183 matches
-
omenirea a fost atacată de o entitate ostilă, „cesiumiștii”, niște mutanți, urmași ai unor victime ale experiențelor nucleare din secolul al XX-lea, trăind ascunși într-o rețea de mari galerii subterane, undeva în zona Pacificului. Izolată de peste un secol, coșmaresca lume subpământeană a ajuns sub conducerea monstruos-dictatorială a unui „Stăpân” ori „Părinte”. Sub transparentul înveliș al parabolei e o virulentă diatribă la adresa lui Stalin și a dictaturii sale. Societatea cesiumiștilor e descrisă în registru sumbru-grotesc, cu arsenalul literar propriu utopiilor negative
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286959_a_288288]
-
Razei din imperii!// De-acei ce se vor teme de lumini, / De flacără, de foc, n-avem nevoe!/ Rămâie-n umbra lor de filistini!/ Noi inima în palmă-o avem! Ahoe!...” Volumul Țara migrenelor (1970) cuprinde lungi poeme cu viziuni coșmarești amintind de „visul rău” al lui Al. A. Philippide, dar și de baladescul cerchiștilor sibieni (un text e dedicat lui Ioanichie Olteanu). Apare acum, definitoriu, și tema erotică, glorificând sentimentul devastator, într-un ciclu de sonete intitulat Confesional. G. se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
zi”, fac obiectul unor nesfârșite jocuri ale inteligenței și fanteziei, inclusiv sub raport stilistic, etalând minuțios, cu ironie sau sarcasm, sentimentele unor lucruri neînsuflețite. Impresia dominantă este aceea de vraiște existențială, adaptată perfect unui spațiu nedefinit, pe rând idilic ori coșmaresc, cultivând ludicul ca unică modalitate de exprimare. Păstrându-se la egală distanță de patetismul și sarcasmul feminist, însă fără ca prin această detașare să-și piardă sensibilitatea proprie sentimentalului travestit în ironist și umorist, B. reia, într-o suită fragmentaristă de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285909_a_287238]
-
românească tipul țăranului care, având forțe malefice, este capabil să abată prăpădul asupra oamenilor. Aici atmosfera devine tragică și evoluează gradat. Psihoza colectivă este înfățișată prin amalgamarea sugestiilor vizuale, acustice, olfactive și a fantasticului dezlănțuit, ceea ce are efectul unei reprezentări coșmarești. În Călătorul (1971), se vede bine atitudinea ambiguă a scriitoarei față de personajele sale. Când relatează povestea inginerului Holma, care vrea să zboare cu ajutorul unor aripi construite de el însuși, C. pare că intenționează prezentarea unui erou exemplar. Finalul este însă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286060_a_287389]
-
mai reușit, Oglinzile, la Narcis: „Noi, pretutindeni oglinzi în jur/ întunecăm mocirlele diametral/ și ghemul de mătase din obscur/ desfacem, unduind misterul ancestral/ am creionat pe-abecedar un paradis.../ acum privește-te cât vrei în noi, Narcis”. De la maladiv și coșmaresc T. trece, în Zbor prin subcuvinte (1974), la hieratic, mitologic și metafizic. Poetul se „caută” sub povara regnului animal, vrea „subcuvintele”, cele care oficiază „sardanapalice chimii/ dând fiori și muguri adâncurilor vii/ și fructe noi, ascunse gurilor tirane” (Punctul cunoașterii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290233_a_291562]
-
existente între autor și cititor. Pentru acest critic român, care nu se va lăsa convins de stilul fermecător al lui Callois, ,,fantasticul rămâne, fără drept de apel, un joc de-a neverosimilul, de a straniul, de-a insolitul, de-a coșmarescul, dar în mod esențial un joc’’. Constatarea că fantasticul este ulterior feeriei, îl face pe Roger Callois să creadă că între cele două genuri a avut loc o relație de înlocuire, continuată prin înlocuirea fantasticului cu povestirea S.F.. Fantasticul generează
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
ani după război, nimeni nu tulbură pe Stavrache ,,afară decât de popa Iancu volintirul care venea din când în când de pe altă lume să tulbure somnul fratelui său’’. Credința magică în temeiul căreia hangiul cade pradă groazei induse de fantasticul coșmaresc postulează tocmai ,,dreptul’’ pe care popa Iancu îl are de a se arăta fratelui său. Această secvență de mijloc a textului este una a acumulărilor de tensiune, a încărcării conștiinței lui Stavrache, ce devine stare de permanentă încordare, până la a
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
se închină și tovarășul de drum piere. Dacă în opera În vreme de război satanismul se relevă numai ca un element insinuat în conștiința personajului stăpânit de frica paroxistică, ceea ce îl proiectează, pe timpul somnului, în viziuni de un fantastic halucinant coșmaresc, în La conac același element magic se întrupează în insul desemnat de diavol să-i abată pe oameni de la comportamentul normal, adică să-i facă să-și piardă stăpânirea de sine, simțul de echilibru și să se angajeze în acte
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
sub impactul atrocităților războiului și chiar al amenințărilor de ordin politic). Astfel, ceea ce se impune pentru imaginarul poetic este un anumit gust al evadării/evaziunii și, drept consecință, al călătoriei fie spre spații imaginare, fie spre sine prin labirintul viziunilor coșmarești. O altă notă definitorie a imaginarului poetic albatrosist este văzută în predilecția - însoțită de o depoetizare a limbajului artistic - pentru citadin, cotidian și banal, datele realului rămânând pretext pentru activarea respectivelor viziuni de coșmar care par a bântui existența unora
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Bogza este, astfel, după război, atașat reportajului lirico-politic, ca abia mai târziu să revină la poezia nonconformistă. Publică totuși Cântec de revoltă, de dragoste și moarte (1945), dar care strânge poezii din 1930. Sunt poeme în care apar deosebit de pregnant coșmarescul și viziunile apocaliptice ("deznădăjduit eram și plin de o cruntă revoltă împotriva/ mizerei condiții umane,/ visând mereu flăcări mari, apocaliptice, care să prefacă/ în scrum sărmanele noastre ființe nedesăvârșite și/ vulnerabile", Motto). Se descrie un univers terifiant, pe care moartea
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
țărmuri/ Dar țărmurile se vor ascunde;/ Te vei spânzura de vânt/ Și vei râde, vei râde/ De trupul de opal/ Din întinsul tău,/ De clarul mormânt;/ Dar eu voi visa...", Apele morții) pentru a se regăsi apoi prizonier în universul coșmaresc abia schițat. Vocile lirice sunt adesea ambigue, Eumene, voce a inspirației, a animei, a conștiinței este poate cea mai puternică. În discursul poetic, eul se dedublează și dialoghează cu sine sau se proiectează în ipostaza de receptor al unui monolog
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
noi destinul sună - grav metal/ cu tot ecoul înăuntru: cancer. Parcă/ suntem o gară neagră und' se-ncarcă/ vagoane cu porumb oriental", "picherul negru gâfâie - amanet/ la linia ferată cu hipnoză". Sunt desigur viziuni ale morții și accentuarea caracterului oniric, coșmaresc se realizează frecvent, dar se subliniază întotdeauna pierderea contactului cu exteriorul, încarcerarea în cele mai adânci coșmaruri: "prin păcură răzbat/ semnalele", "atât: într-o celulă din inimă pe care n-o cunoașteți", visul devine realitate, singura realitate la care avem
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Grotescul, țipătul, stridențele introduse în cadența versului, toate disonanțele acestea conturează un univers al decăderii, postapocaliptic (contextul istoric - perioada celui de-al Doilea Război Mondial - justifică aceste imagini, ele însă rămân și în lirica ulterioară ca semn al unui spațiu coșmaresc în care poetul este prins). Gradația, acumularea de detalii, sunt prezente și aici pentru a întâri ideea de inutilitate, de umilință: "Noi dragostea, noi pietrele, noi focul (...)// Noi pietrele durerii unanime (...)// ...noi lacrimile, vezi, și nebunia/ pe lângă-aceste lucruri în
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
într-o iesle."), altele sunt proiecții ale propriilor angoase. Lipsa de distincții între real și imaginar, ștergerea granițelor permite elementelor angoasante să circule în ambele sensuri. Sunt proiecții ale temerilor personale asupra exteriorului, dar există și o invazie a lumii coșmarești din care se constituie prezentul/ contemporaneitatea asupra eului poetic. Viziunea de la no. 7 este mai mult decât reprezentativă în acest sens. Proporțiile stării de angoasă sunt sugerate prin utilizarea pluralului care generalizează, imposiblitatea de salvare este întărită prin adjectivul participial
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
limbajului cotidian, colocvial, cu valoarea depreciativă adesea, se descoperă indisolubil unite cu elemente care redau sfera poeticului ("igrasie din ploaie, rachiu din poem/ otravă murdară, țipătul spân"). Acumulările de astfel de sintagme contribuie la potențarea atmosferei de final de lume. Coșmarescul invadează universul cotidian și pe cel literar, poezia devenind expresie a spaimelor proiectate asupra exteriorului. Sunt aici prelungiri ale suprarealismului, dar deformarea onirică a lumii este exclusiv nevrotică, lipsită de nuanța de ușor amuzament, ironică sau autoironică de la Geo Dumitrescu
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
vârsta evului mediu/ cu boabe stacojii de chihlimbar". Și sunetul este redus la o imagine picturală, se produce aceeași închidere între ramele unui tablou care nu mai permite mișcarea, dezlănțuirea vitală. Sunet și mișcare se supun deopotrivă alunecării în formă coșmarescă. Regula este aceea a încălcării regulilor realului, anularea granițelor dintre vis și realitate, dintre ficțiune și adevăr se realizează prin erotizarea cosmicului, "dacă Luna ce-și rotunjea coapsa de ghips/ în brațele mele cândva o să încapă". Incertitudinea este și acum
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
un fapt comun. Umanizarea grotescă a peisajului revine și ea ca un laitmotiv violent al poeziei lui Ion Caraion: "Parcă ierburile răsar cât cârjele și se țin după noi/ cu unghiile, cu ghearele, cu dinții cât o seceră." (Coșmar). Viziunile coșmarești asaltează eul cu putere înzecită de pretutindeni, nelăsându-i vreo posibilitate de evadare; poezia idealului, a transcedentalului a dispărut. Nu mai rămâne decât un univers devastat. Lipsește evazionismul, nu se poate înlocui cu nimic caruselul acesta al lumii în descompunere
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
simt aproape de mesajul transmis de textul baudelairian cu același nume: schimbarea criteriului esteticului, dorința de a visa, de evaziune într-o lume care refuză creatorului acest drept, condamnându-l să nu se poată desprinde de universul cotidian absurd și, uneori, coșmaresc. Pentru că am dorit să realizăm o analiză detaliată a unor aspecte din opera acestor scriitori, am fost obligați să restrângem și mai mult sfera de investigație și ne-am oprit astfel asupra celor patru poeți amintiți: Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
temele dominante ale producției sale poetice, adunată în Fabule, 1883, Versuri, 1884, Făt-Frumos. Forme noi. Pygmalion. Din albumul ei. Poezii 1883-1888, 1889: spleenul, invazia pustiitoare a monotoniei și urâtului. Urâtul e, ca la Baudelaire, „fantasmă uriașă” devoratoare (Urâtul), viciile capătă coșmarești întruchipări bestiale (Conștiința). Poetul evocă un peisaj interior apăsat de monotonie, de spaimă și de moarte, în corespondențe care indică cunoașterea tehnicii simboliste. Cu insistență se perindă vedenii ale pustiului, teritoriu înghețat sau deșert de nisip spulberat. Aici s-au
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286725_a_288054]
-
și semnificația dedusă din relaționarea imaginilor și comentariilor care-l compun. În aceste condiții, poemul poate fi o acumulare de imagini, în „sarabandă”, „enciclopedism ceremonios de imagini” (Petru Poantă), dar și o caligrafie aeriană, cizelată și intensă ori un solilocviu coșmaresc. Într-un registru imagistic variat, poezia lui C. sublimează o stare dominată de viziunile singurătății, melancoliei, pustiului. Pastelul aparent se convertește în peisaj metafizic, simbolizat prin straniul simbol al „cinei pe mare”, care și dă titlul celui de-al doilea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286512_a_287841]
-
putem imagina ce efecte aveau asupra lor pe moment, dar și pe termen mediu și lung. Când erau neascultători, copiii români erau amenințați că „Vine jidanu’ cu sacul” <endnote id="(3, p. 14)"/>, astfel că evreul era receptat În chip coșmaresc de imaginația infantilă, ca un fel de Bau-Bau cu chip uman, ca un duh rău care fură copii cu sacul și apoi Îi omoară pentru a se Împărtăși cu sângele lor. Cu formule similare erau amenințați copiii din Ungaria : „Dacă
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
țină sub control fracturile de adâncime dintre ființa materială și aspirația comunicării cu transcendentul, acutizarea spaimei sau a culpabilității. Atunci când i se acordă spațiu, confesiunea ia aspecte oraculare sau magic-incantatorii, capătă inflexiuni elegiace sau se lasă transpusă în viziuni halucinante, coșmarești. Aceasta în special în Moralizând fără glorie (1970), carte în care profilul poetei apare deplin cristalizat. Viziunea personală îndrăzneață - alimentată, probabil, în parte și de o deschidere a imaginarului în anii debutului lui Nichita Stănescu - se relevă în tratarea temelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287923_a_289252]
-
viețuind într-un cămin de nefamiliști, printre lumpeni ce-și conservă, în fericita lor ignoranță, autenticitatea psihică. Ruptura, schimbarea modului de viață introduc, ca subtemă a alienării, manifestările nevrozelor ca reacție a inadaptatului. Pintea - haiducul muncitor are o viziune obsesivă, coșmarescă, a inutilității ciclice a împotrivirii: „o roată de moară suspendată deasupra unui pârâu sec, învârtindu-se în gol, continuu, lent.” Romanele Refugii (1984) și Drumul cenușii (1988), făcând parte dintr-un ciclu intitulat Zidul morții, vor propune nevroza ca loc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285979_a_287308]
-
sublinia felul în care „predispoziția pentru stilul colocvial, grav și jovial, malițios și bonom se păstrează intactă”, dublată însă de „radiografierea parodică a existenței”, în cartea apărută în 1990, Înnebunesc și-mi pare rău, Nicolae Manolescu descoperea „reversul întunecat și coșmaresc” al acestei poezii. Observația se întemeia, între altele, pe o viziune precum aceasta: „Lovitura mirositoare sparse fereastra în întregime./ Orașul i se sparse la picioare, în țăndări de rime / [...] Orașul, până departe, urca în baloane de săpun./ Lesa roșie număra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287489_a_288818]
-
profund tragic, profund comic, esențialmente teatru» , constituie și viziunea origi- nară, fundamentală, a lui Caragiale. «Simț enorm și văz monstruos» e formula ce-i rezumă estetica.” Și în acest caz, lentila e de vină în ceea ce privește interpretarea lumii caragialești ca una coșmarescă. Alexandru Paleologu este prizonierul unui regim totalitar - la fel și Lucian Pintilie -, iar viziunea pe care o are despre opera lui Caragiale împru- mută mult acestui context politic prin excelență coercitiv, absurdist și deformator. Opera lui Caragiale devenea, ast- fel
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]