879 matches
-
sa: "Așa cum orașul se scufunda insesizabil în carnea moale a animalului care trăia în temeliile orașului, tot așa ei se scufundau în iluzia morbidă, distructivă, care stătea la temelia moralei lor. Pentru că morala lor era terminată, depășită de istorie, învinsă, compromisă, desființată. Viața lor morală colcăia de aceleași duhuri satanice, de aceeași sudoare crudă, maceratoare. Ei, pe dinăuntru, repetau starea de putreziciune din stratul celor cinci, șase metri de pămînt mustos. Se clătinau în același fel, edificiile lor valorice mureau ca
Poezia și proza lui Matei Vișniec by Ioan Holban () [Corola-journal/Imaginative/14822_a_16147]
-
în ele însele, treceau dintr-o stare de agregare solidă într-una fluidă, se moleșeau ca niște bastoane de plastilină. Nici un cuvînt nu mai putea fi clădit pe alt cuvînt, nici o idee nu mai putea fi construită cu acele cuvinte compromise, gîndirea nu mai funcționa nici ea pentru că toate materiile ei prime, ideile, erau și ele compromise. Pluteau cu toții într-o altă carne, de animal aerian, într-o carne mult mai rarefiată însă, animalul care-i înghițea pe ei era mult
Poezia și proza lui Matei Vișniec by Ioan Holban () [Corola-journal/Imaginative/14822_a_16147]
-
niște bastoane de plastilină. Nici un cuvînt nu mai putea fi clădit pe alt cuvînt, nici o idee nu mai putea fi construită cu acele cuvinte compromise, gîndirea nu mai funcționa nici ea pentru că toate materiile ei prime, ideile, erau și ele compromise. Pluteau cu toții într-o altă carne, de animal aerian, într-o carne mult mai rarefiată însă, animalul care-i înghițea pe ei era mult mai vast, corpul său era de mărimea unui ocean. Pedeapsa lor cea mai cumplită era aceea
Poezia și proza lui Matei Vișniec by Ioan Holban () [Corola-journal/Imaginative/14822_a_16147]
-
o acțiune fără precedent, absolut posibilă, însă, în logica avatarurilor. Discursul narativ din prima parte a poemului se axează, așadar, pe evidențierea unui eveniment simbolic: anihilarea rapidă și necruțătoare a gnomului - ființă mediocră, subterană, captivă, dezvoltată haotic într-un univers compromis, dezorientată în „mâzga” existențială, fără acces la sublim, care forțează, în stupiditatea sa, granițele culturii. Există o incontestabilă disproporție între atacul umil și grandoarea ripostei. În mod obișnuit, o asemenea inserție jignitoare este ignorată, oamenii de cultură, cu conștiința superiorității
MIRELA-IOANA BORCHIN, EUGEN DORCESCU ŞI POETICA AVATARURILOR. LUPUL de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380598_a_381927]
-
cea a unui eretic. Și astfel, întrucît implicațiile religioase ale certei universaliilor făcuseră ca dezbaterea logică să devină pînă la urmă o discordie teologică, consecințele ei omenești au fost unele cu adevărat drastice: acuzații de erezie, condamnări, excomunicări și cariere compromise. Nici Pierre Abélard, autorul majorității textelor din ediția bilingvă a cărții apărute în acest an la Polirom - Comentarii la Porfir. Despre universalii -, nu a avut o soartă mai bună. Sinodul de la Saens din 1141 i-a condamnat cărțile ca fiind
Cearta universaliilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10294_a_11619]
-
operei" de "comportarea autorului", întrucît atunci cînd discutăm despre etica scriitoricească ne referim la comportarea autorului în operă, la pîngărirea cuvîntului. Asta se fac a nu înțelege cei ce doresc a mușamaliza chestiunea. Asemenea unor prestidigitatori, defensorii compromisului și ai compromișilor vor să creeze iluzia că obiectul dezbaterii a dispărut. Mica "teorie" a de-atîtea ori oportunistului Marin Preda e intenabilă. Preda (creator important, nimic de zis, deși dramatic inegal) a fost departe de-a se comporta în scrisul său ca un
La scara 1/1 by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/10328_a_11653]
-
abatere de la „proiectul neterminat” al lui Jürgen Habermas sau că o anomalie emanând din „cimitirul” ultimei avangarde. În același timp, ar putea fi reprezentat drept ceva mai puțin „vinovat” și în același timp mult mai liber și independent de moștenirea compromisă a modernismului, chiar dacă o continuă în termenii eliberării de ideea progresului și emancipării însăși. Pornind de la această a doua imagine se impun două observații. Prima, vizează legitimitatea termenului fragmentarism (fragment, fragmentare) și a nepotrivirii semantice între acest cuvânt, care presupune
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
de mundus subterraneus care e Gulagul, autorul nu poate fi decît sceptic, un sceptic fără margini. Orice e posibil a se întîmpla, orice i s-ar întîmpla îi este oarecum indiferent, sub stigma nașterii, a vieții, a absolutului, termeni deopotrivă compromiși: Da, zîmbesc, îmi convine, da, sigur, facem afacerea!/ De mîine, de azi, chiar din clipa aceasta/ începem călătoria fără întoarcere, viață de viață mai departe,/ naștere de naștere, spre absolutul din noi înșine și spre oriunde". Absența tatălui ucis de
Poet și cîntăreț by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17295_a_18620]
-
primă necesitate care este normalitatea. În fine, o descătușare! Urmează 48 de scurte eseuri care cultivă o rostire nepretențioasă - despre limba de lemn, statul totalitar, tranziție, cimilitura politică, discursul sofist, reformele ortografice, disciplina uitată a limbii latine, etimologiile unor cuvinte compromise ș.a. Opțiunile și antipatiile partinice ale autorului sunt, cu două sau trei excepții vagi, trecute sub tăcere, ceea ce reprezintă o performanță în sine în condițiile unui mediu excesiv politizat. Firește că, o dată ce ai ridicat o piatră pentru a o arunca
Curs de sinceritate by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17356_a_18681]
-
printre generalități și poncife și despre imprecizia tulbure, despre cuvântarea prețioasă ca modalitate de a nu spune nimic, combinată cu o crispare înaintea căreia dispar orice contururi umane ale unui portret și așa excesiv idealizat. Or, trebuie remarcat că limbajul compromis și compromițător din plan ideologic este foarte bine servit de pervertirile din plan estetic. În condițiile în care oamenii nu au fost apreciați, sub comunism, în limitele necesităților lor reale, irealitatea și fantezia stearpă, compulsiv-repetitivă ale unor descrieri ale poetului
Eminescu și posteritatea de celuloid by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17414_a_18739]
-
la Piatră Neamț, trimitîndu-si astfel scrierile în neant. Mai tîrziu, în ultimul deceniu al secolului trecut, ajuns profesor la Iași, îl descoperă fostul său coleg A.D. Xenopol, care îi publică producția în bizară să revista Arhiva, mai mult științifică și compromisă, în secțiunea ei literară, de poezia ridicolei Riria (soția istoricului), prezentată, pur și simplu, drept egală lui Eminescu. Încît, și prin Arhiva, izbutise performanță de a fi un necunoscut. De abia în 1906, prin Viață Românească, care se impune, repede
Istoria literară ca exegeză by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18100_a_19425]
-
vituperează teza revoluției atotizbăvitoare, prin formule ce s-ar cuveni antologate. Puține propoziții de critică a comunismului atît de pline de miez și de constrîngătoare expresiv găsim în literele românești. Glumind, am putea afirmă că poetul și-a ispășit păcatul compromisului final cu anticipație. Artificialitatea programului comunist, primejdia utopiei, calchiate după paradigmă religiei, sterilitatea deopotrivă estetică și morală a doctrinei apar denunțate în trăsături a caror incisivitate e grăitoare azi, nu mai puțin decît la începutul anilor '30, cînd au fost
Psihologie argheziană (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18099_a_19424]
-
fond, demersul ar fi eronat. Aici e o chestiune de conștiință, de a alege la vreme, fără ezitare, între bine și rău. Or, lăsând la o parte blamul ireconciliabil cu care Monica Lovinescu i-a etichetat pe unii scriitori moralmente compromiși, opțiunea ei a fost, pe termen lung, justă. S-a mai spus asta și încerc o anume jenă repetând-o: în bună măsură „opera” (dezideratul suprem, se pare) Monicăi Lovinescu o reprezintă însăși biografia ei spirituală. Este cel puțin reconfortant
Falsa problemă a operei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2427_a_3752]
-
manifestă la fel și în limba germană! Iar asta i se trage de la apropierea de păpușarul-șef, Traian Băsescu. Minciuna lui Klaus Iohannis, că nu s-a mai întâlnit cu Traian Băsescu din 2008, spune foarte multe despre caracterul său compromis. Când neagă întâlnirile și discuțiile avute cu Băsescu, Iohannis se comportă ca un om vinovat, cu musca pe căciulă, și nu admite evidența, anume că s-a întâlnit, a vorbit și a pus țara la cale cu Traian Băsescu. În
Claudiu Manda, atac din ficați la Klaus Iohannis by Roxana Covrig () [Corola-journal/Journalistic/21648_a_22973]
-
răspunsul cel mai potrivit. Sau prin excepționalul destinului ei, căci, să fim cinstiți, cîți se pot lăuda că și-au împlinit visul copilăriei, chiar dacă au călcat sistematic pe alături și ar fi avut prilejuri gîrlă să-și vadă viața definitiv compromisă. Dar, autoarei Isidore Isou nici unul dintre aceste două răspunsuri nu i se pare suficient. Mai curînd, impresia mea este că ea vrea să pună în lumină o lume, nu doar un personaj, și nu atît o lume romanescă, cît una
Misterele Botoșanilor by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16955_a_18280]
-
politică: "...Și-au redobîndit, cu ajutorul commerage-ului, dreptul de să vorbească despre viața și ocupația cetății, pe care bărbații i le luaseră". Fraza este citată din Jean-Noel Kapferen, autor al unei cărți traduse mai demult și la noi. Istoria uitată, istoria compromisă Recent, sub pretextul unei așa-zise acțiuni gospodărești, un Vasile Gherasim, primar al sectorului 1 al Capitalei, a ordonat ștergerea tuturor inscripțiilor de pe zidurile Universității și ale Facultății de Arhitectură. Datînd în cea mai mare parte din timpul Revoluției și
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15974_a_17299]
-
mai punînd doar niște subtitluri inspirate de dumneata. Sper să fii de acord că ar fi nedrept să pornim discuția de la cronicile scrise pe marginea filmului cu care ai debutat, fiindcă la noi neexistînd nici o revistă de cinema - vorba ceea compromisă: în timp ce la bulgari, la albanezi etc... - critica de specialitate riscă să se confunde pe ici pe colo cu nobila ziaristică. Dacă nu mă înșel, în cutare cotidian de maxim tiraj, ea s-a redus la corespondențele reportericești de la Cannes, unde
Manifest împotriva operei inventate din nimic by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15990_a_17315]
-
ales pretext teatral al mîhnirilor solitare... Marele noroc al lui Isus este că a murit tînăr. De trăia vreo șaizeci de ani, în locul crucii scria memorii. Și astăzi suflam praful de pe un fiu al lui Dumnezeu fără noroc. Cea mai compromisă persoană din istorie este Iosif, tatăl lui Isus. Creștinii l-au aruncat pe o linie moartă și l-au făcut de rîsul bărbaților. De-ar fi spus el o singură dată adevărul, fiul lui ar fi rămas un evreu obscur
Cioran în 1937 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16014_a_17339]
-
adevărul lor. Discursul lui Pierre cel evident atins de paranoia, cu care se deschide romanul, este partea cea mai reușită literar (impecabilă chiar) a acestei cărți. Faptul că în general în scrierile lui Queneau victima este judecată la sînge sau compromisă, iar opresorul este tratat doar cu ironie sau ridiculizat (ceea ce discreditează în fond atît ideea de victimă, cît și pe aceea de agresor) poate face din romanele lui Queneau, pentru unii cititori și unele cititoare ale anului 2001, o lectură
Pe timp de grevă la metrou by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15602_a_16927]
-
să spui de cîteva ori că Păunescu e un impostor și alta e să creezi o adevărată opera dedicată demolării sale. în acest ultim caz apare o dizgrațioasă colaborare cu victima, un soi de complicitate. Repetînd la infinit listele de "compromiși", Gheorghe Grigurcu și-a cîștigat un statut de "anticorp". El este omul care îi denunță neobosit pe acei oameni, fără alte argumente în plus, cu prea puține nuanțe din '90 încoace. Numai că aceste liste și acuze au avut efecte
Revizionistul numărul unu by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15725_a_17050]
-
deși prea puțin susținută. Iar acest lucru se vede din întrebările celor care au realizat interviurile. Puțină imaginație, ei înșiși încremeniți în aceleași demascări, din ce în ce mai insipide, o satisfacție ciudată de a-l auzi încă o dată pe Grigurcu recitînd pomelnicul de compromiși. Dialogul între Marin Mincu și Gheorghe Grigurcu este antologic. Arată cît de departe de comunicare este de fapt discursul revizionist. Ceea ce la început a fost o revelație a impactului, a dialogului, s-a transformat ușor într-un soi de autism
Revizionistul numărul unu by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15725_a_17050]
-
s-ar cuveni în București. Grigurcu își recunoaște frustrările și le pune în seama unei prea abstracte nedreptăți. La fel de abstracte pe cît este și adevărul său pînă la urmă - un adevăr prea mare, în numele căruia lupta este fără sens. Critica celor "compromiși" și-a pierdut din luciditate. Iată cîteva rînduri despre oportunismul lui Arghezi: "De unde să începem explicația? Poate însăși terestritatea lacomă și impie a autorului Cuvintelor potrivite, aflată în relații bănuitoare, pînditoare cu transcendența, să-și fi spus mai adînc cuvîntul
Revizionistul numărul unu by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15725_a_17050]
-
fi dibuit momentul fisurii, al intruziunii morții, momentul în care coerența s-a frânt iar alteritatea s-a insinuat de la sine: "...întreruptă a fost aici pentru o clipă și Ťviațať morților, clipă fatală dacă ne gândim la filigranul eternității lor compromise, pentru că, se știe, lumina o dată lăsată să intre oxidează întreaga textură, osemintele și galeria, bijuteria și protezele și perucile, rana deopotrivă și amintirea ei." tmosfera romanului e apăsătoare nu atât din cauza fundalului, a muncii permanente pentru transmutarea osemintelor, lucrări ghicite
Viața ca o dezhumare by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11995_a_13320]
-
focul din prăpastie. I-a ajutat și ploaia care nu contenea să cadă. Revenit lângă mașina sa, constată că are răni pe brațe și că este plin de nămol și frunze ude pe pantofi și pantaloni, întreaga îmbrăcăminte fiindu-i compromisă. Se va schimba la primul popas ori într-o parcare dacă se oprește ploaia până la Brașov. Deschise trusa de prim ajutor, luă o fașă, spălă rana cu apa oxigenată din trusă și își legă cum putu tăietura destul de urâtă la
ROMAN (CAP. I ) de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1551 din 31 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382681_a_384010]
-
faptul că pe românii înșiși îi lasă rece nu doar istoria lor, ci și viața pe care o duc. O viață construită șubred, pentru că stă pe niște crime. Scoțându-i la înaintare pe versații Predescu și Iorgovan - oameni atât de compromiși, încât doar fidelitatea prostească față de lider îi mai poate menține în prim-planul vieții publice -, Ion Iliescu a încercat și să testeze unitatea partidului. Or, aici încep complicațiile. Dl. Năstase, aflat abia în tinerețea sa politică, știe ce înseamnă pentru
Amnesty National by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16077_a_17402]