70 matches
-
uită drept la mine. Și pe urmă mă vede hindusul; îi șoptește ceva fetei, și se detașează din grup. Vine drept la mine: Nu poți sta aici. Mută-te mai în spate. Poftim? Totuși încep să mă ridic în picioare, cocârjându-mă (v-am spus, sunt înalt) în spațiul scund de sub compartimentul de bagaje. Hindusul își pierde răbdarea: Ce mă, n-auzi bine? Acum nu mai e calm. îi lucesc ochii cu o enervare rece și reziduală, o are în el
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
pe care se cuvine să-l considerăm eficace, oricât de paradoxal ne-ar părea, astăzi... Așadar, Eul liric aruncă în afara drumului pietre ce ar putea împiedica minunea vegetală să crească, din întâmplare, acolo - chiar dacă scrutătorului îi e sortit să se cocârjeze, cu timpul: Și umblu de atunci mereu cu ochii în pământ, ca nu cumva să calc floarea ascunsă, și sfredelesc cu privirea toate pietrele și le-azvârl din drum, dar sub ele sunt râme și viermi lucioși și gângănii păroase
Tatonări în real by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8779_a_10104]
-
Cel puțin tata nu ajunsese s-o ia razna ca tatăl lui Sofi, prietena mea cea mai bună, care era bulgăroaică sau slovacă. Mergeam la Sofi să ne jucăm și tatăl ei se lua și pleca hai-hui pe străzi, pleca cocârjat de apăsările norocului. Sofi avea o soră pup de crin, frumoasă ca o păpușă, avea șaisprezece ani și-n dragostea ei disperată pentru numeroasa-i familie, în căutarea onorei într-o lume ajunsă la fundul hăului, apucă să se închine
Editura Destine Literare by DORINA MÃGÃRIN () [Corola-journal/Journalistic/101_a_266]
-
prejudecata că despre autorii mari s-a spus totul. Da și nu. L-am ascultat de curând pe Horia-Roman Patapievici ținând o conferință despre Eminescu și viziunea paradisiacă și mi-am dat seama, încă o dată, că orice autor, inclusiv unul cocârjat de greutatea exegezelor, poate fi abordat cu succes - cu condiția să fii capabil să-i adresezi întrebări inteligente. În cazul lui Caragiale, lucrurile sunt cu atât mai simple, cu cât autorul Momentelor a fost demult catalogat drept „contemporanul nostru.” El
Domnii noștri și domnii lor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4688_a_6013]
-
naționale. Cum ar fi periculos să-și demaște adevăratele gânduri, inventează tot felul de teorii, care de care mai jalnice. Ca de pildă: că o dată intrați în Uniunea Europeană vom avea la cheltuieli de ne vom cocoșa - de parcă acum nu suntem cocârjați de taxele aiuritoare, că mai rămâne doar să ni se pună contor la aerul respirat; că va trebui să ne supunem unor reguli pe care n-avem cum să le respectăm - i-auzi Gogule, care-or fi alea, că mie
Europa concretă și de ce nu, meschină by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12574_a_13899]
-
a devenit poliție, pentru el tot miliție a rămas. La fel și pentru bătrînă cu slănina: mă, hoțule, te dau pe mîna miliției!... Așa s-au scurs 15 ani. Între timp, Vulturica a îmbătrînit și el, iar bătrînă s-a cocîrjat de tot. Deși adusă de spate că o secera și cu mințile rătăcite, nu-l slăbea pe hoțul de slănină: mă, te bag în pușcărie! Să vină miliția!... Într-o dimineață de vară, babă s-a dus, șontîc-șontîc, pînă în
Un editorial, două versiuni. Ţânţu şi Vulturică, prietenii lui Cartianu care s-au sinucis pentru o bucată de slănină () [Corola-journal/Journalistic/27378_a_28703]
-
numai ei, ci și lucrurilor, ființelor și clipelor de care te-ai atașat, vieții în cele din urmă. O scenă extraordinară este cea a priveghiului care mi-a amintit de Alexis Zorba (Zorba grecul, 1964) al lui Cacoyannis, cu umbrele cocîrjate de ciocli ale babelor ca niște vulturi în jurul cadavrului, aici lipsind desigur nota crudă din tabloul realist. Regizorul realizează astfel un film despre lucrurile cu adevărat importante, despre valoarea tradiției, despre una din temele spaniole favorite, moartea, temă în care
Mame și fiice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9387_a_10712]
-
ființei, trecutul și viitorul său: „Fără alcool, fără sex. Sună fals: «își scutură mătreața/ îngerii din cer», îmi/ spune mortul, ce mă ține de mînă, cît să traversez strada/ principală, mai/ bine mi-ar înfige un pumnal în spate,/ spate cocîrjat de volumul istoriei atmosferei ce o respir... E/ prea serios. Încotro? Că mă distruge destinul./ Poate încep să mă dizolv fizic. «Ninge din mine»... Ninge,/ iată fulgii Binelui, Frumosului și/ Adevărului - pentru cine ninge? Trec pe/ lîngă mine grupuri de
Etnobotanicele lui LIS by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/3141_a_4466]
-
în față, însă, după o expresie excelentă din volum, „Antarctica e între ele”. Încercând să fie cât mai degajat, eroul central al volumului - același, în mai toate bucățile - rămâne doar un tip stângaci, timid, retractil, pe care viața l-a cocârjat sufletește. Efectul e cu atât mai puternic cu cât starea acestui ins „intimidat până în pragul leșinului”, incapabil de a mai recupera ceva din vitalitatea trecută, se poate ghici în relieful unor neputințe banale. Iată-l, de pildă, încercând să facă
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
Echipajul nou, în compania căruia voi călători până la Cluj. Căruia, echipa cea veche mă recomandă, - un om de vreo 40 de ani, îmbrăcat într-un halat gri de laborant, cu mutră de senator roman (mecanicul) și un fochist bătrân, strâmb, cocârjat de atâtea aplecări de-o viață și care pare fratele geamăn al celui pictat de Van Gogh... Ardeleni amândoi... La Brașov ar fi trebuit să mă schimbe și pe mine, de oboseală. Dar nu sunt un profesionist. Așa am vrut
Fochistul (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10454_a_11779]
-
Tudorel Urian Industria cărții din România se află într-o situație paradoxală. Toată lumea căinează soarta cărților în disputa tot mai dură cu noile surse de divertisment și cu mass-media, dar apar peste noapte edituri, iar rafturile librăriilor se cocîrjează sub greutatea munților de noi producții editoriale. Chiar și în cele mai simandicoase librării sunt expuse la îndemînă „operele" unor scriitori de care nu a auzit nimeni, publicate, de cele mai multe ori, de edituri la fel de obscure. Deși răsfoirea unor astfel de
Turnirul diletanților by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14163_a_15488]
-
trebuie să cadă într-un anumit unghi, altminteri umbra mîinii și a stiloului pe hîrtie ar acoperi cîmpul vizual în care urmează să-mi aștern literele; scaunul trebuie să aibă o înălțime adaptată la cea a mesei, ca să nu mă cocîrjez prea rău sau ca să nu mă doară coastele tot lovindu-mă de muchia ei; apoi, ambianța, vai, e cel mai mare blestem: nici un chip în preajmă, zgomot cît mai puțin, cafea cît mai multă, băută din ceașca mea și numai
Patimile condeiului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Imaginative/13493_a_14818]
-
girafă: e așa de înalt încât atunci când intră în carceră trebuie să se îndoaie din mijloc de parcă mi-ar face temenele - invers de cum ar trebui, dată fiind situația. Așa că mă văd silit să mă ploconesc și mai și, să mă cocârjez până dau cu nasul de băltoacele și mâzga de pe jos, până când răsuflarea mea îi tulbură pe cei cu care îmi împart universul: crabii și melcii și stridiile. „Mulțumesc mulțumesc mulțumesc”, le spun și lor, tuturor celor care trăiesc ca și
RICHARD FLANAGAN - Cartea cu pești a lui Gould () [Corola-journal/Journalistic/5659_a_6984]
-
crede că se poate face ceva fără să știi ce se poate face! Eram într-un loc anonim, cu destul de multă lume, unde se vindeau lucruri vechi. Brusc, simt o durere puternică în stânga pieptului, pătrunzătoare. Chircit de durere, m-am cocârjat și, așa îndoit cum eram, m-am așezat repede pe un scaun care, spre norocul meu, se afla chiar alături de mine. Mi-era rușine de lumea de alături și, ca să nu fiu băgat în seamă, am dus mâna la frunte
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
argint, cu etichete sclipicioase. Și ce dopuri avea ! Și ce sticlă brumată, albastră, verzuie, nu se-ndura baba nici la obzeci de ani să le arunce... Venea baba pâș pâș, greoaie, și pieptoasă, și cocârjată, de ce-mbătrânea, de-aia se cocârja și i se lungise și nasu. I se făcuse nasu coroiat. Și-așeza pe masă sticluțele și se uita la ele. Asta a fost când... începea. Și-amintea de toate, când le primise, dată dracului ce ținere de minte putea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
poză ca s-o păstrați drept amintire și Într-o zi s-o arătați nepoților voștri, uite, băiete, bunicul tău a fost și el copil cîndva. Și se făcea la fel ca un bunic, cel puțin așa credea ea, se cocîrja pînă la pămînt și-ți arăta tremurînd poza pe care Del Castillo avea să ți-o facă Îndată ce grăsana, da, maică, da, maică, Îndată ce grăsana o să termine cu pălăvrăgeala și-o să mă lase să-mi văd liniștit de treabă ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
urmărește în concavitatea ei emisferică mersul răsturnat al soarelui pe cer. Un fel de paralelă diurnă. Mai are timp îndeajuns să-și vadă clienții înainte de a pleca la Ara Pacis. Întoarce capul către Seianus: — Despre ce bănuieli vorbești? Îl vede cocârjându-se, micșorându-se la propriu. Teamă, sau sfiiciune? — Nero, spune încet Seianus, umblă vorbe prin lume, vorbe de pizmă care mă amenință... Și ce treabă ai tu cu ele, dacă sunt nefondate? Pornește înspre atrium, cu pași mari. Aelius Seianus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
niciodată cu scrisul, regulile gramaticale erau mult prea complicate ca să le poată pricepe. Învăța o lecție de la prima lectură, avea o memorie formidabilă dar erau un chin pentru ea temele scrise, părea și caraghioasă, stătea aplecată peste caiet, cu degetele cocârjate pe luciul stiloului, icnind din când în când de încordare de parcă i-ar fi trebuit forță ca să caligrafieze. De aceea nici acum nu se obosise să scrie prea mult. Era precisă și sobră: Am plecat pentru că știam că n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și mănunchiul de riduri să mută în jurul orbitelor, Fana s-a măritat, îi comunică sec și își flutură mâna a dispreț. Nu știu, nu mă întreba ce face sau ce este cu copchila asta. Își cuprinse brațele cu mâinile, se cocârjă în scaun, se legănă de câteva ori făcând să oscileze papucul, abia ținut pe vârful piciorului. Gestul ei exprima o mare suferință și fața la fel, cutată toată, părul rar lipit de creștet, învălătucit la spate într-un coc minuscul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dân Centru. Ba, cum spune Telescopel În rubricuța care o ține În Ultima oră, chiar și venitu lu Tadeo Limardo la Noul Imparțial stă sub pecete dă mister. A picat acolea la drum dă seară o dată cu Momo, ăl dă apare cocârjat dă un ciubăr dă stecluțe cu parfom și tiriboambe duhnitoare, da ie ultimu carnaval că s-au văzut. Că i-au pus țol dă lemn și s-a așezat la Quinta del Țato. Da oare ce s-a fi ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
care moare. Trupul ei, așa cum l-a cunoscut el, nu mai e. Musa abia dacă-și mai aduce aminte de îmbinările lui molcome și cărnoase. Acum e un morman de oase ascuțite, frânte, care împung din toate părțile un cort cocârjat de piele violacee. Isabel. Prima oară când o aude vorbind. O voce mirată, ca de copil răgușit. Musa îi duce mâna la buze, dar ea repetă la nesfârșit numele ei vechi, cucerire a noului ei rang de muribundă care nu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
lua o femeie deșteaptă". Cu asta a spus că războiul se anunța lung și cumplit. Au trecut anii și nimic nu s-a schimbat în conflictul dintre ele, războiul se purta în surdină, un război de uzură, mizerabil. Venea acasă cocârjată de sacoșe, de când a intrat în casa asta nimeni nu mai face cumpărături, nimeni din casă nu se mai sinchisește de nimic, i s-au urcat cu toții în cap. Se uită în jur. I se pare că a intrat într-
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de luminoasă și nefiresc de pustie m-a încercat ispititor! A zăvorât ușa de trei ori... la fiecare mișcare zgomotul încuietorii creștea și ea se întrista. A pus lanțul la ușă, zornăia zgomotos, parcă și-l atârnase de gât! Era cocârjată din cauza mea, o apăsau pasiunile mele, nehotărârile mele, remușcările mele. Dar s-a îndreptat mândră și apropiindu-se devenea tot mai înaltă, deși era mai scundă decât mine, până m-a acoperit cu-n văl de romantism grațios! Ne-am
V?rsta prescris? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83733_a_85058]
-
borțoasă, dă jocul! Licitează și ei. Pe interes. Țigarea e la preț. E cod de hoți. Stă ăla cu celula în partea ailaltă. Mesajul ajunge. Trece din gură în gură până la hoț, fiindcă unii stă în fereastră și îi vezi cocârjați la fereastră. Circulă fulger, mai bine ca poșta. Că cât face poșta afară? Trei zile. E, la noi o scrisoare ajunge și în cinci, șase. Când face hoțul ceva, merge mai bine decât în libertate, lege. Se află de ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
mai zace pe masă. Îl înșfac, îl fac cocoloș și-l arunc la coș. Mai târziu. Am s-o fac mai târziu. Simt că abia pot vorbi, darmite rosti un discurs convingător de demisie. — Aici erai ! Trish intră în bucătărie cocârjată de cele trei sacoșe mari cu cumpărături, cu saboții ei cu toc. Samantha ! Ești bine ? Ce-i, ți-a revenit durerea de cap ? — Sunt... bine. Vocea îmi tremură ușor. Mersi. — Arăți îngrozitor ! Dumnezeule ! Mai ia niște pastile ! — Ei... — Haide ! Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]