120 matches
-
finalul Simfoniei a IX-a, devenită imn al Uniunei Europene. În 1787 se stabilește la Weimar, primind funcția de consilier la curtea ducelui Karl August. Această ultimă perioadă a vieții sale este marcată de strânsa prietenie cu Goethe, o perioadă clasicistă. Caracteristică acesteia, drama "Don Carlos" etalează un limbaj mai stăpânit, ferit de exploziile verbale. "Dați libertate gândirii", replica marchizului "de Posa", sintetizează noul principiu călăuzitor al năvalnicului poet de odinioară. Teoretician al idealismului în estetică, Schiller atribuia artei, literaturii și
Friedrich von Schiller () [Corola-website/Science/297780_a_299109]
-
împodobesc Mănăstirea Sfântul Toma, compusă din trei nave centrale, ale cărei lucrări au fost terminate în anul 1598. Fațada acestui lăcaș de cult a suferit, în secolul al XIX-lea, unele transformări în ceea ce privește compoziția sa arhitectonică, predominante fiind, acum, elementele clasiciste. În capelă, placa comemorativă amintește vizitatorului, din anul 1618 încoace, despre fondatorul acestui oraș. Bogăția ornamentelor dispuse în jurul ferestrelor, al porților și al frontoanelor caselor, creează, în fond, personalitatea acestui oraș. Fațada "Casei către Înger", construită în anul 1634, poartă
Zamość () [Corola-website/Science/297819_a_299148]
-
și profund expresive ale fizionomiilor omenești. Se observă o preocupare deosbită pentru mișcare, grandoare, efecte scenografice și de grup, în special în perioada cuprinsă între 323 î.Ch. și 150 î.Ch. Mai târziu, se revine în parte la tendințe clasiciste, cu mai multă sobrietate. Arhitectura elenistică, în comparație cu cea clasică, are un caracter pronunțat eclectic, care se manifestă încă de la început prin tendința la suprapunere a stilurilor doric, ionic și corintic, corespunzătoare efectelor scenografice cu efecte decorative. Conform exigențelor curților domnitoare
Arta elenistică () [Corola-website/Science/314636_a_315965]
-
proiectat și construit în anii '70 în România. Este cunoscută în special pentru clădirile gărilor din Predeal și Tulcea, devenite „embleme” și puncte de interes turistic pentru orașele respective. Acestea reprezintă o arhitectură de tip internațional care a rupt linia clasicistă din perioada comunistă din România. Arhitectura Irinei Rosetti face parte din patrimoniul arhitectural al secolului XX din România, integrându-se în procesul de resincronizare și oficializare a modernismului. s-a născut la București. A absolvit facultatea de arhitectură în 1965
Irina Rosetti () [Corola-website/Science/337046_a_338375]
-
fapului că „materialele noului par a se fi epuizat”. Dacă modernismul - în cadrul căruia avangarda reprezenta latura cea mai radicală - se caracteriza prin tendința de a depăși ierarhia generică stabilită „în vechiul regim al literaturii europene” sau, mai exact, în perioada clasicistă, postmodernismul sau - cum preferă Schultz-Buschhaus - post-avangarda ar putea fi definit în primul rând ca „încercare de recuperare a genurilor și cu precădere a genurilor narative”. Întregul sistem literar ni se înfățișează astfel supus unei tensiuni dinamice: pe de o parte
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în muzeu raional, funcționând la acea vreme într-o clădire de pe strada Avram Iancu, care ulterior a fost demolată. Abia din 1976 muzeul funcționează în Casa Karacsonyi de pe strada Mihai Viteazul nr. 6. Fațada de la stradă este realizată în manieră clasicistă, care datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Axul central este marcat printr-un rezalit, unde se află un balcon realizat din grilaj metalic și consolă de piatră. Peste axul central se observă un fronton triunghiular drept realizat în stil
Casa Karácsonyi din Gherla () [Corola-website/Science/324988_a_326317]
-
prelungită spre vest și se construiește turnul clopotniță. Nivelul fortificat de deasupra sălii este demolat. În cor se păstrează strane gotice datate 1526, cu detalii caracteristice atelierului lui Johannes Reichmut din Sighișoara. Altarul și orga din cor au elemente stilistice clasiciste. Altarul ridicat în 1815 este opera sculptorului Michael Wolf din Sighișoara și a fost pictat în 1835 de Josef Lob din Viena. În secolul al XV-lea, biserica este înconjurată de o incintă pe plan aproximativ pătrat, iar zidul de
Biserica fortificată din Dacia () [Corola-website/Science/326614_a_327943]
-
ambele texte vor observa diferența dintre sensul pe care Îl dă Nussbaum termenului „tehne” și cel pe care i-l dă Marglin. Din punctul de vedere al lui Nussbaum, tehne este analog „epistemei” („E/Cunoaștere). Am ales să adopt terminologia clasicistei Nussbaum deoarece m-a convins că semnificația pe care o atribuie ea conceptului este mult mai strâns legată de cea din textele originale ale lui Platon și Aristotel. În sprijinul acestei terminologii vine și Pierre Vidal-Naquet: „După cum corect observă G.
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
Poștei, bisericii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Colegiului Național Mihai Viteazul, și pe direcția vechii Gări de Sud (punctul terminus al bătrânei avenide), Palatul Ghiță Ionescu, de vreo jumătate de secol sediu al Muzeului Urban de Artă, cu arhitectura sa clasicistă, inspirată de stilul Second Empire, strălucește ca o nestemată pe fundalul nopții călduroase, dincolo de grilajul sobru al gardului de fier forjat, de la stradă, cu marea majoritate a surselor proprii de iluminat, aprinse. Poți să te piși pe el de șperaclu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Frenkian, Apollodoros sau Despre bătrânețe. Dialog socratic, introd. trad., pref. Cicerone Poghirc, București, 1978; Filosofia greacă până la Platon, I-II, București, 1979 (în colaborare); Despre Pythagora și pythagorei: Philolaos, București, 2001. Repere bibliografice: Mihai Zamfir, Apolinic și dionisiac în exegeza clasicistă, RL, 1982, 2; Dan C. Mihăilescu, „Anatomia suferinței”, T, 1982, 1; Alexandru Niculescu, Reetimologizarea, RL, 1982, 8; Paul Dugneanu, „Anatomia suferinței”, LCF, 1982, 9; Smaranda Vultur, Discursul suferinței și retorica lui, F, 1982, 6; Andrei Ionescu, Râvnita suferință a cunoașterii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288354_a_289683]
-
de la poalele Ceahlăului, unde vorbea, în 1828, despre o „romanticească priveală”. Semnificativ, poetul căruia i se datorează introducerea cuvântului în limba română era traducător din Voltaire și Jean-François Regnard, dar și din Lamartine, și autor al unor ode de factură clasicistă. Simțind că i se apropie moartea, credea că va sfârși asemenea lui Nicolas Gilbert, inamic înverșunat al enciclopedismului și socotit de exegeții r. precursor al acestei direcții poetice. În același timp comentatorii lui Scavinschi vor pune în lumină „inaderența sa
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289353_a_290682]
-
în 1712, pe un Tatăl nostru în latinește și ungurește, păstrat într-un manuscris la British Museum. La acea dată i se deschidea în țară testamentul, prin care lăsa prietenilor și colegiului din Orăștie o substanțială bibliotecă, mărturie a preocupărilor sale clasiciste, scolastico-teologice, umaniste și chiar științifice. Primele încercări ale lui H. sunt 85 de poezii, în latină și maghiară, exerciții de versificație pe teme date; un grupaj semnificativ rămâne In Transilvaniam, despre durerile patriei, alături de prelucrări de maxime, epigrame, ode. H.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287400_a_288729]
-
literatura se definește, înainte de toate, printr-o funcție moralizatoare. Teza, împărtășită de cărturarii generației sale, este reluată de nenumărate ori. „Frumoasă” și „folositoare” sunt, invariabil, termenii de caracterizare a unei opere literare. Contrast caracteristic pentru primele arte poetice românești, regulile clasiciste sunt exemplificate cu versuri din lirica preromantică europeană, la care adaugă, fapt relevabil, numeroase pasaje din poezia autohtonă, cu predominarea numelui lui Heliade, însoțit de epitete superlative. M. s-a întors de la studii familiarizat cu literaturile italiană și franceză și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288004_a_289333]
-
educativ al literaturii. Aspirația spre clasicitate este înțeleasă hegelian, ca o năzuință spre armonie și desăvârșire, spre exemplar; B. atribuie de timpuriu criticii un rol de limpezire a atmosferei literare. În felul lui înțelept de a cugeta, domină preceptele esteticii clasiciste, primite prin intermediul gânditorilor și esteticienilor germani (Goethe, Hegel, Winckelmann, Lessing, W. T. Krug, Jean Paul, J. G. von Müller, K. J. Weber ș.a.). Relevând în repetate rânduri trebuința unei istorii critice a literaturii române din toate provinciile, aduce el însuși
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285644_a_286973]
-
toate acestea. Nu mai trebuie să descrie o știință subtilă a luptei cu dragonii, ci o tehnică mai terestră și mai accesibilă. * * * Caracterurile au intrat în istoria literaturii române ca o colecție de portrete morale satirice, făcute după o rețetă clasicistă. Însă înainte de a-i aminti pe La Bruyère și pe La Fontaine, trebuie remarcat efectul de simplitate al înscenării lirice. Toate personajele, lingușitorul, scolasticul, femeile, nărodul se prezintă direct, printr-un procedeu teatral al rostirii. Nu e vorba de realism aici, ci
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
gândirea filosofică, social-politică, estetică și critică. Dacă în filosofie afirmarea spiritului critic determină predominanța sistemelor practice, cu funcții educaționale, adică morala și pedagogia, în dauna celor metafizice, în estetica iluministă M. surprinde absența unor concepții autonome originale, aici vechile poetici clasiciste, mai stăruitor solicitate, coexistând cu cele care vestesc romantismul. Aflate sub zodia rațiunii, luându-și natura drept model suprem și echivalând frumosul artistic, binele și adevărul, artele și literele iluministe sporesc rolul ficțiunii moderne, iar viziunea raționalizatoare cedează teren în favoarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288298_a_289627]
-
MARINESCU, Marina (18.X.1942, București), etnograf, istoric al literaturii populare și traducător. Este fiica clasicistei Maria Marinescu-Himu (n. Himos) și a lui Constantin Marinescu, ofițer de cavalerie. A absolvit Facultatea de Filologie Clasică a Universității din București, luându-și doctoratul în 1972. După 1982 își continuă studiile la München și Stuttgart: cultură populară, sociologie, marketing
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288034_a_289363]
-
Pasolini). Reflex al marii Eliberări europene din 1968, probă de contestare și provocare la adresa gerontocrației, Petrol este și un gest testamentar de deprovincializare a Italiei, a prozei italiene, un proiect de deparazitare a acesteia de clișeele bunelor sentimente paternaliste și clasiciste. Este un discurs, cu toate cărțile lumii pe masă, al scriitorului conștient că romanul său se scrie în postmodernitate prin rapel, juxtapunere și aglutinare de fișe de lectură, intuiții, probe de memorie, idiosincrazii, bricolaje în incurabil, morbid, visceral și umoral
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
primejduiesc treptat, dar inexorabil Europa. Ricardo, fugarul în Brazilia, se-ntoarce sub imperiul morții lui Pessoa la Lisabona, se cazează la hotelul Braganza, unde are relații formale cu directorul și personalul, mai puțin formale cu camerista Lidia; muza poemelor sale clasiciste se întrupează spre a da naștere unei carnale iubiri furtive și pe deplin împărtășite. Apare însă și Marcenda, fiica unui notar din Coimbra, tânăra cu mâna paralizată ireversibil. Întâlnirile lor pudice, tip medic-pacientă, devin tot mai angajante și disperate, până ce
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
o cultură națională (limbă unitară, „purificată” de elemente nelatine, literatură originală sau traduceri de calitate, învățământ sistematic, predat în limba română) este consonantă cu interesul pentru cultivarea unei literaturi de factură romantică și, în orizont teoretic, a unor principii estetice clasiciste. L.V.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286590_a_287919]
-
ordin biografic și tehnic. Prin îndemnuri prudente, Luca Ion, fiul, și autorul acestor rânduri reușisem a seduce pe îndărătnicul Caragiale să citească câteva colecții de povestiri ale lui France. Lectura umanistului arhaizant, în care pitorescul este condus cuminte de prudențe clasiciste, nu putea să scandalizeze nici să irite pe << moralistul>> român: această lectură a și operat o provocare rodnică asupra celui pregătit de alte motive, mai hotărâtoare, desigur, pentru a-și deschide câmp nou de lucru artistic’’. Balansarea obișnuită a gândirii
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
nefericite, neconsolate, dominate de dezamăgire, dar plină de demnitate.144 Criticii au remarcat faptul că Montale nu continuă direcția aulica Petrarca Leopardi. Gilberto Lonardi vorbește chiar despre apetrarchism, dacă acesta înseamnă refuzul de a crede orbește în poetica de sorginte clasicista a modelului, susținut de un antinaționalism opus tendințelor grupului rondist.145 Diana Parra precizează că nu se poate vorbi despre un Montale critic al lui Leopardi decât reliefând distanțele ce ii separă, deoarece laureatul premiului Nobel neagă orice continuitate metrica
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
al copilăriei, al mamei și al maternității, al pământului cu valoare mitică universală sau - mai particulară - de plai mioritic domină poezia și mitopoetica lui V. Caracterele esențiale ale creației sale sunt organic legate de lupta pentru afirmarea românismului: mesianism, cantabilitate clasicistă și folclorizantă, simplitate a formulelor, dramatism de esență baladescă, eminescianism transplantat pe solul modernității. „Păstrând proporțiile, el și generația sa reprezintă pentru această provincie românească năpăstuită mereu de istorie ceea ce a fost, la începutul secolului, generația lui Goga pentru Transilvania
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290559_a_291888]
-
Teodor Racoce tipărea la Cernăuți "Chrestomaticul românesc" (1820). Ne găsim, prin urmare, în fața unui almanah care-și propunea să strângă realizările anului, între care se integrau și cele literare, o antologie de autori moderni sau antici, Orientarea periodicului este pronunțat clasicistă, marcând în mod distinct desprinderea de literatura iluministă a epocii anterioare și abordarea unui clasicism întârziat, care va conviețui la noi până în preajma anului 1848, împreună cu preromantismul și romantismul. Un almanah-magazin, asemănător că profil cu "Chrestomaticul românesc", publică, începând din
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
este respins, întrucât excesul formal ar anula mișcarea ideii și „simțământul” (Despre poezia descriptivă). F. utilizează noțiuni și definiții din Buffon, teoretizează asupra apropierii dintre pictură și poezie, dar și asupra armoniei imitative. Mereu limitat în aprecieri de dogma sa clasicistă (poeziile lui Nerval sunt „bizareriile minții sale bolnave”, Baudelaire nu este niciodată citat), emite uneori și observații interesante, cum ar fi cea despre importanța decorului în romantism, parnasianism, simbolism. Când iese din chingile metodei pentru a analiza o operă (Gr.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287029_a_288358]