67 matches
-
de vise. Se păstrează însă fronda lingvistică reprezentată de încălcarea convențiilor, de renunțare la pudibonderii, poeziei idealului de iubire romantic i se opune o poezie a sexualității șarjate, uimește însă întotdeauna capacitatea deosebită de a valorifica ludic resursele vocabularului evitând clișeizările: "Rochia ta seamănă cu un câine de vânătoare care aleargă prin oraș/ Între noi stă acest lubric obiect", Mâinile libere, "Știu să mă îmbrac mai frumos/ (...) Știu să mă îmbrac ca un picior de prostituată pe înserat", Litera obsedantă sau
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
obsedant marcând decăderea, între candoare, suavitate și sugestie a prăbușirii, a degradării: "și revenea lustruită pe talazuri lângă stelele veștede/ de care visătorii anină caligrafia romantismului pe cer". Nu e aici un dispreț al peisajelor lunare, ci un refuz al clișeizării literaturii. Poeții acestei epoci concep oarecum înaintea postmodernilor o posibilitate de înnoire a sferei poeticului tocmai prin rediscutarea clișeelor și prin aducerea lor în prim-plan. S-a încercat găsirea unor surse pentru starea lirică sau pentru imaginarul poetului, s-
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
florile, stelele, luna - "cu ciudata lor aritmetică sentimentală"), ceea ce sugerează că se respinge doar imaginea literaturizată a cosmosului, nu și elementele sale sau semnificația lor pentru cei care se simt atrași de ele, se produce însă desfacerea lor de balastul clișeizărilor: "admiram soarele pentru că era mare și departe,/ pentru că era nestatornic și umbla în pielea goală". Se aduce o sugestie a senzualității atribuite tocmai unui simbol consacrat al rațiunii, mai aproape de viziunea psihanalitică asupra soarelui, care ghicește în el un simbol
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
poetul, "dar Luna zău, aș pune-o într-un cuier/ să nu se mai miște așa tradițional/ și-aș descărca într-însa o carabină Manlicher". Nu e o revoltă împotriva peisajului propriu-zis, sufocant, plictisitor ca la simboliști, ci una împotriva clișeizării lui în literatură și în mentalitatea umană. Se neagă marile adevăruri, mișcarea lunii e numită ironic tradițională, se neagă, de fapt, cutumele de gândire care fac imposibil de surprins realitatea. Nici universul acesta proiectat în viitor nu e menit să
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
o primă fază, în care utilizarea sa era mai puțin extinsă, să fi fost preluată ca o exprimare la modă și de alți jurnaliști și de politicieni - se știe că limbajul jurnalistic este destul de influențabil, supus modelor și permite frecvent clișeizarea unor mijloace de expresie. De altfel, unele dintre sintagmele cu pe tind să devină clișee (pe televizor, pe agenții, pe probleme, pe zona). (C) valorile semantice pe care le exprimă pe (și nominalul următor) nu sunt toate noi, unele se
[Corola-publishinghouse/Science/85009_a_85795]
-
de anaforicitate tinde și cel mai frecvent pronume relativ, care. Uzul său actual se caracterizează prin: slăbirea mărcilor cazuale (omiterea prepoziției pe la acuzativ; frecvența scăzută a formelor oblice), acordul încrucișat greșit, anacolutul, nelegarea de un antecedent, participarea la structuri expletive, clișeizarea în locuțiuni mai mult sau mai puțin fixate de uz (drept care, după care, la care, în cazul în care, în situația în care) (vezi Gheorghe, în acest volum, p. ). Aceste fenomene apar mai frecvent în vorbirea unor persoane cu nivel
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
lui doar în contextul lui a vrea restricționează de asemenea setul de alternative către cea mai "accesibilă" din cadrul ierarhiei: Eu nu vreau să fiu nemuritor, vreau doar să trăiesc veșnic (gyzzard.wordpress.com). Aceste secvențe indică o anumită tendință de clișeizare în utilizarea lui numai sau a lui doar, tendință care poate fi explicată și prin prisma distincțiilor semantice prezentate. 3. ASPECTE SINTACTICE Trăsăturile sintactice ale semiadverbelor restrictive sunt consecința statutului lor semantic de modificatori ai focusului. Astfel, din punct de
[Corola-publishinghouse/Science/85006_a_85792]
-
iar de aproape... detestabil (probabil, fiindcă nimeni nu-i profet în țara lui.) Unde-s zăpezile de altă dată? Scepticii văd fractură, discontinuitate flagrantă, ceilalți nu se împacă deloc la gândul că atributul "cetate a culturii", eșuat în banal și clișeizare, n-ar mai fi propriu Iașului marilor uniri (și, de ce nu, marilor iubiri). "O, nefericit loc, bătut de Dumnezeu și soartă!" exclamă, într-un text amar, Nichita Danilov. Spre a continua: "e aici și o anarhie slavă, transplantată de peste Nistru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
teoretici și abstracți. Compararea lor este și ea teoretică, pentru simplul motiv că nu se poate stabili o imagine a ceea ce am numit „evreu real”. Când Încercăm să dăm contur unei astfel de imagini, apelăm inevitabil la aproximări, uniformizări, generalizări, clișeizări. Rezultatul nu poate fi decât o altă ipostază a „evreului imaginar”. Imagologia (cu subramura ei, imagologia etnică) este o știință relativ tânără, care a Înflorit În mediile academice euro-ameri- cane mai ales În a doua jumătate a secolului XX și
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
printre altele și își pierde reprezentativitatea; devine un detaliu neglijabil, pus în slujba acelor trecuturi care se transformă treptat în noțiuni, cifre, cuvinte-cheie. Cum școala este, prin excelență, un instrument de clasificare, înseși istoriile sale se supun acestui proces de clișeizare. Desigur, un manual nu poate găzdui amintirile tuturor, rostul său fiind tocmai acela de a selecta și unifica informațiile, de a le omologa prin depersonalizare, prin anularea subiectivității declarate a emițătorilor. În competiția pentru plauzibilitate, mărturiile unor copii au și
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
narative, am schițat o sumară comparație cu felul în care a fost prezentat comunismul în alte țări, identificând tonul dominant, dar și rememorările divergente ale acestei perioade. Rezultatele au confirmat diversitatea raportărilor colective la istoria recentă, dar și formele de clișeizare preferate în Estul postcomunist și nu numai. Încă o dată, cercetarea atentă, dincolo de axiomele discursului oficial, ne-a condus spre aceeași observație: conștiința istorică nu are o structură monolitică, căci diferitele medii culturale, politice ori sociale susțin în mod diferit nevoia
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
9.V.2008). Fragmentarea enunțului prin utilizarea lui iată incident, cu rol de emfatizare, este deosebit de frecventă (identificată nu numai în discursul prezentatorilor de televiziune, ci și în al invitaților în studio), putând reprezenta un simptom al unei tendințe de clișeizare a respectivei formațiuni 25. Vasile Blaga (candidat la primăria capitalei): Creșterea economică din ultimii opt ani, iată, începe să-și arate roadele. (EZ, 14.V.2008) Cristian Tudor Popescu (jurnalist): Dar acest partid nu va mai conta pe scena politică
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
combinarea de reguli și constrângeri specifice discursului instituțional (temă fixă, o anumită distribuție a rolurilor de emițător, loc de desfășurare, durată etc.), cu spontaneitatea tipică pentru conversația curentă (cf. Ilie 2001, precum și Ionescu-Ruxăndoiu 2004: 417). 25 Pentru tratarea fenomenului de clișeizare a unor structuri în limba română, vezi Dascălu Jinga, în acest volum, p. 26 În structura de adâncime a textului conversațional, există indiferent de modalitatea specific-culturală de realizare a demarajului conversațional, enunțul mobilizator "vorbește" și enunțul demobilizator"taci!" (orice început
[Corola-publishinghouse/Science/85024_a_85810]
-
de comunicare. 4. CONCLUZII Am urmărit să surprindem aici tendințele de inovare care se manifestă în româna actuală cu privire la construcțiile cu relativ. Am identificat, pe de o parte, o preferință marcată a vorbitorilor pentru anumite joncțiuni relative, ceea ce conduce la clișeizarea acestora, pe de altă parte, am observat că o tendință mai veche, de invariabilizare a relativului, continuă să se manifeste. Ceea ce frânează transformarea unora dintre acești conectori în conjuncții (așa cum s-a întâmplat deja în cazurile lui unde, când și
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
pe umeri/ Tu ai să porți un ponchi inutil peste rochia ta de argilă/ ea stătea înfrunzea avea o pasăre pe umeri creștea acolo nu se putea clinti”. Volumul Partea cealaltă (1980) denotă o oarecare oboseală, vădită prin repetiții și clișeizarea vechilor tehnici: „FIINȚA CU DOUĂ ARIPI/ CEARA GUMA VOPSEAUA/ Ca vestitoare a comuniunilor extatice ea are deja în urma/ ei un lung trecut și-un șir lung de însoțitori inalterabili și făcuți”. Mai proaspătă este proza poetică din Zenobia (1985), al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
face parte din operă, nu e un simplu document însoțitor. Scriind din 1946 la jurnal, cu un fel de obstinație a cronicii personale (,Jurnalul. Scriu ce fac în fiecare zi" - p.104), e previzibil să apară și oboseala, teama de clișeizare, plictiseala, exasperarea monotoniei: ,Jurnalul nu mă mai interesează deloc, probabil pentru că din prezentul meu viitorul a dispărut" (p. 287) - notează în 25 martie 1967, deși atunci era foarte aproape de momentul afirmării. Însă scepticismul și susceptibilitățile sunt reflexele sale de reacție
Pariu cu posteritatea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12540_a_13865]
-
și minimalizatoare. Din păcate, DEX-ul nu conține nici o referire la respectivul uz metaforic al cuvîntului salbă (e înregistrată totuși, cu valori opuse, expresia salba dracului). în DLR (tomul X, partea 1, 1986) se găsesc, în schimb, destule dovezi ale clișeizării termenului: de la scriitorii secolului al XIX-lea - "cea întîi verigă a acestei prețioase salbe de bucăți teatrale" (C. Negruzzi), "o frumoasă salbă de versuri armonioase" (Al. Odobescu) - trecînd prin "salba de căsuțe albe" (O. Goga), "salba de lumini" (G. Galaction
Salba de rime by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15628_a_16953]
-
sînt, mai degrabă, teoretici și abstracți. Compararea lor este și ea teoretică, pentru simplul motiv că nu se poate stabili o imagine a ceea ce am numit . Cînd încercăm să dăm contur unei astfel de imagini, apelăm inevitabil la aproximări, uniformizări, clișeizări. Rezultatul nu poate fi decît o altă ipostază a ." Femeia evreică e un adevărat magnet pentru prejudecăți, de data asta mai degrabă pozitive. Ovreicuța pare să fie în mentalul popular întotdeauna o femeie frumoasă, dorită pentru erotismul ei accentuat și
Evreul real și evreul imaginar by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16030_a_17355]
-
de convingători. Dacă nu cumva greșesc, G. Călinescu nu se află astăzi printre referințele criticilor tineri. Ei continuă o simptomatică atitudine de repudiere a modelului călinescian, persistentă de vreo trei decenii, din mai multe pricini declarate, alcătuind un adevărat rechizitoriu: clișeizarea unor formule critice transmise pe cale didactică până la sațietate, absolutizarea criticii estetice într-un moment de expansiune a culturalului postmodern și a relativismului, prea marea libertate de expresie a criticului ce duce interpretarea spre o literaturizare excesivă, în dauna conceptualizării și
Modelul călinescian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9726_a_11051]
-
cu un limbaj sentimental, metaforizant, încărcat de lirism clișeizat: "sublimă muzică... mă liniștește, îmi încarcă bateriile și-mi întețește focul speranței"; "mă retrag, uneori, să visez și să-mi încarc bateriile, pe acest tărâm magic...!". S-a ajuns chiar la clișeizarea unei asocieri de gust dubios - "bateriile sufletului": "merg să îmi încarc bateriile sufletului lângă cei dragi" (italiaromania.com); "am nevoie să încarc bateriile sufletului cu încrederea în oameni" (observatorul.com); "melodiile interpretate de profesorul Daniel Avram, pe versurile scriitorului Pavel
Omul-mașinărie și "bateriile sufletului" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9104_a_10429]
-
se bea, așadar, și în poemele lui Dan Sociu, sexualitatea apare mizeră, agresivul și vulgarul se deghizează în atitudine existențială. Nu-s greu de depistat modelele lui Dan Sociu care, din fericire, nu exagerează. Spun din fericire pentru că prevăd o clișeizare puternică și a acestei poezii cu discursul ei coborât, măcar aparent firesc, dezinhibat în zonele joase, să zicem, viscerale, de secreție. Amenințate de supralicitare, și sperma și voma se vor clișeiza precum lacrima sau roua. Se vede oricum că Dan
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/13680_a_15005]
-
gravă, e de-a dreptul dramatică. Pentru că, de această dată, nu mai avem a face cu faptul că studenții doar nu vor, ci constatăm că nu pot. Ce aflăm de această dată? Ioana Pârvulescu pleacă de la golirea de sens, prin clișeizare, a unor formule critice, glorioase cândva, de tipul "Luceafărul poeziei românești", și zăbovește apoi asupra clișeului "Arghezi oscilează între credință și tăgadă", în legătură cu înțelegerea căruia mărturisește a fi trăit o întristătoare experiență. "încă de la primul curs despre poezia interbelică - povestește
Unde ni sunt profesorii... by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8347_a_9672]
-
ci înspre cultura română. Din 1999 încoace m-am sălășluit oarecare vreme în străinătate, având un contact mai direct cu două culturi: cea americană și cea franceză. Pe amândouă le-am perceput a fi parțial sterile și clișeizate. Recunosc, însă, clișeizarea americană mi s-a părut mai permeabilă în a risca (simțindu-se aici faptul că Statele Unite sunt un Turn Babel de emigranți) decât cea franceză. Ca toate culturile, și acestea două au diferite virtuți și vicii, defectul american strident fiind
AIUD LA VENEȚIA by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/16685_a_18010]
-
respectiv într-un „dușman al poporului”. Instaurarea cu entuziasm bezmetic a principiului inteligibilității a dus la o epurare pe scară largă a tot ceea ce ținea de chiar substanța literaturii autentice și la intrarea într-o fundătură a completei uniformizări și clișeizări. Or, spune Eugen Negrici, „nu acesta era rolul acordat de partid poeziei și Lenin însuși a vorbit de «sarcina grea a popularizării ideilor într-un limbaj care să nu fie plictisitor». Ca să creezi ce dorea partidul (...) era nevoie nu numai
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
care își schimbă numele: Pantazi. Și totuși Pașadia păstrează portretul acesta balcanic cu venerație, singură amintire pe care nu vrea să o ardă în foc. Gesturi simultane, profund contradictorii. E, dintre toate, definiția cea mai "reușită" a Balcanilor, scăpată de clișeizare, deși Europa a folosit-o de la bun început: balcanicii, întotdeauna contradictorii. Rămîne Pașadia apuseanul demn în port și vorbire? Cu siguranță, da. Confruntarea textului cu textul ne-a adus de unde am pornit. între un balcanism blamat, dar savurat, și un
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]