87 matches
-
Vasile ȚUNDREA, zis Vasile Cojocarul, care executa diferite cojoace cu mâneci sau fără mâneci, așa zisele pieptare pentru bărbați și femei, celebrele cojocele cu vrâstele. Materialele proveneau de la animalele sătenilor. Mai era și cojocarul CARACOANCEA, a lui Pârvu, care executa cojocele mai simple. Croitorii satului erau Nicolae CARACOANCEA și soția sa Elena CARACOANCEA. Soții Caracoancea executau îmbrăcăminte sătească, din postavuri țesute în casă, dar și haine domnești ca la oraș, din materiale cumpărate. Femeile purtau în mod special fuste plisate cu
VECHI MESERIAŞI AI SATULUI CORONINI de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 534 din 17 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358325_a_359654]
-
Acasa > Versuri > Spiritual > COJOCELUL ALB AL IERNII Autor: Mihai Condur Publicat în: Ediția nr. 339 din 05 decembrie 2011 Toate Articolele Autorului Cojocelul alb al iernii Se așează-ncet pe dealuri Spulberând omătul moale Care vine valuri, valuri. Peste câmpuri se ridică Largi fuioare
COJOCELUL ALB AL IERNII de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 339 din 05 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358004_a_359333]
-
Acasa > Versuri > Spiritual > COJOCELUL ALB AL IERNII Autor: Mihai Condur Publicat în: Ediția nr. 339 din 05 decembrie 2011 Toate Articolele Autorului Cojocelul alb al iernii Se așează-ncet pe dealuri Spulberând omătul moale Care vine valuri, valuri. Peste câmpuri se ridică Largi fuioare de zăpadă Crivățul aleargă-n voie Troienind ca altă dată. Prin păduri vedenii ard Frigul brumei strașnice Turme mici
COJOCELUL ALB AL IERNII de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 339 din 05 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358004_a_359333]
-
ridică Largi fuioare de zăpadă Crivățul aleargă-n voie Troienind ca altă dată. Prin păduri vedenii ard Frigul brumei strașnice Turme mici aburc grăbite Spre sălașuri tainice Munții clatină ninsoarea Cețuri văile strecoară Iarna a acoperit cărarea Viscolul ne împresoară. Cojocelul alb al iernii Stă frumos pe-a țării glie Moșul vine tras de sănii Într-a nopții feerie Referință Bibliografică: Cojocelul alb al iernii / Mihai Condur : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 339, Anul I, 05 decembrie 2011. Drepturi de
COJOCELUL ALB AL IERNII de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 339 din 05 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358004_a_359333]
-
mici aburc grăbite Spre sălașuri tainice Munții clatină ninsoarea Cețuri văile strecoară Iarna a acoperit cărarea Viscolul ne împresoară. Cojocelul alb al iernii Stă frumos pe-a țării glie Moșul vine tras de sănii Într-a nopții feerie Referință Bibliografică: Cojocelul alb al iernii / Mihai Condur : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 339, Anul I, 05 decembrie 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului
COJOCELUL ALB AL IERNII de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 339 din 05 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358004_a_359333]
-
Acasa > Eveniment > Comemorari > AMINTIRI DIN CÂRCIUMIOARĂ Autor: Marin Voican Ghioroiu Publicat în: Ediția nr. 109 din 19 aprilie 2011 Toate Articolele Autorului (Iubitului meu tată, Ilie Voican) Ruginită-i frunza viței Sub al brumei cojocel, Noi în Deal, la crâșma Miței, Mai gustăm un tulburel. Bun mai este și înțeapă... Limba-n gură o dezleagă; Unii zic: „Să nu bei apă! Dacă vrei bine să-ți meargă.” Și ce gust, plin de arome, Se revarsă
AMINTIRI DIN CÂRCIUMIOARĂ de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 109 din 19 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359802_a_361131]
-
în urmă hanul; Cine știe ce drum are? Viața-i sortită ca banul: Veșnic este schimbătoare. I I Frunza viței mai așteaptă Câte-un strop de soare cald; Unde-i lumea cea-nțeleaptă Și al cârciumioarei vad? Văd rugina...mi-o cuprinde, Cojocel de brumă cade; Mustu-i bun, limba desprinde, Și-mi vorbește în șarade. Iar aromele și hora... Sunt la fel - ca și atunci; E păcat!...spun tuturora: Să nu bei, să nu mănânci? Iar din când în când e bine, Să
AMINTIRI DIN CÂRCIUMIOARĂ de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 109 din 19 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359802_a_361131]
-
tunurile...” Între timp de el se apropie o femeie tinerică: “Hai, măi, acasă, i se adresă ea, ce naiba, că te-apucă noaptea cu ele pe-aici, când le mai mulg eu?” Avea în cap o basma neagră, pe spinare un cojocel de miel bălan și în picioare niște sandale crăpate. O privii de sus până jos, făcu și ea la fel cu mine și, până la urmă, văzându-mă străin, intră-n vorbă cu mine: “Pi șine cătați domniavoastră?” “Aveam aici la
ÎNGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS -FRAGMENT-CONTINUARE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1731 din 27 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377565_a_378894]
-
vă cântă:// Fiu Frumos și Sfânt, Maică Preacurată,/ ceruri și pământ/ preamăresc cântând/ Taina minunată.// Înfășat în scutecaș/ de inuț subțire,/ vine Sfântul Copilaș,/ Miel pentru jertfire.// În grăjduț cu mielușei,/ păstorași de stână/ dar călduț I-aduc și ei,/ cojocel de lână.// Dulce Copilaș Ceresc/ și Măicuță bună,/ ceruri și pământ privesc/ Taina împreună.// Noi cu îngerii venim/ înălțând osane/ și din coruri împletim/ dragostei coroane.,, (Traian Dorz, Minune și Taină-imne, colinde, cântece și plângeri cu Maica Domnului. Ed. Oastea
DACII STAU CU PRUNCUL INVITAT LA CINĂ de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 2192 din 31 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379264_a_380593]
-
c-am bolunzit! .........sunt eu vrednică de a fi nora morarului? -Gherghino!...hai fata tatii cu mine azi la moară, să-mi ții dă saci, că măta are treabă! La moară? Gherghina sări ca arsă: -Imediat, stai să-mi iau cojocelul în spinare!....și se urcă în căruță. Simțea o bucurie...dar nu și-o putea explica. Zâmbea fără voie, și-i....venea să cânte! Ajunseră la moară. Lume, nu prea multă. Puseră repede în moară. Ea ținea sacii, cam greu
GHERGHINA....O POVESTE DE LA ȚARĂ de FLORI BUNGETE în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376799_a_378128]
-
Tremură si se-nfioară Întrebându-se-ntr-o doară: Dochia, oare ce mai face, Iarăși nu ne lasă-n pace?! După cum se vede-afară, Încă nu e primăvară! În zbor trece un sticlete Îmbufnat că n-are ghete, Ba iar trebui, se pare Și-un cojocel în spinare! Doar pe-o margine de zare Sub a cerului hotare, Cât privirea se-odihnește Plăpumioara se topește! Referință Bibliografică: Peste zări de primăvară / Costică Nechita : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1910, Anul VI, 24 martie 2016. Drepturi
PESTE ZĂRI DE PRIMĂVARĂ de COSTICĂ NECHITA în ediţia nr. 1910 din 24 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373235_a_374564]
-
cu Maria Bistrițeanu), V. I. Lenin, București, 1970 (în colaborare cu Maria Bistrițeanu); Herman Melville, Taipi, București, 1960, Benito Cereno și alte povestiri, pref. trad., București, 1967, Moby Dick, I-II, pref. trad., București, 1973, Redburn, pref. trad., București, 1973, Cojocelul alb sau Lumea pe un vas de război, I-II, pref. trad., București, 1976, Masa din lemn de măr, pref. trad., București, 1984; Arthur Rimbaud, Poezii, pref. trad., București, 1961, Scrieri alese, pref. Al. A. Philippide, comentarii Irina Bădescu, București
SOLOMON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289787_a_291116]
-
vicleanul ăsta, după câtă stricăciune mi-a făcut. Păcat că pielea lui e ruptă în câteva locuri! Asta-i numai vina lui Cuțulache. Cred că am să dau blana aceasta unuia din voi, să vă faceți o căciuliță sau un cojocel, ce veți dori. Iar dacă rupturile n au să vă placă, cereți-i socoteală prietenului vostru... El n-are nici o vină, bunicule, doar și-a făcut datoria! spune Sorina. Poate că, dacă eram mai atent, nu s-ar fi întâmplat
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Văd pe baci trecând pe lângă focuri, suie pragul, împinge ușa și zice așa cătră ungur, acolo înăuntru: Măi stăpâne, tare se frământă oile... Și ungurul nu zice nimica, iese, ascultă plângerea oii și bătaia clopotului, ș-odată își dă jos cojocelul din spate, și se pune pe dânsul cu pumnii și cu picioarele... Bătea în cojocel și suduia cumplit... Și numai ce prinde un om dintre cară a se văita: Valeu! valeu, jupâne Mogoș, nu mă omorî, că-ți dau laptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acolo înăuntru: Măi stăpâne, tare se frământă oile... Și ungurul nu zice nimica, iese, ascultă plângerea oii și bătaia clopotului, ș-odată își dă jos cojocelul din spate, și se pune pe dânsul cu pumnii și cu picioarele... Bătea în cojocel și suduia cumplit... Și numai ce prinde un om dintre cară a se văita: Valeu! valeu, jupâne Mogoș, nu mă omorî, că-ți dau laptele înapoi... Tu ești? grăiește ungurul. Tu iei mana oilor? Și se duce la carul românului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
opincile. Baba trase zăvorul de la tindă, apoi cu capul plecat și cu barizul peste gură, se întoarse la vatră ca să așeze în traistă merinde de drum, la lumina gazorniței. Când intră flăcăul, moș Calistru se încingea strâns cu cureaua peste cojocel. C-un zâmbet de înțeles arătă din cap spre mohorâta mătușă Varvara, apoi trase pe mânici și sumanul nou de noaten. După ce-și luă din fundul casei, de lângă cuptor, pușca și-i cercetă oțelele, apărate cu coadă de iepure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ăleia! Nu vrei să cumperi ceva? Ionică: N-am bani, sunt sărac! Negustorul: Lasă, lasă, dar câțiva gologani acolo, tot o să găsești tu prin buzunare. (Începe să se uite prin geantă) Ce să-ți dau? Un briceag, o oglinjoară, un cojocel, un chimiraș? Scoate o pereche de cizme). Cotoșman: Stăpâne, cumpără-mi mie cizmulițele astea! Negustorul: (speriat) Aoleu, vorbește cotoiul? Ionică: Da, fiindcă e năzdrăvan! Negustorul: Am trăit s-o văd și pe asta, om să miaune ca pisica, am mai
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
Pus alături de Caratănase, martirul e recunoscut după îmbrăcăminte. Căci, pe lângă straiele închisorii și-a mai îmbrăcat un dolman îmblănit. Cămașa îi este recunoscută. La fel, un flanel lucrat de mână. Și lucrul continuă. În groapă, după o haină și un cojocel, e recunoscut Ștefan Curcă... Ba încă, fața i-a rămas nealterată. Iată, acum, de pe dâmb, coboară două femei bătrâne. Vârsta și durerea le-au miscșorat pașii și redus mișcările...Abia mai pot merge, abia mai pot glăsui, plânsul lor este
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
deja în grădină împreună cu Nicolae, cu toate fetele și feciorii casei. Iarna trecuse. Venise într-adevăr primăvara. Se ardeau toate uscăturile de peste an. Sări din pat și deschise fereastra. ― Iancule, Nicolae! Să nu aprindeți focurile fără mine! Își luă un cojocel și o broboadă peste cămașa de noapte, încălță niște cizmulițe și alergă în jos, pe scări. Tot așa alerga și în copilărie, când tatăl ei, boierul Dudescu, o striga din curte: „Hai, fata tatei, vino degrabă, că se sting focurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în propria manta pufoasă, motiv pentru care zăpada căzută a acoperit toate meleagurile, acestea ostenind a mai ține piept furiei albului. Copacii golași și triști, rămași fară nicio podoabă a straielor, par acum bucuroși să fie încărcați, acoperiți de acest cojocel ocrotitor; crenguțele lor atârnă sub povara zăpezii care apasă tot mai mult, ca într-un joc... Casele împodobite cu zăpadă cristalină dorm liniștite sub acoperișul din care iese agale un moșneag cu pipă - hornul ce toarce leneș fumul sobelor încărcate
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
nu demult am văzut, cu indicibilă plăcere, vreo zece perechi de tineri la 30 de ani (alături de sexagenari fericiți), cu precădere actori, concoctând un revelion țărănesc precum în vremea echipelor regale gustiene, unde toată lumea s a îmbrăcat în ii, bundițe, cojocele, cușme, fote, șoarțe și ițari, care mai de care mai vechi, originale și halucinante prin prospețime, tinerii de acum plănuiau o noapte de... șoimi ai patriei. „Revelion 1984!“ a exclamat fata. Cu oameni născuți în preajma anului orwellian și cu, probabil
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
pe cineva care să pară un aristocrat îmbrăcat țărănește, înalt, cum îl arata un tablou comandat de "unchiul George" la Cluj, unde bunicul se dusese să-și vadă fiul aflat la facultate, blond, cu o mustață stufoasă, îmbrăcat cu un cojocel înflorat peste cămașa de bumbac (era iarnă, probabil), cu cioareci și cizme, are o distincție de boier în redingotă. În copilăria mea, se vorbea despre el cu respect, ca despre un fost stâlp al satului, ce se bucurase de o
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
surâse. Cumpără niște trandafiri de la o țigancă și o luă pe Edgar Quinet. CAPITOLUL VI CASA GROAZEI Pendula din camera lui Grigore Popa bătu de unsprezece ori. Cu capul lipit de fereastră, Doru Matei încercă să străpungă întunericul. Purta un cojocel fără mâneci, iar fularul lung, roșu, și-l înfășurase de câteva ori în jurul gâtului. ― E un ger crîncen! Răsuflarea tulbură sticla rece, iar pentru câteva clipe cuvintele rămaseră agățate de geam. Adăugă bîțîindu-se de pe un picior pe altul. ― Și o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
seama cine este. Era Iscru, slab, emoționat și pregătit să plângă. Îi crescuse părul încât îi acoperea umerii, iar peste frunte, sub căciula de miel, era legat cu o eșarfă de in, roșie, ca și haina, largă, ruptă, aruncată peste cojocel și strânsă la brâu de o centură aproape nouă, în care spânzura un iatagan. - Doamne Iisuse Hristoase, pupa-Ți-aș tălpile Tale, începuse Iscru, iar poticneala din gât i se transmisese instantaneu și lui Zogru. Se uita în ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și cu ochi mari, rotunzi, triști și plini de ape. Le-ar fi dat inima dulăilor! Se opreau în fața vergelelor de fier, miroseau mârâind, săreau cu labele pe gard, se încingea sângele în ei. Potăile erau gătite cu funde și cojocele de postav. Nici nu se uitau. Nu erau de nasul lor asemenea cățele lățoase! Privirile animalelor sătule treceau peste capul mândru al câinelui lui Gogu, care pândea ceasuri întregi în fața grilajului cenușiu. Ce le-ar mai fi scărmănat jigodia! Ieșeau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]