KorAP: Find »[drukola/base=conativ & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 6 >

130 matches

Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749

modalitățile narative utilizate în proza fantastică (Mihai Eminescu Sărmanul Dionis). Dumitru Irimia observa că substanța/ conținutul funcției expresive este marcat "de confruntarea dintre norma estetică și stilistico-poetică" (D. Irimia, 1999: 178) în care se situează vorbitorul. I.1.3. Funcția conativă Funcția conativă (injonctivă /persuasivă /retorică), de cunoaștere (de apel din teoria lui K. Bühler) orientează enunțul către destinatar (receptor). Este actualizată de "acele elemente ale mesajului care trimit direct la destinatar, în sensul că locutorul urmărește prelucrarea într-o anumită

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
utilizate în proza fantastică (Mihai Eminescu Sărmanul Dionis). Dumitru Irimia observa că substanța/ conținutul funcției expresive este marcat "de confruntarea dintre norma estetică și stilistico-poetică" (D. Irimia, 1999: 178) în care se situează vorbitorul. I.1.3. Funcția conativă Funcția conativă (injonctivă /persuasivă /retorică), de cunoaștere (de apel din teoria lui K. Bühler) orientează enunțul către destinatar (receptor). Este actualizată de "acele elemente ale mesajului care trimit direct la destinatar, în sensul că locutorul urmărește prelucrarea într-o anumită măsură a

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
actualizată de "acele elemente ale mesajului care trimit direct la destinatar, în sensul că locutorul urmărește prelucrarea într-o anumită măsură a colocutorului său, angajarea lui într-un anumit fel în receptarea mesajului" (I. Iordan, V. Robu, 1978: 67). Funcția conativă derivă din funcția de comunicare și este strâns legată de funcția denominativă. Comunicarea nu înseamnă doar transmiterea unei informații despre planul referențial. În conversația curentă, funcția conativă eliberează gândirea de limitele închise ale contactului direct cu realitatea înconjurătoare. Trăirile personale

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
un anumit fel în receptarea mesajului" (I. Iordan, V. Robu, 1978: 67). Funcția conativă derivă din funcția de comunicare și este strâns legată de funcția denominativă. Comunicarea nu înseamnă doar transmiterea unei informații despre planul referențial. În conversația curentă, funcția conativă eliberează gândirea de limitele închise ale contactului direct cu realitatea înconjurătoare. Trăirile personale se actualizează prin formule de adresare directă (la colocutor cu alocutive în cazul vocativ), prin construcții incidente (vizează direct colocutorul) de tipul: "Așa cum știți", "vezi bine", "bată

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
în cazul vocativ), prin construcții incidente (vizează direct colocutorul) de tipul: "Așa cum știți", "vezi bine", "bată-te norocul" etc. Atitudinea injonctivă își găsește expresia în construcții imperative, verbe la modul imperativ, enunțuri care conțin o urare (admirație, adulație, peiorativă). Funcția conativă are ca marcatori gramaticali persoana a II-a (la pronume și la verb). Dintre moduri, imperativul reprezintă expresia gramaticală a funcției conative, iar dintre categoriile gramaticale ale substantivului se utilizează cazul vocativ. La nivelul discursului, intonația exclamativă/interogativă este specifică

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
găsește expresia în construcții imperative, verbe la modul imperativ, enunțuri care conțin o urare (admirație, adulație, peiorativă). Funcția conativă are ca marcatori gramaticali persoana a II-a (la pronume și la verb). Dintre moduri, imperativul reprezintă expresia gramaticală a funcției conative, iar dintre categoriile gramaticale ale substantivului se utilizează cazul vocativ. La nivelul discursului, intonația exclamativă/interogativă este specifică enunțurilor a căror funcție primordială este centrată pe receptor. Iată un exemplu oferit de DSL "Ascultă-mă! De ce nu mă crezi?" (Mihaela

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
a III-a ("[...] se vorbiră/ Ei se sfătuiră/ Ca... Miorița). Poezia lirică, scrisă la persoana I actualizează într-o foarte mare măsură funcția emotivă, prin mărcile eului liric. Componentele enunțului poetic nu sunt grupate strict, după conținutul informațional. Implicarea funcției conative a fost menționată în DSL: "poezia liric-adresativă, cu valori retorice, formulată la persoana a II-a (oda, epistola) implică în subsidiar funcția conativă" (Mihaela Mancaș în DSL, 2005: 226). Organizarea structurilor poetice este articulată în virtutea unor legi specifice imaginarului, legi

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
emotivă, prin mărcile eului liric. Componentele enunțului poetic nu sunt grupate strict, după conținutul informațional. Implicarea funcției conative a fost menționată în DSL: "poezia liric-adresativă, cu valori retorice, formulată la persoana a II-a (oda, epistola) implică în subsidiar funcția conativă" (Mihaela Mancaș în DSL, 2005: 226). Organizarea structurilor poetice este articulată în virtutea unor legi specifice imaginarului, legi ce propun un anumit tip de echivalențe (în funcție de Școală poetică, de curent literar etc.) desfășurate la nivel sintagmatic. Poetul transferă emoția contemplativă în

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
mai află în contact cu receptorul. În acest sens, enunțul poate cuprinde fraze care atrag atenția destinatarului atât "în comunicarea directă, cât și în comunicarea mediată" (DSL, 2005: 225). Ca funcție auxiliară este "legată" într-o anumită măsură, de funcția conativă. Funcția fatică a fost înțeleasă ca expresie a relației dintre mesaj și contactul dintre un destinatar și o modalitate de stabilire a relației de comunicare. I.1.6.1. Aspecte controversate ale faticului în limbajul publicistic O problemă controversată în

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
mesaj și contactul dintre un destinatar și o modalitate de stabilire a relației de comunicare. I.1.6.1. Aspecte controversate ale faticului în limbajul publicistic O problemă controversată în lingvistica românească a constituit-o polemica pe tema primatului funcției conative sau a funcției fatice în limbajul publicistic. Încă din 1974, venind dinspre studiile de lingvistică ale lui Roman Jakobson, dinspre profunda cunoaștere a caracterului eclectic al stilului jurnalistic, Paula Diaconescu susținea cu argumentele științei că în publicistică, relevantă este funcția

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
Roman Jakobson, dinspre profunda cunoaștere a caracterului eclectic al stilului jurnalistic, Paula Diaconescu susținea cu argumentele științei că în publicistică, relevantă este funcția fatică "centrată pe menținerea contactului dintre emițător și destinatar" (P. Diaconescu, Stilurile funcționale..., 1974: 233), nu funcția conativă. Cercetarea funcției fatice a constituit obiectul predilect de studiu a numeroși alți lingviști români (P. Diaconescu, 1974; I. Iordan, V. Robu, 1978; D. Irimia, 1999; S. Dumistrăcel, 2006, R. Zafiu, 2007 și mai recent, M. Mureșan, 2008). În sens general

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
protagoniștii actului lingvistic, în sensul că emițătorul "invită un destinatar la dialog, verifică menținerea, realizarea comunicării" (D. Irimia, 1999: 31). Analizând impactul funcțiilor limbajului în discursul unui regim totalitar, Dumitru Irimia considera că funcția relevantă în limbajul publicistic este funcția conativă. Ideea Paulei Diaconescu, din 1974, privind relevanța funcției fatice este reluată și susținută de Stelian Dumistrăcel, cu argumente solide, în perioada postmodernă a culturii românești. Urmând tradiția studiilor lui Malinowski precum și ideea funcției de apel din modelul lingvistic al lui

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
identificată în specii ale stilului beletristic (S. Dumistrăcel, 2006: 49). Funcția apelativă (stabilește contactul dintre interlocutori) este studiată de profesorul ieșean, după criterii diferite (nuanțe, tipul de limbaj etc.): • apelativă fatică, utilizată în discursul privat și în limbajul publicității; • apelativă conativă + fatică, utilizată în textele aparținând limbajului publicității (fatic manipulator) etc.; • apelativă conativă, utilizată în textele aparținând limbajelor juridico-administrativ și religios "ca expresie a unei autorități instituționalizate" (textele limbajului religios stabilesc norme, sancționează abaterile și fixează circumstanțele ispășirii). Mărcile interacțiunii verbale

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
stabilește contactul dintre interlocutori) este studiată de profesorul ieșean, după criterii diferite (nuanțe, tipul de limbaj etc.): • apelativă fatică, utilizată în discursul privat și în limbajul publicității; • apelativă conativă + fatică, utilizată în textele aparținând limbajului publicității (fatic manipulator) etc.; • apelativă conativă, utilizată în textele aparținând limbajelor juridico-administrativ și religios "ca expresie a unei autorități instituționalizate" (textele limbajului religios stabilesc norme, sancționează abaterile și fixează circumstanțele ispășirii). Mărcile interacțiunii verbale în publicistică În studiile sale, Malinowski diferențiază câteva tipuri de comunicare: 1

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
doilea - pentru a lua în stăpânire selectiv, universul informațional, necesar propriei cunoașteri. Studiind câteva dintre seriile de echivalențe provenite din domeniul interdisciplinar al sportului, al luptei, cercetarea își propune excerptarea metaforei nu atât sub raport informațional, cât din perspectiva funcției conative a limbajului, numită și funcție imperativ-persuasivă (R. Jakobson, 1963) sau funcție de apel (K. Buhler, 1934). Roman Jakobson aborda această funcție din perspectiva destinatarului. Caracteristica "persuasiv" a funcției conative este cu precădere cultivată în limbajul jurnalistic. Înțelegem prin funcția persuasivă capacitatea

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
propune excerptarea metaforei nu atât sub raport informațional, cât din perspectiva funcției conative a limbajului, numită și funcție imperativ-persuasivă (R. Jakobson, 1963) sau funcție de apel (K. Buhler, 1934). Roman Jakobson aborda această funcție din perspectiva destinatarului. Caracteristica "persuasiv" a funcției conative este cu precădere cultivată în limbajul jurnalistic. Înțelegem prin funcția persuasivă capacitatea limbajului de a influența, în diferite grade - în cadrul procesului de cunoaștere/ informare - gândurile și conduita unui grup-țintă, a unor grupuri mari de oameni, într-un anumit moment. Dintr-

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
al domeniului cunoașterii abstracte. Metafora-titlu a devenit instrument logic de operare, de selectare și individualizare a informației la nivelul macrostructurii limbajelor specializate. Operația de organizare/ de reglementare a raporturilor dintre metafora-titlu și domeniu/ ramură nu poate fi realizată înafara funcției conative a celei dintâi, a "titlului", în general (L. Hoek, 1972: 291). Faptul presupune centrarea mesajului pe destinatar: denumirea generică de Cardiologie devine element individualizator, cvasiindependent al subdomeniului medical - care permite selectarea ariei de preocupări de către cercetător/ practician și care mediază

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894

ai subiectivității (interjecții, exclamații, topică afectivă etc.). Comunicarea artistică dă relief acestei funcții mai ales în lirica eului, în proza subiectivă și în opera dramatică, vizând direct emițătorul intratextual (instanțele comu nicării artistice) și, indirect, emițătorul extratextual, autorul operei. FUNCȚIA CONATIVĂ/PERSUASIVĂ/RETORICĂ/INJONCTIVĂ rezidă în capacitatea mesajului de a realiza o conexiune între actanții comunicării, fiind centrată pe receptor. Apare pregnant în comunicarea cotidiană, incluzând și formule stereotipe, precum „Salut! Ce mai faci?“, care au scopul de a iniția comunicarea

Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu (2014) [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
mesajului de a realiza o conexiune între actanții comunicării, fiind centrată pe receptor. Apare pregnant în comunicarea cotidiană, incluzând și formule stereotipe, precum „Salut! Ce mai faci?“, care au scopul de a iniția comunicarea, de a facilita contactul interlocutorilor (funcția conativă precomunicativă). Se activează frecvent și în sfera comunicării oficial administrative (texte cu caracter directiv, discursuri politice, texte oratorice, pledoarii în instanță etc.) și a massmediei (mai ales în domeniul publicitar). Este realizată explicit prin forme de vocativ, prin verbe la

Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu (2014) [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
în instanță etc.) și a massmediei (mai ales în domeniul publicitar). Este realizată explicit prin forme de vocativ, prin verbe la imperativ (așanumita reto rică de apel), prin alți indici textuali ai persoanei a IIa (deixis al receptorului). Activarea funcției conative poate avea scopuri diverse: persuadarea receptorului, indicarea unui mod de a acționa, influențarea opiniilor, modelarea/schimbarea unor comportamente etc. În textul literar, funcția conativă este semnalată prin: - orientarea discursului poetic înspre tuul liric (receptor ficțional/lectorul abstract), prin invocație retorică

Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu (2014) [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
rică de apel), prin alți indici textuali ai persoanei a IIa (deixis al receptorului). Activarea funcției conative poate avea scopuri diverse: persuadarea receptorului, indicarea unui mod de a acționa, influențarea opiniilor, modelarea/schimbarea unor comportamente etc. În textul literar, funcția conativă este semnalată prin: - orientarea discursului poetic înspre tuul liric (receptor ficțional/lectorul abstract), prin invocație retorică, prin monolog adresat etc. (în imn, odă, epistolă sau în Glossa eminesciană: Tu rămâi la toate rece, / De tendeamnă, de te cheamă); - textualizarea lectorului

Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu (2014) [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
prag matic, ludic, relaționare socială, delectare, manifestare a unor trăiri afective etc. În actul vorbirii și al scrierii colocviale sunt mai accentuate funcția informativă (orien tată spre un referent real sau ipotetic/imaginar), cea emotivă (focalizată asupra emițătorului) și cea conativă (centrată pe receptorul mesajului); celelalte funcții se activează în mai mică măsură. Compunerile scrise în stilul colocvial sunt de tip epistolar (corespondența particulară: scrisoarea familială/amicală, cartea poștală, telegrama, invitația, felicitarea, biletul) sau memorialistic (amintirile, memoriile), de tip reflexiv (jurnalul

Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu (2014) [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732

funcție de manipulare, respectiv ludică a acestor expresii. Dintr-un alt punct de vedere, într-o analiză semantico-pragmatică a acestor termeni, se disting funcții precum cea de interpelare și identificare/desemnare a interlocutorului, de marcare a rolului comunicativ al acestuia (funcția conativă) și a relației interpersonale locutor - interlocutor (în adresarea inversă, și de indicare a locutorului, a condiției acestuia și a atitudinii față de interlocutor), funcția de marcă dialogală (funcția de inițiere a unui dialog, funcția fatică, funcția de încheiere a unui mesaj

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
limbii. Numărul funcțiilor admise și tipul lor a variat de la o teorie lingvistică la alta, însă unele dintre aceste funcții au fost unanim recunoscute. Între acestea sînt, în primul rînd, funcția denominativă (referențială sau cognitivă) și funcția imperativă (injonctivă sau conativă), prima fiind legată de faptul că omul comunică informații despre realitate, iar cealaltă are în vedere faptul că utilizarea limbii determină adoptarea unui anumit comportament. Karl Bühler distingea, în anul 1934, trei funcții ale limbii (expresivă, apelativă și reprezentativă), simbolizate

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
contextului. Există astfel o funcție emotivă (sau expresivă) care redă atitudinea vorbitorului față de ceea ce exprimă enunțul, fiind centrată asupra emițătorului mesajului (Mi-e teamă să nu se răzgîndească.; Uf, iar este frig!). Orientarea enunțului către destinatar se realizează prin funcția conativă (sau persuasivă) a limbii, ceea ce produce selecția unor mijloace gramaticale de adresare (Te rog să fii atent!). Funcția referențială (sau denominativă) este primordială în cele mai multe enunțuri, fiindcă ele sînt alcătuite de obicei pentru a transmite informații despre ceva. Ca atare

[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]