1,905 matches
-
lucru derizoriu: „Ca și cum muntele s-ar opinti să dea naștere unui șoricel”. La romani, comedia țintea inițial divertismentul, veselia pură. Nu se manifesta o instanță normativă care să pedepsească încălcările măsurii și ale civilității. Aceasta s-a impus în răstimpul clasicismului latin, care i-a cuprins pe Vergilius, Horațiu, Titus Livius, cînd structurile societății s-au consolidat și s-a afirmat noțiunea de urbanitas. Prin respectarea convenției, id est a existenței orășenești, mondene, ridicolul se identifică cu inconformismul vicios. Astfel aflăm
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
unui prost. Prostul nu scapă niciodată de ridicol - este caracteristica lui; mai cade cîteodată în ridicol și cîte un deștept, dar se ridică”. Dacă la greci ridicolul se opunea virtuții iar la romani se opunea civilității, la francezii din era clasicismului indica o lipsă de judecată, o ignoranță (în speță în conduita socială). Prostul se arăta vitregit de le bon sens, neputînd reprezenta ceea ce în epocă se numea de bon esprit adică, spre a-l cita iarăși pe La Bruyère, cel care
Despre ridicol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13528_a_14853]
-
Constantin Țoiu Realismul socialist, cu cenzurile lui, nu a fost o invenție recentă. Îl precedă, în maniera sa, dramaturgia secolului al XVII-lea a clasicismului francez. Trecem de Molière cu îndemnul „Curții” de a pune, prevăzător, în josul paginii: Aici vorbește un scelerat, aluzie la Tartuffe, a cărui fățărnicie programată, rău pilduitoare, Monarhul nu o tolera. Cenzura totalitară a secolului XX se bazează pe această propoziție
„Intenția veritabilă a tragediei” by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13549_a_14874]
-
decisiv două vîrste, două estetici, două forme de angajare a privirii și două filosofii complet diferite. Dacă portretul lui Stănescu, al lui Dărăscu, Orgoliul și portretele de copil se sprijină încă pe vechea paradigmă a sculpturii occidentale (care începe cu clasicismul și se stinge o dată cu jubilația spasmodică a lui Rodin) sau, mai exact, chiar pe viziunea rodiniană, Coapsa (Fragment de tors) și, mai ales, Domnișoara Pogany împing lucrurile într-o cu totul altă direcție: către recuperarea vieții intime a formei, către
Destine europene by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13577_a_14902]
-
Constantin Țoiu Republic articolul cu titlul de mai sus tipărit pe timpuri în Gazeta literară la rubrica săptămânală “Contrapunct” în care evocam marile figuri ale clasicismului nostru literar. Spun “o sută fără șase” gândindu-mă la vârsta ce o avea în acel moment scriitorul mai puțin cunoscut astăzi, Alexandru Cazaban, de nouăzeci și patru de ani, un moșneag vioi, viguros, povestindu-mi întâmplări de-ale confraților
Fără șase 100 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13573_a_14898]
-
pe corifei, și antologatorul procedează adecvat reproducând texte de înaltă valoare, precum M. Eminescu, poet național, Creangă în timp și spațiu. Realismul și chiar unele prelegeri și cursuri universitare, cu toate că nu au totdeauna legătură directă cu tema în discuție. Sensul clasicismului și Domina bona. Adevăratul patriotism G. Călinescu îl definește nu atât în demersuri teoretice, cât în afirmarea unei mari încrederi în literatura română, despre care vorbește cu efectivă mândrie. După ce desenează harta poporului român, a României Mari, prin creatorii ei
G. Călinescu despre cultură și națiune by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13662_a_14987]
-
lumină Simfoniile, încredințate spre introducere în circuitul concertistic, lui Andreescu, care a și prezentat patru dintre ele. Elegantă liniei, transparentă armoniilor ce amintesc pe alocuri de Rameau, dublarea Menuetului îl situează pe Schencker printre "micii maeștri ai fazei ascendente a clasicismului, de culoare franceză mai degrabă decât vieneza. În fine, cu aria religioasă semnată Karl Ditters ne întoarcem în perimetrul mării muzici. Ea ridică un semn de întrebare: găsită sub forma unei copii târzii, este probabil un vestigiu al trecerii lui
Cultura vechilor cetati by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/13750_a_15075]
-
mai mult o acoladă prietenească) sau al lui Lovinescu și Streinu o dată trecut, ne rămîne să vedem în Hogaș un scriitor atractiv, care te îmbie nu numai la drumeție, dar și la citit. El se află undeva la mijloc între clasicismul lui Odobescu și barocul lui Bogza. E vădit îndrăgostit de fraza amplă, muzicală (pagina despre furtuna din munți, Caragiale o învățase pe de rost iar lui Bogza i-a sugerat una asemănătoare din Cartea Oltului), de alegerea savantă și de
Un scriitor aproape uitat by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13859_a_15184]
-
de artiști care, în perioada avangărzilor "pluteau" în academismul lor și înnotau într-un reacționarism stupid și reprobabil, când s-au trezit vorbindu-se despre postmodernism, au crezut că le-a venit vremea! - "Noi am avut dreptate! Ne întoarcem la clasicism, la melodie, la forme!" În primul rând că, de exemplu, în materie de melodie, Webern sau Cage sunt tot atât de melodici ca oricine - evident noțiunea de melodie evoluează. Dar, asemenea reacționari siniștri au crezut că le-a venit vremea și au
Mihai Mitrea-Celarianu by Despina Petecel Theodoru () [Corola-journal/Journalistic/13964_a_15289]
-
pe de altă parte, acuta conștiință a artificiului și tematizarea literaturii ca fapt istoric, dar și ca facere permanentă care-și găsește motivația în sine însăși". Or, ce e această acaparatoare, cu iz tiranic, "conștiință textuală" decît o trăsătură a clasicismului? Am apreciat nu o dată postmodernismul drept un clasicism al modernismului ( vezi, bunăoară, comentariul intitulat Postmodernismul, un clasicism corupt, din volumul În jurul libertății, Ed. Timpul, 2002) și avem acum prilejul a ne repeta convingerea. Afirmă Mircea A. Diaconu: "Orice procedeu e
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
și tematizarea literaturii ca fapt istoric, dar și ca facere permanentă care-și găsește motivația în sine însăși". Or, ce e această acaparatoare, cu iz tiranic, "conștiință textuală" decît o trăsătură a clasicismului? Am apreciat nu o dată postmodernismul drept un clasicism al modernismului ( vezi, bunăoară, comentariul intitulat Postmodernismul, un clasicism corupt, din volumul În jurul libertății, Ed. Timpul, 2002) și avem acum prilejul a ne repeta convingerea. Afirmă Mircea A. Diaconu: "Orice procedeu e relevat și denudat, semn al tratării din exterior
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
facere permanentă care-și găsește motivația în sine însăși". Or, ce e această acaparatoare, cu iz tiranic, "conștiință textuală" decît o trăsătură a clasicismului? Am apreciat nu o dată postmodernismul drept un clasicism al modernismului ( vezi, bunăoară, comentariul intitulat Postmodernismul, un clasicism corupt, din volumul În jurul libertății, Ed. Timpul, 2002) și avem acum prilejul a ne repeta convingerea. Afirmă Mircea A. Diaconu: "Orice procedeu e relevat și denudat, semn al tratării din exterior, totul instituind o autenticitate a inautenticității". Or, o asemenea
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
neserioasă. Seriozitatea nu mai e, de altfel, cu putință decît în limitele ludicului". O "continuitate" nu doar față de modernismul de care postmodernismul nu s-a separat de facto niciodată, lucrînd în interiorul acestuia, decantîndu-l, "perfecționîndu-l", ci și, cutezăm a zice, față de clasicismul al cărui calapod intemporal reapare, mutatis mutandis, în materia "totalității recuperatoare", a "dereglărilor integrate ( însumate)".
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
dezvoltă acțiuni, creează instalații, intervine în spații publice, folosește camera foto și video, adaptează cele mai vechi și banale materiale și tehnici la cele mai subtile provocări ale contemporaneității. Formele arhaice se convertesc subit în repere ale unei surprinzătoare avangarde, clasicismul se instalează confortabil în forme de lut sau în lemnul cioplit sumar, barocul se revarsă din împletitura de nuiele, romantismul se naște din coloratura afectivă a obiectelor, iar țipătul expresionist poate fi perceput, aproape la fiecare pas, solidar deopotrivă cu
Maxim Dumitraș by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10442_a_11767]
-
de mai largă rezonanță, dl. Mincu susține: "în absența polemicii, literatura sucombă în propria-i penurie ideatică și estetică. Dacă urmărim diacronic evoluția formelor literare, vom descoperi că nu se întîmplă nimic important în afara prezenței spiritului polemic. Marile querelle între clasicism și romantism, între modernism și avangarde și postavangarde ilustrează permanenta situare în polemică ce trebuie să însoțească existența literaturii". Pentru a continua cu observația că, depășind "marile confruntări epistemologice", polemica se poartă și între individualitățile reprezentative ale direcțiilor care se
Un muschetar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10514_a_11839]
-
fără sfîrșit pe tema imaginii din vremea lui Leon al III-lea Isaurul și a urmașilor sînt suficiente și convingătoare. Pe celălalt versant european, pe cel apusean, lucrurile stăteau puțin mai altfel. Moștenitor direct al unui aristotelism generic și al clasicismului greco-roman, al acelui clasicism care și-a diseminat transcendența pînă la plasarea ei directă în cotidian, modelat de cultul eroului și de frumusețea unică a corpului omenesc, atent la existența individuală și la expresia ei nemijlocită în spațiul comunitar, Occidentul
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
imaginii din vremea lui Leon al III-lea Isaurul și a urmașilor sînt suficiente și convingătoare. Pe celălalt versant european, pe cel apusean, lucrurile stăteau puțin mai altfel. Moștenitor direct al unui aristotelism generic și al clasicismului greco-roman, al acelui clasicism care și-a diseminat transcendența pînă la plasarea ei directă în cotidian, modelat de cultul eroului și de frumusețea unică a corpului omenesc, atent la existența individuală și la expresia ei nemijlocită în spațiul comunitar, Occidentul catolic a întreținut o
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
dialog sau, cel puțin, la monologuri alternante. Orice muzică validă și viabilă duce cu ea fermenții continuității, ca un organism ce evoluează în baza succesiunii de cauze și efecte, așa cum s-au dovedit a fi capodoperele consacrate ale Renașterii, Barocului, Clasicismului și Romantismului, a căror compozitori au știut că una este să te urci de la efect la cauză, și alta e să cobori de la cauză la efect. 9. Muzicile repetitive, bunăoară, reclamă mai multe puncte, căci ele persistă, la nivelul conștiinței
... și punctuație by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12117_a_13442]
-
subiecte ocazionale", pentru a reliefa "necesitatea absolută și absurdă de a proceda, nu numai în lucruri mari, ci și în cele mici, din același principiu generator al unei stări muzicale". Iată așadar un mecanism abscons, de factură orfică, a severului clasicism lovinescian! Un mecanism care denotă apropierea actului critic de cel liric, fundamental, precum un embrion al oricărei creații, inclusiv a celei avînd ca rezultat o strictă structurare cerebrală, menit a explica asocierea (compatibilitatea) "impresionismului" de-atîtea ori suspectat, dacă nu de-
E. Lovinescu: cealaltă față a lunii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12107_a_13432]
-
iar această operă nu poate fi decât una de ficțiune și de construcție obiectivă. E ciudat cât de radical anti-subiectiv e G. Călinescu într-o epocă modernă ce valorifică tocmai resursele eului. Se cunoaște prea bine opțiunea călinesciană pentru un clasicism generic, pentru "o umanitate canonică" și "o psihologie caracterologică" - ceea ce-l determină să meargă sfidător împotriva curentului modernității, după cum declară răspicat în 1946: "E necesar să diminuăm, pe cât e legitim, subiectul și să reducem prestigiul genialității, ca proiecție a eului
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
călăuzesc mai departe, fiind, cu întreaga mea inimă, doar unul dintre voi." Frumosul înseamnă cumpătare, alegere a locului potrivit, între libertate și necesitate. Altfel spus, structura pe care Creția o construiește se încheagă în jurul unui ideal de armonie, al unui clasicism ușor melancolic. Astăzi, i s-ar putea reproșa acestei cărți "de ieri" inactualitatea. Este, poate, datată ca stil, scriere a unui autor prea implicat în discursul lui dar, altfel, o consistentă (și valabilă!) pledoarie pentru umbratilis vita, pentru cărțile și
Despre alegerile bune by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12626_a_13951]
-
Ion Simuț Preclasici e un mod de a spune, pentru a desemna, la noi, epocile de dinaintea lui Eminescu: medievalitatea târzie sau barocul și primul romantism sau pașoptismul, căci de un clasicism propriu-zis nu se prea poate vorbi. Așa-zisul nostru clasicism (cel junimist), impus de manuale, are mai mult un sens axiologic decât unul doctrinar, emanat dintr-un curent literar. Dar asta este o discuție lungă și doctă, bună pentru alte
Preclasicii revizitați by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12739_a_14064]
-
Ion Simuț Preclasici e un mod de a spune, pentru a desemna, la noi, epocile de dinaintea lui Eminescu: medievalitatea târzie sau barocul și primul romantism sau pașoptismul, căci de un clasicism propriu-zis nu se prea poate vorbi. Așa-zisul nostru clasicism (cel junimist), impus de manuale, are mai mult un sens axiologic decât unul doctrinar, emanat dintr-un curent literar. Dar asta este o discuție lungă și doctă, bună pentru alte prilejuri. Din literatura noastră de până la Eminescu, Eugen Simion a
Preclasicii revizitați by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12739_a_14064]
-
în literatura secolului al XIX-lea printr-o serie de scrieri hibride de speță enciclopedică. S-a afirmat adeseori că egal în erudiție i-ar fi contemporanul B.P. Hasdeu, cu diferența specifică dintre romantismul învolburat al "magului de la Câmpina" și clasicismul congenital al "anticarului". Născut la 23 iunie 1834 în casele părintești de la Curtea-Veche, moare în același București declarat a-i fi fost "în oroare", la 10 noiembrie 1895, în urma unei supradoze de morfină. Deși s-au scurs 170 de ani
Iunie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12740_a_14065]
-
individuală și colectivă într-o anumită perspectivă ideologică, economică și politică, pictorul încearcă să argumenteze necesitatea înțelegerii actului creator ca act de construcție, ca formă de intervenție rațională și decisă dincolo de orice conjunctură. Calificarea curentelor mari din istoria artei - naturalism, clasicism, idealism, romantism, impresionism, cubism, futurism, constructivism, suprarealism, realism " drept forme repetitive, recurente, în dinamica existenței societății umane, afirmația că ,,tema este socială, forma e real constructivă" sau că ,,omul social este condus prin artă spre o viață superioară, spirituală și
Din nou despre Hans Mattis-Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12764_a_14089]