67 matches
-
prilejul publicării nuvelei Toderică în „Propășirea” (1844). În timpul domniei lui Al. I. Cuza este numit director al Statisticii Centrale (1859) și devine ministru interimar la Finanțe (1861). Cu V. Alecsandri, M. Kogălniceanu și P. M. Câmpeanu luase în antrepriză, fiind și codirector, Teatrul Național din Iași (1840-1842). A mai fost efor al școlilor (1848), a făcut parte din comisia pentru delimitarea frontierelor conform Tratatului de la Paris (1856), precum și din alte, nu puține, comisii. În 1855 pleacă pentru prima oară în Apus, la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
este cercetător științific (etnolog) la Centrul de Studii Transilvane de pe lângă Fundația Culturală Română (1991-1994), apoi cadru didactic la Facultatea de Studii Europene din Cluj-Napoca, fiind și cancelar al facultății (1996-2000). Din ianuarie 1995 coordonează Centrul de Studii Răsăritene, este și codirector al Institutului de Studii Posttotalitare (1997-1998). Editează revista „Studia Europaea”, este director al Editurii Fundației pentru Studii Europene (1997-1998) și al Editurii Desirée, de pe lângă Fundația cu același nume (din 2000). Are o bogată activitate în domeniul istoriei și politologiei, fiind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288744_a_290073]
-
de tutun fin, boieresc. CEZAR PETRESCU (n. 1 decembrie 1892, la Hodora- Cotnari, Iași - d. 9 martie 1961, București) a fost un romancier, nuvelist , traducător și gazetar român, redactor la Adevărul, Dimin eața, Bu covina, Țara nouă, Voința, fondator și codirector, alături de Pamf il Șeicaru, al revistei social-politice și culturale Hiena (1919-1924). Fiu al inginerului Dimitrie Petrescu, profesor la Școala agricolă Trifești lângă Roman, unde viitorul scriitor a și învățat între 1901-1903. Urmează liceul la Roman și apoi la Iași, unde
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
din Sinaia. Debutează în presă în 1899, în ziarul „Universul”, cu un articol de politică externă, Chestia insulelor Samos. Va fi, până în 1914, colaboratorul permanent al ziarului, precum și al revistei „Viața românească” (1906-1911), unde semnează cronica externă. Este, un timp, codirector al oficiosului liberal „Viitorul”, colaborează la „Curentul” și conduce, în calitate de președinte, Sindicatul Ziariștilor. D. a publicat numeroase scrieri politico-economice, dar și câteva volume de memorialistică, între care Portrete și amintiri (1932). A cultivat stăruitor și cu talent acest gen, lăsând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286887_a_288216]
-
obținerea licenței practică avocatura, desfășurând totodată și o intensă activitate publicistică. Cronicar la „Dimineața” (1925-1926), scrie și la „Adevărul”, „Dimineața copiilor”, „Omul liber”, „Clopotul”, „Cotidianul”, „Icoane maramureșene”. „Universul copiilor”, „Cetatea literară”, „Viața literară”, „Opoziția” ș. a. Redactor politic la ziarul „Lupta”, codirector la „Ultima oră”, director de programe radiofonice (1928), e o vreme atașat de presă pe lângă delegația românească la Societatea Națiunilor. Între timp i se joacă piesele pentru copii Ciufulici și Motanul încălțat (ultima scrisă în colaborare cu Adrian Maniu), alta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289672_a_291001]
-
Nicolae Manolescu, și cenaclul Junimea al lui Ov. S. Crohmălniceanu. Debutează în 1981, cu povestirea Un taifas obișnuit, prezentată de Constantin Țoiu, la „România literară”, iar editorial în 1984 cu o culegere de proză scurtă, Boare de Waterloo. Scoate, în calitate de codirector, revista „Provincia” (1990-1993). Mai colaborează la „Luceafărul”, „Arcadia”, Art-Panorama”, „Sinteze”, „Tomis”, „Ialomița literar-artistică”. A fost distins cu Premiul Asociației Scriitorilor din București și cu Premiul Concursului Național „Al. Odobescu”, ambele în 2000. Volumul Boare de Waterloo cuprinde opt proze încadrate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289854_a_291183]
-
București, Cluj; în această din urmă calitate a revenit între 2003 și 2005 la Universitatea din Geneva. Expert în literatura italiană medievală și rinascimentală, Marco Santagata a fondat și a condus "Rivista di Letteratura italiana" (1983-1995) iar din 1998 este codirector la "Nuova Rivista di Letteratura italiana". Este membru în diverse comitete de conducere ale unor reviste internaționale de studii italiene sau colecții editoriale. Este autorul a numeroase publicații științifice pentru care a primit în 1979 premiul național Luigi Russo pentru
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
s-au constituit în doctrine călăuzitoare ale curentelor dominante până la primul război mondial: sămănătorismul și poporanismul. Continuând orientarea spre specificul național, preluând unii colaboratori ai revistelor ce o susținuseră, „Gândirea” (1921-1944) accentuează din prima etapă - și în curând absolutizează - prin codirectorul (apoi directorul unic) Nichifor Crainic componenta sămănătoristă, nu fără a-i înnoi conținutul și a-i da un sens mult mai precis. De aceea și înlocuiește vocabula „sămănătorism” cu t. (numit mai târziu și gândirism), care - afirmă el, în articolul-manifest
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
punct de vedere istoric, biologic și cultural, îi apare în 1940. Împreună cu Mihu Dragomir, conduce din noiembrie 1940 revista „Flamura”, dar după trei numere, din cauza protestelor împotriva Dictatului de la Viena, periodicul va fi suspendat. Între 1941 și 1943 editează, în calitate de codirector, seria a doua a revistei „Tinerețea”, în care va tipări un vehement articol de condamnare a asasinării lui N. Iorga. Studiile și contribuțiile de istorie și istorie literară i-au apărut și în „Societatea de mâine”, „Revista istorică română”, „Revista
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290008_a_291337]
-
sociologie (1966-1971), fiind apoi membru În Consiliul Științific de Sociologie. Din 1971 până la sfârșit (1990), a fost director al Institutului de Filosofie marxist-leninistă a acestei academii, precum și președintele Consiliului de Filosofie al RDG, care funcționa În aceeași instituție. A fost codirector, Incepand cu 1972, al comisiei germano-sovietice de filosofie, a fost ales În Academia de Stiinte a RDG (membru corespondent În 1970, membru cu drepturi depline În 1980) și membru al CC (supleant În 1976 și titular din 1981 până În 1989
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
al revistei I.R.S.I. "Romanian Journal of International Affairs" (1992 2005). Reprezentantul României în Consiliul Directorilor al International Center for Black Sea Studies, Atena (1998 2005). Președinte al Consiliului 1998-2004. Din 2005, Director, Institutul Român de Studii Internaționale, Fundația Eurisc, București. Codirector și coeditor al revistei "Romanian Journal of International and Regional Studies". Participări la organizații profesionale Membru al Asociației Ambasadorilor și Diplomaților de Carieră. Membru al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale (A.D.I.R.I.). Secretar general al Asociației între 1970-1973
[Corola-publishinghouse/Administrative/1547_a_2845]
-
de Drept a Universității din București (1891-1895), s-a atașat de Al. Macedonski, începând, cu poezia Fecioara, să publice în „Literatorul” (1892). Apreciat de maestrul său, devine prim-redactor la „Literatorul” în noiembrie 1892, iar la începutul anului 1893 ajunge codirector, alături de Al. Macedonski. Împreună scriu drama Saul, dar nu e greu de precizat care a fost partea de contribuție a lui P.; premiera are loc în decembrie 1893, pe scena Teatrului Național din București, din distribuție făcând parte C. I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288739_a_290068]
-
de Istorie Veche a Românilor la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității Dacia Superior din Cluj (1919 1938), fiind decan (1921-1922) și prodecan (1922-1923) și s-a remarcat ca unul din fondatorii Institutului de Istorie Națională din Cluj, fiind codirector (1920-1938) și director (1943-1945)50. Toate titlurile derivă din vocația sa ca istoric. Sever Bocu îl caracteriza: ,,Alexandru Lapedatu nu este un produs al politicianismului, al partidismului. Domnia sa are vasta intuiție a problemelor noastre de stat”51. Afirmația are o
Alexandru Lapedatu - Omul politic by Mitrofan Dana () [Corola-publishinghouse/Science/1628_a_3042]
-
ale domnului Helfferich cu personalitățile care trebuia să fie la curent cu evenimentele, ca și caracterul sigur al comunicării sale. După întoarcerea mea la Berlin, l-am pus la curent pe domnul Krupp von Bohlen și Halbach 1, al cărui codirector eram la Essen. De altfel, domnul Helfferich mă autorizase să fac acest lucru. Exista intenția de a-l numi pe respectivul membru al Consiliului de supraveghere al casei Krupp). Domnul Von Bohlen a părut șocat de faptul că domnul Helfferich
by KARL MAX, Prinţ LICHNOWSKYKARL MAX [Corola-publishinghouse/Memoirs/1009_a_2517]
-
am fost lucrați. Presa independentă, care era, trebuie spus, mult mai bună decât azi, n-a rezistat. V.A. : Noi, la Asociația Ziariștilor Români, am inventat un săptămânal. Z se chema. Și îmi amintesc că am fost cu un alt codirector al Asociației Ziariștilor Români, Sorin Roșca Stănescu, care încă era la România liberă, la Minis‑ terul Culturii ca să ne dea cota de hârtie. Și acolo cine credeți că trona și împărțea hârtia ? A.M.P. : Acesta era al treilea monopol în fața
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
1933, dar prezențele frecvente la cenaclu sunt atestate începând din septembrie 1934, când, prin intervenția lui E. Lovinescu, este angajat ca bibliotecar la Liceul „Mihai Viteazul”, unde va lucra până în 1937. Va fi redactor la „Adevărul” și „Dimineața”, „România” (1938), codirector al revistei „Veritas” (1939), funcționar la Subsecretariatul de Stat al Propagandei (1938-1947) și la Ministerul Artelor și Informațiilor (1947-1948), redactor la „Călăuza bibliotecarului” și „Îndrumătorul cultural” (1948-1957), bibliograf la Biblioteca Centrală de Stat (1957-1967). După ce, în 1929, în revista „Zori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289631_a_290960]
-
și după plecarea în exil: a fost redactor-șef al revistei „Dinamica Social” (Buenos Aires, 1949-1953), fondator și director al revistei de cibernetică și futurologie „Futuro Presente” (Madrid, 1971-1976), la care au colaborat, printre alții, Arnold Toynbee, Werner Heisenberg, René Huyghe, codirector al revistei „Metapolitica” (Roma), fondator și director al colecției universitare „Punto Omega” (Madrid, 1966-1969), în care îi editează, alături de alți autori importanți, pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Ștefan Lupașcu, fondator, în 1983, împreună cu Alexandru Mircea, Aureliu Răuță, Alexandru Gregorian, Radu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287448_a_288777]
-
în 1926), „Viața literară”, „Sburătorul”, „Sinteza” (participă și la pregătirea apariției revistei), „Gândirea”, „Vremea”, „Capricorn” (1930), publicație editată de el însuși, „Adevărul literar și artistic” (va fi titularul cronicii literare între 1932 și 1939), „România literară”, „Viața românească” (al cărei codirector este împreună cu Mihai Ralea între 1932 și 1934), „Revista Fundațiilor Regale”,„Jurnalul literar” (1939, publicație editată de el însuși; a doua serie în 1947-1948), „Cuvântul”, „Iașul”, „Mișcarea”, „Politica”, „Ecoul”, „Vestul”, „Studii și cercetări de istorie literară și folclor” (devenită „Revista
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
Istorie Veche a Românilor la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității Dacia Superior din Cluj (1919 1938), fiind decan (1921-1922) și prodecan (1922 1923) și s-a remarcat ca unul din fondatorii Institutului de Istorie Națională din Cluj, fiind codirector (1920-1938) și director (1943 1945)50. Toate titlurile derivă din vocația sa ca istoric. Sever Bocu îl caracteriza: ,,Alexandru Lapedatu nu este un produs al politicianismului, al partidismului. Domnia sa are vasta intuiție a problemelor noastre de stat”51. Afirmația are
Alexandru Lapedatu - Omul politic by Mitrofan Dana () [Corola-publishinghouse/Science/1628_a_3063]
-
la Roman (1901-1903), începe gimnaziul la Liceul Internat din Iași (1903-1904), își continuă învățătura la Roman (1904-1907) și iarăși la Iași, la Liceul Național (1907-1910), cu ultima clasă în particular. Urmează Facultatea de Drept la Universitatea din Iași (1911-1914). Este codirector la revista „Hiena” (1919), redactor la „Adevărul”, „Dimineața”, „Bucovina”, „Țara nouă”, la ziarul „Voința” (1920) din Cluj, aici înființând în mai 1921, împreună cu Gib I. Mihăescu, Adrian Maniu ș.a., revista „Gândirea”. Redactor la ziarele „Cuvântul” și „Curentul” (1928), mai târziu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288781_a_290110]
-
1989-1991) și la o școală generală (1982-1989), purtător de cuvânt al Consiliului Județean Neamț (1992-1999) și la Primăria municipiului Piatra Neamț (1999-2001). Ulterior conduce Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural a Județului Neamț. Este și redactor-șef la „Reformatorul” (1993-1999), codirector la „Antiteze” (2002). Debutează în 1969, cu poezie, la „Amfiteatru”, iar editorial cu volumul Penultima partidă de zaruri, apărut în 1985. Colaborează la „Luceafărul”, „România literară”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Amfiteatru”, „Astra” ș.a. În Penultima partidă de zaruri, ca și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289984_a_291313]
-
Nichifor Crainic; obiectul polemicii va fi poezia lui Blaga, față de care el își exprima o admirație entuziastă și era indignat de ceea ce i se părea a fi o insuficientă înțelegere din partea „Gândirii”. De asemenea, în 1928-1929, „Tiparnița literară” (ai cărei codirectori erau C., pe atunci în vârstă de douăzeci și trei de ani, și Camil Baltazar) își va defini o atitudine clară față de tradiționalism și îndeosebi față de excesele recent constituitului grup al „Crinului alb”, reprobând „înșiruirea de înjurături și acuzații aduse
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286341_a_287670]
-
va fi ales deputat, apoi senator. Îndeplinește funcții importante în presa liberală - prim-redactor la „Voința națională” (din 1903) și director la „Viitorul” (din 1907). În 1918 face parte din delegația trimisă la Paris pentru a susține interesele naționale, în calitate de codirector al publicației „La Roumanie”. După ce, în 1922-1923, este ministru al Artelor și Cultelor, urmează o relativă retragere din viața publică. Moare departe de București (avea o proprietate la Hălăucești, lângă Roman), dar e înmormântat la cimitirul Bellu. Îndrumarea sau fondarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285609_a_286938]
-
această țară africană, dar cea mai mare parte din această sumă de bani a fost cheltuită pentru birourile Centrului Kabbalah din Los Angeles. Madonna i-a concediat pe directorii fundației Raising Malawi. Printre directorii concediați se află și Michael Berg, codirector la Kabbalah Centre din Los Angeles. Alți doi dintre directorii concediați, John Larkin și Rachel Almog, au la rândul lor legături cu cultul Kabbalah. Presa nu deține deocamdată dovezi ale faptului că acești directori ar fi comis nereguli în administrarea
Madonna renunță la Kabbalah pentru Opus Dei () [Corola-journal/Journalistic/70368_a_71693]
-
parlament al României reîntregite, profesor titular de istorie modernă a românilor la Universitatea din Cluj Napoca. Din 1914 a fost membru corespondent al Academiei Române, iar din 1916 - membru titular. A fost președinte al secției de istorie a Academiei Române (1932-1935), fondator și codirector al Institutului de Istorie Națională din Cluj Napoca, deputat în mai multe legislaturi, ministru (1926-1927 și 1937-1938). A fost închis la Segedin în 1907, a avut domiciliu forțat în Ungaria în 1916-1917, a fost închis la Sighet de autoritățile comuniste. A
Agenda2005-32-05-stiri () [Corola-journal/Journalistic/284058_a_285387]