93 matches
-
iar soția sa și-a dus veacul în această casă. Alte rude n-au avut, domnule avocat? Nu, eu am fost singurul și ultimul. Rămîn mirat de această întorsătură și-l privesc intens pe avocat. Este trist și parcă mai cocîrjat ca de obicei. Pauza este jenantă și o întrerup. Deci sînteți rudă cu sculptorul... Nu, nu, excelență. Cu nebunul? țip, întrebîndu-l. Da. Primesc lovitura năucitoare și strig la el: De ce suferi, de ce te autoflagelezi? Cu ce ești vinovat? Avocatul tace
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
rușine. Ne anunță că poartă noroc. Poate, dar nu cumpăr. De pe monitor dispare zborul nostru și se anunță Tenerife. Alergăm spre panoul general. Bruxelles este anunțat la poarta 4, terminal B. O luăm la picior în regim alert. Bătrînii asiatici, cocîrjați și stresați încearcă să țină ritmul. Nu pot și devin necăjiți rău de tot. Unii aleargă. Ajungem și vedem anunțat zborul. Răsuflu ușurat. Încă o întîrziere de o oră. Ne cunoaștem și bîrfim serviciile aeroportului, compania iberică și tot neamul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
tabloul și... surpriză. Zborul este la terminalul A, poarta 42. Micul nostru grup se amestecă cu celălalt care avea locurile rezervate pentru acel zbor. Din nou șoc. Se schimbă poarta. Alergăm la panoul general. Poarta 15. Bătrînii asiatici sînt mai cocîrjați. Ora plecării trece. Sîntem tot mai nervoși. Un imbecil aflat la poartă nu discută cu noi. În sfîrșit, la ora 17 vine echipa pentru îmbarcare. Ne anunță că va prelua atîția pasageri cîți încap. Îmbulzeală ca la tacîmuri pe vremea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de repede trecător. Nu adia nici un firicel de vânt. Cu toate acestea, privind la mersul bătrânului aveai impresia clară că înaintează cu mare greutate, luptându-se cu rafalele nemiloase ale unui crivăț care încerca să-l întoarcă din drum. Înainta cocârjat, aplecat mult în față, cu bărbia în piept, sprijinindu-se de bodyguardul de salcâm în căutarea unui loc de muncă pentru omul ăsta necăjit, având cinci copii și cărora nu avea ce să le dea de mâncare. Moș Danilov suferea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mai vedeam. Cum să evit fenomenul? Cum să mă feresc de invazia agresivă a prafului, a țărânii, a pământului? Iar mă aplecam, iar scoteam din arătură două cotoare ticsite de pământ, atât de grele, încât eram aplecat în față mult, cocârjat, în semn de totală supunere, ca în fața unui zeu nemilos de hotărârea căruia depindea, la cel mai mic semn -, viața ori moartea mea. Scuturam și băteam cu nădejde un ciocălău de celălalt până se mai ușurau de pământ, ceea ce-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
luminat de ele, trecătorii, peste care cade lapovița unei seri de martie. La un moment dat, unul din cei doi bărbați îi atrage atenția celuilalt. „Uită-te la bătrânul ăsta, care trece acum, îl vezi, acela, da, acela!” Un ins cocârjat, îmbrăcat destul de ponosit, ținând în mâna stângă, „la vedere”, o geantă burdușită. Merge cu pași mici, fără a arăta nici un interes străzii, eventualelor ei evenimente, parcă preocupat, chiar în acele clipe, de un lucru foarte presant. În sfârșit, dispăru din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
tomnatec și așa mai departe. Sau fetele, ieșeau în curtea gazdei la capul gardului și alegeau unul din pari. Numărau spre stânga sau spre dreapta zece pari și așa cum era acesta, așa va fi mirele, scurt sau înalt, drept sau cocârjat, țapăn sau putred, urât sau frumos etc. La miez de noapte pe rând, fetele luau o scovergă, ieșeau în ogradă, se urca pe grămada de bălegar și începea să mănânce din scovergă. Primul lătrat de câine pe care-l auzea
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
nou mandat. Pentru cine are o genă înclinată spre slugărnicie, cu spinarea încovoiată, poziția verticală i se pare nefirească, (adică cum să stai drept?) o poziție obositoare, care te ține la vedere, ești în ochii tuturor, fără să observe acești cocârjați și ascunși sub pulpanele altora, că verticalul îi vede și el pe toți ceilalți. Este de neînțeles cum se pot transforma oamenii, când e vorba de putere, ar vrea s-o înhațe cu amândouă mâinile, călcând în picioare tot ce
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
pentru chestiuni minore, intrarea “benevolă” în mânăstire, iar pentru treburi însemnate politicești se aplica orbirea cu fierul încins, sau alte prea înfricoșătoare mutilări, ca să nu-ți mai treacă prin cap să aspiri la tronul basileilor; cei însemnați, mutilați, diformi, strâmbi, cocârjați, damblagii, chiar din ilustre familii, nu puteau ocupa tronul imperial. Nu voi înțelege nici în ruptul capului de ce președintele Băsescu își leagă de gât și duce în spate un guvern contestat și din interior, devenit inutil ca o damingeană goală
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
pot reprima un fior. Eduard îmi pomenise doar de bâlbâiala lui Bobo, nu mi-a spus însă că, pe lângă asta, arată ca un mic monstru, cu păr rar pe creștet și cu umărul drept aplecat mult față de umărul stâng. Stă cocârjat asupra unui caiet, mâzgălind de zor, și își ridică pri virea din caiet doar când suntem la doi pași de el. Are figura colțuroasă acoperită de o inexpresivitate solemnă, ca de mort, și ochii (la fel de cenușii ca ai lui Eduard
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ard obrajii. — Scena cu norii e fffoarte mi-mișto! se aude, deodată, glasul lui Bobo. Nici nu l-am auzit intrând în sufragerie. Bobo se mișcă foar te agil, îți apare pe nesimțite în față, cu silueta lui subțire și cocârjată. Bobo își scutură părul rar, din care țâșnesc stropi mici și in colori de apă. — E o vvreme gggroaz-nică af-fară! spune el, privindu-ne pe rând cu atenție. Mă îndrept mirată spre fereastră. îmi amintesc că mai devreme, când am
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
au tăiat și stejarul, așa cum se face de obicei cu orice copac de care s-a spânzurat cineva. Dar eu zic să mergem că ne apucă noaptea aici în pădure...” Bătrânul S i câmpul acela era gol și pustiu, dealurile cocârjate undeva departe la orizont curgând monoton ca o apă cenușie cu unduiri de cămilă, întregeau spațiul acela imens, doar puțin estompat de pâcla târzie a toamnei. Ciulinii, strângând încrețiturile domoale ale câmpului ca niște pioneze arhaice de un galben murdar
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
Îi place să arunce cu vorbe mari. În timp ce Îl descoseam, a Încercat să Întoarcă foaia. M-a Întrebat cine e stăpânul meu, iar, când i-am spus, s-a ridicat și a privit Încoace cu multă cutezanță. — Și ce făcea, cocârjat așa? — Mi-a spus că se pregătește să Înnopteze la o casă cu camere de Închiriat din Magome și adună melci de lac pentru cină. Kahei văzu că Hiyoshi o luase pe drum și mergea Înaintea lor. Îl Întrebă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
lojă și că finalul operei îl găsește pe Iago, ca invingător absolut, în aceeași lojă, sunt „găselnițe” ce pot provoca impresie. După cum, „ploaia” de batiste din tabloul sosirii oaspeților venețieni este emoționantă și de efect. Aici și trăirile obsedatului și „cocârjatului” Otello, ajuns aproape de nebunie, au o atenție meritorie din partea regizoarei. Latura umană e speculată cu atenție. Ce simbol modern poate aduce însă, un duet de dragoste finalizat într-un pat matrimonial concretizat într-o barcă pneumatică, sau scenă în care
OTELLO, ?n anul bicentenarului Verdi by Lumini?a CONSTANTINESCU () [Corola-journal/Journalistic/83427_a_84752]
-
prin pînza cețurilor de dincolo de vreme întrețin un fel de halou protector în jurul personajelor și a locului, cheiul se termină cu prova unei bărci eșuate. Uneori, umbrele dublează personajele, staturile se înfruntă, cea impresionantă a Părintelui Iov, cu cea modestă, cocîrjată a Părintelui Anatoli ambele proiectate fantast, grav în lumina flăcărilor din sobă pe un perete ca în teatrul Nô. Aceste lumini și umbre recreează în filmul lui Lungin tensiuni și o cameră de rezonanță dialogului, dar cu adevărat speciale sunt
Ultima Thule by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8455_a_9780]
-
forte: "Europa trebuie să țină seama de noi, doar suntem țara cea mai mare din zonă!" Sigur că prin comparație cu stătulețele care au ajuns Cehia, Slovacia, Croația, Slovenia și chiar Serbia părem un colos! Numai că suntem un uriaș cocârjat, flămând, prost îmbrăcat, trist, plângăreț, spriijit într-un baston ca vai de lume și el. România e, de fapt, o țară ultra-îmbătrânită, neputincioasă, care nu spune absolut nimic bun occidentalilor. Pentru aceștia, mărimea unei țări echivalează strict cu puterea pieței
"Mondo cane" cu epoleți by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16623_a_17948]
-
de caricaturi ce denunțau lipitorile ce sug sângele poporului, fiind figurați sub forma unor ploșnițe uriașe, eventual cu papion. Deși nefumători, ar fi tras cinic din trabucuri uriașe, provenite din Cuba lui Battista. În planul îndepărtat, eternul țăran român trudea cocârjat, dând cu sapa pentru a întreține luxul respingător al celor de mai sus. Fericiți că au găsit un drapel sub care să se adune, un conglomerat de resentimentari, ratați, mediocri sau doar nerăbdători să ocupe fotoliile de orchestră mai devreme
Oierii minții by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11805_a_13130]
-
o stare matrimonială, un patrimoniu, da. Ca sulfuros, mic Fuhrer al literaturii române contemporane, conducînd edituri, diriguind colecții, țesînd intrigi, sugrumînd șuvoiul recuperărilor din literatura interbelică și amenințîndu-i, din pervazul prăfuit al rubricilor din România literară și Dilema, cu deget cocîrjat, de bătrînel reumatic, pe "extremiștii de dreapta", da. Ca "nume adunat pe-o carte", da (peste douăzeci de tomuri de istorie literară, acoperind perioada 1860-1944). Atunci cînd încercăm să descoperim însă și substanța domnului Z. Ornea, cînd ne străduim a
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17401_a_18726]
-
odiridi odirdidina odirididina u-ha. Eram țanțoșă ca fata de împărat ce se visa fecioraș. Asta era a doua poveste pe care băbuța mi-o spunea în fiecare seară, după ce mă înspăimânta cu moartea care treieră prin lume, ca o vrăjitoare cocârjată, cu nuielele-n spate. Fiindcă după un an grădinița s-a făcut cămin, a trebuit să mănânc acolo toate grețoșeniile și la 10, și la prânz, și după-masa. Așa că în grupa mare n-am mai purtat geanta de tablă, ci
Tovarășe de drum Experiența feminină în comunism by Sanda Cordoș () [Corola-journal/Journalistic/8558_a_9883]
-
conturându-se pe sub bluza strâmtă și legănându-se dintr-o parte în alta atunci când mergea pe stradă. Nu-i fusese ușor nici să se obișnuiască cu privirile indiscrete ale mulțimii, așa că primii ani ai adolescenței și-i petrecuse cu spatele cocârjat și umerii arcuiți. Femeile care nu prea au cine știe ce sâni dar, altfel, sunt drăguțe la față, știu cât de important este să-și fluture părul dându-și-l pe spate. Unele învață să-și miște fundul atunci când trec pe lângă vreun
Ma Jian: Umilită sau dezbrăcată by Roxana RÎBU () [Corola-journal/Journalistic/7233_a_8558]
-
Sunday, pastorul evanghelist. Mustața "pe oală" ca și sclipirea metalic-cinică a privirii îi conferă un aer de bandit al vestului sălbatic, amintind de rolul făcut în Bandele din New York. Personajul dobîndește uneori o atitudine statuară de conchiscador, iar, în final, cocîrjat, redus la un rest grotesc pare, mai degrabă, un paria. Actorii, Daniel Day-Lewis și Paul Dano, ca și regizorul au reușit să gradeze verosimil și sensibil acest traseu al degradării umane fără a face din aceasta o lecție de morală
Zgomotul și furia aurului negru by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8685_a_10010]
-
-i supraveghea pe nemți. Unu-n vagon opera cu ranga. Dezbătea o scândură, două și sculele "se scurgeau" în brațele lor ca aurul dintr-o visterie. Totul era chestie "de iuțeală", cum spunea badea Ghiță, și de nebăgare de seamă. Cocârjat, cu lada de chei franceze în brațe, n-auzea decât pașii lor în urechi și gâtlejul lui, ca o locomotivă sub presiune. Se strecură prin gard. Ascultă. Nu se-auzea nimic. Aruncă, icnind, lădița. Se-ndreptă să răsufle. Ce-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cu o privire aprigă. — O, da, spuse el cu un sentiment de ușurare. Se așeză în fața lui. Trăsăturile feței îi erau drepte și frumoase, ca ale unei statui grecești, deși avea bărbia solidă și proeminentă. Umerii nu erau drepți, ci cocîrjați, împinși în față. Părul castaniu îi era împletit lejer într-o coadă groasă, care-i atîrna pe sînul stîng. își plimba degetele peste ea, mîngîindu-o. Și tu detești locul ăsta? îl întrebă ea din senin. — Da. — Ce detești cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ce face băutura din om..." Iar eu, ținînd-o de mână, fără să bănuiesc că o dată aveam să-l cunosc pe Herman ca pe mine însumi, mă uitam speriat peste umăr, spre holul de la intrare, unde-l puteam încă vedea, neverosimil cocârjat, pe bețiv, cu silueta luminată slab în întuneric de beculețul galben și roșu al liftului. Gâtul lui făcea unghi drept cu corpul, de parcă una dintre vertebrele cervicale i s-ar fi întors, curbând cordonul spinal până la orizontală, iar capul, privind
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Pe linia lui 5 peisajul era oricum dezolant, dar sub ploaia mocănească toate casele păreau, ca și cerul, din lut și din smoală. Frunzele se lipeau, moarte, de ziduri și de parbrizul tramvaielor, putrezeau prin bălți, se opreau pe umerii cocârjați ai vreunei babe nebune care, depărtând picioarele, urina-n ploaie sprijinită de-un gard. Ajuns acasă, am făcut o baie fierbinte în care-am zăcut, cu capul în apă până peste urechi, ascul-tînd zgomotele curios de clare venite de la vecini
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]