrivă pentru România, pentru românii din nordul Bucovinei și din sudul Basarabiei. Rumoarea patriotică nu mai impresionează
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
Mondial și al deportării. Exilul lor era sortit tăcerii, în timp ce tăcerea în privința Holocaustului se rupea treptat începând din anii 1970. Din conflictul israeliano-arab decurg mai multe idei pe care le regăsim în dezbaterile din anii următori. Holocaustul justifica, de acum, clamarea identității evreiești în sfera publică. În Franța, evreii evitaseră dintotdeauna, să pună în conflict iudaitatea lor și cetățenia lor franceză, cea de-a doua impunând ținerea celei dintâi în surdină. Războiul de Șase Zile provocase o ruptură în această relație
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
sunt profeții!”. Aceasta e societatea de consum a cărei ambiție afișată este de a elibera principiul plăcerii, de a smulge omul dintr-un întreg trecut de privațiuni, de inhibiție și de ascetism. Gata cu poruncile disciplinare și rigoriste, este momentul clamării dorințelor materiale, al celebrării divertismentului și consumului, al desfătării perpetue în plăceri private. Faza II corespunde lansării pe orbită a unui individualism de masă, hedonist și consumerist. Hedonism individualist care s-a concretizat în noi practici de consum, acesta devenind
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
a se afirma pe sine ca voce apocaliptică? Mai mult: oare nu cumva întreg spectacolul e consecința nevoii imperioase de a se institui în lume? „Stă în firea orgoliosului să-și exerseze nenorocirile” (I, 73), mărturisește într-un loc. Iar clamarea anonimatului nu face decât să confirme sau să instituie un exces de orgoliu. Vorbind despre Ignațiu de Loyola, Cioran mărturisește că simte la el „o voință îndârjită de a rezista «gloriei deșarte»”. Apoi comentează: „I-a rezistat, într-adevăr, dar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
familiare sau tactil înduioșătoare, trezesc lui Zahei dorul de locul său, acolo unde realul era format din toate aceste suprapuse manifestări imateriale ale domeniului vizibil, ale lumii lui dintîi, în care trăia prin toate simțurile. Nu este departe, de aceea, clamarea vieții pierdute (prin desprinderea de ținuturile Brăilei, ale dunărenilor, pe lîngă mai dureroasa despărțire de cunoscutul vizibil): "Zbor cu lotca, îmbrățișări cu valurile, izbînzi la pescuit, lumina și libertatea care dau drumul nestînjenit puterii din el, să miște, slobodă, brațele
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
folosind o mai veche expresie) nu sunt destul de înțelepți pentru a se îndoi. Îndoiala presupune deja spirit critic, discernământ. Desigur, o putere ce se îndoiește mereu e aproape un nonsens. Dar ea poate profita, când e destul de inteligentă, de îndoielile, clamările, contestațiile emise de cărturari. "În problemele vieții publice, ale vieții publice care interesează cultura și salvgardarea esențelor ei în fața opacității, a ireceptivității, a incompetenței și lașității, opina Alexandru Paleologu într-un interviu memorabil, strategia intransigenței trebuie să fie lucidă, rațională
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
spune limpede, însă e de presupus că li se pretind răspunsuri precise, definitive, la atâtea întrebări ce agită lumea noastră, aducându-i parcă noi îndoieli și neliniști. Sunt clipe în viața unui neam când tăcerea impune mai mult decât stridența clamării colective. Trebuie să se facă de aceea o distincție cât mai netă între discursul istoric, menit a stabili adevărul, și discursul puterii, interesat a întreține o notă de echivoc din care să se profite politic. Discursul istoric, mai ales în
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
instalate; dorința sinceră de a ști, de a afla, de a lua la cunoștință, este demnă, la rândul ei, de luat în calcul, o dorință asumabilă sub semnele unei curiozități constructive. Definirea, fie și precară, a unui ontos socio-politic, prin clamarea și stabilirea unor date contextuale pentru "a fi"-ul unui popor, genera, firesc, pe cale de consecință, apetența pentru un verb de factură gnoseologică "a ști". Ne aflăm într-o epocă în care poporul român căpăta conștiință de sine, or pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
astfel auzi întreaga emisiune matinală de știri de la Europa Liberă prin ferestrele deschise ale tuturor caselor pe lângă care trecea. Se putea chiar crede că toată lumea se săturase de Ceaușescu și de aiurelile lui, din ce în ce mai staliniste, din ce în ce mai zgomotoase, mai ales în clamarea temelor naționaliste care îi aduseseră cândva popularitatea. La începutul lui noiembrie, în Piața Amzei, la Gara de Nord, în Piața Matache, apărea un manifest, intitulat Luneta, și revendicat de Frontul Democrat Român, o organizație până atunci necunoscută. Autorul acțiunii era tipograful Valentin
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
să presupunem și că rom. tare vine din lat. talis „astfel de, așa“, chiar dacă, din punctul de vedere al sensului, nu există concordanță între latină și română. Se pot da și alte exemple, de felul lat. clavis > rom. cheie, lat. clamare > rom. (a) chema, lat. includere > rom. (a) închide, lat. auric(u)la > rom. ureche, lat. genuc(u)lum > rom. genunchi, perechi de cuvinte din care se vede că grupul cl din latină a devenit che, chi în română, după ce a
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
Și te simți Împăcat? - Nu. Dar suntem singurii care mai putem face dreptate, cîtă a mai rămas. Ce-ar fi fost și fără noi? Aplicăm legile, dar cînd ele sunt strîmbe cei mai mulți dintre noi, ajutați de un curaj neadus la clamare, le aplicăm forțînd interpretări În lumina principiilor Învățate la facultate, ce ne ajută a ne face că nu le Înțelegem rostul voit deviat sau abscons. - Dar În felul acesta, chiar fără voie, ajutați Întunericul și demagogia, iar tu, care crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
unice, irepetabile în convenția artistică), pe poetul de avangardă îl va interesa pura tensiune a spiritului spre un orizont știut - și chiar voit, în mod paradoxal - intangibil. De aici, exaltarea „eșecului”, a „nerealizării” (în plan literar, dar și mai general-social), clamarea neliniștii spirituale, voința permanentizării stării de criză a eului. Voronca o afirmă limpede în mai multe rânduri, cu un patos particular, ale cărui accente inconfundabile le recunoaștem imediat în ambianța mișcării românești de avangardă: „știu că semnul marilor izbânzi, marilor
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]