288 matches
-
uciderea lui Cezar, pentru ca autorul să ajungă la aceasta frumoasă și generoasă concluzie: "Fuziunea spațio-timpului din viziunea științifică a lui Einstein este înfăptuită la nivelul stilului de către românul Mihai Eminescu". Dar dacă despre această insolită "paralelă" s-a mai vorbit, comparatismul de echivalare al lui Theodor Codreanu aduce numeroase alte argumente în sprijinul contribuțiilor științifice ale marelui poet; astfel, Eminescu "discută în manuscrise de moartea termică a universului înaintea contemporanilor noștri", limbajul poetic din Luceafărul atinge "rigoarea limbajului matematic", se invocă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
situație asemănătoare celei semnalate de acad. Eugen Macovschi la concepția tradițională a molecularismului materiei vii căreia i se opune teoria biostructurală": tocmai ce era de demonstrat! Demersul lui Theodor Codreanu este mult mai eficient atunci când rămâne fidel rațiunii adevărate a comparatismului, care este diferențierea; în porțiunile (mici) care se circumscriu acestei perspective, autorul face dovada unor lecturi onest valorificate, produce câteva analize care se susțin pentru că aici el redevine "critic" și operează cu elemente specifice discursului literar, semnalează diferențieri ale universului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dovada unor lecturi onest valorificate, produce câteva analize care se susțin pentru că aici el redevine "critic" și operează cu elemente specifice discursului literar, semnalează diferențieri ale universului poetic eminescian de lirica lui Bacovia, Arghezi, Blaga ori de aceea a romanticilor: comparatismul de diferențiere, atât cât este în această carte, se dovedește a fi mult mai prudent și deci mai eficace decât cel de echivalare. Din păcate însă Theodor Codreanu își canalizează toată energia pe pista acestei din urma modalități, nereușind decât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și un studiu dedicat poziției literaturii române în cadrele congenitale europene, ceea ce, de altfel, se face însă din rațiuni pur demonstrative. Obiectul fiind, dar, Eminescu, e de la sine înțeles că sunt posibile și chiar se recomandă disocieri teoretice și un comparatism pretutindeni înțelept. Cercetarea apăsă destul pe chestiunile de metodă și nu se poate să nu se admire aici spiritul de integrare și un anume eclectism (care este recurs la multidisciplinar) fără prejudecăți. Ceea ce în intenție este propunere eminescologică de metodă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Se pare că geniul eminescian i-a derutat, mai întâi de toate, pe criticii români, ispitiți ei înșiși de modelul cultural europocentric, înclinați fiind să-și judece propriile valori prin referențiale "exogene"" (p. 59). Astfel, eminescologia tradițională punând accent pe comparatismul sursologic I-a etichetat pe Eminescu drept "romantic întârziat", ori "ultimul mare romantic". Consecința se subînțelege: "majoritatea istoriilor literare consideră că poezia românească modernă nu începe de la Eminescu, ci de la Bacovia, cel mult de la Macedonski" (p. 60). Împotriva acestei înțelegeri
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mod sublim". În "camera neagră a exegezei" s-a introdus și o doamnă să-l acuze pe poet de... "intelectualism" în dauna "sensibilității", adică tocmai ce reprezintă modernitatea! ("triumful intelectului", cu spusa lui Valéry). Este, apoi, denunțată mentalitatea sursologică, acel comparatism păgubos care a dus la consacrarea dependenței lui Eminescu de modele străine. În lungul studiu Ontologia arheității tonul de dispută se plasează nivelul (înalt) filosofic, Kant și Schopenhauer în special, pe tema genialității, agnosticismului, conștiinței transcendente, metempsihozei etc. Polemica privitoare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
obstacolele, să facă slalom printre paradoxuri, să treacă fără dificultăți de la un orizont hermeneutic la altul. Practică pluralismul critic, dar privilegiază ontologia. Pentru opiniile sale caută puncte de sprijin în toate domeniile și în toate orizonturile, antrenându-se într-un comparatism multiplu, surprinzător, și, nu o dată, extins pe mari suprafețe. Sute de cărți (de literatură, filozofie, știință, artă) sunt puse la contribuție pentru a susține validitatea conceptelor cu care operează. Admir strategiile lui Theodor Codreanu, foarte îndrăznețe, dar mă declar mefient
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
periferia existenței) și culoarea cenușie luată ca blazon al cărții sale fundamentale Plumb, chiar prin titlu. El însuși se va defini ca "poet de plumb" (op. cit., p. 42). Perspectiva pe care o conferă autorul critic este una cvasi-socratică, promovând dimensiunile comparatismului în cadrul aceleiași culturi, sau cu trimiteri constante la coordonate culturale universale. Vom regăsi în cadrul "dens" al aceleiași pagini personalități și opinii diferite, demonstrate variate, cu sinuozități de formulare lingvistică ce trădează un scriitor cu elevație filologică. Demersul critic pătimește prin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
exprima în opera sa. Theodor Codreanu se dovedește a fi un psihanalist literar, din ce în ce mai rar întâlnit în literatura de gen, care-și permite pe lângă un studiu coerent al abisalității cauzatoare de operă la Caragiale și trimiteri în literatura universală prin comparatism, cum nu le-am mai întâlnit de la mult regretatul Al. Dima. Și iată ca într-o vreme când Cristian Tudor Popescu îl demolează pur și simplu pe Nichita Stănescu, nepunând în loc decât pe Ana Blandiana "neprihănita utecistă", Theodor Codreanu vine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
utile, spicuiește ceea ce se pretează tipului său de comentariu. Modul lui de a citi o carte seamănă cu o examinare pe felii, cu o decojire treptată sau cu o pieptănare succesivă. Nu rezumă, ci judecă; nu definește, ci compară (un comparatism îndrăzneț, dar, câteodată, hazardat). Temperament de debater, poposește unde consideră că e locul să exprime o îndoială, să plaseze o întrebare, să fie de o altă părere decât autorul. Romanul lnimă vrăjită de Romain Rolland, de pildă, îi prilejuiește șase
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
asupra romantismului), Nicolae Bagdasar (Asupra culturii europene). În mai multe numere Andrei Oțetea se ocupă de problemele Renașterii, iar Cezar Papacostea studiază Antichitatea, făcând și trimitere la literatura română (Filosofia antică în opera lui Eminescu). Șt. Zeletin e preocupat de comparatism: Romantismul german și cultura critică română, iar În jurul teoriei genurilor literare se numește cercetarea lui Octav Botez. Nu absentează nici domeniul lingvistic, ilustrat prin studiul Fonetică istorică, fonetică generală și fonetică experimentală, semnat de Al. Rosetti. Recenziile și notele sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288158_a_289487]
-
că ar trebui să se diversifice puțin categoriile rezistenței În literatură. Pentru mine, existența lui Adrian Marino e un exemplu. Scriitorul a rezistat publicând - și el o și spune cu mândrie justificată - despre Étiemble În străinătate, când a scrie despre comparatismul militant și a fi publicat În Occident devine În sine o formă de rezistență. Este o formă de rezistență fără a face din aceasta o funcție politică explicită, dar proiectând funcția politică din limbajele alternative. Și atunci, specificând mai bine
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
fost cu totul Întrerupt. Societatea civilă nu este Încă cea care să angajeze dialogul cu autoritatea politică ori administrativă. În acest mod, chiar modernizarea este așteptată să vină de „sus” ori „din afară”. Nu e greu ca pe baza unui comparatism cultural să faci observații despre alte modele culturale, mă refer la cele euroatlantice, să observi că a existat și acolo o tranziție spre situația prezentă. Din această perspectivă am fost interesat să remarc legătura dintre credința religioasă și proprietate, mă
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
modului în care sunt utilizate. Criticile vizează trei puncte esențiale: decontextualizarea: s-a argumentat că, atunci când H. Breuil (1952) a comparat unele elemente ale societăților din Noua Guinee cu cele paleolitice, a neglijat total contextul descoperirilor. prezentismul: teoriile fondate pe comparatism implică o anumită contracție a timpului, o perspectivă anistorică, deoarece comparațiile apropie o societate paleolitică și una actuală; omogenizarea: aceste teorii au elaborat o vedere omogenă și utopică a vânătorilor-culegători din Paleoliticului superior, considerându-le o simplă extensie a „prezentului
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Monica Mărgărit () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_647]
-
acela al lui D. Popovici, care caută să plaseze literatura națională într-un context comparatist mai larg. Teza de doctorat aduce numeroase exemple de influențe venite dinspre preromantismul englez, german, maghiar și italian, autorul dovedind o bună stăpânire a mijloacelor comparatismului. Sub auspiciile lui Ion Breazu și D. Popovici, colaborează la redactarea Bibliografiei literare inițiate de „Dacoromania”, fiind apoi cooptat de aceștia în Secția de istorie literară și folclor de la Institutul de Istorie Literară și Folclor din Cluj, unde este încadrat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288765_a_290094]
-
clare exegetului; de altminteri, în acel moment erau puțini istorici literari și ai artei familiarizați cu noile perspective introduse de Eugenio d’Ors în definirea barocului. Studiile privitoare la relațiile italo-române dovedesc, în schimb, că M. cunoștea evoluția ideilor în comparatismul european. A început sub semnul concepțiilor de la „Revue de littérature comparée”, dar după 1930 a reușit să se depărteze de principiile rigide ale Școlii de la Sorbona și să urmărească nu numai problemele influenței și ale agenților ei, ci și pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288007_a_289336]
-
franceze -, puse în paralel, dar și raportate la teatrul antic, propunându-se, totodată, soluții și sfaturi pentru creatori. Prin acest text se pun astfel bazele criticii moderne în general, Dryden putând fi considerat în același timp și unul din precursorii comparatismului.141 Ideile exprimate sunt preluate parțial din poeticile antice mai ales cea a lui Aristotel, din câteva texte ale contemporanilor francezi de exemplu Discours des trois unités al lui Corneille, dar, în marea lor majoritate, sunt rodul observațiilor personale ale
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
ale Academiei Române: „Timotei Cipariu” (1979) și „N. Iorga” (1985). Direcția principală a cercetărilor întreprinse de P.-D., ilustrate de lucrările Intelectualii români din Principate și cultura greacă (1821-1859) (1979), Literatura în limba greacă din Principatele Române (1774-1830) (1982) ș.a., este comparatismul: cultura română și iluminismul grec, laicizarea literaturii române și textele grecești, istoria relațiilor culturale româno-grecești, relațiile între popoarele balcanice, diaspora greacă în Țările Române. Autoarea urmărește dezvoltarea simțului critic în cultura română și înflorirea literaturii sentimentale în paralel cu identificarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288665_a_289994]
-
grilă de interpretare putând fi ușor extinsă la contemporaneitate, de la instituțiile și ceremoniile politice la școli, de la sport la întreprindere, de la sărbătoare la religie, trecând prin toate codurile de politețe și interacțiunile cele mai banale. În afara pericolelor unei confuzii între comparatism și analogie, riscul deja semnalat este de a închide interpretarea în teatrul ritului; de a sublima o dimensiune simbolică, a cărei elaborare ar fi astfel deconectată de mizele sociale concrete, adică lipsită de orice conținut. Felul în care M. Segalen
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
lui Orfeu și a păstorului mioritic. Într-un cuvînt, mioritismul se întemeiază pe un tip de comportament moral și existențial, cu rădăcini adînci în straturile cele mai îndepărtate ale gîndirii mitice. Drept urmare, calea posibilă în abordarea problemei o constituie doar comparatismul mitologic. Se poate dovedi astfel că păstorul carpatic nu este izolat în căutarea dramatică întru aflarea unui răspuns, fie și iluzoriu, în ce privește realitatea enigmatică a morții. Înaintea lui (deși n-o să știm niciodată ce înseamnă „înainte de...”, pentru că, în mitologie și
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
sumerieni. Dacă ne-am rezuma doar la Miorița, Caloianul, balada de curte feudală, unele basme, prin urmare numai la fondul autohton, am avea motive să credem că performanțele „maicii bătrîne” țin de inventarul ficțiunilor poetice, invenții autohtone ori împrumuturi întîmplătoare. Comparatismul deschide largi perspective. Înțelegem, în temeiul lui, că „la început” a fost realitatea mitică, transformată, cu timpul, în cultură și în poezie. Fapt este că, atît în Miorița, cît și în Caloianul, căutarea ritualică este însoțită de bocet. Am putea
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
și a zburat. Asemenea exemple, alături de toate celelalte semnalate încă de la începutul acestor rînduri, pledează din nou în favoarea apropierii Mioriței de izvoarele ei mitice, care stau la baza discursului despre moarte. Aspectele etnografice nu sunt decît presupuneri ușor decelabile prin comparatismul mitologic. Dacă moartea înseamnă o experiență „negativă” în tradiția mitologică, o criză în realitatea ființei, o ruptură de nivel ontologic, replicile care s-a dat, pe aceleași portative îndătinate, au vizat neabătut valorificarea acestei drame existențiale în planul spiritualității și
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
la supunere și la ascultare. B. Ispita comparatistă De la Caracostea ne-am obișnuit să operăm o anume separație între cele două capodopere ale oralității românești, Meșterul Manole și Miorița, în ordine tipologică și geografie folclorică. Prima ar ține de sfera comparatismului, cum a susținut autorul în lucrarea Material sud-est european și formă românească, pentru că motivul central, jertfa zidirii, ar constitui un bun cultural comun multor comunități etnice. Originalitatea se afirmă numai în formă, în expresie artistică, iar în această privință varianta
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
aminte, din aceeași dorință de întărire sufletească. Dar nouă ni se impune să ne distrugem monumentele. Conducătorii „noștri” de „istorie recentă” îndeplinesc rolul ucigaș al complotiștilor din baladă. Revenind la „zidul plîngerii”, Ion Filipciuc pledează în studiul introductiv pentru intensificarea comparatismului în abordarea textelor mioritice. Pe această cale se deschid mari perspective, depășindu-se cadrul strîmt al autohtonismului. De regulă, valoarea textului se pune pe seama unui motiv decupat din ansamblul compozițional, cum ar fi „testamentul ciobanului” sau frica de strigoi sau
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Caraman. O mulțime de elemente incifrate de limbaj (obiecte ritualice, gesturi, vocabule) susțin răspîndirea mai largă, extracarpatică, a alegoriei, în forme rudimentare, ca la polonezi, sau dezvoltate și sofisticate, cum apar la români. Din cauza diversității și deghizamentului formelor de expresie, comparatismul făcut în grabă poate să abată cercetarea și pe căi lăturalnice. Ne amintim că și Ofelia, tîrîtă de ape, împletește o cunună maritală. Amănuntul intră în discuție doar ca pitoresc. Se pot găsi multe exemple de acest fel. Mioritismul, adică
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]