69 matches
-
uzul saloanelor, dar și al serenadelor cu lăutari. În cea de a doua etapă, de după 1820, tonul devine meditativ, elegiile iau locul entuziasmelor celebrând iubiri pasagere, dragostea mistuitoare pentru Smaranda Negri, Zulnia, cum o alintă el, introduce accente tragice în clamarea sentimentului. Poate fi stabilită și o legătură între poezii cum ar fi Amoriul din prieteșug sau Scrisoare către Zulnia și poemul Eloiza către Abeliard, din ciclul „eroidelor” de Collardeau, lucrare tradusă de C. Versificările, până acum de circumstanță, se transformă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286353_a_287682]
-
opera, iar nu persoana (autorului), dar implicarea sa intensă în politică și pasiunea pentru funcții nu l-au putut ajuta ca el însuși să respecte acest precept. Mulți dintre criticii români de mai tîrziu au uzat de acest model al clamării obiectivității și, în același timp, al implicării în politică și înscrierii în diferite cercuri de interese, dar mai ales al vînării de funcții bine retribuite, deși erau mult sub nivelul maiestrului din punctul de vedere al pregătirii cultural-filozofice și al
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
remarca poemul Cântecul pomului. D. își compunea poezia cu precădere pentru a fi recitată. Temele abordate sunt în chip predilect cele sociale, văzute din perspectiva propriei experiențe: libertatea individului, egalitatea dintre oameni sau dintre rase etc. Este o poezie a clamării, a nemulțumirii și neliniștii, străluminată adesea de accente vizionare. E. Lovinescu o caracteriza adecvat, ca „un pumn crispat spre necunoscut”. Dar energia necontrolată a protestului, relația prea directă, chiar prozaică, dintre discurs și faptul actual, împreună cu o oarecare lejeritate a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286820_a_288149]
-
în perioada postcomunistă, când intelectualii par să replice politica ideologică a "taberelor", recreînd în permanență "frontiere interne" între "noi", cei buni, deținători ai adevărului și "ei", cei răi, prizonieri ai erorii și proiectând, astfel, o cultură a monologului bazat pe clamarea supremației morale. Date fiind aceste constatări, am considerat că este interesant să aduc în atenție și un alt tip, non-maniheist, integrator, de raportare intelectuală la ideologie, și în acest sens am invocat parcursul ideilor susținute de Adrian Marino. În subtext
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
de autor, fiind o selecție din versuri scrise de-a lungul a trei decenii. De la Toamna-n hlamide cenușii, datând din 1938, până la poeziile de acum, totul e învăluit într-o melancolie difuză, epigonic romantică, punctată când și când de clamări în pustiu. O Efemeridă care încheie placheta vorbește despre inutilitate și gol lăuntric în curgerea implacabilă a timpului. Imaginea ultimă nu se compune la P. dintr-o poezie interiorizată a senectuții, ci dintr-o accentuare a adecvării la conjunctural. Discobolul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288989_a_290318]
-
Cunoașterea prin mecanismele mentale rămâne stearpă dacă nu este aureolată de ceea ce simte inima sau poate credința. Cantonarea În raționalism ne poate conduce la nonsens sau ne Împinge spre aporii insurmontabile, inclusiv pentru rațiune. Chiar dacă trăim Într-o epocă a clamării holismului și globalizării, se practică În continuare abordarea fragmentară, autarhică, de adâncime, neglijându-se confluențele, difuziunile, interdependențele. Există un gust al specializărilor și Îngustimilor care obnubilează coerența după care tânjim. S-a ajuns chiar la un cult al cercetării „egoiste
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
la nivel individual și astfel de deraieri mai mult sau mai puțin stabilizate. Istoria mai Îndepărtată sau mai recentă a arătat că au fost și astfel de situații (uneori, actorii lor fiind personalități notabile). Ceea ce nu Înțelegem este exhibarea și clamarea practicilor homosexuale ca valori pentru cei care le poartă cu vădită dorință de a fi recunoscute și aprobate și de către alții. Faptul de a le arăta ostentativ În public, cu pretenții subînțelese de „afirmare”, eventual de a le resemnifica și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
ci... să dea de gândit celui care vine În contact cu produsele sale), educația (prin propunerea unei educații „pe măsură”, În concordanță cu ce are chef să Învețe elevul), iar apoi a trecut la nivelul edificiilor politice și sociale (prin clamarea binefacerilor „societății deschise”); În final, a venit și rândul religiei (mai conservatoare, ce-i drept, prin oferirea unor variante mult mai „flexibile” decât cele propovăduite de o instituție „Învechită, cum este Biserica). Din punctul de vedere al psihologiei individului contemporan
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
inițiativa ministrului de Externe de atunci, Vasile Boerescu, pentru ob ținerea independenței definitive, cu ajutorul Germaniei, Austro-Ungariei și Rusiei, prin capitalizarea tributului datorat Porții Otomane, tribut considerat singurul vestigiu de dependență față de imperiul de peste Dunăre (v. O acțiune diplomatică pentru pro clamarea Independenței în 1873, în: Apostol Stan, Grupări și curente, pp. 384-390). Tratativele purtate atunci - nefiind sprijinite de marile puteri menționate - nu s-au mai finalizat. Dar, la începutul anului 1876, trimisul nostru la Viena, Gh. Costa-Foru menționa într-un raport
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
care s-a discutat aceeași problemă, iar la 28 aprilie/10 mai 1877 parlamentarii liberali-radicali au hotărât discutarea chestiunii independenței țării în Adunarea Deputaților („În Cameră se pregătește o moțiune prin care se cere dezlipirea României de Turcia și pro clamarea Independenței“, - Memoriile, vol. IX, p. 75). A doua zi, la 29 aprilie/11 mai 1877, unul dintre cei mai activi parlamentari liberali-radicali, craioveanul Anastasie Stolojan, vicepreședinte al Camerei, a interpelat guvernul în legătură cu starea de război existentă între noi și Turcia
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
socială feudală. Epoca medievală s-a impus în conștiința oamenilor prin consolidarea credinței într-un Atotputernic care le rânduiește pe toate în lume, în natură, în societate, în sufletele oamenilor. Formularea manifestării oricărei legități sau principiu era un pretext pentru clamarea voinței acestui Atotputernic, căreia au trebuit să-i fie subordonate toate inițiativele investigative. Mai mult, teoreticienii acestei perioade au făcut eforturi importante de convertire la această ordine inclusiv a contribuțiilor gânditorilor Antichității, mai ales cele ale lui Aristotel. Din întreaga
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
familiare sau tactil înduioșătoare, trezesc lui Zahei dorul de locul său, acolo unde realul era format din toate aceste suprapuse manifestări imateriale ale domeniului vizibil, ale lumii lui dintîi, în care trăia prin toate simțurile. Nu este departe, de aceea, clamarea vieții pierdute (prin desprinderea de ținuturile Brăilei, ale dunărenilor, pe lîngă mai dureroasa despărțire de cunoscutul vizibil): "Zbor cu lotca, îmbrățișări cu valurile, izbînzi la pescuit, lumina și libertatea care dau drumul nestînjenit puterii din el, să miște, slobodă, brațele
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Mondial și al deportării. Exilul lor era sortit tăcerii, în timp ce tăcerea în privința Holocaustului se rupea treptat începând din anii 1970. Din conflictul israeliano-arab decurg mai multe idei pe care le regăsim în dezbaterile din anii următori. Holocaustul justifica, de acum, clamarea identității evreiești în sfera publică. În Franța, evreii evitaseră dintotdeauna, să pună în conflict iudaitatea lor și cetățenia lor franceză, cea de-a doua impunând ținerea celei dintâi în surdină. Războiul de Șase Zile provocase o ruptură în această relație
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
dl Breban nu exagera spunând că pentru opera sa face orice. Eroarea teribilă a dlui Breban este că, în sinea sa, persistă să reproșeze românilor că nu au făcut front comun în jurul Domniei sale în 1971. Asta este ceea ce-l roade. Clamarea zgomotoasă a meritelor - reale și mai ales imaginare - trădează tocmai această nefericită incapacitate de a accepta că nu mai poate schimba nimic din ceea ce s-a întâmplat. În loc să accepte că a calculat greșit, dl Breban continuă să creadă că restul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
romantice. Motivul liric al zborului sau cel al alergării („galopului“), mult frecventate, ca și acela al luminii, vorbesc despre pasionalitate, despre ardența unui suflet. Taciturnul, măsuratul, „recele“ Cezar Baltag din viața cea de toate zilele nu-și cenzura, în poezie, clamările patetice: Cu o prăpastie în loc de suflet mă voi ridica și voi începe să alerg tot mai repede, prăbușind o amiază, spulberând cu copitele orele, desfrânat nechezându-le norilor, galopând,galopând, galopând, până tac amintirile... Debutul convențional cu placheta Comuna de aur
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
degrabă să nu se exprime decât să se exprime „imperfect“, impropriu, ceea ce ar fi un adevărat „sacrilegiu“. Astfel interpretez eu poezia Incantație, cu mereu invocatul vers „nu vreau să las urme, nu vreau să las“, care, mai mult decât o clamare a umilității (a umilinței filozofice), mie îmi pare să exprime refuzul de-a „răni“ visul de perfecțiune, de a-l macula prin exprimare trudnică, împiedicată în „amănunte“. Iată: „Nu vreau să las urme, nu vreau să las. / E-un sacrilegiu
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
instalate; dorința sinceră de a ști, de a afla, de a lua la cunoștință, este demnă, la rândul ei, de luat în calcul, o dorință asumabilă sub semnele unei curiozități constructive. Definirea, fie și precară, a unui ontos socio-politic, prin clamarea și stabilirea unor date contextuale pentru "a fi"-ul unui popor, genera, firesc, pe cale de consecință, apetența pentru un verb de factură gnoseologică "a ști". Ne aflăm într-o epocă în care poporul român căpăta conștiință de sine, or pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
sunt profeții!”. Aceasta e societatea de consum a cărei ambiție afișată este de a elibera principiul plăcerii, de a smulge omul dintr-un întreg trecut de privațiuni, de inhibiție și de ascetism. Gata cu poruncile disciplinare și rigoriste, este momentul clamării dorințelor materiale, al celebrării divertismentului și consumului, al desfătării perpetue în plăceri private. Faza II corespunde lansării pe orbită a unui individualism de masă, hedonist și consumerist. Hedonism individualist care s-a concretizat în noi practici de consum, acesta devenind
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
lume, nefiind în stare să mai pătrundă la lumea ca atare! Noul mediu de comunicare se prefigurează ca un torent al unificării și ralierii la o cultură declarat diversă și eterogenă, dar unică în străfundurile ei (vezi ubicuitatea limbii engleze, clamarea unor „valori” mereu aceleași precum eficiența, randamentul, reușita cu orice preț etc.). Fenomenul de masificare și de aliniere la aceleași cunoștințe și valori, chiar dacă nu este vizibil direct, este deosebit de periculos din punct de vedere psihologic, moral și spiritual. În
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
unice, irepetabile în convenția artistică), pe poetul de avangardă îl va interesa pura tensiune a spiritului spre un orizont știut - și chiar voit, în mod paradoxal - intangibil. De aici, exaltarea „eșecului”, a „nerealizării” (în plan literar, dar și mai general-social), clamarea neliniștii spirituale, voința permanentizării stării de criză a eului. Voronca o afirmă limpede în mai multe rânduri, cu un patos particular, ale cărui accente inconfundabile le recunoaștem imediat în ambianța mișcării românești de avangardă: „știu că semnul marilor izbânzi, marilor
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
mai zgomotoasă, deși o Patrie vine poetul să-și plângă la aceste ruine ale fostei măriri, ci compătimirea, ceva mai sincronă cu romantismul european, a omului mâncat de griji cu locul erodat și el de metehnele istoriei. De aici, dincolo de clamarea unei suferințe exponențiale, tonul de resemnare, mai mult înspre împăcare decât înspre revoluție. Nu tristețile țării îl fac pe cântărețul ruinelor să hulească viața, ci spleen-ul lui. Întâmplător, cele două se întâlnesc, dar nu se determină. Melancolia e înrudită
Un minimalist by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5976_a_7301]
-
ideatic, indiscutabil cu rezonanță filosofică, este grefat pe acest "eu" subînțeles, care - de acum încolo, de-a lungul versurilor ce urmează - îl va prelua, și-l va asuma, și îl va explicita prin confesiuni extrem de personale - aș zice; printr-o clamare aparte - care în felul acesta smulge cuvintele din solul lor conceptual-filosofic, pentru a le planta într-un teren extrem de fertil liric, acela al subiectivității superlative. Un atare caracter "filosofic" ar fi recomandat acest vers mai curând pentru a încheia o
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
di Mauro, Valerio Magrelli, Gregorio Scalise, Cesare Viviani ș.a.m.d. Asimilându-i din mers și în răspăr cu aceștia, Marin Mincu este pe cale de a-si recuceri propria matrice stilistica, cordial-polemică față cu inflația argotica, intimismul suprasexuat și trufaș, clamarea exhibiționista a evidentei ce bântuie azi prin fel de fel de volume, periodice sau festivaluri. Poezia lui Marin Mincu nu se vrea ostentativ-provocatoare ci "doar te-mbie pur la act". Este o poezie virila, a preludiului textual, buna conducătoare de
Poezie virilă by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17659_a_18984]
-
își transformă libertatea clandestină într-un prizonierat și mai apăsător, cu reguli și constrângeri și mai stricte. Regimul carceral individual devine suportabil prin comparație cu acela colectiv, unde frigul, foamea (și celelalte marote ale lumii comuniste), discuțiile ideologizate fără obiect, clamarea democratismului sunt la ordinea zilei. Moartea însăși e resimțită ca un rabat de la solidaritate. Iar sinuciderea, ca o formă insidioasă de pactizare cu principiile inamicului. Imaginea e frisonantă. Totuși, Domnul K. eliberat se dovedește, chiar și în cele mai puternice
Romanul ca și poemul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5983_a_7308]
-
Oltul", 1874, 26 mai (p. 1877). Numai că în "Oltul" e urdesc, dar ce mai contează. Și apoi dacă eroarea tot e și în ediția din 1966, de ce să n-o perpetuăm cu finele noastre ajustări prozodice? 6. În sfârșit, clamare latin e transcris de poet chiămă la perfectul simplu, în mai multe rânduri. Poetul îl conservă grafic pe a latinesc, în varianta ă, dar citind evident chemă. Cu un minim instinct filologic, editorul trebuia "să simtă" acest amănunt, din moment ce forma
Replici - Unde ni sunt (cr)editorii? by I. Funeriu () [Corola-journal/Imaginative/11911_a_13236]