145 matches
-
profesor la Universitatea din Uppsala, dar la catedra de indo-europenistică. 2. Vezi și Introducerea în volumul de față. 3. Formulă izbitor de asemănătoare cu viitoarele titluri ale lucrărilor lui Dumézil, Mythe et épopée și Du mythe au roman, în care clasicizatele referințe la Wikander își găsesc locul cuvenit. Dincolo de această facilă asemănare a titlurilor, problema influenței reciproce dintre Dumézil și Wikander, în chestiunile epopeii indo-iraniene și scandinave, rămâne parțial delicată. Uneori o recunoaște Dumézil însuși: „Trebuie să-i recunoaștem lui Stig
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
de interpretare: „critica respectuoasă”. Într-adevăr, comentatorul nu încearcă răsturnări ale ierarhiilor valorice curente, nu promovează inițiative de revizuire radicală, nici nu respinge operele comentate, de vreme ce sunt alese cele care îi câștigă adeziunea și admirația ori din rândul valorilor consacrate, clasicizate. P. expune într-un stil median, echidistant față de calofilie și prețiozitate și, pe de altă parte, față de ariditatea tehnicistă. Câteva volume sunt selecții de cronici, studii sau eseuri critice, alăturând texte ce vizează atât scrierile unor clasici ori scriitori „de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288903_a_290232]
-
caz la altul, mergând de la simpla cronică până la studii aplicate și consistente, pronunțat analitice, cum sunt cele dedicate lui Laurențiu Fulga, care ocupă o întreagă secțiune a cărții, reprezentând o cvasimicromonografie. În partea finală sunt grupate texte ce vizează scriitori clasicizați: Gala Galaction, Ion Minulescu, Hortensia Papadat-Bengescu. În Clasici și contemporani (1987), al doilea volum al lui P., înclinația către comentariul analitic și demersul hermeneutic este reconfirmată. Structurarea și compoziția sunt în linii mari asemănătoare și în Brațul de la Lepanto (2003
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288903_a_290232]
-
mai explicit, programul lui I. atunci cînd își aplică analizele în istoria literaturii. Dacă în volumul Ceara și sigiliul (1982) era evidentă întoarcerea spre autorii secolului al XIX-lea (D. Bolintineanu, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu) sau spre cei clasicizați ai secolului următor (O. Goga, E. Lovinescu, G. Bacovia, Liviu Rebreanu, N. Iorga, G. Călinescu), Firescul ca excepție (1979) conținea două studii care stăteau mărturie asupra orientării cu substrat politico-social a criticului mentalităților contemporane mascat în istoric literar. Studiul consacrat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287608_a_288937]
-
În repere mereu destul de confuze. Iar detractorilor, aceste confuzii - pe care le repurtau cu seninătate - nu le puteau fi decât foarte utile 1. Eliade era și este Încă receptat confuz prin raportare la experiența indiană, chiar dacă ea pare cea mai clasicizată experiență a sa. Între altele pentru că România nu are indianiști: evident, nu unii comparabili cu Eliade, dar nici măcar unii onești și muncitori pur și simplu. În această privință suntem Încă sub realitatea, și așa dramatică, descrisă de Eliade În prefața
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
Sadoveanu, D. Anghel, Cincinat Pavelescu, Ion Minulescu, St. O. Iosif și pe numeroși alții -, iar „dările de seamă” din „Junimea literară” fac cunoscute cărțile pline de „duhul național”, ale lui N. Iorga în primul rând, dar și literatura unor autori clasicizați (Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă ș.a.), articolele sale depășind tiparul simplei recenzii ori schematismul ternelor prezentări didactice. Excursurile în istoria literară sunt mici studii penetrante, evaluând scrierile în context larg cultural, în timp ce privirile istorice care au în atenție teatrul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290207_a_291536]
-
părea insolită, am îndrăznit să caut, la rându-mi, un răspuns la o întrebare pe care și-au pus-o atâția alții: în ce constă de fapt esența geniului eminescian?”. Preocuparea pentru relevarea unui punct de vedere personal, netributar concepțiilor clasicizate, e vizibilă și în alte lucrări, cu un pronunțat caracter didactic. SCRIERI: Direcții în critica și poetica franceză contemporană (în colaborare), Iași, 1983; De la Théorie du discours poétique, Iași, 1988; Stil și mentalități, Constanța, 1991; Sensuri din forme, Iași, 1996
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288934_a_290263]
-
de frecvența redusă a unor nuclee tematice, fapt care avea să conducă spre insolite acte de relectură a literaturii, în temeiurile unor grile determinate de erudiție, de competențe culturale neobișnuite, având drept finalitate scoaterea sub titluri noi a unor subiecte clasicizate. Desigur, un punct nodal al discuției se va opri asupra fenomenul postmodernității. Atentă la clar-obscurul literarității textelor supuse discuției, Livia Iacob sesizează o trăsătură incontestabilă a postmodernismului (titulatură nu întotdeauna acceptată în sensurile ei): aceea de a indica o închidere
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
sens; ea ne-a orientat și nouă, pentru început, interesul, chiar dacă ulterior direcțiile pe care le-am urmărit au fost diferite: parodia s-a ivit din dorința primilor autori de a submina formulele literare la modă sau pe acelea deja clasicizate. O dată epuizată satira menippee în Antichitate, apare romanul parodic latin. O dată încheiată cariera romanului cavaleresc, e publicat Don Quijote. O dată apus romanul realist și încheiate experimentele romanești ale începutului (chiar mijlocului) de secol XX, se afirmă în forță romanul parodic postmodern
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
recapitulând gesticulația tandreței și a ororii, a „suferinței și lăcomiei”, cu toate tonalitățile elegiei. Detașată de modele literare în curs, fără orgoliul inovației sau al deplinei originalități, poeta își asumă monologul în „singurătatea spectacolului”. Tot în registrul asincron al modernității clasicizate, romanul Parfumul rochiei mixează două scriituri cu narator ubicuu - un realism ironic-sordid al banalității, cu etalonul în Dimineață pierdută a Gabrielei Adameșteanu, și un realism magic, cu bune pagini în linia V. Voiculescu, Mircea Eliade, Ștefan Bănulescu. Se juxtapun mutațiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
www.pimcopy.ro 3 ARGUMENT De la moartea lui Vladimir Streinu au trecut 40 de ani. Imaginea definitivă a personalității criticului s-a fixat în oglinda posterității în contururi precise și clare. Generația de aur a criticii noastre interbelice s-a „clasicizat”, în accepțiunea cea mai nobilă a termenului, intrând în manuale și în conștiința generațiilor de cititori. Perpessicius, Tudor Vianu, G. Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Șerban Cioculescu se bucură de o îndreptățită prețuire, sunt citiți și citați, apar cu o
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
în consecință, marginal, nedemn de a se integra într-un text poetic. Experiența avangardei este, într-o bună măsură, pilduitoare. Concomitent cu deschiderea poeziei spre o existență prozaică, intervin și o serie de modificări în taxonomia temelor și motivelor. Cele clasicizate nu mai sunt acceptate fără o schimbare prealabilă a registrului imagistic sau recuperarea lor se va face la modul ironic și parodic. Mutația aceasta în domeniul poeticului pare a se concretiza odată cu poeții din generația "pierdută" (activitatea avangardei fusese una
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
autorul inspirat al Cărții șoaptelor, altminteri însă un literat mediocru) sau Mircea Diaconu, actorul (supralicitat ca scriitor), în vreme ce din literatura universală (cap. Proza universală despre roman și riscurile ironiei, despre misterii și religia prieteniei) atenția exegetei se îndreaptă asupra deja clasicizaților Italo Calvino, Kundera sau James Joyce, după care intră în vizor vedetele actuale de pe piața internațională de carte (Paolo Coelho, Carlos Ruiz Zafon, Andrew Davidson, Simon Toyne, Amelie Nothombe, Amos Oz). Așa cum anticipam, elementul comun al tuturor cărților comentate îl
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
un raport de putere determinat. Pericolul pe care îl poartă cu sine orice inovație nu are în vedere considerente de natură estetică, ci motivații de ordin esențial politic. De aceea, nu vorbim la Platon de o estetică în sensul deja clasicizat al termenului și de o „critică a artei”. Pentru Platon imaginea e un instrument moral-politic. (Metaforic vorbind, imaginea e un instrument de fasonare, o veritabilă „daltă” a ființei și a istoriei.) De aici importanța conceptului de eikôn în filosofia lui
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
termenul corespunzător determinatului (hipotextul) este el însuși, deja, rezultatul unei ecuații de obținere a semnificației (expresie literară a unei referențialități livrești etc.). Și în intertextualitate se produce un tip de "hierofanie", când lectorul sesizează faptul că hipertextul actualizează un hipotext (clasicizat). O formă simbolică poate deveni hierofanică fiindcă ea este, în același timp, punct de plecare pentru o căutare a semnificațiilor latente (traiect hermeneutic sau anamneză) și punct de sosire pentru o manifestare a Invizibilului într-o formă vizibilă definită (traiect
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Rousset Le Mythe de Don Juan, Paris: Armand Colin, 1976, apud De Grève: 1995, 37. 5 Nu orice repetare intertextuală ne proiectează în sacru. Opțiunea unui autor intertextualist de a recurge la registrul de mituri literare sau de motive literare clasicizate (cărora, prin reeditare, literatura universală le-a confirmat și garantat valoarea) poate susține ideea repetării similare celei din MER. Dar intertextualitatea este azi peste tot în spațiul tipografic și în viața de zi cu zi ; deși demersul presupune oarecare dificultate
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
o privire limpezitoare asupra unor subiecte și aspecte controversate. Autorii asupra cărora se apleacă - de la Ioan Slavici și Mihail Sadoveanu la Tudor Arghezi, Camil Petrescu și G. Călinescu, de la Mircea Eliade la V. Voiculescu și Marin Preda - sunt niște inovatori clasicizați, prozatori sau poeți care au umplut spațiile albe ale hărții artistice autohtone, creând apoi tradiție și intrând în canon. Excepția o constituie Ion Vinea, avangardistul constructivist (ca manifest și formulă liric-propulsivă), însă atât de risipitor și neinteresat de articularea în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290686_a_292015]
-
Istoria lui se află, deopotrivă, la o importantă cotitură estetică. Fără a scăpa din vedere relativa sa tinerețe în raport cu genurile mari și chiar cu restul speciilor epice, se poate spune că romanul înclină spre o vîrstă a decadenței (în raport cu procedeele clasicizate și cu veritabila hegemonie a realismului, acceptat drept canon al ficțiunii romanești), alunecare resimțită de artiști, pe rînd, drept simptom al crizei modelului, semn al iminentei schimbări de paradigmă, ecou al naturii "celibatare"a operei. (1) "Romanul celibatar" este una
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
dedicate scriitorilor ruși. Pentru fiecare caz în parte, criticul impune o anumită disciplină a redescoperirii subiectului investigat, făcând abstracție de gradul de cunoaștere a unui scriitor în rândul publicului. Ia totul de la zero, pune sub semnul întrebării modalitățile de receptare clasicizate și caută să resusciteze interesul cititorilor față de anumiți scriitori sau perioade literare. Nu neglijează biografiile autorilor de care se ocupă, de aceea fiecare articol devine și un veritabil studiu de caz. Astfel, Serghei Esenin. Omul și poetul (1998) propune o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287600_a_288929]
-
un astfel de demers era mai veche. Ea și-a găsit receptorul în Dr. Günter Dill, directorul Fundației „Konrad Adenauer”. Din decembrie am început să cerem cât mai multe opinii despre etica în universități. Pe baza lor și a standardelor clasicizate ale eticii universitare am construit cinci tipuri de chestionare pentru conduceri, profesori, studenți, doctoranzi și personalul administrativ-secretarial. La acest moment ministrul Miclea s-a oferit să ne sprijine pentru intrarea în „teren” și să preia rezultatele ca know-how pentru MEC
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
într-o catedră de geografie. Întrebat care-i sensul de curgere a fluviului Mississippi și neștiind răspunsul corect sau nedorind să-și pericliteze șansele de reușită, acesta a răspuns: "pot să-l învăț ambele sensuri". Voi încerca din hățișul disputelor clasicizate să prezint succint câteva din direcțiile de interpretare a procesului de globalizare, fără a avea intenția de a "da lecții" fluviului Mississippi. O altă adnotare pe care o fac este cea legată de selecția argumentărilor din literatura în domeniu: acestea
by AURICA BRIŞCARU [Corola-publishinghouse/Science/951_a_2459]
-
noastră literară. Am luat astfel în discuție, atât în capitolele teoretice, cât și în portrete, opera poeților care au contribuit la formarea paradigmei optzeciste care, unind spiritul critic cu cel sincronic, a impus, nu numai un nou model de poeticitate, clasicizat acum, ci un nou tip de discurs poetic și (de ce nu?) cultural. La întrebarea dacă mai cred în generații literare cred că am răspuns. Aș mai adăuga că aceste generații rămîn importante în timp doar prin cei 3 4 5
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
A.B.Definiți pentru cei ce nu sunt familiarizați cu poezia haiku, ce înseamnă ea pentru Dumneavoastră? Am compus multă poezie zen, adică tanka, renku, haiku, haibun, volumul meu, care sintetizează, se numește "Marea tăcere" (2002). Ascuns în spatele unei cărți clasicizate, am tăcut. Unii foști colegi încă mai perseverează la Constanța, Cluj, București, pe internet. A.B.Știu că sunt câțiva compozitori precum: Theodor Grigoriu, Ede Terenyi, Dan Dediu, Vasile Spătărelu, Cornelia Tăutu, Felicia Donceanu, Satoshi Tanaka (Japonia), careau compus creații
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
în comparație cu articolele ușor posace din primul său volum de după al doilea război Confluențe literare... A.B.Totuși, în acel prim volum cuprindeați studiile dumneavoastră scrise în perioada imediat anterioară, începând de prin 1955 încoace. Ele tratează despre autori clasici și clasicizați ca Vasile Alecsandri, I.L. Caragiale, Bolintineanu, Mihail Sadoveanu, Pavel Dan, Geo Bogza, Marin Preda, Iulian Vesper... Cele mai vechi studii din volum, despre V. Alecsandri și despre " Momentele lui Caragiale, datează din 1952. Ele mai păstrează în ținuta lor ceva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
datorită densității materialelor publicate exact pe problematica abordată de această lucrare de cercetare. Capitolul al cincilea se centrează pe traduceri din literatura finlandeză contemporană, apărute în decada 2003-2013, și abordează atât scriitori confirmați valoric încă de mult timp și deja clasicizați precum Mika Waltari și Tove Jansson, dar și autori extrem de recenți, aflați la ora actuală în vârf de carieră - Sofi Oksanen și Antti Tuomainen. Între aceștia l-am inclus și pe Aarto Paasilinna, un autor mai aparte, prezență constantă în
[Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]