94 matches
-
în cazul fondurilor publice parcă ar trebui mai multă vigilență. E adevărat că nulitatea e plină de energie și de relații: azi o carte finanțată de primărie, mâine o statuie în parcul orășenesc, poimâine un nume de stradă, răspoimâine implacabila clasicizare. Și pentru că veni vorba de clasici, adică de autorii de patrimoniu, poate că n-ar fi rău ca fiecare județ să subvenționeze serii ale scriitorilor importanți din zona respectivă. Nu e neapărată nevoie ca ei să fi trecut în neființă
Cititorul, armă neconvențională by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3197_a_4522]
-
sensul că prezentul literar tinde să-și creeze propriul canon. Unele cărți sunt în mod apriori canonice, pe când altele lucrează împotriva curentului canonic și clasicizant din momentul respectiv, înscriindu-se în zona experimentului. Intrarea în canon ar fi intrarea în clasicizare, pe când menținerea în zona experimentalistă ar fi o dovadă de modernizare. Nu întotdeauna însă lucrurile stau așa pentru că și un text de o simplitate clasică și clasicizantă poate să uimească prin modernitatea lui. Prin urmare, relația dintre canon și experiment
Modele literare alternative by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Journalistic/10181_a_11506]
-
48); atât la Iași cât și în București, prima Doamnă a Principatelor Valahe Reunite sub numele de România își îndeplinește «cu sârg îndatoririle plăcute, dar nu puține și adesea obositoare» (p. 100). Parcă în „descendență tipologic-filimonescă“, veridică, în curs de „clasicizare“, apare și în romanul Descăunarea, de Vasile Moldovan, după cum s-a mai spus (supra), nu o nouă „oriental-Vineră“, ci o zeiță-Afrodită / zeiță-Venus de București, „prințesa valahă“ Maria Catargiu - ce, prin căsătorie cu un prinț sârb, Mihail Obrenovici, devine Maria Catargiu-Obrenovici
UN ROMAN ISTORIC ÎN CALIGRAFIA UNUI HAIJIN VALAH de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1280 din 03 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374369_a_375698]
-
este reprezentanta literaturii române: USR nu-i reprezintă decât pe acei scriitori români, încă în viață, care au cerut să facă parte din această organizație. USR nu conferă talent, celebritate sau succes, nici nu facilitează suspecte relații cu posteritatea ori clasicizarea - USR este un instrument sindical, care-și solidarizează membrii pentru a dobândi respect și recunoaștere în societate. De altfel, în armonie cu sistemul de valori românești și europene, USR nu (mai) poate să fie o uniune de creație, ci o
UN OCHI PLÂNGE, ALTUL RÂDE) de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 2124 din 24 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371408_a_372737]
-
cu lupii la ușă/(ah, la flacăra colților lor mi-am scris o viață întreagă poemul!)/după ce am urcat un munte de plumb literă cu literă/sunt singur și în tăcerea din jur/aproape aș putea să luminez.” „Îmbătrânirea” întru clasicizarea senzorialului se joacă foarte bine în jurnalul scris împreună cu Ștefania Coșovei, Les Années folles du socialisme (2000), carte „bicefală”, prin care petrecerile cuplului (erosul și domesticitatea, bufonadele și automatismele, dorlotările reciproce, ironia iubitoare și, în general, amestecul de giumbușluc și
COSOVEI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286439_a_287768]
-
comprimă istoria reală. C. complică perspectiva povestirii, inserează dictoane-idei, încât evenimentele istorisite par exemple ce verifică și întăresc adevărurile universale. Aforismele extrase din gândirea antică, din folclor sau din sursă biblică, dimpreună cu numeroasele cugetări proprii constituie una dintre motivațiile clasicizării lui C. Meditația gravă și sancțiunea morală îl situează în linia, pornind de la Tacit, a povestitorilor istoriei. Structural un meditativ, cronicarul mută accentul de la evenimentul exterior la structura mental-psihologică a persoanei care îl făptuiește. Portretele realizează exclusiv imaginea interioară a
COSTIN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286444_a_287773]
-
produsul spiritului său. Mistrețul cu colți de argint, balada urmăririi himerei, poate fi interpretată ca sinucidere a unui Narcis care refuză să se mai autocontemple în iluzoriu, divers și efemer. După depășirea perioadei în care dominantă este balada, evoluția și clasicizarea urmează nu cultivarea unei anume forme poetice, ci câteva direcții tematice: artistul ca disciplinator al realității amorfe a limbajului căruia îi impune forma gândirii sale, refuzul realității - fie în formele ei grotești, fie în cele banal cotidiene; rolul scribului - al
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
Volumul Scrieri alese (1987) îi stabilește oarecum evoluția: autoarea se regăsește sub semnul a tot ce e valență autohtonă, a tot ce e sacru și etern. Mărturie elocventă stau poeziile din Aerul de taină (1995), cuprinzând spovedanii unde tendința de clasicizare a formulei lirice se întâlnește cu aceea de purificare estetică a mesajului. Cartea include și câteva notabile poeme închinate limbii române. Poetă lirică prin excelență, R. practică și satira (ciclurile Satire, Fata morgana, Spini rătăcitori) și manifestă o predilecție aparte
ROSCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289373_a_290702]
-
Durand, a simbolurilor imaginarului până la fenomenologie, fără să omită referiri la alchimie, cosmologie, ontologie etc. -, și nu o nouă lectură de ansamblu a operei. Pe de altă parte, criticul dialoghează polemic cu detractorii lui Nichita Stănescu, încearcă să explice mecanismele „clasicizării premature” și ale „mitizării” poetului ori deplânge aviditatea acestuia în a-și irosi timpul în singura politică profesată, aceea a amicițiilor. SCRIERI: Cuprinderi, București, 1993; Nichita Stănescu, Brașov, 2003; Viziunile „învinsului de profesie” Nichita (Cosmicitate în lirica stănesciană), Iași, 2003
SPIRIDON-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289832_a_291161]
-
moderne - constată V. în 1925 - a pus capăt disparității între arte. Sub impulsul lui, „poezia, plastica, drama, muzica și mai ales arhitectura, toate converg într-un acord abstract pe același drum arcuit ca o coardă: sinteza”. Sinteza ar fi expresia clasicizării avangardismului prin constructivism și integralism. Clasicizarea implicând obiectivitatea, urmează că „artistul adevărat creează direct, fără simbol, în pământ, lemn sau verb [...]; cuvântul trăiește indiferent de sens, precum fierul, piatra sau plumbul”. Codul creației literare va trebui să cuprindă un articol
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
pus capăt disparității între arte. Sub impulsul lui, „poezia, plastica, drama, muzica și mai ales arhitectura, toate converg într-un acord abstract pe același drum arcuit ca o coardă: sinteza”. Sinteza ar fi expresia clasicizării avangardismului prin constructivism și integralism. Clasicizarea implicând obiectivitatea, urmează că „artistul adevărat creează direct, fără simbol, în pământ, lemn sau verb [...]; cuvântul trăiește indiferent de sens, precum fierul, piatra sau plumbul”. Codul creației literare va trebui să cuprindă un articol prevăzând suprimarea adjectivelor. În toate sferele
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
Petre Popescu-Gogan, Timișoara, 1998; Dintr-o iubire, pref. Cezar Baltag, Timișoara, 2001. Ediții: Grigore T. Popa, Reforma spiritului, București, 2002 (în colaborare cu Petre Popescu-Gogan). Repere bibliografice: Florin Mugur, Generația lui Eminescu, „Scânteia tineretului”, 1980, 9 535; A.I. Trifan, Curajul clasicizării, „Viața medicală”, 1995, 32; Dim. Rachici, Obsesia târziului, L, 1996, 12-13; Cezar Baltag, Claudia Ilie, RL, 1996, 16; A. I. Trifan, Două reveniri, „Viața medicală”, 1997, 16; Liviu Grăsoiu, Despre trei poeți și despre poezie, LCF, 1997, 24; Gheorghe Marin, Eros
VOICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290624_a_291953]
-
LCF, 1997, 24; Gheorghe Marin, Eros și poezie. Claudia Ilie, „Nimic pentru vamă”, „Universul cărții”, 1997, 8; M. I. V., „Nimic pentru vamă”, „Jurnal de Dâmbovița”, 1997, 10 noiembrie; Anatol Ciocanu, Cuprinderea umbrei solare, „Glasul națiunii”, 1998, 12; A.I. Trifan, Clasicizarea nu este o modă „retro”, „Viața medicală”, 2001, 28; Mihai Mihailide, Medici-scriitori și publiciști români, București, 2001, 151. N. Br.
VOICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290624_a_291953]
-
nu încetează totuși să aspire la un punct de idealitate, îndepărtat de contingent la o distanță măsurabilă în absolut. Trecut prin ontologia banalității sufocante a simboliștilor, încercat de fiorul metafizic expresionist, poetul recuperează romantismul printr-un proces de o specială clasicizare a atitudinii. Simptomatice sunt unele texte din Visuri în vuietul vremii, unde se abandonează declarat elementul circumstanțial, ocazional, în favoarea unei viziuni supratemporale. Poezia cantonată în cadre conjuncturale, aleatorii este repudiată: „Silită poezie-a vremii noastre,/ Într-adevăr, prea mult a
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
maimuțele de ger în gheare/ rostogolesc mărăcinișuri de sunete și culori/ în sângele meu dilatat./ O sete neagră/ materializează zorile./ Mustește de noapte carnea soarelui/ în pârjolul de apă” (Jungla marină). După această explozie de materialitate, Muntele (1975) aduce o clasicizare de tip șaizecist (model Ion Gheorghe) a imaginarului și a expresiei, anunțată de câteva poeme anterioare (spre exemplu, Invocația către Zamolxis din Jungla marină). Paradoxal, tema nu este muntele, ci Bărăganul, „nuntirea” cu această câmpie „mamă și fecioară”. Atras de
POENARU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288864_a_290193]
-
schimb, prin conceptualizare, diminuarea, transformarea sau chiar dispariția unor categorii ale lirismului specifice zonei plutonice: mitosul, magia, melancolia, somnia ș.a. Substanța spirituală se subțiază, cedând inițiativa „trăirii subiective”, patosului, sentimentului. Viziunile demonice devin „peisaje”, mitosul se dizolvă în elegie. Dar clasicizarea nu e înțeleasă ca un defect, ci doar ca o reprimare a vizionarismului originar. Deși nu a avut același impact ca studiul despre Eminescu, micromonografia E. Lovinescu propune o interpretare în multe privințe inedită asupra marelui critic. Pentru prima dată
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
un mod original, de vreme ce preeminentă se dovedește dispoziția ludică. Iar Culegere de proverburi sau Povestea vorbii, apărută într-o primă ediție în 1847, amplificată în 1852-1853, îi definește cu maximă adecvare talentul și, în același timp, dă seama de temeiurile clasicizării acestui scriitor. Mult mai bogată decât „adunarea de pilde” a lui Dinicu Golescu, pe care o folosea, independentă de o lucrare similară a lui Iordache Golescu, necunoscând ideea de culegere fidelă, ca mai târziu la Iuliu Zanne, care îi datorează
PANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288657_a_289986]
-
tipărit. Metodologic se verifică astfel încă o dată că acest etimon - cel literal - constituie elementul fundamental, permanent și inatacabil al literaturii. Și totuși, reducționismul scăpat din frâu și împins la limită are un antidot, cu rădăcini în aria matricială: continuitatea prin clasicizare. Acesteia îi este consacrat volumul următor al Biografiei... . În perioada reducționismelor radicale - nota dominantă a ideii de literatură în secolul al XX-lea - se constată și o evidentă continuitate a definițiilor tradiționale, explică M. Ea intervine sub forma unor definiții
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
dominantă a ideii de literatură în secolul al XX-lea - se constată și o evidentă continuitate a definițiilor tradiționale, explică M. Ea intervine sub forma unor definiții unanim acceptate, adesea însă doar tacite, subînțelese - pe de o parte, și atrofiere, clasicizare, academizare - pe de alta. Este, într-un sens, stratul arheologic al ideii bimilenare de literatură. Cuvântul cheie este arheologie. Pe întreg parcursul exegezei de aici M. excavează sistematic și meticulos. În fundațiile edificiilor avangardiste și al zgârie-norilor speculativi contemporani se
MARINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
lecturii, Brașov, 1997, 29-41; Eonul Blaga. Întâiul veac, îngr. Mircea Borcilă, Cluj-Napoca, 1997; Dicț. analitic., I, 76-77, 157-159, II, 29-30, 112-113, 137-140, 241-243, 323-328, 346-348, 390-394, III, 54-55, 64-65, 117-118, 266-268, 370-372, IV, 258-259, 426-429, 648-650; Ion Mareș, Lucian Blaga. Clasicizarea expresionismului românesc, București, 1998; Glodeanu, Dimensiuni, 30-34; Simion, Fragmente, II, 125-129, III, 343-355; Dorli Blaga, Ion Bălu, Blaga supravegheat de Securitate, Cluj-Napoca, 1999; Dumitru Chioaru, Poetica temporalității, Cluj-Napoca, 2000, 137-166; Dicț. esențial, 84-89; Doina Modola, Lucian Blaga și teatrul, București
BLAGA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
în fond, un deicid”... Putem cita și alte numeroase referințe ale poeților la proza (textele) lui Urmuz, de la Aurel Rău la unii optzeciști... Centenarul Urmuz. Apoteoza omagială Asimilarea scrierilor urmuziene de către canonul critic are loc odată cu ceea ce Marin Mincu numește „clasicizarea” avangardei interbelice. În condițiile unui regim totalitar precum cel ceaușist, asimilarea în cauză are însă niște date cu totul particulare. Recuperării „estetice”, „umaniste” și „marxizante” i se adaugă, la începutul deceniului nouă, o recuperare protocronistă tot mai accentuată. În numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
resimt - nu mai puțin - de pe urma amintitului complex. Istoricizarea postbelică a avangardei românești s-a produs în mai mulți timpi, sub presiunea unor contexte culturale și ideologice favorabile: 1) recuperarea estetică și „umanistă” din perioada așa-numitei destinderi poststaliniste pe fondul clasicizării europene a avangardelor și al emergenței europene a literaturii absurdului; 2) recuperarea protocronistă (în anii ’80) a „precursorilor” avangardiști autohtoni ca expresie a priorității unei culturi naționale mici în fața dominației marilor puteri; 3) apariția unei noi paradigme artistice (de tip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a poetului, ci unul Întru totul definitoriu pentru specificul demersurilor avangardiste românești În ansamblul lor. Și nu În mai mică măsură e reprezentativ „cazul” Voronca, dacă avem În vedere chiar și progresiva lui delimitare În raport cu extremismul unor atitudini avangardiste, „cumințirea”, „clasicizarea” lui: este fenomenul care, cu puține excepții caracterizează evoluția tuturor avangardiștilor. Dacă drumul poetului Începuse ceva mai devreme (primele versuri le tipărise În Sburătorul literar, În noiembrie 1922, apoi În reviste ca Flacăra, Năzuința, Contimporanul, pentru a le aduna În
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
privi atent la formele inedite, Îmi voi umple sacul cu obșteștile Încîntări - scrie el tot aici. Dar și: „voi sta să ascult alături de discipoli Învățăturile bătrînilor maeștri”. În dialectica specifică avangardei, atari afirmații ilustrează totuși acel moment de „cumințire” și „clasicizare”, dacă nu chiar de „Îmbătrînire”, ce urmează inevitabil fazei de maximă efervescență a revoltei anticonvenționale 2. Coroborate Însă cu amintita preferință pentru scris și cu neabandonatul interes pentru artă, afișate Încă În faza „romantică” a mișcării, ele atrag atenția asupra
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
militantismul social cîștigă teren În defavoarea celui estetic. Descins În „arena timpului”, poetul se simte altfel angajat. Păstrîndu-și neliniștea interogativă, el Își reorientează totuși interesul, dinspre „alchimia cuvintelor” către o mai directă și răspicată implicare În istorie. Proces adeseori observat, de „clasicizare” și „cumințire” În raport cu fronda inițială, caracteristic fazelor tîrzii ale avangardei. Scrisul poetului Ilarie Voronca Îl Înregistrează și el, Încă pe parcursul deceniului românesc al creației sale, - etapă relativ restrînsă În plan temporal, Însă concentrînd o serie de metamorfoze semnificative nu doar
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]