78 matches
-
naționalizarea și grăbind colectivizarea agriculturii, aducând din nefericire țară în preajma colapsului economic. Abia acum, dându-și seama de consecințe, începe cu adevarat aplicarea unor noi politici economice, în paralel cu epurările din partid, armata și administrație. Un număr mare de „cominterniști” au fost excluși din partid și arestați, industriile strategice au fost deplasate către regiuni mai sigure, treptat țară fiind întoarsă către o primejdie externă, ce se anticipa a veni din partea U.R.S.S. Atmosferă tulbure din zona face fericit un Occident
Despre „titoism”. Cu aplecare specială asupra prezenţei sale în presa Gorjului by Gheorghe Nichifor () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91558_a_93007]
-
N. Iorga, Gh. Brătianu, George Fotino, Ion Pillat, Păstorel (Al. O. Teodoreanu), Cella Delavrancea, Milița Petrașcu ș.a. După manifestația anticomunistă și antisovietică desfășurată în 1945 de ziua onomastică a regelui și al cărei principal organizator a fost, urmărit de agenții cominterniști ai Anei Pauker, amenințat cu moartea, trece în clandestinitate. Un an mai târziu părăsește țara la bordul unui avion, în condiții dramatice, nu înainte de a tipări sub pseudonimul care l-a consacrat, necunoscut atât cititorilor, cât și criticii, romanul Frunzele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290574_a_291903]
-
i se poate reproșa meteahna contrarie sincronismului. Însă Mircea Eliade a întâmpinat cu speranță teoria profesorului Papu, întrucât aceasta confirma previziunile sale de salvare prin renaștere națională în fața monstrului sovietic comunist (v. Destinul culturii românești, 1953). Bineînțeles că vechii ideologi cominterniști au simțit imediat primejdiile potențiale din teoria profesorului Papu și au întreținut cu mare abilitate o adversitate destul de gălăgioasă între diverse grupări rivale din viața literară. N-a fost prea greu să-i asmuți pe scriitori împotriva specificului național, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
războit cu partidul comunist. Nici vorbă de așa ceva. A fost acolo un bizar amestec de rivalități între grupuri literare, încurajate din umbră de către ideologii oficiali. Nu întâmplător sprijinitorul direct al postmoderniștilor textualiști a fost Gogu Rădulescu, rămas fidel vechii orientări cominterniste reprimatoare o oricărei tendințe spre național. Gogu Rădulescu l-a atacat direct în presă (România literară) pe Edgar Papu, fără a-i da posibilitatea acestuia de a se apăra. Dacă în 15 ani de tranziție postcomunistă România a fost (și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ca un mare preot al stalinismului în sînul partidului, Palme Dutt va repeta că un comunist nu are părere proprie, că datoria sa is not to disagree but to accept. CPGB merge de acum înainte mînă în mînă cu ortodoxia cominternistă, sub conducerea unui BP din care au dispărut contestatarii. Partidul, trebuie să repetăm, nu va avea totuși pierderi semnificative. În Olanda, Pactul a declanșat discuții în sînul conducerii 9, dar BP a adoptat pînă la urmă o poziție identică de
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
țin de geneza celor două puteri democrat-populare în România și în China. Actul de la 23 august 1944, act la realizarea căruia participă și comuniștii reprezentați de Gheorghe Gheorghiu-Dej, care-și vor instaura puterea democrat-populară, le-a fost reproșat acestora de cominterniștii reprezentați de Ana Pauker, care socoteau că actul a fost o greșeală, că ar fi fost mai bine ca România să fi fost eliberată de Armata Roșie, deoarece astfel nu ar mai fi fost necesară o etapă de tranziție în
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
s-au confruntat comuniștii" reprezentați de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Este greu și riscant de a reconstitui greutățile despre care intenționa să vorbească liderul român și totuși nu ne-am hazarda prea tare presupunând că s-a referit la confruntarea cu gruparea cominternistă din P.M.R., pierderile pricinuite de seceta severă din 1946, povara despăgubirilor de război și inechitatea schimburilor economice și comerciale cu Uniunea Sovietică, aranjamentul spoliator implicat de societățile mixte ,,sovrom", ca și la atitudinea dictatorială a liderilor sovietici față de conducătorii români
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
să îndeplinim povețele lui Lenin. Trăiască revoluția! Trăiască războiul civil! Trăiască Internaționala comunistă! Trăiască Republica socialistă sovietică moldovenească alături de S.S.S.R.!” Distribuirea armelor s-a realizat după un plan bine pus la punct, în trei subregiuni: Reni, Bolgrad și Plahtiecuka. Propaganda cominternistă a funcționat foarte bine, susținută de arborarea de drapele roșii, simbolul comunismului. Se inoculau locuitorilor din comunele basarabene idei antiromânești, începând cu ocuparea militară a acestui ținut de către armata sovietică pentru a contracara ocupația militară românească și terminând cu cea
Rădăcinile socialismului românesc by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Science/91629_a_92995]
-
va organiza epurări și lichidări în rândul mișcării comuniste din România. Este cazul lui Elek Köblös, Marcel Pauker și apoi ștefan Foriș, lichidați din ordinul lui I. V. Stalin. În aceste acțiuni, un rol important a avut Ana Pauker, comisarul cominternist zelos și lipsit de scrupule. Lichidările staliniste organizate cu ajutorul lui Lavrenti Pavlovici Beria, dintre 1934 și 1938, vor produce panică în rândurile membrilor marcanți ai Partidului Comunist din România. Învinuiți că s-au abătut de la directivele Cominternului, considerați deviaționiști, cei
Rădăcinile socialismului românesc by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Science/91629_a_92995]
-
de extremă stângă, comunistă, a fost înființată de Docio Mihailov din aripa de stânga a VDRO-ului. Periculozitatea acestei organizații provenea din faptul că membrii ei, în majoritate, erau comuniști sau simpatizanți, ce furnizau informații despre România Moscovei prin oficiile cominterniste și informative din Odessa, Varna, Istanbul, Praga și Viena. În 1933, a luat ființă Organizația „Legiunilor Naționale” care, la cerința Marelui Stat Majorbulgar, a înființat un centru informativ propriu la Varna deservind Ministerul de Război. Acest centru avea în componența
Serviciile secrete ale României în războiul mondial (1939-1945) by Cezar MÂŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100955_a_102247]
-
la intrarea În MAI Partidul Comunist din România, o creație artificială a Cominternului (1921-1944) Întâlnirea de la Moscova din 11 noiembrie 1920, dintre reprezentanții facțiunii radicale din cadrul Partidului Social-Democrat din România (Gheorghe Cristescu, Eugen Rozvan, Alexandru Dobrogeanu-Gherea, David Fabian) și liderii cominterniști Grigori Zinoviev și Nikolai Buharin, a avut ca rezultat producerea unei rupturi Între cele două grupări social-democrate (maximaliștii și moderații). La Congresul socialiștilor din mai 1921, s-a hotărât transformarea Partidului Social-Democrat Român În Partidul Comunist-Socialist și afilierea sa la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
activiștii nou-Înregimentați În partid. Partidul Comunist din România era una dintre secțiile naționale ale Internaționalei Comuniste. Sarcina secțiilor naționale ale Cominternului a fost aceea de a apăra În orice condiții interesele Uniunii Sovietice. Crearea PCdR s-a Înscris În cadrul strategiei cominterniste, de subordonare a partidelor naționale față de centrul internațional de la Moscova. Compoziția conducerii PCdR era stabilită Întotdeauna În acord cu decizia Kremlinului, iar directivele sovieticilor trebuiau adoptate necondiționat de către liderii comuniști de la București. În anii ’20 și ’30, elita Partidului Comunist
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
antinaționale lansate de către Comintern, privind Încurajarea autodeterminării și separării teritoriilor istorice (Transilvania, Basarabia, Bucovina și Dobrogea). La Congresul al III-lea al PCdR, desfășurat la Viena În august 1924, delegații comuniști au adoptat rezoluția asupra naționalităților, care promova cunoscuta teză cominternistă privind „dreptul la autodeterminare” al unor provincii care aparțineau statului român. Ca urmare a proclamării, dincolo de Nistru, În vara anului 1924, a unei „Republici Moldovenești”, În luna septembrie a aceluiași an, comuniștii basarabeni au provocat agitații În satul Tatar-Bunar din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
a reușit să Își creeze o bază de masă În rândurile clasei muncitoare. Conflictele dintre diferite grupări și atitudinea de Încurajare a Cominternului au accentuat complexul de inferioritate al partidului. Acest complex a marcat elitele comunismului românesc, de la prima generație cominternistă, la Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu. Kremlinul a Întreținut permanent, În funcție de interesele sale, facțiunile apărute În Partidul Comunist de la București, Începând cu conflictele dintre foștii militanți socialiști și noii activiști cominterniști, continuând apoi cu luptele pentru putere dintre așa-zișii „staliniști
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
Acest complex a marcat elitele comunismului românesc, de la prima generație cominternistă, la Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu. Kremlinul a Întreținut permanent, În funcție de interesele sale, facțiunile apărute În Partidul Comunist de la București, Începând cu conflictele dintre foștii militanți socialiști și noii activiști cominterniști, continuând apoi cu luptele pentru putere dintre așa-zișii „staliniști naționali” conduși de Gheorghiu-Dej și „facțiunea internaționalistă”, reprezentată de „gruparea Pauker-Luca-Georgescu”. În cadrul PCdR nu a existat o grupare solidă care să aibă o atitudine critică față de deciziile Cominternului. Elita leninistă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
Moscova. Facțiunile apărute la nivelul conducerii PCdR au fost provocate, pe de o parte, de luptele pentru putere de la vârful partidului, iar pe de altă parte, de opoziția manifestată de unii lideri foști socialiști (Gheorghe Cristescu, Eugen Rozvan) față de sloganurile cominterniste privind „autodeterminarea unor provincii, până la despărțirea acestora de statul existent”. La Congresul al III-lea al PCdR din 1924 au fost declanșate primele epurări În rândul foștilor socialiști. Astfel, Gheorghe Cristescu, instalat În funcția de Secretar General la Congresul al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
excluderii sale din PCdR la sfârșitul anilor ’20 (În URSS a fost executat În decembrie 1937, În timpul Marii Terori staliniste). În 1929, Eugen Rozvan a fost acuzat de „deviere de dreapta” și exclus din partid deoarece refuzase să susțină lozincile cominterniste privind „autodeterminarea și secesiunea”. La Congresul al IV-lea al PCdR, Secretar General al partidului a fost numit, prin decizia Cominternului, Vitali Holostenko-Barbu, membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Ucrainean. În intervalul 1928-1929, PCdR a fost condus de un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
includea pe Vitali Holostenko-Barbu și Ion Heigel. Astfel, Cominternul și-a asigurat controlul asupra PCdR, organizând două conduceri paralele ale partidului, una În exterior și alta În țară. Treptat, Moscova a trecut la bolșevizarea PCdR, impunând la conducerea partidului activiști cominterniști neromâni formați la școala Leninistă a Cominternului. La Congresul al V-lea din 1931, Kremlinul a restructurat din nou conducerea PCdR, impunând un nou activist cominternist În funcția de Secretar General al partidului - pe Alexander ștefanski, membru al Partidului Comunist
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
În țară. Treptat, Moscova a trecut la bolșevizarea PCdR, impunând la conducerea partidului activiști cominterniști neromâni formați la școala Leninistă a Cominternului. La Congresul al V-lea din 1931, Kremlinul a restructurat din nou conducerea PCdR, impunând un nou activist cominternist În funcția de Secretar General al partidului - pe Alexander ștefanski, membru al Partidului Comunist Polonez. Acesta s-a aflat la conducerea PCdR-ului până În anul 1935. În perioada 1931-1935, partidul a fost condus din afară de un Birou Politic cu sediul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
generație politică mai puțin legată de originile leniniste ale comunismului românesc și mai atașată de ideologia solidarității fără rezerve cu conducerea stalinistă. Astfel, prin eliminarea vechilor „revoluționari romantici”, sursa potențialului critic la adresa unora dintre deciziile Moscovei și alegerea unor activiști cominterniști de Încredere, Congresul al V-lea a desăvârșit stalinizarea PCdR-ului. În ciuda faptului că la Congresul al IV-lea al PCdR, Lucrețiu Pătrășcanu fusese acuzat de „oportunism de dreapta” deoarece se opusese definiției date moldovenilor În cadrul rezoluției asupra naționalităților (ca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
În 1944, cu divizia alcătuită din prizonieri de război români „Tudor Vladimirescu” și a fost ales membru al Biroului Politic al PCR). Tendința aceasta, de a-i opune pe comuniștii din interior, fără stagii sau cu stagii reduse la Moscova, „cominterniștilor”, adică celor care se aflaseră timp Îndelungat În emigrație În URSS și lucraseră În structurile Internaționalei Comuniste, nu a funcționat În interiorul PCR. În anii ’45-’52, cooperarea dintre anumite grupări de la vârful PCR se realiza doar dacă servea interesele Moscovei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
orice direcție intelectual-liberală care ar fi putut să apară În partid și loialitatea față de Moscova. Ceea ce Îi despărțea a fost, În primul rând, complexul de inferioritate al celui care venise târziu În partid și care se simțea stingher Între veteranii cominterniști, ca Pauker sau Luca. Epurarea „grupului Pauker-Luca-Georgescu” a fost pregătită cu mare discreție, de către Dej, Bodnăraș, Chișinevschi și Moghioroș. Prestigiul politic al Anei Pauker se diminuase ca urmare a campaniei de verificare a tuturor membrilor de partid, În urma căreia aproximativ
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
la Editura Calmann-Lévy, G. publică volumul Les Mailles du filet definindu-l „jurnalul meu din România”, ținut în perioada decembrie 1947-mai 1949. Cartea trece aproape neobservată în presa franceză, dominată în acea etapă de tendințele stângii politice și de propaganda cominternistă, întrucât autoarea își relatează experiența de viață în plină comunizare a României, descriind cruzimea, absurditatea regimului instaurat. Într-o largă însumare de destine și fragmente existențiale, jurnalul surprinde momentele de cumpănă ale suprimării libertăților într-o societate debusolată, dezarmată și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287388_a_288717]
-
conducător. Slăbise rigoarea ideologică în cenzurarea cenaclurilor și cercurilor artistice, a colectivelor literare sau de pe lângă unele institute de istorie, lingvistică, sociologie. Au fost înlăturate manualele școlare în care era falsificată istoria românilor, s-a publicat lucrarea lui Valev cu teza cominternistă de dezintegrare a statului român, a apărut sub redacția prof. Andrei Oțetea volumul Karl Marx despre români, lucrări care dezvăluiau țelurile de dezmembrare a României. În noul climat al dictaturii de reconstrucție au început să apară referiri la teritoriile românești
ALBUM CONSEMN?RI REPORTAJE 1989 - 2002 by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/83887_a_85212]
-
a contribui la "definirea locului pe care îl poate ocupa Eminescu între scriitorii lumii. Deschiderea este remarcabilă". Apoi, o a treia etapă, cea care începe prin 1948 și ține până prin 1963, una "vehement și trivial bolșevică", poetul intrând în "tăvălugul cominternist", viața și scrisul lui fiind "răstălmăcite în mod grosolan și sinistru". În fine, etapa de după 1964, ce se întinde până azi, este cea care impune o "clară deschidere către normalitate". Fără îndoială, Dan Mănucă face utile și incitante punctări, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]