86 matches
-
nu lui i se-ntâmplă răul... Vătaful satului apucă un ciomag de la un megieș și înaintă falnic: - Hoțule, vei fi pedepsit după legea noastră! Țipetele se întețiră, înghițind și-un chiot gângav de bucurie, ieșit din gâltejul unui om bubos, cocârjat, c-un ochi albit și doi colți lupești în gură... Nicodim îl zărise prin mulțime și-și aduse aminte că umbra aia strâmbă îl însoțise și-n alte împrejurări primejdioase, ca o cobe. Se gândi pe loc că sigur era
PODUL LUI DUMNEZEU, PIATRA SFÂNTĂ DE LA PONOARELE... DE ANGELA DINA de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1292 din 15 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349265_a_350594]
-
nuiele plesnea norii, șuierând afurisenii. Și ținea Cloanța la chilia ei o namilă de lup, cu colții mari de oțel, care ronțăia copacii cei mai groși ca pe morcovi. Îi zicea LUPUL COLȚ FIOROS, cățelul Cotoroanței. Dar celelalte babe? Una, COCÂRJATA, cu o cocoașă de cămilă, avea nasul coroiat, gura fără buze, din care ieșea un dinte gălbejit și scuipa când vorbea, de nimic nu se înțelegea. Alta, de-i zicea BULBUCATA, avea lațele-i căzute pe obrajii umflați, prin care
ROMANUL FANTASTIC MĂRŢIŞOR- FRAGM.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1471 din 10 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350126_a_351455]
-
să te numim scriitor romanic?! Apoi în cele două scrieri vorbești murdar, josnic de români și de tot ce este românesc, ca să nu-ți amintesc decât cât de oribil, murdar o portretizezi pe Sofia Vicoveanca la pagina 95: „o ... mogâldeață ... cocârjată ... broboadă pe ochi ... un soi de traistă în spinare ... opinci uriașe ... port popular de o hidoșenie ... mirosind a stătut ... cu arniciul mucegăit ... voce de baci de la oi ... și închei... Era Muma-Pădurii!” Te-a ros invidia că toată asistența încremenise siderată
UN NOBEL PENTRU CALUL MEU ! de CORNELIU FLOREA în ediţia nr. 671 din 01 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/369938_a_371267]
-
fi putut odihni, măcar și câteva clipe, privirea pe chipul plin de lumină al zeiței mele. Dintre celelalte femei îndoliate rămase la locul lor se ridicase una și, grăbită, cuprinzând-o de umeri, o oprise pe bătrână să-mi riposteze. Cocârjată, cu pași târșâiți, aceasta se lăsase condusă la locul ei. Vai, îmi șoptise fiica farmacistului Köpetzy, privindu-mă cu ochii înlăcrimați și supuși ai Daniellei Darieux, nu știu cum să vă mulțumesc, fără dumneavoastră m-aș fi pierdut cu totul. Nu găsesc
ÎNTÂLNIRE ÎN ZORI (1) de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 493 din 07 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358607_a_359936]
-
consecință, aruncă ziarele în focul șemineului închipuindu-și că sunt cele ale Gheenei. Flăcările se ridicară, iar lumina lor roșiatecă reflectată în lambriurile de mahon ale uriașei biblioteci dădu încăperii un aer sinistru. Foarte bine completat acum de silueta întunecată, cocârjată și filiformă a lordului care-și măcina furia umblând cu pași rari prin fața șemineului. Luă clopoțelul de aur de pe biroul de lucru și sună. Peste nici un minut ușa se deschise și în prag apăru majordomul. Comparativ cu el lordul era
CONSILIUL ORDINULUI NEGRU de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341087_a_342416]
-
și cu buza de jos atârnând, moțăia și visa grăunțe cred, capra era legată de suian cu o sfoară lungă, se plimba prin iarbă și alegea numai vârfurile înspicate de mohor, nea Tache era ca un băț învelit în haine, cocârjat, frânt de la mijloc, înfășurat cu un brâu de cânepă peste care avea chimirul din piele, probabil că fără el i-ar fi căzut trupul în iarbă și picioarele ar fi început să umble bezmetice, nea Tache se ținea cu o
NEA TACHE de VASILE DUMITRU în ediţia nr. 1372 din 03 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341112_a_342441]
-
asta și fiindcă jurnaliștii noștri din presa respectabilă de profil arareori au curajul sau cheful să le facă un marcaj mai strâns la logică și bunul simț antreprenorilor schmency-trancy. Ce contează adevărul trist și mic, când putem să le vindem cocârjaților de ședințe-maraton de prin clădirile de sticlă iluzia că pe dinafară e o lume de cleștar și chihlimbar. Asta vor, asta le dăm! Nu în toate fiarele naturii născute și crescute la zoo șade nervul libertății radicale. Starul din Free
Fram, antreprenorul polar, face 200.000 de euro pe an... () [Corola-blog/BlogPost/338081_a_339410]
-
pânza în substanța din care sunt făcute coșmarurile și, în aceeași măsură, în materia primă a speranței. Mi-am cumpărat o carte poștală cu detalii din tablou - câteva creaturi hidoase împingând o corabie-papuc, unde se ascund doi oameni goi și cocârjați, peste o apă neagră din care ies mâini, capete și picioare orfane. Am ieșit de la muzeu și, preț de câteva ore, am avut senzația că am revenit într-un alt timp, încetinit la gândul că picturile astea erau un mesaj
Un creier la muzeul de artă () [Corola-blog/BlogPost/337821_a_339150]
-
sticlă de whisky și a tulit-o rapid, Titișor nici nu a apucat să croncănească ceva și a umflat și el cele două cartușe de Kent. În timpul ăsta Pândele își mai revenise și s-a cățărat pe un scaun, stând cocârjat și văitându-se că-l dor „toate alea”. Avea ochiul stâng cât o pătlăgica de aia murata și chiflicită, iar în frunte, între felinare, îi crescuse un cucui cât un ou de rață leșeasca, parcă era Moise al lui Michael
ACCIDENT DE CIRCULAŢIE de OVIDIU CREANGĂ în ediţia nr. 139 din 19 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/344312_a_345641]
-
vară, iar puii, la rândul lor, aduceau alți pui, astfel că satul colcăia de berze. Rămâneau până toamna târziu și abia viscolul le Îndemna să plece spre țări calde. Nu plecau Însă toate, unele rămâneau să ierneze În sat, stând cocârjate, cu ciocul Înfundat sub pene, pe acoperișurile ninse ale caselor, hrănindu-se cu fumul ce ieșea din hornuri și cu dangătul Însângerat al clopotelor. Privindu-le, pe oameni Îi apuca disperarea. Bătrânii le amenințau agitându-și cârjele În aer. Unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ani. Oh, Doamne. Nu îmi mai pusesem problema în termenii ăștia până acum. —Sunt văduvă. M-a pufnit râsul. Oricât de bizar ar părea, era prima dată când mă descriam astfel. Imaginea mea despre „văduve“ era aceea a unor băbătii cocârjate, antice și de demult, înveșmântate în mantile negre. Singurul lucru pe care îl aveam în comun cu ele era mantila, numai că a mea era roz. Am râs în hohote până când mi-au dat lacrimile. Dar nu era un râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Începu să emită o vîntozitate de o contundență formidabilă. Tovarășii săi Începură să rîdă și să bată din palme. M-am retras cîțiva pași, Însă efluviile flatulente mă prinseseră iremediabil. Atunci băgai de seamă că, lîngă mine era un bătrîn cocîrjat, Înzestrat cu o barbă de profet, cu părul rar și ochi de foc, care se sprijinea Într-un baston și Îi privea cu dispreț. — Îți pierzi vremea, tinere. Juanito nu știe altceva decît să tragă bășini, iar ăștia nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
familie, dar printre râsetele de pe banchetă auzeam mereu fraza care mă scoate din sărite: — Sper că Daniel va moșteni succesul tatălui său la doamne și domnișoare! Și, fără să Întorc capul, Îi zăream ochii veseli În obrazul pământiu și trupul cocârjat de durere În hainele care s-au mototolit și s-au pătat imediat ce le-a pus pe el, anihilând pe loc după-amiaza când mama i le-a periat, lustruit, cusut, curățat, strecurându-i În același timp necontenite bombăneli și sfaturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
milioane de cioburi microscopice, vacarmul diurn răbufnind din nou, mareic, nițeluș mai acut și mai proaspăt, până pe terasă. Crezi că întârzie? ridică vocea Avocatul, cătând puțin curios, puțin îngrijorat, înspre tejgheua adumbrită a barului din fundul grădinii, unde se deslușea cocârjată, silueta pânditoare a birtașului. Nea Petrică-zapciul, pare că și-a pierdut de tot răbdarea cu noi. Și doar ți-am spus, de nu mai știu câte ori: lasă-l, naibii și pe el, să te bată la table! O singură
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Phiii... Du-te, tată, la refec. Te iert de ăia zece lei, ai mei. Absolvo te! Ne-am scos! filozofează Dănuț. Dar, înainte ca Fratele să înalțe cheia, pentru a îndeplini porunca Îngerului, pe pragul bisericuței fâlfâie o umbră strâmbă, cocârjată, gheboasă, gâlmată, pipernicită și vădit macabră; umbra unui gnom sau a unui pitic mai răsărit, învăluit într-un lințoliu cenușiu, ectoplasmatic; după cum cenușie era și figura cețoasă, aburoasă și indescifrabilă, a Apariției îndoliate. Cu unul dintre brațe strecurat hoțește, pe sub
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de groază. Ambele lampadare electrice, susținute de sculpturile alegorice din hol pocnesc, pornind să fumege! Va-t'en au diable! Allons-y! En avant! Pe el! Pe el, seniore...! Deus lo volt! îl îndeamnă Templierul pe Franciscan, arătându-i silueta îndoliată, cocârjată, de pe scară. Repezindu-se împreună, cavalerii reușesc, cu îmbrânceli, să imobilizeze și să târască Prăpădenia, care rage la concurență cu alarmele și se zvârcolește mai abitir decât un flagel, căutând în van să-i muște de moarte, pe Gardienii cei
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
un patron - era numele dat celui care angaja ruletiștii - având aspectul unui barman, care ducea la subțioară o cutie unsuroasă de lemn. Bețivanul se sui pe o ladă de brad pe care nu o observasem până atunci și rămase acolo, cocârjat, în atitudinea grotesc caricată a unui câștigător olimpic. Acționarii îl priveau și se agitau, arătîndu-și mereu unul altuia câte un amănunt al înfățișării celui de pe ladă. Pe unul l-am surprins făcîndu-și cruce cu discreție. Altul își rodea furios pielițele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
capace de aur, cu fir de argint, cu etichete sclipicioase. Și ce dopuri avea ! Și ce sticlă brumată, albastră, verzuie, nu se-ndura baba nici la obzeci de ani să le arunce... Venea baba pâș pâș, greoaie, și pieptoasă, și cocârjată, de ce-mbătrânea, de-aia se cocârja și i se lungise și nasu. I se făcuse nasu coroiat. Și-așeza pe masă sticluțele și se uita la ele. Asta a fost când... începea. Și-amintea de toate, când le primise, dată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
tragi... Că dacă n-ai tu grije de tine, cine crezi c-o să aibă ? Uite și poarta, tot descuiată, uite și motanu năpârlit, tot lângă părul uscat stă. — Ptiu, drace, zâât ! îl țistuie ea. Da al dracu motan, slab și cocârjat și cu blana aia a lui flocăită, l-o fi flocăit alții mai tineri, al dracu motan, nu se sperie. Stă și se uită cu ochii ăia galbeni ai lui la ea, Doamne iartă-mă, ăsta parcă n-ar fi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lighioană bătrână, îl repede ea. Haidi, că tot tu o să mă îngropi pe mine ! Cât m-ai clănțănit toată viața la cap și numa ce-ai vrut tu ai făcut, n-ai lăsat nici atâtica dintr-ale tale... Merge-ncet, cocârjată, cu pași mărunței - la ce să se uite dinainte, că tot nu vede d-aici până acolo. O fi, n-o fi portofelu... Se oprește, sprijină o mână încârligată de perete, scormonește-n țoașcă până dă de hârtiuța unde-și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
omul cel Înalt, de care se apropie imediat Pat Grogan - isteț din fire, descendent din neam de celți, acum un adevărat veteran al barului lui Leo - privind ironic, cu ochii mici injectați, plini de secreție și de crimă, cu spinarea cocîrjată, de maimuță, cu genunchii de maimuță strîmbi și chirciți, cu chipul de maimuță ironic Îndreptat În sus, Încremenit Într-o atitudine de maimuță uluită - totul foarte nostim În aparență -, iar Leo chicotește și fluturii de noapte zîmbesc. Și iată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
genunchii de maimuță strîmbi și chirciți, cu chipul de maimuță ironic Îndreptat În sus, Încremenit Într-o atitudine de maimuță uluită - totul foarte nostim În aparență -, iar Leo chicotește și fluturii de noapte zîmbesc. Și iată ce urmează: Grogan (tot cocîrjat): Doamne!... Dumnezeule!... Măiculița mea!... Pe ce-o fi stînd tipul ăla? (Leo și fluturii de noapte chicotesc plini de Încîntare și aprobare, și Încurajat de ei, veselul Grogan continuă) Mamă! (mișcîndu-și Încet capul gușat, Îl măsoară pe noul-venit din creștet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu o privire aprigă. — O, da, spuse el cu un sentiment de ușurare. Se așeză în fața lui. Trăsăturile feței îi erau drepte și frumoase, ca ale unei statui grecești, deși avea bărbia solidă și proeminentă. Umerii nu erau drepți, ci cocîrjați, împinși în față. Părul castaniu îi era împletit lejer într-o coadă groasă, care-i atîrna pe sînul stîng. își plimba degetele peste ea, mîngîindu-o. Și tu detești locul ăsta? îl întrebă ea din senin. — Da. — Ce detești cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
atunci mă privește cu un soi de supărare. 6 La amiază ceața s-a spart pentru câteva ore și s-a putut vedea fumul din hornuri, dar nu drept ca o lumânare, cum era în zilele cu vreme frumoasă, ci cocârjat și umil, luând-o în jos, tremurat, ezitând parcă s-o apuce pe-un drum și destrămându-se în fire tot mai subțiri. Pe la patru după-amiaza ceața a înghițit fumul care s-a ascuns în ea, iar pe seară întunericul
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
chiar și protopopul Varsanufie, la hramul bisericii din Plesneana. Le dăduse colecția întreagă a revistei scoase de episcopie și cartea de omilii a Prea Sfințitului, răposatul Valerian bătrânul. Acolo, în ușa judecătoriei, în capătul multelor trepte, îl aștepta acela. Bătrânel, cocârjat, cu o bărbuță colilie, stângând la piept o servietă din vinilin verde. Nici nu apucă popa Băncilă să închidă bine ușa în urma sa, să se scuture de apa ploii (începuse să toarne de cum ieșise din gară,) că acela îl și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]