254 matches
-
ctitorită de mama sa. Mama Anei, Irina și sora sa Eudochia au fugit impreună cu ea. În mod ironic, Nicefor a rămas în palatul imperial și a devenit cu timpul unul dintre cei mai apropiați consilieri ai împăratului Ioan. În claustrare, Ana și-a dedicat întregul timp studiului filosofiei și al istoriei. Ținea adunări unde erau invitați intelectuali ai vremii, multe fiind dedicate studiilor aristotelice. Geniul Anei și cunoștințele sale sunt evidente în operele sale. Printe altele, cunoștea filosofie, literatură, gramatică
Ana Comnena () [Corola-website/Science/308761_a_310090]
-
existente În țara de adopție (Franța) de unde proveneau strămoșii săi, dar pe care tânărul refugiat nu o poate „recunoaște” și nici asuma ca fiind a sa și care, deși primitoare, nu face decât să potențeze sentimentul de dezrădăcinare și de claustrare În propriile amintiri. Aceste etape gravitează În jurul a două ipostaze referențiale pentru narator, prima constituită de imaginea lui Ștefan, prietenul cel mai bun din copilărie, iar cea de-a doua identificându-se cu Suzanne, sau Zsuzsanna, refugiata de origine ungară
ALECART, nr. 11 by Ioana Lionte () [Corola-journal/Science/91729_a_92884]
-
iar dorința de pământ drept o aspirație spre tanatic. În opoziție cu interpretările tradiționale se situează și Introducere în opera lui I. Al. Brătescu-Voinești (1997), unde nuvelistica acestui scriitor este văzută ca o posibilitate de afirmare a ezitării funciare între claustrare, intimitate și conformism, având ca rezultat însingurarea naratorului în limbaj. Metoda practicată de M. este una complexă, alcătuită din elemente de naratologie, psihanaliză, sociologie, estetica receptării, istoria mentalităților, stilistică. El nu se oprește asupra unei metodologii anume, fiind de părere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287997_a_289326]
-
și începutul secolului al XX-lea. Ca și povestirile, romanele intră brusc în miezul unei situații conflictuale, ca o plonjare directă în ficțiune; explicațiile vin ulterior; în alte împrejurări, cele mai numeroase, debutul are loc într-o atmosferă apăsătoare de claustrare, concretizată de regulă prin încăperi sumbre, posomorâte. Arhanghelii este reprezentativ sub acest raport, primele lui rânduri fiind constituite din descrierea interiorului seminarului pe care urmează să-l părăsească Vasile Murășanu. Este ca o prevestire a caracterului mohorât al conflictului, chiar dacă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
la ștergerea demnității, să-i aducă ostracizarea viageră. Întemnițat și anchetat la Nürnberg, Schmitt va fi pus în cele din urmă în libertate, retrăgîndu-se în satul natal Plettenberg din Westfalia, unde va continua să-și scrie cărțile pe picior de claustrare. Biografic vorbind, destinul său seamănă cu cel al lui Ezra Pound sau Martin Heidegger: primul a fost închis într-o cușcă de metal și condamnat la moarte, spre a i se face pînă la urmă favoarea ca, scutit de execuție
Noi, cei învinși by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4985_a_6310]
-
al pâinii către casă", un film de montaj despre asanarea Insulei Mari a Brăilei și transformarea bălții în teren arabil). El a trecut apoi în februarie 1975 la lungmetrajul de ficțiune, realizând filmul "Zidul", ce prezenta „un adevărat ritual al claustrării, cu consecințe - psihice, moral-volitive, fizice” al unui tânăr (Gabriel Oseciuc) care a tipărit singur, izolat timp de câteva luni într-o încăpere zidită, ziarul clandestin "România liberă". Au urmat filmele "Buzduganul cu trei peceți" (1977), o versiune politizată a evenimentelor
Constantin Vaeni () [Corola-website/Science/306159_a_307488]
-
adoram pe Byron pe care acum îl citeam în original, acasă la el. El era singura mea legătură cu Grecia acum, pentru că el murise acolo, departe de Anglia. În Grecia, trăind în mijlocul celor mai frumoase peisaje din lume, nu simțisem claustrarea, dar aici ea mă irita până la nebunie parcă. Colegii mei vorbeau puțin englezește și nu aveam prea multe în comun. Singurul om pe care-l suportam era profesorul de engleză și asta doar pentru că vorbea fluent și înțelegeam mai bine
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
oară, calmă, frumoasă, deschizînd poșeta să-i arate actul de naștere al fetei. Imediat, în amintire, se regăsește pe el, fugind îngrozit, rămînînd în tramvai pînă la capăt, căutînd legătura mai veche, femeia care îl umilea în pat, apoi anii..., claustrarea lui, munca istovitoare, orele de plăceri interzise din casa lui Marcu, studentele care îl vizitează uneori, toate fericite că găsesc în el un sprijin, cîte una decepționată, poate chiar din dragoste pentru el că-i observă privirea în timpul orelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în bucătărie să-și descarce sacoșele, mă dusei la el dintr-o dorință acută de pălăvrăgeală; începuse să-mi fie apăsător fără nimeni, un fel de silă speriată, ce mi se ivește la rare intervale, contrar firii mele setoase de claustrare. Simțeam nevoia unei cheltuiri de vorbe nu numai pentru alungarea singurătății și trecerea timpului (am uitat să spun că în ziua aceea urma să dejunez la ei), ci și pentru plăcerea ciudată - o scrânteală probabil - de a observa oamenii atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vrea să fie, iată, doar ochi și să trăiască reveria aceea de idiot, altcândva blamată. De altfel, își dorea să fie ca piatra, incomunicabilul însuși. După luni petrecute la Paris, își spune: „Duminică petrecută la țară, după două luni de claustrare la Paris. Să te cufunzi în indiferență ca arborii, să fii la fel de mut ca ei. Îmi vine tot mai ușor să-i imit Ă din fericire” (I, 102). Altundeva, notează: „A exista e totuna cu plăcerea de a nu gândi
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
un alpinist de la îngheț). În Cerc de dragoste câțiva nonconformiști încearcă să spargă zidul convențiilor (inginera Daria, pictorița Marilena, chitaristul cu numele simbolic Zen), dar nici aceștia nu reușesc să-și salveze independența, intimitatea și capacitatea de a comunica autentic. Claustrarea și înstrăinarea plutesc ca un spectru peste această lume, în care o banală coadă la curățătoria chimică ia aspecte halucinante și grotești. Un bărbat în rândul lumii, ultimul roman publicat de O. în țară, dezvoltă tocmai această temă a încarcerării
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288589_a_289918]
-
cu putere, deși nu foarte coerent, de către târgoveața din Bath, care ia atitudine decisivă, încercând să respingă învățăturile clericilor privind răutatea femeii. Aceste opinii erau adunate în adevărate florilegii în perioada medievală, bărbații le foloseau drept arme pentru subordonarea și claustrarea femeilor. Târgoveața din Bath se opune oricărei ordini, constrângeri sau autorități, atacă tradiția ce o forța să-și nege instinctele, este cu siguranță o feministă convinsă. Devine o adevărată eretică în încercarea de a-și impune punctul de vedere, știe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
corelată cu trupescul, spiritul pasiv, iraționalitatea și emoția, pofta, îngăduința și dezordinea.60 Limbajul era destinat bărbaților, reprezenta o caracteristică masculină pentru cultura târzie medievală. Femeii din această epocă i se recomanda tăcerea, semn al unei subordonări totale, al unei claustrări aproape imposibil de acceptat, era mai mult o sclavă, interzicându-i-se chiar să râdă sau să glumească, altfel era aspru criticată. În Evul Mediu se făceau diferențieri lingvistice și de libertate a exprimării între bărbați și femei. Femeia era
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Personajele feminine chauceriene (Sfânta Cecilia, Prudenția, bătrânele din povestirile târgoveței din Bath și ale fratelui cerșetor, soțiile din fabliau-uri, Dorigena) nu doar vorbesc, se fac auzite, ci folosesc această libertate foarte eficient. Personajul feminin se găsea într-un fel de claustrare, așa cum apare el portretizat atât în operele boccaccești cât și în cele chauceriene, de aici și dorința intrinsecă de libertate care se manifestă permanent, prin toate actele pe care le întreprind. Trădarea soțului devine o formă de manifestare a libertății
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
a cânta și de a dialoga. Răzeșul este un apărător al femeii, economul un spirit refractar, antifeminist, încheie surprinzând sfaturile mamei referitoare la importanța tăcerii. Penultima povestire din cadrul capodoperei chauceriene aduce în discuție importanța tăcerii, anticipă oarecum sfârșitul istorisirilor. Uneori, claustrarea forțată și privarea de libertate, duce la personajele feminine din operele celor doi scriitori analizați la manifestări deschise de violență împotriva unor parteneri mult prea obtuzi sau geloși. Femeile pot fi agresive, bătăioase, impulsive, dure, belicoase: „Există o importantă diferență
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
să transforme viața în ceva mult mai plăcut.”116 Ceea ce ne frapează la un autor medieval cum este Boccaccio, viu ancorat în epoca sa și cunoscând realitățile nu tocmai satisfăcătoare ale vremii, este recunoașterea directă a statutului marginal al femeii, claustrarea impusă de societate sau de familie: „femeile ținute în frâu de voia, de porunca ori de bunul plac al taților, al mamelor, al fraților sau soților rămân închise cea mai mare parte a vremii în strâmtele hotare ale odăii lor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ce încearcă să elucideze cauza urâțeniei baroncilor, locuitori ai unui cartier din Florența. Se arată, în următoarea povestire rostită, compătimitoare a acelor femei urgisite de gelozia excesivă și, de multe ori, neîntemeiată a unor soți cu un comportament despotic, dezaprobă claustrarea forțată în casă a femeii, privarea ei de libertate și de bucurii, supunerea la munci mai mult sau mai puțin covârșitoare. Verdictul Fiamettei este dur: „bărbații de acest soi merită a fi încornorați, și mai cu seamă atunci când gelozia lor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
un bărbat. Statutul femei era mai mult decât ingrat, pentru că se făcea vinovată și de impactul pe care l-ar fi putut avea asupra celorlalți și de care era cu totul străină. De aici s-a ajuns ușor la nevoia claustrării feminine în spațiul privat al căminului, privându-o de orice libertate: „Virginia încetează să mai fie castă din momentul în care este văzută, iar dispariția ei este pecetluită atunci când părăsește spațiul securizant al căminului. Este moartă, cel puțin din punctul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
mereu suplinită prin istețime, cuvintele spirituale, vorbele de duh, glumele ocupă un loc central în fresca socială pe care o propune atât Decameronul, cât și Povestirile din Canterbury. Cu toate privațiunile la care era supus (lipsa unei instrucții reale, instituționalizate, claustrarea, privarea de drepturi, ironizarea), personajul feminin din operele celor doi scriitori domină din umbră o lume pe care bărbații o vor doar a lor. Femeii i se cereau doar virtuțile de soție și de mamă, ce presupun răbdare, fidelitate, supunere
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
autorul se exersase prin lecturi Kierkegaardiene. Întâmplări în irealitatea imediată (1935), care se compune din amintiri de adolescență, este un roman al suferinței originare, al vagabondajului prin materia imundă; Inimi cicatrizate (1936), un roman al suferinței impuse de boală, al claustrării trupurilor în corsete de ghips; Vizuina luminată (postum, 1971), romanul beatitudinii prin descompunere și degradare... În romanele lui, suferința se manifestă ca situație-limită, cu acel accent definitiv, inevitabil, propriu în mod necesar ființei în întregul ei, peste individualități ce pot
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
ajunsă brusc în 1940 și 1944 fără loc și fără țară pentru că numele țării lor a dispărut de atunci din hărțile oficiale”. Motivația afectivă acționează ca un factor coagulant al nucleelor narative din povestirile despre deportări, refugiu, domiciliu forțat, obsesia claustrării, dar și a spațiilor libere, toate văzute în Copilăria mea pe-un ambalaj de ciocolată (1984) prin ochii unei adolescente, după cum același liant acționează și în romanul Siberia dus-întors, 73 de ruble (1991), unde țesătura epică este circumscrisă mereu amintirii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289713_a_291042]
-
travaliul chinuitor. Evident, experiențele sociale ulterioare (aparent independente de vocația sa poetică), cum ar fi cea de laborant sau cea monahală, au scos la iveală un personaj incomod, imprevizibil, oripilat de convenții, gata oricând de ofensivă. Fără îndoială că episodul claustrării voluntare într-un spațiu mult prea coercitiv pentru un spirit independent precum cel arghezian va constitui o experiență indelebilă și va fi intens exploatat, nu doar de poetul Arghezi, ci și de gazetarul iconoclast a cărui campanie antisinodală îl desemnează
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ceea ce-i apropie, ci, mai ales, pentru a contura falia care-i separă, poate părea redundantă, cu atât mai mult cu cât ar putea trimite la formule exegetice clișeizate, e drept, cele mai multe referitoare la lirică. Intenționăm însă tocmai demontarea acestor claustrări în tandem, printr-un demers analitic al cărui scop explicit să fie repunerea în ecuație a două tipuri de discursuri care, structural și formal, sunt diferite. Dacă, în lirica românească, intervenția lui Arghezi devine paradigmatică prin contestarea tacită mai ales
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
poate transforma, fără voie, în zel și exces de ospitalitate. Capcanele și dorințele ospitalității sunt multiple, greu de înțeles și gestionat; legile și regulile ospitalității spuse, scrise sau doar subînțelese sunt adesea încălcate; de aceea, ea poate deveni cu ușurință claustrare, prizonierat, conflict insolubil între identitate și alteritate. Dar ospitalitatea mai înseamnă, în toate timpurile, și un mod de a te pune în valoare, de a-ți asigura prestigiul și onoarea, o anumită imagine dorită cu ardoare. A nu avea oaspeții
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
într-unul de Landolfi. Considerată drept carte fondatoare a ospitalității occidentale, Odiseea lui Homer îi prilejuiește autorului analiza mai multor tipuri de ospitalitate, precum cea acaparatoare - oferită de nimfa Calipso călătorului încercat care este Ulise - și care se transformă în claustrare pentru a deveni, în locul unei întâlniri fericite, "alienare și expatriere de sine". Tot astfel ospitalitatea, aparent generoasă, pe care vrăjitoarea Circe o oferă lui Ulise și tovarășilor săi, este de fapt periculoasă și ea ilustrează tocmai ambivalența scenei de ospitalitate
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]