60 matches
-
texte critice, unde comentatorul caută să fixeze tendințele momentului, fie sintetic (Spiritul nou), fie analitic, prezentând capodopere semnate de R.M. Rilke, Marcel Proust, J. Wassermann, Charles Morgan, Virginia Woolf ș.a., precum și într-o serie de medalioane ale unor scriitori autohtoni, comilitoni ori adversari. În acestea se vizează îndeobște surprinderea aspectelor esențiale și exprimarea lor în formule frapante, memorabile. Multe portrete sunt deosebit de plastice, calitate la care se adaugă uneori justețea, alteori forța polemică: Al. Macedonski este „un prinț cu pelerină”, Dimitrie
ILIESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287522_a_288851]
-
cel doct, manevrându-se citatul savant și aplicându-se cititorului dușuri reci, minimalizante, sistematice, pe de alta, cel ironic, în care autorul se ia peste picior pe sine însuși, subminându-și textul chiar în timp ce acesta se face. De altfel, printre comilitoni I. se remarcă prin contondența cu care metatextul străpunge și fărâmițează coerența povestirii, exact atunci când ea pare că se înfiripă. În mod simptomatic, în paginile jurnalului său autorul susține că pregătește o disertație de doctorat cu tema Dislocarea povestirii prin
ILIESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287521_a_288850]
-
Diamantul conduce mâinile (1940). După război formează cu Gherasim Luca o aripă a grupului suprarealist român, organizează o expoziție (ianuarie 1945), cu textul explicativ Présentation de graphies colorées, de cubomanies et d’objets, ilustrează cu trei „vaporizări” o plachetă a comilitonului său, intitulată Un lup văzut printr-o lupă (1945), tipărește, singur, Vision dans le cristal. Oniromancie obsessionnelle et neuf graphomanies entoptiques (1945), Le Profil navigable. Négation concrète de la peinture (1945) și, din nou cu Gherasim Luca, trimite un „mesaj” mișcării
TROST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290276_a_291605]
-
de-al șaselea deceniu al secolului al XIX-lea, fiind aplicat picturii lui Gustave Courbet. Principalul propagator și teoreticianul curentului pe care îl desemna devine romancierul și eseistul Jules Champfleury. Acesta își editează în 1857 articolele sub titlul Le Réalisme. Comiliton al său, prozatorul și criticul Louis Duranty scosese, cu un an înainte, periodicul „Le Réalisme”, ce promova reflectarea în artă a socialului și principiul accesibilității: „Realismul impune o redare exactă, completă, sinceră a mediului social, a epocii în care trăim
REALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289156_a_290485]
-
s-a lăsat condus de patimă. Prin „prelecțiunile populare” la care a participat, prin articole, note redacționale sau chiar prin rubrica de corespondență din „Convorbiri literare”, N. sprijină fără rezerve toate ideile junimiste, cu o constanță pe care puțini dintre comilitoni au avut-o. Susține astfel rolul frumosului în desăvârșirea educației și recomandă cultivarea lui pentru câștigarea unei garanții de statornicie morală și stabilitate socială. Combătând cosmopolitismul, afirmă necesitatea dezvoltării conștiinței naționale prin îngrijirea „izvorului național” în literatură și prin culegerea
NEGRUZZI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288413_a_289742]
-
luminii” (1931) și „Radical” (1929-1931), pe lângă cea din urmă funcționând și o editură, la care N. își publică placheta de debut, Cartea cu grimase (1933). La Editura unu, de care se îngrijea Sașa Pană, scoate volumul următor, căruia mai vârstnicul comiliton îi schimbă titlul din Altă planetă în Metamorfoze (1934). În 1936 proiectează împreună cu Victor Brauner, Pericle Martinescu și Sașa Pană revista „Antagonism”, care însă nu mai apare. Este perioada în care pictează acuarele suprarealiste destinate ilustrației de carte. Unul dintre
NISIPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288462_a_289791]
-
arunce asupra vreunei tinerele sau bătrânele, cum ar fi fost ea, și ca În nopțile fără lună, când, așa cum se știe, vestitul simun suflă În deșert, să nu lase să i se facă și lui, acolo, un mic serviciu de către comilitonul preferat. Cum poți să fii și călugăr, și spadasin, să spinteci oameni și să rostești Ave Maria, să nu poți nici să-ți privești În față verișoara și pe urmă intri Într-un oraș, după zile Întregi de asediu, ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o mie. Ori că Rakosky e din serviciul secret israelian și și-a achitat niște socoteli mai vechi. Posibil să fi fost trimis de vreun ștab pe care colonelul l-a tras pe sfoară. E posibil să fi fost un comiliton de-al lui din legiunea străină, cu dușmănii vechi. Sau vreun ucigaș algerian plătit. Pesemne povestea cu tezaurul Templierilor era doar un episod secundar din viața colonelului nostru. Da, știu, lipsește mapa, mapa roșie sau maronie, cum o fi fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
după colaborarea cu Ion Pillat... Atît Fundoianu, cît și Voronca sînt niște „călători” și niște exilați, destinele lor de poeți expatriați - evreo-franco-români - se aseamănă mult și, printr-o coincidență semnificativă, coincidență, totuși, în pofida unor bănuieli și acuze formulate de unii comilitoni, fiecare va publica un volum intitulat Ulysse... Alexandru Bogdan-Pitești: un animator controversat al „primului modernism” autohton Personalitatea controversată a lui Alexandru Bogdan-Pitești, emblematică pentru epoca dintre 1895-1920, constituie o stațiune obligatorie pentru istoria intelectuală a primei noastre modernități artistice. Motivele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ies afară./ Am cîștigat — cum spuneam — două kgr. 3000/ Socot însă că m-am înșelat/ Căci la ieșirea de aci sînt cu mult mai ușor”. Sub titlul „Greșeli mărunte”, „Jurnalul...“ strecoară o ironie ambiguă la adresa lui N. Davidescu și a fostului comiliton Adrian Maniu: „De cîtva timp apar în Noua revistă română și Flacăra versuri de Adrian Maniu, semnate N. Davidescu. Ne mirăm de stăruința greșelii și de răbdarea D-lui N. Davidescu, care tolerează ca Adrian Maniu să-i adopte numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Galaction și Tudor Arghezi (ultimul — condamnat penal pentru colaboraționismul din perioada ocupației germane). Un gest de „neutralitate antirăzboinică” fusese însăși plecarea din țară, în 1915, a viitorilor dadaiști Marcel Iancu și Tristan Tzara. După despărțirea lor din 1918, cei doi comilitoni se vor reîntîlni — dincolo de frontiere și de resentimente — în paginile Contimporanului. Primul număr al revistei apare pe 3 iunie 1922. Ca redactor - deocamdată - este menționat doar Ion Vinea, iar printre colaboratori îi întîlnim pe dr. Nicolae Lupu (reprezentant al aripii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Cînd Contimporanul se confruntă cu crize financiare, Vinea se „repliază” la Facla lui N.D. Cocea; cînd Cocea este condamnat pentru atitudine antimonarhică, în urma procesului cu Regele Ferdinand, se refugiază în paginile primei serii a Cuvîntului liber, editată de prietenul și comilitonul de stînga Eugen Filotti. Tot prin Ion Vinea vor fuziona cu Contimporanul două reviste-satelit: Clopotul, cu orientare preponderent socială, director: Henri Gad, și Punct, cu orientare integral artistică; director: Scarlat Callimachi, aristocrat bolșevizant cu veleități literare, cunoscut și sub numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în special poetice, semnate de Tristan Tzara și Ion Vinea. Postdatarea unora indică, probabil, voința de subliniere a continuității cu perioada predadaistă. Sînt publicate și poeme moderniste „de atitudine” - cu sau fără tentă socială și anticlericală -, semnate de mai vechi comilitoni: Ion Minulescu, Tudor Arghezi, Emil Isac, sau de aliați mai noi (Victor Eftimiu). Asidua publicistă Tita Bobeș, colaboratoare a lui Cocea și Vinea din timpul războiului, colaborează cu cronici dramatice. Ion Marin Sadoveanu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu sînt prezenți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
stîngaci marotele publicației (prezența „ortodoxistului” Nenițescu poate fi explicată prin faptul că era curatorul unui muzeu de artă din cadrul Librăriei Hasefer, unde expuneau colaboratorii Contimporanului; de altfel, poemul său „Dans“, apărut în nr. 72, poartă o dedicație către Milița Petrașcu). Comilitoni mai vechi (Barbu Solacolu) sau mai noi se regăsesc în această categorie, ca și amorurile mai vechi sau mai noi ale neobositului coureur Ion Vinea (Tana Qvil, cu „nocturnele” ei sentimental-religioase, Dida Solomon-Callimachi, Corina Sfetea). Unii dintre ei se ilustrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a apărut în timpul Primului Război Mondial, în țări neutre precum Rusia revoluționară, Elveția și Olanda. Pe de altă parte, încă din perioada Cabaretului Voltaire de la Zürich, Marcel Iancu se arătase atras, în reliefurile și măștile sale primitive, de un „Dada pozitiv”, spre deosebire de comilitonul Tzara, anarhic și „antiartă”. Evoluînd ulterior către abstracționism, elevul lui Iosif Iser își descoperă importante afinități cu constructivismul european. În 1922, participă, cum spuneam, la primul Congres Internațional al Constructiviștilor de la Weimar (inițiat de Theo Van Doesburg), unde Hans Richter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
complexul” periferic se manifestă atît în cazul lui Ion Vinea, cît și în cazul lui Marcel Iancu. Întors în România ca urmare a rupturii față de dadaismul anarhist al lui Tzara (ruptură care îi va separa pentru totdeauna pe cei doi comilitoni de la Simbolul și mai apoi de la Zürich), Iancu înregistrează iritat nemenționarea sa de către Réné Crével într-un interviu acordat de Tzara pentru Nouvelles litteraires. O notă amplă din nr. 49 al Contimporanului aduce - pe un ton vehement - „precizări” de ordin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
le depășesc pe cele franceze, germane sau italiene, iar numărul revistelor belgiene comentate se situează - într-un clasament ipotetic - pe locul al treilea, după Franța și, la mică distanță, Italia. Preferințele poetice ale lui Ion Vinea merg cu precădere înspre comilitonul Georges Linze, director al revistei Anthologie din Liége, ale cărui poeme (cu sau fără dedicații către „contimporani”) și manifeste „ilustrează” frecvent paginile revistei unde este un fel de colaborator permanent. Un studiu comparativ între poemele sale și cele semnate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un post de televiziune, la Târgu Neamț sau aiurea... În „Junimea" maiorescian ieșeană, atunci când se discutau textele apte pentru a fi publicate în revista „Convorbiri literare", năstrușnicul Vasile Pogor (gazda) se oprea la paginile mai deochiate și-i întreba pe comilitoni: „Dar duduca de la Vaslui ce va zice?"... 120 Consemnez, relativ târziu, o carte specială, rară: TV.V. 15 în explozia cultural informațională din județul Vaslui. Autorul ei este prof. dr. Dumitru V. Marin, fondator (în decembrie 1990), martor și actant al
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
îndrăzneața argumentație eminesciană din Timpul. Însă viitorul va aparține doctrinei eminesciene și faptul se va împlini la 1918, când diplomația europeană și jurisdicția europeană au făcut progrese în sensul doctrinei eminesciene. Iar ceea ce-i mai curios e că ai lui comilitoni, conservatorii, l-au îndepărtat cu grijă din publicistică, spre liniștea guvernului liberal, cât timp au durat negocierile care au dat câștig de cauză Rusiei. Lui Eminescu, nu-i mai rămânea decât să caute o explicație a enigmaticei semibarbarii rusești, care
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
atunci avea 39 de ani, vârstă în jurul căreia pilotau de astfel și alți fruntași: M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, I.C. Brătianu, I. Ghica, C.A. Rosetti, Alecu Russo, pentru a nu aminti decât puține nume dintr-o lungă, glorioasă serie de comilitoni. C. Negri căruia i se spunea încă de pe atunci "moș Costache", nu împlinise încă cincantenarul, iar C. Negruzzi abia îi trecuse pragul. Se poate spune, împreună cu N. Iorga, că în esență evenimentul de la 24 Ianuarie a fost isprava unor tineri
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
spirit lucid, era limpede că programul trebuie să înceapă cu asigurarea unui stat viabil și autonom, ceea ce voia să însemne Unirea Principatelor, căci libertatea presupune putere, iar puterea se întemeiază pe unitate. Este meritul generației pașoptiste (cei mai de seamă comilitoni se născuseră pe la 1820) de ar fi știut să pună la lucru un program care să întrunească destule adeziuni pentru a fi realizat. Decisiv a fost, desigur, întâiul pas, făcut la 24 Ianuarie 1859, când Alexandru Ioan Cuza, unul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Raportându-ne la intertextualitate, n-au cum să fie postmoderniști scriitori valoroși ca Adrian Păunescu, Grigore Vieru, C. D. Zeletin, Marin Preda, Ion Lăncrănjan, Petru Dumitriu și atâția alții. Dacă plecăm de la sacru, respins categoric de postmoderniști, nu pot fi comilitoni Adrian Popescu, Ioan Alexandru, C. D. Zeletin, Cezar Ivănescu, Ana Blandiana, Ion Gheorghe ș. a. Dacă ne oprim la criteriul generațiilor, postmodernismul începe doar cu optzeciștii și se încheie cu "douămiiștii". Ar mai fi și reperul atitudinii față de tradiție și de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
la Chișinău. În România, conceptul a început să circule cu mare timiditate. L-am întâlnit, în ultimii ani, o singură dată în revista Steaua. De asemenea, am descoperit, în iulie 2004, la Focșani, cu ocazia Festivalului Național "Duiliu Zamfirescu", un "comiliton", mai tânăr, Ion Popescu-Brădiceni, adept, cu mult mai împătimit, al noului concept. Am decis, atunci, că simultaneitatea gândirii transmodernismului, trebuie să fie un fenomen pe care regretatul Adrian Marino l-ar numi pancronism (apariția unei idei la oameni depărtați unul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cu înfrigurare, în puțin numeroasele scrieri pe care le-a definitivat, să evadeze din tot ce simțea a fi formulă închistată, cale bătătorită. Se poate afla în experimentele lui, trecând peste inevitabile exagerări ori eșecuri, existente și în textele unor comilitoni de la „unu”, „XX literatura contimporană” sau de la alte publicații de avangardă, un protest sincer, niciodată mimat și în parte îndreptățit, împotriva rutinei, a locurilor comune, a literaturii unor autori oficializați, prezenți în manualele școlare și abonați la premiile anuale. Placheta
ZAREMBA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290708_a_292037]
-
invocă un termen folosit de Adrian Marino pancronism ("apariția unei idei la oameni depărtați unul de altul, fără să o știe între ei") pentru a sublinia faptul că în iulie 2004, la Focșani, cu prilejul unui festival literar, întâlnise un "comiliton", Ion Popescu-Brădiceni, "adept, cu mult mai împătimit, al noului concept". Tot pancronism trebuie să fie și faptul că la acea oră cei doi nu cunoșteau că autorul acestor rânduri lansase pe 9 octombrie 2003, la Cluj-Napoca, primul manifest al transmodernismului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]