201,099 matches
-
provincie românească dintre Prut și Nistru, reprezenta, în sine, si o poziționare de politică externă și geostrategică pro-Est. La nivelul anilor 1991-1992, regele vedea în recunoașterea independenței Republicii Moldova o formă de abandonare a acesteia (România a fost primul stat al comunității internaționale care a recunoscut independența fostei republici sovietice - n.n.) și o șansă ratată de a dezavua pactul prin care soarta acesteia fusese decisă în august 1939. Prezenta Armatei Roșii pe teritoriul Moldovei era la începutul anilor '90, în opinia regelui
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
ei staționează o armată antrenată de la începuturi să nu apere interesele naționale. Dacă nu ai o armată proprie, iti lipsește însușirea independenței". Considerațiile monarhului fac, de asemenea, trimitere și la modelul celor două Germanii, ca o regasire firească între granițele Comunității Europene, în contradicție cu modelul românesc; Mihai I concluziona că o eventuală unire nu poate veni decât din interiorul țării 21. Sintagma "Două Românii" este exclusă de către Regele Mihai din discuție. Acesta nu concepea, la începutul anilor '90, existentă a
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
bătălie politică. Propagandă desantata și manipularea au făcut că valorile vestice, occidentale, reconectarea la Europa să fie asumate în mod diferit de cei care susțineau reabilitarea fostului mareșal al României și de către cei care vedeau cu adevarat integrarea țării în Comunitatea Europeană și asumarea unei opțiune euro-atlantice ferme. Bătălia memoriala dintre ultimul rege al României și dictatorul Antonescu a avut valente istorice, politice, diplomatice. Reverberațiile acestui fenomen nu au afectat doar dezbaterea politică sau memoriala, ci a condus la o oglindă
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
tema conține o dimensiune memoriala majoră, fundamentală pentru istoricitate. În concluzie, analiza construiește trei perspective semnificative ale ultimului rege al României în decriptarea relației sale cu "Estul" și "Vestul". Astfel, pentru Mihai I, "Vestul" este sinonim cu Națiunile Unite, cu Comunitatea Europeană, S.U.A, și în general cu valorile democratice, drepturile și libertățile civile, în timp ce "Estul" rămâne ancorat într-o dimensiune postbelică, o victimă a Vestului, un sacrificiu și un cataclism al URSS. Întreaga paradigmă este înțeleasă prin prisma unor
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
N. Blaremberg citează și traduc simultan fragmente din presa internațională, știind precis că acestea vor fi preluate, la rândul lor, de harnicii stenografi angajați la Monitorul Oficial al României. Treptat, aceasta gazeta devine o lectură obligatorie, "un abecedar", atât pentru comunitatea parlamentarilor români, cât și pentru alegătorii acestora. Tinerii educați în străinătate par dispuși să iasă din apatia generațiilor trecute. Printr-un efort intelectual dublat de imaginație estetică și morală, aceștia își vor mobiliza resursele cognitive spre a înțelege și importă
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
repercursiunilor cauzate de nerespectarea lor. Împotriva intelectului și a lumii fenomenale de care acesta depinde, rațiunea proclama libertatea subiectului și desprinderea acestuia din fluxul cauzalității fenomenologice prin intermediul moralității care eliberează și înnobilează. În baza rațiunii, care este universală, oamenii conștientizează comunitatea superioară din care pot și trebuie până la urmă să facă parte, biruind astfel necesitatea, raporturile inflexibile care structurează, înlănțuie și plasează fenomenele în perspectiva 16. Pe de altă parte, în acest proces rațiunea nu poate utiliza alt material decât cel
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
ideile celorlalte: reciprocitatea identităților colective apare astfel că universal 72. Nu trebuie să avem însă în vedere la Hegel vreo finalitatea cosmopolita a istoriei, așa cum apare ea la Kant: popoarele își păstrează particularitățile culturale și instituționale fără a alcătui o comunitate globală utopica, neavând la baza decât iluzia abstractă a unui bine golit de orice sens - ci doar comunicând și conlucrând la un nivel superior față de cele precedente 73. Cum va arata însă acest viitor Hegel nu ne spune, din simplul
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
umanității, Hegel îl consideră pe mentorul sau un moralist subiectiv: nu este suficient că binele, scopul suprem al rațiunii care ghidează umanitatea, să fie obținut pentru și limitat doar la interioritatea individului; acesta trebuie "să se realizeze"77 sub forma comunității. În acest punct putem identifica deosebit de clar preferință kantiana pentru intelect, și deci pentru individ, cum nu se poate mai distinctă de preferință hegeliana pentru rațiune, pentru pozitiv, pentru dezvoltarea și împlinirea binelui la nivelul eticului, adică al statului, instituția
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
excesiv). Acest drept se înscrie, în opinia noastră, încă de la început în categoria drepturilor de generația a IV-a, după drepturile de solidaritate (la a caror realizare, consideră doctrina, sunt chemate nu doar statele în mod individual, dar și întreaga comunitate internațională 10), precum dreptul la pace și securitate, dreptul la dezvoltare, dreptul la un mediu sănătos și curat (drepturi de generația a III-a). Consacrarea acestui drept pe plan internațional, regional și în ordinile naționale ale statelor este, în opinia
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
libertate, refugiații, azilanții, persoanele confruntate cu o situație de conflict armat, de război, de genocid (dând naștere unei legislații internaționale privind special categoria persoanelor traumatizate din aceste cauze) - un stres special care privește categoria persoanelor (luate individual dar și a comunităților de persoane, mergând până la popoare întregi) confruntate cu situații de calamitate naturală sau provocată de mână omului, dezastre naturale sau produse de om (ravagii făcute de taifune, uragane, tsunami, cutremure devastatoare, inundații, incendii masive, accidente nucleare, alunecări masive de teren
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
prin propunere a României, în calitate de stat membru ONU, privind adoptarea unei declarații în acest sens sub egida AG. ONU) și dreptul popoarelor de a fi la adăpost de stresul negativ excesiv (datorită condițiilor speciale generatoare de stres negativ excesiv pentru comunități întregi de oameni, mergând până la națiuni): situații de calamitate naturală, de dezastru natural sau provocat de mână omului, de accidente nucleare sau industriale, de deversări masive de substanțe toxice în apele interne ale unei națiuni, situații de conflicte armate, de
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
și conceptul de "dezvoltare a capacităților" (orientat spre proiecte de dezvoltare a capacității administrative și de gestiune a țărilor în curs de dezvoltare), precum și pe cel de "împuternicire" (empowerment) a persoanelor marginalizate sau discriminate (femeile, de ex., persoanele cu dizabilități, comunitățile locale) și care formează esență discursului internațional începând cu conferința de la Rio privind dezvoltarea și mediul înconjurător 23. În ceea ce privește conceptul de "dezvoltare durabilă" și conexiunea să cu dreptul omului de a fi la adăpost de stres, trebuie precizat că există
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
apă, resurse strategice, petrol, aur, metale rare, pământ arabil etc.). Stresul negativ excesiv se poate dezvolta atât datorită izbucnirii unor crize alimentare sau de apă potabilă (la nivel regional, internațional sau local), afectând nu doar indivizii în sine, ci și comunități sau popoare întregi, dar poate apărea și în condițiile folosirii armelor meteorologice de influențare artificială a vremii, de modificare a climei 25, ceea ce duce la un impact negativ major atât asupra indivizilor ca atare, asupra colectivităților, dar și asupra planetei
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
comuniste, cenzură - instrument de control al propagandei și instituțiile cenzurii în comunism. Pentru a demonstra aceste afirmații citez următorul fragment din lucrare: " Scopul urmărit de liderii comuniști din țările blocului comunist a fost impunerea unui conformism social în rândul membrilor comunităților, care să permită remodelarea unei societăți întregi, a unui nou tip de personalitate umană, a concepțiilor referitoare la relația dintre individ și societate și să impună noi modele de relații sociale" (p. 31). Observația pe care Șercan o prezintă la
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
generic sub numele de cosmopolitism. Pentru a demara acest proces analitic, autorul începe cu reconsiderarea conceptului de paradigmă propus de Thomas Kuhn și devenit deja clasic. În accepțiunea lui Kuhn, o paradigmă reprezintă o teorie care se impune lent în cadrul comunității științifice, reușind să facă față criticilor și, cel puțin pentru o perioadă, să își probeze validitatea. Cu timpul, paradigmă, care pentru Kuhn se întâlnește preponderent în cadrul științelor naturale, nu socio-umane, fiind întotdeauna dominantă (hegemonica) - începe să fie contestată din diferite
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
globale, nu locale. Autorul distinge între un cosmopolitism de tip vechi, kantian în esență, bazat pe primatul republicanismului în organizarea politică, respectiv pe liberă circulație a ideilor, persoanelor și mărfurilor - și un cosmopolitism de tip nou, "încercând să îmbine constrângerile comunității și autonomia individuală, loialitatea față de națiune sau grupul etnocultural și solidaritatea față de umanitate și fiecare individ în parte, indiferent de grupul căruia îi aparține" (p. 131). Noul cosmopolitism încearcă să fie o sinteză între comunitarianism, înțeles că forma "aerisita" de
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
organizatorice definite de o dimensiune strict secular-umană, fără nici o conexiune în sfera religiosului" (p. 78). Ultima parte importantă a studiului o reprezintă identificarea și punerea în ordine a condițiilor prealabile pentru existența religiilor politice. O primă condiție este "apariția unei comunități sacral-politice speciale și intramundane", comunitate ce se întemeiază pe "descendentă genealogica" (p. 107). A doua condiție este "transformarea substanței ecclesiei", în perioada creștină, care s-a făcut în linii mari pe două coordonate: ștergerea graniței dintre sacralitate și politica în
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
strict secular-umană, fără nici o conexiune în sfera religiosului" (p. 78). Ultima parte importantă a studiului o reprezintă identificarea și punerea în ordine a condițiilor prealabile pentru existența religiilor politice. O primă condiție este "apariția unei comunități sacral-politice speciale și intramundane", comunitate ce se întemeiază pe "descendentă genealogica" (p. 107). A doua condiție este "transformarea substanței ecclesiei", în perioada creștină, care s-a făcut în linii mari pe două coordonate: ștergerea graniței dintre sacralitate și politica în Sacrum imperium și afirmarea supremației
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
totodată, importanța instituțiilor politice (pp. 108-115). Dacă acestea sunt precondițiile, la religiile politice se ajunge pe un traseu intelectual în trei etape: ierarhia (cu cele trei dimensiuni ale sale: ecclesia, sferele spirituală și temporală, respectiv apocalipsa), Leviathanul lui Hobbes și comunitatea intramundană (în sensul definit mai sus). Voegelin privește ierarhia drept "o formă elementară de legitimare a guvernării oamenilor asupra oamenilor" prin "radierea puterii de-a lungul unei ierarhii de conducători și oficii care se întinde de la Dumnezeu, la vârf, catre
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
noțiunii de religii politice (pp. 77-90) și expunerea ierarhiei (pp. 103-121). Leviathan-ul lui Hobbes (pp. 122-130) face, în înțelegerea lui Voegelin, pasul decisiv către "cea mai importantă condiție prealabilă pentru formarea unei religii comune intramundane": "înțelegerea de sine a unei comunități că o unitate cu centrul în sine însăși" (p. 124). Foarte interesantă este opoziția dintre particularismul pe care il sugerează Leviathanul și universalismul ("structura deschisă") a Bisericii Creștine: "chiar dacă ierarhia se extinde încă până la Dumnezeu, iar comunitatea politică este creată
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
sine a unei comunități că o unitate cu centrul în sine însăși" (p. 124). Foarte interesantă este opoziția dintre particularismul pe care il sugerează Leviathanul și universalismul ("structura deschisă") a Bisericii Creștine: "chiar dacă ierarhia se extinde încă până la Dumnezeu, iar comunitatea politică este creată conform mandatului divin, ierarhia nu mai curge până la persoanele care ocupă rangurile ecclesiei, ci la comunitate că persoana colectivă; merge la suveran, considerat nu stăpânitor al subiecților, ci purtător personal al comunității politice" (p. 124). Este exact
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
particularismul pe care il sugerează Leviathanul și universalismul ("structura deschisă") a Bisericii Creștine: "chiar dacă ierarhia se extinde încă până la Dumnezeu, iar comunitatea politică este creată conform mandatului divin, ierarhia nu mai curge până la persoanele care ocupă rangurile ecclesiei, ci la comunitate că persoana colectivă; merge la suveran, considerat nu stăpânitor al subiecților, ci purtător personal al comunității politice" (p. 124). Este exact ceea ce Taubes va spune după mai puțin de un deceniu: suprimarea analogia entis ("Precum în cer, așa și pe
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
extinde încă până la Dumnezeu, iar comunitatea politică este creată conform mandatului divin, ierarhia nu mai curge până la persoanele care ocupă rangurile ecclesiei, ci la comunitate că persoana colectivă; merge la suveran, considerat nu stăpânitor al subiecților, ci purtător personal al comunității politice" (p. 124). Este exact ceea ce Taubes va spune după mai puțin de un deceniu: suprimarea analogia entis ("Precum în cer, așa și pe pamant"). Aceeași intuiție însă l-a condus pe René Guénon, într-o carte apărută în 19295
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
spirituală și distinct din punct de vedere organizațional" (p. 126), proiectul lui Hobbes este contrar: "ordinea mundana [...] s-a dezvoltat într-o unitate cu personalitate proprie" (p. 126), altfel spus "statul este chiar Biserică". În sfârșit, ultima etapă o constituie "Comunitatea intramundană" (pp. 131-149). Într-un fel, Voegelin sugerează faptul că acest "colectivism politic" reprezintă produsul concret al construcției intelectuale care se încheie în "comunitatea intramundană". Astfel, "fundamentele noii spiritualități intramundane" sunt următoarele: "cunoașterea lumii că inventar de fapte existențiale la
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
personalitate proprie" (p. 126), altfel spus "statul este chiar Biserică". În sfârșit, ultima etapă o constituie "Comunitatea intramundană" (pp. 131-149). Într-un fel, Voegelin sugerează faptul că acest "colectivism politic" reprezintă produsul concret al construcției intelectuale care se încheie în "comunitatea intramundană". Astfel, "fundamentele noii spiritualități intramundane" sunt următoarele: "cunoașterea lumii că inventar de fapte existențiale la toate nivelurile și cunoaștere a contextelor sale esențiale și cauzale". Altfel spus, "lumea că suma de conținuturi a suprimat lumea că existența" (p. 132
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]