58 matches
-
reformularea fundamentală a universului nostru artistic și pentru începutul unei noi coexistențe cu forțele vitale intacte, evident în sensul continuei dezvoltări a artei moderne". Din păcate însă, civilizația modernă a muzicii savante a continuat să încingă acel aprig dans al consecuțiilor, tipic fazei subordonării, un balet regal al succesiunilor stilistice fulminante. O rotire din ce în ce mai amețitoare (și amenințătoare) în vîltoarea căreia au intrat și au ieșit pe rînd varii limbaje sonore, graiuri ce au apucat să-și peroreze, iar în cele dinurmă
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
verticale, omofone, predominant instrumentală a Barocului, Clasicismului și Romantismului a fost răsfățată timp de aproape trei veacuri, iar eterofonia epocii moderne rezistă doar de cîteva decenii, recapitularea post-modernă promite încă o și mai accentuată condensare temporală. însuși dansul aprig al consecuțiilor nu lasă loc (și nici timp) reformulărilor fundamentale, întoarcerilor la origini. Și tot din păcate, timpul este nu numai un maestru pur și simplu ci - vorba lui Berlioz - ,acel maestru care își omoară discipolii".
Stringendo by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11592_a_12917]
-
nimic metafizic. Nu am și nu am avut experiențe mistice, iluminări și viziuni. Trăiesc mai degrabă într-un joc de puzzle, pe care îl construiesc tenace, conștient că, în cele din urmă, voi fi eu însumi construit de el. În consecuția celor de mai sus, mă simt minunat când așa-zisa „creativitate” implică și o doză de mecanicitate, de repetitivitate. Îmi scriu articolele la aceleași ore și în aceleași zile ale săptămânii, „nimerind” fără efort numărul de cuvinte și semne. Pentru
Ești mulțumit de tine? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4351_a_5676]
-
larg. În fine, pe linia acestui eclectism al preocupărilor, însuși Weininger considera că vocația sa este cea a unui "descoperitor de soluții", sugestie oarecum de almanah. Preluarea cea mai entuziastă din spațiul românesc i se datorează lui Emil Cioran, în consecuție cu o deziluzie sentimentală și, bineînțeles, cu experiența metafizică a bordelului: "Un an după această decepție radicală și comună, l-am descoperit pe Weininger. Mă aflam în situația ideală pentru a-l înțelege. Superbele sale enormități despre femei mă îmbătau
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
volumului - procesul constitutiv al originalității în opera literară, se identifică - sau, mai bine zis, își dezvăluie propria identitate -, în actul critic. Nu critică de identificare, prin urmare, cum poate ar fi tentați să creadă lectorii grăbiți, ci empatie profundă, în consecuția lui Tudor Vianu, a gândirii critice cu creativitatea artistică. Analitic, mai curând decât normativ, și dezambiguizator, mai curând decât „eseistic”, Mircea Martin nu refuză, totuși, gestul de autoritate și nici imaginația ideilor. Totul, cu o măsură, o temperanță și o
Mircea Martin, istoric literar by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2736_a_4061]
-
intre ori ba. Sau ca un Atlas ce suportă apăsarea greutății, dar care tânjește și după folosul ei. 4. Normalitate datorită aprecierii conform căreia istoria muzicii ar fi o succesiune de fraze consimile epocilor creatoare, perioadelor stilistico-estetice, fraze aflate în consecuție și conexate cu ajutorul semnelor de punctuație. 5. Stranietate căci întotdeauna există un aspect patologic al originalității, dar și căci diacronia artei sunetelor nu este altceva decât o propoziție care, chiar dacă tot ce se transformă și se primenește cunoaște tristețea și
... și punctuație by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12117_a_13442]
-
să poată atrage atenția și chiar să monopolizeze interesul, pentru ca apoi să umble liber, nestingherit de propriul reazem sonor. în oratoriul Ecouri pentru solist, cor de femei, bandă magnetică și orchestră, Remus Georgescu cedează identificarea evenimentelor sonore din perspectiva unei consecuții liniare, ireversibile și ineluctabile unei perceperi a discursului muzical într-un mod ciclic, a cărui istoricitate este evitabilă și, oricum, interpretabilă. Traiectul spiralat, cu neîncetate reveniri asupra lui însuși permite obținerea unei poetici aparent atemporale, tipic contemplativă, mai ales că
La o aniversară... by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9147_a_10472]
-
mai aproape sau mai departe de el însuși. Ori dacă aceasta e ultima lui transfigurare. Fiindcă în pielea sa, el se simte mereu ambiguu. Când foarte bine în suficiență, când jenat de neajunsuri (adică nu-și mai ajunge!). Pe cale de consecuție, viețuirea și-o cinstește pe stănoagă, topit într-o stenahorie delicată. În afară de amintirea devastatoare a absolutului atins cândva (în mod sigur în „illo tempore”!), românul este lovit periodic de nostalgia „ducerii”. Care-l face să spună, când conspirația împotriva sa
Ultima schimbare la față a românului – o fiziologie cu ambâț – by Florin Toma () [Corola-journal/Journalistic/5382_a_6707]
-
noastre pentru curățenie, fie ordinii pe care, ineluctabil, timpul o instaurează. În ambele ipostaze, avatarurile memoriei comportă creșteri și descreșteri surprinzătoare, spectaculoase, antrenând defulări și refulări când curtenitoare, când ursuze. Dar memoria poate fi corectată prin bilanțuri, atunci când retrospecția unor consecuții așează lucrurile, ființele, faptele într-o mai bună rânduială. Desigur, arareori destinele devin indelebile. Se cuvine însă, din când în când, săvârșirea ceremonialului de pomenire, care să contribuie la conturarea unui tablou cu pasivul și activul din muzica românească. Mă
Bilanț cu îngeri by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14385_a_15710]
-
puțin trei motive: 1) a ține de spiritul epocii; un spirit din ce în ce mai atrofiat și mai secătuit. După serialism, lumea muzicii a mai fost locuită de câteva spirite tutelare, care însă s-au derulat simultan și nu ca până acum, în consecuție. Aleatorismul, spectralismul, acusmatismul, curentul arhetipal, minimalismul, repetitivismul, noua complexitate, noua simplitate au tatonat, fiecare în parte, impunerea la scară planetară, mulțumindu-se în cele din urmă doar cu stârnirea interesului local al diverselor team-uri componistice. Or, risipirea treptată a
Globalizare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13910_a_15235]
-
H.-R. Patapievici, a triumfat. De-acum, în epoca fărâmițării și-a creierelor lobotomizate, totul a devenit posibil. Totul, adică nimic. Nu mă grăbesc să trag concluzii dintr-o simplă și, în fond, irelevantă întâmplare. Din păcate, ea vine în consecuția unui șir de „accidente” pe lângă care trecem fără să ne pese că suntem „ultimii mohicani” ai unei civilizații care a pus în centru ideea de umanitate. Am părăsit, acum câteva săptămâni, cu un gust amar aula unei venerabile instituții în
Spectacol pentru doi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5482_a_6807]
-
nu uită nici situațiile mai rare, speciale de metalepsă, prilejuite de nebunie, delir, vis, coșmar, fantasmă, reverie, viziune onirică, fie ele înglobate într-o creație artistică sau nu. Știm din volumele anterioare că noțiunea de „efect”, aflată în vecinătatea și consecuția figurii îi este dragă lui Genette, care a imaginat, rînd pe rînd, „efectul Jupien”, „efectul Ménard”, „efectul Berma”, „efectul Arnolphe”, fabricîndu-și, adeseori, concepte pornind de la personaje literare; acum este rîndul lansării unui efect de metalepsă și anume „efectul de prezență
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
conchistador ori peregrin. Dimpotrivă, practica muzicală, cel puțin a ultimului veac, a promovat specia creatorului cameleonic, în stare să gliseze amiabil, pe parcursul existenței sale componistice, de la o ipostază la alta a călătorului. Aceasta chiar dacă istoria muzicii savante a afișat o consecuție de modele (sau de mode) ale compozitorului-călător, modele (sau mode) ce au purtat în sine necesitatea de a le urma, precum și imanența capricioasă și uneori despotică ce trăiește din schimbare și se hrănește cu noutăți. La început a fost modelul
Originalitatea călătorului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12077_a_13402]
-
pian) fructifică în special conotațiile metaforei abrupte, colțuroase, mai puțin eufonice ale inspiratului poem omonim tristantzaresc; Cristian Misievici (Chanson retardataire pentru cor mixt și percuție) adoptă o alcătuire binară în care cele două paradigme sintactice sunt prezentate în relație de consecuție, pentru ca în final să se suprapună, din contrastul și asimetriile lor născându-se sonorități dansante, specifice frottolelor și strambotto-urilor renascentiste; Ede Terényi (Les vagues a l'âme - cinci lieduri pe versuri de Tristan Tzara pentru soprană și pian) ne amintește
Muzici pentru Tristan Tzara by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9340_a_10665]
-
volumul Călăuza), ca un personaj cu totul atipic, rătăcit printre vocile răgușite de protest ale tinerilor ,milenariști". Iată o probă suplimentară că nu întotdeauna contextul determină textul și epoca își creează lirica; asistăm, adesea, la răsturnări ale acestui raport de consecuție, la cauzalități inverse, tonifiante. N-ar fi, mă întreb, o mare plictiseală dacă întreaga literatură pe care o parcurgem s-ar supune, servilă, anilor în care a fost publicată? Recuperând masiv decalajul temporal, printr-o veritabilă efervescență editorială, recoltând numeroase
Fulgi de poezie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11092_a_12417]
-
expresia personală. Fluiditatea și muzicalitatea frazei ample dictează asupra conținutului, într-un raport de sincronizare a reflecției critice și a exprimării ei, dacă nu chiar de anticipare a celei dintâi prin cea de-a doua. Ironizat pentru răsturnarea raportului de consecuție între ideație și figurație (cu accente sarcastice datorate unor Eugen Ionescu și Mihail Sebastian), criticul rămâne consecvent formulei sale, iar memorialistul o utilizează în voie pe întinderea discursului autobiografic. Acesta se dezvoltă în marginea și în miezul literaturii, autorul beneficiind
Aqua forte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9076_a_10401]
-
episoadelor itinerarului său intelectual, reflectat în sumare, de asemenea. Trei decenii de concentrare, emoție și exigență în muzee, arhive, biblioteci. Fiecare din cărțile semnate de Ionuț Niculescu răspunde ceremonialului enumerativ serie și număr al Colecției Biblioteca Teatrului Național "I. L. Caragiale". Consecuția lor este următoarea: Seria a V-a, Nr.4, Condeie și măști ,,din Muzeul Teatrului Național" ( 2002); Seria a V-a, Nr. 5, Directorii Teatrului Național din București ( 2002); Seria a V-a, Nr. 6, Drama istorică națională "între document
Din istoria Teatrului Național by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13661_a_14986]
-
bune; mă rezum la Cezara) pentru a-l reduce pe cel abuziv numit "prim și ultim Caragiale" la dimensiunea nefericită de epigon. Or fi cele patru episoade vag legate între ele, fără crescendo dramatic, fără dimensiune psihologică notabilă și fără consecuție logică "structura secretă" mult lăudată? O operă valoroasă nu poate trăi doar prin țipetele emise spre desfătarea galeriei. Or, rareori am citit o carte mai lipsită de idei, de stil și de substanță. Ce mă irită cu adevărat e nivelul
Care e cea mai proastă carte românească? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7033_a_8358]
-
mai pură și mai umană a activității omului și, deci, de materializare a Limbajului creator” (Octavian Nemescu: Capacitățile semantice ale muzicii, Ed. Muzicală, București, 1983). 3) Faza subordonării relevă un parcurs pe care limbajele muzicale încing un aprig dans al consecuțiilor, al succesiunilor, din ce în ce mai amețitor (și mai amenințător!), la un moment dat un anume limbaj impunându-se și subordonând celelalte limbaje, care devin, astfel, periferice. 4) Faza atomizării s-a declanșat odată cu disiparea și pulverizarea limbajelor muzicale. Se instaurează astfel o
Faza meti?iz?rii by Liviu D?NCEANU [Corola-journal/Journalistic/83846_a_85171]
-
prin urmare, aici: Eugen Suciu are curajul estetic de a se prezenta publicului din 2011 cu versurile sale din 1979, așa cum au apărut ele atunci, fără cosmetizări și fără a pune defectele pe seama cenzurii. O a doua provocare vine în consecuția primeia. Dacă Eugen Suciu se înfățișează publicului din 2011 cu poemele din 1979, este pentru că ne adresează o invitație la relectură. Relectură care să renunțe la clișeele generaționiste - „autoreflexivitate”, „textualism” -, în favoarea descoperirii, cu întârziere de trei decenii, a vocii poetice
Generația ’80 la vârsta reeditărilor by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5350_a_6675]
-
fost topite în acești nemaipomeniți epitalami. Ca și în cazul seriei Gabriela Adameșteanu, reproșul pe care-l aduc frumoaselor ediții de Opere alcătuite în lunile din urmă de Polirom vizează laxitatea aparatului filologic. Rătăcite între două calupuri epice într-o consecuție nici măcar veridică și complet lipsite de mostre concludente ale receptării, Poveștile domesticirii amoroase par a fi fost nu trunchiate, dar aranjate, sau mai bine zis împachetate la bunul de tipar, cumva ad usum delphini.
Delfinii personali by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7728_a_9053]
-
la modul real. Ajungem la o deschidere în evantai a posibilităților de reprezentare și, respectiv, interpretare a evenimentelor în plan istoric, de această data însă, văzute prin grila de lectură a postmodernității. Schimbarea punctului de focalizare determina transformarea întregii imagini. Consecuția argumentelor se desfasoara după cum urmează: 1. Drept punct de pornire putem considera această "stilemă" a postmodernității care este fragmentarea și, în egală măsură, starea diseminata, împrăștiata sau de-construită a obiectelor/fenomenelor care generic intră sub incidența determinativului de postmodern
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Ar fi putut vedea oricând lumina tiparului, dacă autorul lor n-ar fi fost atât de exigent și, mai ales, dacă n-ar fi crezut că textul poetic este un proces continuu, nu o finalitate moartă. Gabriel Nedelea, punând în consecuție primele două volume și „rescrierea” lor din cel de-al treilea, ne oferă posibilitatea de a urmări evoluția gândirii poetice a lui Virgil Mazilescu, ca și evidența acestei echivalări a poeziei cu travaliul continuu asupra textului. Opera poetică se compune
Opera lui Virgil Mazilescu, într-o nouă ediție by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3247_a_4572]
-
lumina. Nu auzul Îndemnului de a smulge vălul de pe oglindă a declanșat emoția descoperirii, ci vederea acelei iviri. Ajungînd cu trudă și silă să văd acest adevăr, Înțeleg acum de ce simt eu un rău fizic cînd vreau să povestesc, de ce consecuția logică a unor Întîmplări - un om s-a gîndit să facă o casă și a amînat-o pentru că nu avea cărămizi și a găsit cărămizi și a amînat-o pentru că nu avea scînduri și a găsit scînduri și a amînat-o pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Petru a mîncat un măr și s-a îmbolnăvit" cu "Petru a mîncat un măr și s-a îmbolnăvit, dar doctorii au ajuns la concluzia că boala nu era cauzată de măr"). După Barthes (în tradiția lui Aristotel), confuzia între consecuție și consecvență, sau între cronologie și cauzalitate constituie, după toate probabilitățile, motorul cel mai puternic al NARATIVITĂȚII: narațiunea ar reprezenta exploatarea sistematică a erorii post hoc ergo propter hoc, prin care ceea-ce-vine-după-X este interpretat ca ceea-ce-este-cauzat-de-X. Fie că sînt implicite
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]