69 matches
-
surprinse clar privirea ironică cu care se zgâiseră la femeia care Îl urma. Dar nu păreau prea surprinși, ca dovadă a cât de temeinic se Împământenise obiceiul de a introduce femei În Priorat pe timp de noapte. După ce trecură prin claustru, se Îndreptă spre o arcadă laterală. Înăuntru, după cum Își amintea, era căruțul cu două roți, iar lângă el un cal. Trezi animalul, care se lăsă Înhămat fără să se Împotrivească prea tare. Își reluară drumul, Încă o dată pe sub privirile uimite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vorbesc călugării. În tinerețe, Arrigo a fost novice la franciscani, pe vremea fratelui Elia, urmașul lui Francisc. Și, după cât de mult se iubesc cele două ordine... Cine știe de ce nu s-o fi dus la Santa Croce... - Chiar. De ce? Amiaza Claustrul mânăstirii anexate la biserica Santa Maria Novella era străbătut de numeroși călugări absorbiți de treburile cele mai felurite. Dante ajunse grăbit În colțul dinspre nord, unde se aflau micile aule destinate lecțiilor. Fusese și el pe acolo, În tinerețe, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Arrigo Închisese codicele. Își ridică privirea, recunoscându-l de Îndată. - Messer Alighieri! Și dumneata, Bernardo... Mă bucur că v-ați găsit timp să asistați la umila mea disertație. Dar veniți, să părăsim spațiul acesta sufocant. Afară, În umbra răcoroasă a claustrului, ne vom putea continua conversația mai În largul nostru. Îi conduse afară. Porticul, susținut de niște subțiri coloane duble, Înconjura o grădină plină de viață, Împărțită În sectoare ordonate, unde călugării cultivau ierburi medicinale pentru farmacia mânăstirii. Într-un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cuvintele. Însă priorii erau cu toții cufundați În ședința, care continua printre glume și râsete. Încercând să treacă neobservat, se Îndreptă către scară, privind țintă Înainte și ferindu-se de privirile străjerilor care asistaseră la această scenă din curtea interioară. În claustru, dădu peste secretarul Comunei, care părea să caute pe cineva. - Messer Alighieri, tocmai domnia ta. M-am gândit că voiai să știi. - Ce? - Mi-ai cerut un raport despre pelerinii de la hanul Îngerului. Este unul, messer Marcello, care a fost văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
punctele roșiatice unde acoperământul din lemn fusese găurit de loviturile săgeților. Între timp, reflecta neliniștit la ce era de făcut. Prin poarta larg deschisă a bisericii zări siluetele confuze ale altor oameni În mișcare. Se aruncă brusc Înainte, ajungând până la claustrul abației prin poarta smulsă din țâțâni. Purtat de propriul elan, se agăță de ușor, privind În jur. Ceilalți alergau și ei Într-acolo, acum că toată năuceala și debandada provocate de groaznica prăbușire Începeau să se risipească. Locul era Înțesat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Maria Novella, portalul bisericii era Închis. Doar o făclie de lângă arc fusese aprinsă, pentru noaptea ce abia Începe. Însă una din porțile laterale era Încă deschisă și priorul se strecură Înăuntru, străbătând cu iuțeală naosul pustiu. Din biserică trecu În claustru, iar de acolo, pe coridorul cu chiliile. Odaia lui Arrigo era Închisă pe dinăuntru. Bătu, fără să primească vreun răspuns. Lăsă lada jos și Încercă să Împingă ușa, În speranța că se va deschide. Auzi de partea cealaltă zgomotul metalic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
centrului afectiv în numele contemplației cu vibrații de sarcasm, fluxul incertitudinilor, generat între altele și de eliminarea punctuației - totul oferă sugestia unui eu pierdut, amăgit de propria-i imagine. Ineditele cuprinse în finalul antologiei Cheia închisă (1987), în strictă continuitate cu claustrul eliberator din Planta memoria, investesc absența cu atributele revelației („simt limita/ limita contemplând sufletul/ în trup ca într-o rană goală”) și fac din sacrificiu și retragere o inițiere în „strigătul propriu”, către „ieșirea din timp”. Fiecare poem al autoarei
BUZEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
porțile vraiște”, „taina cunoașterii s-a pierdut”, „cunoștințele se vând pe tarabe populare” etc.) și, într-o ordine mai concretă, tabloul apocaliptic al spulberării trecutului în Bucureștii demolărilor. Viziunea este orwelliană - o distopie lirică având, pe teren românesc, afinități cu claustrul și regresiunea bacoviană. „E frig la ultimul etaj,/ e frig în Utopia”, ca și în Orașul Bacovia - titlu emblematic pentru această utopie negativă. „Bocet”, „priveghi” (noțiuni resemantizate în spiritul noii viziuni), „noapte”, „gheață”, „Fundătura”, „Frica” se instituie în vocabule-temă, după cum
ALBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285228_a_286557]
-
autodistrugă... să revină la Haos. Asta spune și Ioan în APOCALIPSĂ... -... După care lumea va renaște dreaptă și curată, pentru a lua totul de la început... Dieu est mort! Vive Dieu! îl completă ironic Carol.. Ce naiba! Ai urmat școala secundară la claustrul de maici? Optimismul și pozitivismul tău sunt incurabile. La fel ca pesimismul și negativismul tău. N-ai nimic sfânt? Nu crezi chiar în nimic? Ba da. Credeam că ai înțeles. în dreptul la autodistrugere voluntară și demnă, în locul unei supraviețuiri jalnice
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de oboseală. Chipul i se întunecase. — Cu bucurie, da, chiar așa! Și pentru mine așa era. Alții sufereau, le venea greu să renunțe la lume, erau încă pradă concupiscenței, înțelegeți? Eu, însă, nu: trăiam în pace, iar regulile severe ale claustrului nu mă împovărau. Era un loc minunat: o veche casă de coloni, înconjurată de pajiști și pâlcuri de stejari. Călugării o transformaseră în mănăstire și cu donațiile fusese ridicată o mică biserică, ce avea înăuntru un magnific portret al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
autodistrugă... să revină la Haos. Asta spune și Ioan în APOCALIPSĂ... -... După care lumea va renaște dreaptă și curată, pentru a lua totul de la început... Dieu est mort! Vive Dieu! îl completă ironic Carol.. Ce naiba! Ai urmat școala secundară la claustrul de maici? Optimismul și pozitivismul tău sunt incurabile. La fel ca pesimismul și negativismul tău. N-ai nimic sfânt? Nu crezi chiar în nimic? Ba da. Credeam că ai înțeles. în dreptul la autodistrugere voluntară și demnă, în locul unei supraviețuiri jalnice
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
din scrierile celor mai influente condeie ale Spaniei din acel moment, În ediția de seară a jurnalului Lumea sportivă. Studenți nu prea se mai puteau zări prin clădire. Ecoul pașilor mei mă Însoți pe coridoarele și galeriile ce duceau spre claustru, unde două luminițe gălbui abia zgîndăreau penumbra. Îmi veni brusc ideea că Bea mă luase În balon șimi dăduse Întîlnire acolo, la ora aceea imposibilă, ca să se răzbune pe Înfumurarea mea. Frunzele portocalilor din claustru clipeau ca niște lacrimi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și galeriile ce duceau spre claustru, unde două luminițe gălbui abia zgîndăreau penumbra. Îmi veni brusc ideea că Bea mă luase În balon șimi dăduse Întîlnire acolo, la ora aceea imposibilă, ca să se răzbune pe Înfumurarea mea. Frunzele portocalilor din claustru clipeau ca niște lacrimi de argint, iar șopotul fîntînii șerpuia printre arcade. Am cercetat curtea interioară din priviri, simțind un amestec de decepție și, poate, o anumită ușurare lașă. Era acolo. Silueta ei se contura În fața fîntînii, așezată pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
argint, iar șopotul fîntînii șerpuia printre arcade. Am cercetat curtea interioară din priviri, simțind un amestec de decepție și, poate, o anumită ușurare lașă. Era acolo. Silueta ei se contura În fața fîntînii, așezată pe o bancă, escaladînd cu privirea bolțile claustrului. M-am oprit În prag pentru a o contempla și, pentru o clipă, mi s-a părut că văd În ea reflexul Nuriei Monfort, visînd cu ochii deschiși pe banca ei din piață. Am băgat de seamă că nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Am băgat de seamă că nu avea la ea nici mapa, nici cărțile, și am presupus că nu avusese ore În după-amiaza aceea. Poate că venise doar ca să se Întîlnească cu mine. Am Înghițit În sec și am pătruns În claustru. Zgomotul pașilor mei pe pavaj mă trădă și Bea Își ridică privirea, zîmbind surprinsă, ca și cînd prezența mea acolo ar fi fost Întîmplătoare. Am crezut că n-ai să vii, zise Bea. — Așa credeam și eu, am replicat. Rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
comun, fratele ei Tomás. Bea vorbea de el ca de un străin la care ții, dar pe care abia dacă Îl cunoști. Îmi evita privirea și zîmbea cu nervozitate. Am simțit că Îi părea rău pentru ceea ce Îmi spusese În claustrul universității, că Încă o dureau vorbele care o rodeau pe dinăuntru. — Ascultă, din ce ți-am spus mai devreme, zise ea dintr-o dată, fără nici o legătură, n-ai să-i spui nimic lui Tomás, nu-i așa? — Sigur că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
eu, lipsit de convingere. — Nu știu, Daniel. Nu știu nimic. Asta vrei tu? — Nu. Firește că nu. Dar tu? Ridică din umeri, schițînd un zîmbet lipsit de vlagă. — Tu ce crezi? Întrebă ea. Mai devreme te-am mințit, știi? În claustru. — CÎnd? — CÎnd ți-am spus că nu voiam să te văd azi. Paznicul nocturn ne dădea tîrcoale arborînd un surîs vag, În mod vădit indiferent la acel debut al meu În scena cu poarta și cu șoaptele, care lui, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zis una din fetele care a sunat-o acasă. Acum trebuie să plec. Înainte să apuc a-i mulțumi pentru ajutor, fata se grăbi să li se alăture celorlalte două, care o așteptau fulgerînd-o din priviri, la capătul opus al claustrului. — Daniel, ceva s-o fi Întîmplat. Vreo mătușică bătrîioară care-a dat ortul popii, vreun papagal cu scrofule, vreun guturai de atîta umblat cu fundulețul În aer liber... Dumnezeu știe. Împotriva a ceea ce crezi cu ochii Închiși, universul nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Și eu odată cu el. Am vrut să cred că era o chestiune de timp, de răbdare. Mai devreme sau mai tîrziu, Miquel avea să-mi spună adevărul, iar adevărul avea să mă elibereze. Într-o zi, În timp ce ne plimbam prin claustrul catedralei, Miquel Își declară Încă o dată interesul pentru persoana mea. M-am uitat la el și am văzut un om singur, lipsit de speranță. Știam ce făceam cînd l-am dus acasă și m-am lăsat sedusă de el. Știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
localizase un exemplar rătăcit din operele lui Julián Carax. Atunci, ca un lup, dispărea mai multe zile și se Întorcea, duhnind a ars și a resentimente. În timpul uneia din aceste absențe m-am Întîlnit cu pălărierul Fortuny, care rătăcea prin claustrul catedralei, căzut pe gînduri. Încă Își amintea ziua cînd, Împreună cu Miquel, mersesem la el să Întrebăm de fiul său Julián, cu doi ani În urmă. M-a condus Într-un colț și mi-a spus, confidențial, că știa că Julián
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la stradă o ușă de stejar și o fereastră. De fapt ușa răspundea într-o tindă, unde se afla adevărata intrare. Deasupra ușii era aplicată o falsă pisanie de piatră brodată, contrastând cu candoarea zidului. Impresia generală era a unui claustru de tip oriental și de la începutul secolului al XVIII-lea. Tot Ioanide fusese acela care, răzând toată ornamentația de majolică a unei imitații de stil Mincu și aplicând împrejmuirea de zid, dăduse casei o înfățișare agreabilă, iar curții cu tindă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
deschis oricărei posibilități, ajutat de imaginație și de toate simțurile sale acordate estetic. De la alegerea cărților, a tapițeriei, a culorilor, a materialelor, a parfumurilor, până la splendidele infinitezimale menite să stimuleze o sensibilitate nevrotică nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Claustrul monahal, jungla tropicală, taverna afumată sau cabina unui slup pot face obiectul unei cameristici rafinate. Astfel de mizanscene se constituie printr-o serie de grefe estetice. Chiar atunci când estetul decadent joacă cartea austerității, recompunând severitatea monahală a unei celule de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
lumei ușă La visele ei turburi, cu mari deșertăciuni; Pe focul cugetărei a presurat cenușă, Ci sub cenuș-ard încă consumători cărbuni. Atunci visul mărirei s-a șterge-n a lui gând Când peste spuza sură se va turna pământ. Atunci claustrul îl fuge - și-n țărmuri sterpi de mare Se trage să găsească liniștea-i ce s-a dus, Dar vai! ș-acolo l urmă visările-i amare Căci lumea cu-a ei visuri gândirea i-au supus. Aici însă visarea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ș-ar suspina în noapte: o arfă pe-un mormînt! {EminescuOpIV 189} CARE-I AMORUL MEU ÎN ASTĂ LUME Care-i amorul meu în astă lume: Este-al bravurei coiful de aramă Sau al mărirei aspru rece nume? Sau este claustrul cernit, ce chiamă Cu-a lui icoane sînte-ngălbenite, Cu clopotu-i vestind a morții dramă? Sau este chipul blând unei iubite, Ce, dulce, pură, sântă și frumoasă Să-mi facă zile albe, -ore-aurite? O văd adesa steauă radioasă -N-oglinda sufletului meu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fie nuanțat. Trebuie să facem o distincție clară între tenisul propriu-zis, așa cum îl cunoaștem cu toții, și așa-numitul (în lumea anglo-saxonă, dar nu numai) real tennis. Acesta din urmă are o vechime care merge pînă în secolele XI-XII cînd, în claustrul mănăstirilor, călugării băteau o mingiuță, mai întîi cu mîinile goale, apoi înmănușați. Tenisul medieval era, așadar, un joc colectiv (azi am spune "de echipă") oarecum asemănător cu pelota, cu handbalul, cu palla și cu ceea ce britanicii vor numi mai tîrziu
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]