407 matches
-
în total între 320.000 și 334.000 de sârbi pe actualul teritoriu al Croației și Bosniei și Herțegovinei, care corespunde aproximativ cu teritoriul NDH, din diverse cauze - fie de către regim, fie ca membri ai rezistenței armate, fie uciși ca colaboraționiști. În total, numărul estimat al victimelor sârbe în toată Iugoslavia în timpul războiului a fost de circa 537.000. În același timp, circa 200.000 de croați au fost uciși în al Doilea Război Mondial, tot astfel, din mai multe cauze
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]
-
pentru colaborarea cu guvernul dictaturii carliste din motive pragmatice: pentru a face posibilă continuarea legală a activității sindicatelor și pentru a combate mișcarea legionară. Restul conducerii PSDR, insistând asupra distincției dintre partid și sindicate, a decis excluderea din partid a colaboraționiștilor. Gheorghe Grigorovici, numit subsecretar de stat la Ministerul Muncii, și-a încetat activitatea în rândurile partidului pe care îl condusese. Rămas în afara legii, partidul s-a regrupat în jurul lui Constantin-Titel Petrescu. După 23 august 1944, fruntașii PSDR excluși au cerut reintegrarea
Gheorghe Grigorovici () [Corola-website/Science/304705_a_306034]
-
burgheze"" au fost duși la muncă forțată. În Râușor au existat multe persoane care s-au împotrivit regimului comunist în primii ani de după alegerile fraudate din 1946. În anul 1950 Securitatea a organizat o mare acțiune de represiune - acțiune datorată colaboraționiștilor care furnizau date despre aceste persoane - astfel că Securitatea a trecut la asedierea satului în miez de noapte, cu un efectiv de 120 de agenți, împărțiți în patru grupe și mergând la adăposturile unde informatorii ar fi bănuit că se
Râușor, Brașov () [Corola-website/Science/300959_a_302288]
-
frații ei mai mari au urmat aici universități. Totuși au fost forțați să plece în 1940 când Germania a invadat Belgia. Familia a plecat la fratele Zitei, la castelul din Bostz al Prințului Xavier.<br> După preluarea puterii de către guvernul colaboraționist a lui Philippe Petain, Habsburgii au fugit la granița spaniolă, unde au ajuns la 18 mai. S-au mutat în Portugalia, unde guvernul SUA a acordat vizele de ieșire ale familie la 9 iulie. După o călătorie periculoasă au ajuns
Elisabeta de Austria (1922–1993) () [Corola-website/Science/333880_a_335209]
-
remarcabilă în Țările de Jos și, în timpul Bătăliei Franței, au reușit să înfrângă într-un mod neașteptat a treia Republică Franceză. Franța a capitulat în mod oficial în fața Germaniei pe 25 iunie 1940. În Franța a fost instaurat un regim colaboraționist condus de Philippe Pétain - Regimul de la Vichy. Pe 18 iunie 1940, Charles de Gaulle a ținut un discurs memorabil radiodifuzat destinat poporului francez, prin care chema la continuarea luptei împotriva Axei. De Gaulle nu a recunoscut legitimitatea Regimului de la Vichy
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
de mareșalul Philippe Pétain, care a anunțat prin radio populația franceză de intenția sa de a capitula. Franța a fost împărțită în zona de ocupație germană în nord și vest și zona neocupată din sud. Pétain a format un guvern colaboraționist și și-a stabilit capitala în stațiunea balneară Vichy, regimul devenind astfel cunoscut ca Regimul de la Vichy. Charles de Gaulle, care fusese numit subsecretar de stat la ministerul apărării de către Paul Reynaud, se afla la Londra în momentul capitulării Franței
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
faimoase discursuri politice. Pe 22 iunie, Pétain a semnat totuși capitularea Franței și a devenit liderul unui regim-marionetă cunoscut ca Regimul de la Vichy. (În Vichy își stabilise sediul noul guvern.) De Gaulle a fost judecat în lipsă de autoritățile regimului colaboraționist francez și a fost condamnat la moarte pentru trădare. Pe de altă parte, de Gaulle se considera singurul membru al guvernului legal al lui Reynaud capabil să-și desfășoare în mod liber activitatea, considerând venirea lui Pétain ca o lovitură
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
dintre cele mai moderne vase ale flotei franceze. Acest cuirasat părăsise portul Brest pe 18 iunie, mai înainte ca orașul să fie cucerit de germani. În acel moment, „Richelieu” era finalizat doar în porporție de 95%. Mai înainte de formarea guvernului colaboraționist francez, în portul Dakar opera și portavionul britanic „Hermes”. După instaurarea regimului marionetă de la Vichy, portavionul „Hermes” a părăsit portul și a rămas în patrulare, alăturândui-se crucișătorul greu „Australia”. Avioanele de pe „Hermes” au atacat cuirasatul „Richelieu”, au reușit să-l
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
partea aliaților Aliaților, dar generalul de Gaulle a păstrat spre nemulțumirea americanilor conducerea FFL. De Gaulle a motivat acțiunea sa prin lipsa de autoritate a lui Giraud. După succesul Operațiunii Torța, Germania a început să se îndoiască de loialitatea regimului colaboraționist francez și a ocupat și restul Franței în noiembrie 1942 ("Case Anton"). Ca urmare, peste 60.000 de soldați francezi din Africa de Nord de sub controlul Regimului de la Vichy au schimbat tabăra, trecând de partea Aliaților. S-a format astfel Corpul al
Istoria militară a Franței în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/314363_a_315692]
-
Hatîn (în belarusă și rusă: Хаты́нь) a fost o așezare din Belarus cu o populație de 149 de persoane. Pe 22 martie 1943 așezarea a fost distrusă de militari-SS germani (SS-Sondereinheit) și de colaboraționiști din Batalionul al 118-lea "Schutzmannschaft", drept represalii pentru ajutorul pe care l-ar fi acordat sătenii partizanilor. Toți locuitorii Hatînului au fost arși de vii. Pe 22 martie 1943, o companie SS germană și batalionul al 118-lea de
Masacrul de la Hatîn () [Corola-website/Science/308946_a_310275]
-
Toți locuitorii Hatînului au fost arși de vii. Pe 22 martie 1943, o companie SS germană și batalionul al 118-lea de poliție militară au intrat în satul Hatîn și au blocat toate drumurile. Batalionul era format în Kiev din colaboraționiști dezertori din Armata Roșie și foști prizonieri de război sovietici. La conducerea batalionului se afla fostul locotent-major sovietic Grigori Vasiura. În acea dimineață, la 6 km de sat, partizanii atacaseră un convoi al armatei germane și unul dintre ofițeri fusese
Masacrul de la Hatîn () [Corola-website/Science/308946_a_310275]
-
operațiunea de eliminare a partizanilor cu numele de cod „Winterzauber” (Magie de iarnă) în cadrul căreia se pare că a fost încadrată și distrugerea satului Hatîn și uciderea locuitorilor lui. La această operațiune au luat parte 10 batalioane Schutzmannschaft, formate din colaboraționiști. Printre membrii acestor unități se aflau cetățeni din țările baltice, dar și ruși, ucraineni și belaruși. În timpul operațiunii au fost distruse prin incendiere 158 de așezări, iar populația lor ucisă. În total, în cadrul acestei operațiuni au fost uciși 3.500
Masacrul de la Hatîn () [Corola-website/Science/308946_a_310275]
-
său mentor), , (arheolog submarin), , (biologi), care a devenit cunoscut în întreaga lume în calitate de comandant al navei Calypso. Fiu al lui Daniel Cousteau, avocat internațional și al lui Elisabeth Cousteau, nepot al unui notar din Bordeaux și frate al unui scriitor colaboraționist în timpului celui de-al doilea război mondial - Pierre-Antoine Cousteau, a descoperit marea pe coastele mediteraneene din aproprierea Marsiliei, unde locuia familia sa. În cadrul unei expediții de 12 luni în jurul lumii, alături de colegii săi de clasă, va îndeplini rolul de
Jacques-Yves Cousteau () [Corola-website/Science/309133_a_310462]
-
victime ale comis de Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial și ale altor rele tratamente aplicate ulterior. Scopul lui a fost înființarea unui stat național pentru refugiați, în granițele Armeniei Sovietice. Principalul său asistent în această încercare a fost Vidkun Quisling, viitor colaboraționist nazist și șef al unui guvern-marionetă al Norvegiei în al Doilea Război Mondial. După o vizită în regiune, Nansen a prezentat Adunării un plan modest pentru irigarea a 36.000 de hectare (360 km) pe care s-ar fi putut
Fridtjof Nansen () [Corola-website/Science/300842_a_302171]
-
a născut într-o familie de evrei ruși imigrați în Franța (în limba rusă, numele său înseamnă „frizer”). Tatăl său, tâmplar, a dobândit cetățenia franceză angajându-se în Legiunea străină din armata Franței. În timpul ocupației germane din Franța, guvernul francez colaboraționist al mareșalului Philippe Pétain a dus o politică de „stârpire a paraziților străini” și îndeosebi a evreilor (între 1940 și 1944). Micul Boris a fost atunci dat de părinții săi la o pensiune pentru a nu fi arestat și deportat
Boris Cyrulnik () [Corola-website/Science/326554_a_327883]
-
voluntari au format mai târziu Divizia a 33-a Waffen Grenadier a SS Charlemagne. Stanley Hoffmann a fost cel care, în 1974, a utilizat pentru prima oară (urmat mai apoi de alți istorici precum Robert Paxton sau Jean-Pierre Azéma) termenul "colaboraționiști" pentru definirea simpatizanților naziști și fasciști care doreau întărirea colaborării cu Germania lui Hitler din motive ideologice. Prin contrast, "colaboratorii’’ cooperau cu ocupantul german numai pentru satisfacerea unor interese personale. Printre cei mai cunoscuți colaboraționiști francezi s-au numărat liderul
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]
-
Paxton sau Jean-Pierre Azéma) termenul "colaboraționiști" pentru definirea simpatizanților naziști și fasciști care doreau întărirea colaborării cu Germania lui Hitler din motive ideologice. Prin contrast, "colaboratorii’’ cooperau cu ocupantul german numai pentru satisfacerea unor interese personale. Printre cei mai cunoscuți colaboraționiști francezi s-au numărat liderul PPF Jacques Doriot, scriitorul și ziaristul Robert Brasillach, sau lilderul RNP Marcel Déat. Una dintre pricipalele motivații a colaboraționștilor era linia ideologică anticomunismului. Până când amenințarea unei invazii terestre aliate să devină palpabilă, raidul de la Dieppe
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]
-
trădare. Printre cei executați s-a numărat Pierre Laval, premierul guvernului de la Vichy în 1942-1944. Mareșalul Pétain, „Șeful Statului Francez”, a fost la rândul lui condamnat la moarte, dar sentința sa a fost comutată în închisoare pe viață. Mii de colaboraționiști au fost executați fără judecată de membri ai Rezistenței în așa-numitele "épuration sauvage (epurările nemiloase)".
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]
-
cu Regatul României în 1918. În 1944 în timpul Holocaustului evreilor pe teritoriile din nordul Transilvaniei ce fuseseră realipite la Ungaria în virtutea Dictatului de la Viena, și el și familia sa au fost deportați din Oradea la Auschwitz de naziști și guvernul colaboraționist maghiar. Mama sa a pierit imediat la sosirea în lagăr. Roth împreună cu tatăl lui au fost transferați în lagăre de muncă forțată din Austria, la Melk și Ebensee, care țineau de lagărul de concentrare Mauthausen. Amândoi au supraviețuit, fiind eliberați
László Roth () [Corola-website/Science/331430_a_332759]
-
1941), fiica, Lilia, fiica (n. 1943), Anatol, fiul (1946).Depărtați în regiunea Kurgan (1949), ca fammilie de “chiaburi”.Reabilitați în 1991. Paraschiva V. Gugulan (n. 1918), Leonid I. Gugulan (n. 1944).Deportați in1949 în regiunea Kurgan, că membrii familiei unui “colaboraționist”.Reabilitați în 1989. Alerei A. Guzun (n.1893), Alexandra I. Guzun, soția (n. 1902), Vasile, fiul (n. 1929), Anatol, fiul (n. 1937).Supuși represiunii din 1949 că familie de “chiaburi”. Alexandru P. Ionesei (n. 1900), Ana A. Ionesei, soția (n.
Victimele totalitarismului comunist din comuna Baraboi () [Corola-website/Science/311442_a_312771]
-
ori în fața plutoanelor de execuție sau în ștreang. Milioane de refugiați căutau să fugă din regiunile ocupate de sovietici în Europa Răsăriteană și Centrală. Printre aceștia se aflau diferiți anticomuniști], membrii familiilor lor, civili din Uniunea Sovietică și Iugoslavia, și colaboraționiști. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în Europa Occidentală se aflau aproximativ cinci milioane de „persoane strămutate” din Uniunea Sovietică, dintre care aproximativ trei milioane fuseseră muncitori aduși la muncă forțată (OST-Arbeiter - „muncitori răsăriteni”). „Muncitorii răsăriteni” au fost
Operațiunea Keelhaul () [Corola-website/Science/318461_a_319790]
-
au fost repatriați din regiunile de ocupație americană și britanică din Germania și Austria în URSS, respectiv în Iugoslavia (Slovenia). Uneori, persoanele repatriate au fost executate sumar imediat după ce autoritățile militare predaseră aceste persoane celor sovietice, precum a fost cazul colaboraționiștilor uciși de partizanii din Iugoslavia în timpul masacrului de la Bleiburg. Cei care nu au fost executați au fost deportați în lagărele de muncă obligatorie (gulaguri). Printre repatriații cu forța s-au numărat și emigranții „albi”, care nu fuseseră niciodată cetățeni sovietici
Operațiunea Keelhaul () [Corola-website/Science/318461_a_319790]
-
1903) 3. ARMANU Parascovia Gh. - fiica (n. 1940) 4. ARMANU Dumitru Gh. - fiul (n. 1943) Deportați în 1949 în reg. Kurgan. Reabilitați în 1991. 5. OLIEVSCHI Gheorghie S. Condamnat în 1945 la 5 ani de muncă silnică sub acuzația de "colaboraționist". 6. OLIEVSCHI Olga L - soția (n. 1899) 7. OLIEVSCHI Maria Gh. - fiica (n. 1928) 8. OLIEVSCHI Ion Gh. - fiul (n. 1930) 9. OLIEVSCHI Zinaida Gh. - fiica (n. 1932) Deportați în reg. Kurgan (1949) 10. OLIEVSCHI Vasile Gh. (n. 1882). Acuzat
Temeleuți, Călărași () [Corola-website/Science/305868_a_307197]
-
Barbarossa”, prin care Hitler încălca înțelegerea cu Stalin. La 6 aprilie 1949, Sovietul Miniștrilor al URSS a adoptat hotărârea cu privire la exilarea din R.S.S.M a familiilor de chiaburi, a foștilor moșieri, negustori și complici ai „ocupanților”. Ultimii erau stigmatizați drept „colaboraționiști”. Astfel se prevedea deportarea a 11 280 de familii (40 850 de persoane). A fost fixat și timpul desfășurării operației denumite „Iug” („Sud”) - începutul de la 6 iulie 1949, ora 2:00, sfârșitul - la 7 iulie, ora 20:00. La 28
Vărvăreuca, Florești () [Corola-website/Science/299843_a_301172]
-
decide că acțiunea nu corespunde cu adevărul istoric, confiscă și ulterior distruge filmul. Mai mult, pelicula este interpretată ca improvizație subartistică și motiv de speculație comercială. Raymond Pellerin devine "persona non grata" și se vede chemat la Paris, iar generalul „colaboraționist” va fi mutat disciplinar într-o altă garnizoană. Producția în primă fază a aparținut Societății cinematografice a actorilor Teatrului Național din București. Delegații ale lor colindaseră instituțiile statului în încercarea de a atrage fonduri, având în cele din urmă succes
Independența României (film) () [Corola-website/Science/303267_a_304596]