191 matches
-
apropiat de modernism pe căile lecturii și contactului direct cu lumea partizană. Max Blecher artistul plurivalent (poet, prozator, grafician) și, suferind de o boală nemiloasă, a îmbrățișat cu toată puterea talentului resursele, poate "psihanalitice", ale avangardismului european. în pictură, după clasicizanții din secolul XX Iscovescu, Rosenthal, evreii au dat nume precum Iser, Jacques Harold, M. H. Maxy, Margareta Sterian, Alexandru Ziffer, Marcel Iancu, Vasile Cazar ș.a., toți moderniști în mai mare ori în mai mică măsură. între artiștii români și evrei
Un secol de modernism by Boris Marian () [Corola-journal/Journalistic/9018_a_10343]
-
se sfiește, prin urmare, să repună în discuție rolul misionar, deopotrivă mistic și social, al poetului, cetățean al patriei sale, dar și al universului, iar aceste atribute sunt neatinse de colbul desuetudinii. Autoarea trăiește, pe multiple octave ale rostirii, fervoarea clasicizantă a unui lirism revoluționar, ca intenționalitate, în care, postmodern, se află încrustată și pletora unor reminiscențe (începând cu cele eminesciene), spre a reface o istorie a compartimentului patetic al poeziei noastre naționale. Noul survine din revelația că veacul nostru nu
Transpoezia by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/9160_a_10485]
-
Gheorghe Grigurcu Să conturăm acum, în funcție de cadrul francez al instruirii și al preferințelor sale, profilul lui Șerban Cioculescu. Clasicizant, raționalist el însuși, cu o discretă rejecție a impresionismului resimțit drept confuz, arbitrar, autorul Aspectelor literare contemporane se voiește obiectiv, adică detașat de un subiect ce l-ar putea deruta, însă nu fără recunoașterea rezonabilă a inevitabilității jocului acestuia: "Am
Tradiția criticii franceze (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9377_a_10702]
-
de "sănătate sufletească" ce pare a întrupa o trăsătură intrinsecă a nației, împins pînă la întîlnirea cu descoperirea inconștientului, cu abordarea regiunilor iraționale. Proust, Gide, suprarealiștii produc o "revoluționare fecundă" a spațiului spiritual, dar fără a anula antecedentele raționaliste, trecutul clasicizant care se vădește în stare a se adapta furtunii moderniste, de-a supraviețui acesteia printr-o remarcabilă maleabilitate: "O astfel de tradiție se dezagregă cu greu, oricît s-ar constata regresul studiilor umanistice în învățămîntul modern francez. însuși instinctul retoric
Tradiția criticii franceze by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9399_a_10724]
-
studiilor umanistice în învățămîntul modern francez. însuși instinctul retoric al națiunii, care își trage rădăcinile din spiritul comun al galoromanilor, stă ca o garanție de durată a tradiției literare franceze. Capabilă de transformări nesfîrșite și de evoluții radicale, această tradiție clasicizantă va ajunge să se infuzeze de spiritul cel nou, într-un echilibru moral desăvîrșit". (va urma) Șerban Cioculescu, Medalioane franceze, ediție îngrijită și Argument de Simona Cioculescu, Editura Muzeului Literaturii Române, 2006, 368 pag.
Tradiția criticii franceze by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9399_a_10724]
-
după impact, cum ar fi Ion Georgescu și Ștefan Ionescu-Valbudea, nu numai că învață fără dificultăți noul meșteșug, dar configurează profund fenomenul însuși, integrînd, cumva, tînăra sculptură românească în circuitul estetic și ideologic al bătrînei Europe: primul transmite un semnal clasicizant, iar celălalt rezolvă, prin traseele compoziționale și prin cîteva accente puternice de modelaj, tensiunea și neliniștea romantică. Dacă prin Georgescu și prin Valbudea spațiul artistic românesc s-a integrat în cel european sugerînd chiar o anumită istoricitate prin experiențe stilistice
Sculptura românească între Apus și Răsărit by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9690_a_11015]
-
spre comic și ludic - și deci al apropierii decisive de romanul corintic. Așa cum G. Călinescu nu mai e totalmente balzacian în Bietul Ioanide decât pentru cei care nu vor să vadă schimbarea, scriitorul nu mai e nici totalmente clasicist sau clasicizant. Aici lucrurile sunt și mai derutante, pentru că sunt mai neclare. Mediul intelectual obligă la culturalitate și livresc, iar epicul și percepția umanului se complică până la baroc. Ioanide, ca arhitect, este, indubitabil, un spirit clasic în principiul său creator. Afirmațiile exemplificatoare
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
după impact, cum ar fi Ion Georgescu și Ștefan Ionescu-Valbudea, nu numai că învață fără dificultăți noul meșteșug, dar configurează profund fenomenul însuși, integrînd, cumva, tînăra sculptură românească în circuitul estetic și ideologic al bătrînei Europe: primul transmite un semnal clasicizant, iar celălalt rezolvă, prin traseele compoziționale și prin cîteva accente puternice de modelaj, tensiunea și neliniștea romantică. Dacă prin Georgescu și prin Valbudea spațiul artistic românesc s-a integrat în cel european sugerînd chiar o anumită istoricitate prin experiențe stilistice
Paradoxurile statuarului românesc by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9193_a_10518]
-
l-a consacrat pe Montale (Genova 1896 - Milano 1981) nu doar ca poet, ci și ca pe un maître à penser, oricum ca pe-un reper estetic și civic în vremuri de restriște. Debutând în deceniul doi al veacului XX, clasicizantul Montale, înrâurit de rezoluțiile ermetice ale unui Parronchi sau Luzi, interferează cu neorealismul unui Pasolini sau cu neoavangarda generației botezate i nuovissimi (Giuliani, Pagliarini, Sanguineti etc.). Cel din urmă avatar al scriiturii sale este dicțiunea profetică, epigraful și aforismul în
Eugenio Montale () [Corola-journal/Journalistic/5733_a_7058]
-
în care s-a manifestat la noi simbolismul. În volumele trei și patru este circumscrisă poetica modernismului, accentul fiind plasat asupra poeziei lui Arghezi, Blaga și Barbu. În volumul patru, de altfel, secțiunile au titluri semnificative: Dezideratul diferențierii, Revigorarea concepției clasicizante și Tradiționalismul programatic. Ultimul volum antum al lui Mircea Scarlat este George Bacovia (1987), carte în care ideea de spațialitate poetică bacoviană e unul dintre pilonii demonstrației critice. Mircea Scarlat realizează, cum observă și Marian Papahagi, o radiografie exactă, riguroasă
„Uitatul“ Mircea Scarlat by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/6167_a_7492]
-
după impact, cum ar fi Ion Georgescu și {tefan Ionescu-Valbudea, nu numai că învață fără dificultăți noul meșteșug, dar configurează profund fenomenul însuși, integrînd, cumva, tînăra sculptură românească în circuitul estetic și ideologic al bătrînei Europe: primul transmite un semnal clasicizant, iar celălalt rezolvă, prin traseele compoziționale și prin cîteva accente puternice de modelaj, tensiunea și neliniștea romantică. Dacă prin Georgescu și prin Valbudea spațiul artistic românesc s-a integrat în cel european sugerînd chiar o anumită istoricitate prin experiențe stilistice
Statuarul românesc între Occident și Orient by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6603_a_7928]
-
după impact, cum ar fi Ion Georgescu și Ștefan Ionescu-Valbudea, nu numai că învață fără dificultăți noul meșteșug, dar configurează profund fenomenul însuși, integrînd, cumva, tînăra sculptură românească în circuitul estetic și ideologic al bătrînei Europe: primul transmite un semnal clasicizant, iar celălalt rezolvă, prin traseele compoziționale și prin cîteva accente puternice de modelaj, tensiunea și neliniștea romantică. Dacă prin Georgescu și prin Valbudea spațiul artistic românesc s-a integrat în cel european sugerînd chiar o anumită istoricitate prin experiențe stilistice
Statuarul românesc între Occident și Orient by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6393_a_7718]
-
propune, într-un nou context de receptare, aproape tot ce a scris Tudor Vianu despre Eminescu. Propunere binevenită, în condițiile osificării, la nivelul publicului comun, a unei imagini clișeizate a lui Eminescu, ce se revendică fraudulos de la Călinescu. Relevarea fondului clasicizant al operei eminesciene, a țesăturii subtile de relații cu gândirea și arta romantică germană și, nu în ultimul rând, a „firelor" hegeliene din textura operei celui care îl refuza pe Hegel, sunt binevenite și astăzi, când Eminescu este mortificat în
O ediție discutabilă by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6422_a_7747]
-
acest fel, versurile lui Eugeniu Nistor posedă înfiorarea nostalgică a unui eu liric care percepe spațiul natal ca pe un „paradis pierdut”, un topos edenic la care ființa nu poate accede decât prin intermediul evocării și sugestiei. Poet cu o structură clasicizantă, Eugeniu Nistor își orientează demersul liric spre resuscitarea unui trecut exemplar, a unei geografii mitice, simbolizând o întreagă istorie, fără să apeleze însă la retorism ori la grandilocvența majusculelor. Aceste date ale lirismului lui Eugeniu Nistor sunt circumscrise riguros de
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
ritualic, o înscenare a unei inițieri, printr-o coborâre spre sursele mitice ale ființei, spre centrul unei lumi ideale, al cărei miraj însoțește obsesiv trăirile poetului. Recurgând la canoanele prozodiei tradiționale, dar și la o mitologie și la o estetică clasicizantă, Eugeniu Nistor se remarcă prin efortul, mereu reînnoit, de „rescriere”, de refuncționalizare a locului comun, căruia îi conferă un contur nou, proaspăt, neîncetat sugestiv și evocator. Versurile lui Eugeniu Nistor reprezintă tot atâtea somații adresate adâncurilor firii, profunzimilor universului, unei
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
Provincie ș.cl. „Antipeisajul” sau „antipastelul” au sens doar prin raportare la noțiunile „tradiționale” de peisaj sau pastel. Iar combinația de insolitare imagistică radicală, senzorialitate frustă, dinamism iconoclast, contingență existențială și recuzită naturist-campestră, tradiție biblică și „livrescă” profund asimilate, rigoare formală clasicizantă etc. indică o modernizare a tradiției, dar și o asumare a ei prin ruptură, ca referință obsedantă sau ca umbră, în orice caz ca prezență. Oricît de interiorizat imaginar și de transfigurat prin descompuneri moderniste, peisajul Herței, al provinciei moldoveneș
Pro-Fundoianu by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4803_a_6128]
-
alcătuiești o epopee în versuri? Notația reflexivă glumeață pune în lumină noutatea operei lui Hogaș care îmbină o specie literară modestă cu una majoră, aureolată de prestigiul antichității. Înclinația spre enorm și patetic a autorului se traduce și prin turnura clasicizantă a expunerii dată, de pildă, de sintaxa savantă cu perioade largi sau de procedeele stilistice consacrate ale eposului antic, cum ar fi comparația arborescentă de tip homeric. De altfel, paginile descriptive sunt presărate cu numeroase aluzii mitologice sau istorice, cu
Un călător „anacronic” by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4403_a_5728]
-
înfige un stâlp cu această înștiințare clasică (251). Descrierea puținilor troieni scăpați din naufragiu alcătuită în Eneida, I., 118 este un etalon al disperării celui rămas fără merinde după ce și-a gătit ultimii bureți, epuizarea hranei coincizând cu secătuirea dispoziției clasicizante: după ce, la prânz, îmi mâncai fripți pe cei din urmă troieni ai mei, nu mai avui, măcar în gând, putința de a glumi pe socoteala vreunei depărtate antichități, oricât de clasică ar fi fost ea (260). Primul vers din a
Un călător „anacronic” by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4403_a_5728]
-
alte Aspasii, vom sfătui pleno ventre; nu bagi de seamă, se vede, că am devenit străveziu de foame? (109) Tovarășul de drum nu este un ignorant în sfera Antichității, el respinge însă ideea de a se pierde pe tărâmul reveriilor clasicizante, iar comentariile lui umoristice subminează predispoziția grandilocventă a scriitorului. Uneori, Hogaș își întrerupe descrierile exaltate printr-o remarcă lucidă cu efect de autoderiziune. Două exemple pot fi relevante în acest sens. După ce face numeroase considerații despre situația sa fără ieșire
Un călător „anacronic” by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4403_a_5728]
-
Doar în ultimele săptămâni, presa culturală din Franța a profitat de împlinirea unor date rotunde sau de o reeditare ca să-i dezgroape pe câțiva scriitori neglijați de decenii bune. Unul este poetul și prozatorul Henry de Régnier (1864-1936), simbolist și clasicizant, dispărut din manualele de școală de după al doilea Război Mondial. Macedonski, Bacovia, Pillat îl citiseră iar cel din urmă l-a și tradus. Altul este Barbey d’Aurevilly (1808-1889), redutabilul adversar al realismului lui Flaubert și Zola. Era un ultraconservator
Toți scriitorii au dreptul la posteritate () [Corola-journal/Journalistic/3473_a_4798]
-
primul rând necesitatea regândirii literaturii scrise în comunism, problema canonului nu este niciodată încheiată, inclusiv în sensul că prezentul literar tinde să-și creeze propriul canon. Unele cărți sunt în mod apriori canonice, pe când altele lucrează împotriva curentului canonic și clasicizant din momentul respectiv, înscriindu-se în zona experimentului. Intrarea în canon ar fi intrarea în clasicizare, pe când menținerea în zona experimentalistă ar fi o dovadă de modernizare. Nu întotdeauna însă lucrurile stau așa pentru că și un text de o simplitate
Modele literare alternative by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Journalistic/10181_a_11506]
-
respectiv, înscriindu-se în zona experimentului. Intrarea în canon ar fi intrarea în clasicizare, pe când menținerea în zona experimentalistă ar fi o dovadă de modernizare. Nu întotdeauna însă lucrurile stau așa pentru că și un text de o simplitate clasică și clasicizantă poate să uimească prin modernitatea lui. Prin urmare, relația dintre canon și experiment nu poate fi explicată prin apelul la dialectica confuză clasic-modern. Am văzut deja cât de fluctuant este raportul însuși dintre canon și experiment, așa că prefer să punem
Modele literare alternative by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Journalistic/10181_a_11506]
-
când critica românească îi cunoștea pe Roland Barthes și pe structuraliștii francezi, iar școala noastră de lingvistică se ilustra deja prin cercetări sincronizate cu tendințele pe plan mondial, G. Călinescu încă încerca, aparent, să concilieze realismul socialist cu viziunea sa clasicizantă. Nu o spun cu dispreț și în nici un caz nu ignor geniul lui Călinescu, singurul pe care l-a dat critica noastră literară, geniu evident chiar și în textele sale compromițătoare. Nici nu vreau să minimalizez contribuțiile sale istoricoliterare de
Călinescu dezolat și dezolant by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3071_a_4396]
-
O asemenea schemă păcătuiește însă prin rigiditate. Normează ceea ce în principiu nu poate fi normat. Și ignoră frecventele modulații, de certă finețe. Chiar cele mai directe poeme ale lui Bogdan-Alexandru Stănescu (cum este, de exemplu, Tataie, din 2002) conțin trimiteri clasicizante (acel tekhne pe care bătrânul îl duce cu el în lumea de dincolo). Pe de altă parte, sensibilitatea secvențelor în metru antic (în primul rând minunata Apoteoză a lui Hektor) e de o modernitate dincolo de orice querellă. Eroul Troiei își
Muzică de război by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4140_a_5465]
-
se continuă la singular ( șoptește-mi, a ta dulce însuflare). Poetul era perfect conștient de dificultatea versificării într-un idiom încă rigid dar cât va putea să se mlădieze acesta în trei sferturi de veac: "neajungerea limbii mă desmântă". Poetul clasicizant își "bruftuiește" muza pentru că îi susură indicații ce vin în contradicție cu bidiviul sacru ce-i poartă inspirația la subsol, Mitru Perea explică incidentul: "Aici poeticul șuguiește, ca când musa i-ar șopti în urechie să întoarcă cu povestirea la
Darul postum al Poetului by Ilie Constantin () [Corola-journal/Memoirs/14009_a_15334]