32 matches
-
ea, nici poate fi cunoscut, dar după care esperiența nici n-a întrebat vrodată. DESPRE TIMP ESPOZIȚIE METAFIZICĂ A NOȚIUNEI TIMPULUI 1. Timpul nu este o noțiune empirică care ar putea fi abstrasă din vo experiență. Căci simultaneitatea cât și consecutivitatea n-ar putea fi percepute dacă în fond n-ar subsista apriori reprezentația timpului. Numai sub supoziția aceasta ni putem reprezenta unele ca fiind în unul ș-același timp (simultan), altele în deosebiți timpi (dupăolaltă). 2. Timpul este o reprezentație
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
perfectă" și "Cel continuu rău se pedepsește". Dacă ambe aceste propoziții sânt adevărate rămâne in suspenso. Numai consecvența este ceea ce se cugetă prin acel județ. În fine județul disjunctiv conține relațiunea dintre două sau mai multe propoziții, dar nu după consecutivitate, ci după contrapunerea lor logică, întru cât adică sfera uneia exclude pe a celeilalte, și totuși și a comunității totodată întru cât el[e] la un loc împlu sfera cunoștinței proprie; [conține] așadar relațiunea dintre părțile sferei unei cunoștințe, de vreme ce
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
Timpul nu se scurge, ci în [el] se scurge esistența celor schimbăcioase. Așadar timpului, care însuși e imutabil și rămâitor, îi corespunde în fenomen ceea ce-n esistență persistă, adică substanța, și numai asupra acestei substanțe se poate constata după timp consecutivitatea sau simultaneitatea fenomenului). 4. Schema cauzei sau a cauzalității unui obiect în genere este acel real care, pus o dată după plac, trebuie să fie urmat de altceva. Consistă așadar în succesiunea celor diverse, întru cât această succesiune e supusă unei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
grămădită, ea nu există în faptă decât în posibilitatea de a fi știută; ea-n aceste monumente nu există-ntr-altfel decât ca științele naturale în cartea naturei, o carte care trebuiește citită pentru-a fi o carte. Așadar numai în neîntrerupta consecutivitate a acelor știutori trăiește-ntr-adevăr știința. Într-asta consistă demnitatea chemărei științifice și tot într-asta lipsa de valoare a diletantismului curat personal și subiectiv, în genere van, întra-sta-n fine rușinea mărunțușerilor literari, a căror spirit samănă pe deplin bibliotecelor de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
gură mult (aftongia). Se produce oprirea vorbirii, cu încercarea de a pronunța. Se crede (Frechels) că, cu cât sunt mai lungi pauzele între opriri, cu atât mai lung este stadiul bâlbâielii. Tot acest autor face observația că ar exista o consecutivitate în formele bâlbâielii: clonică, clono-tonică, tonică. Ipoteza lui despre clonus ca predecesor al tonusului, contrazice realitatea, căci în foarte multe cazuri, balbismul apare dintr-o dată în forma tonică. Tulburarea ritmului este determinată de tulburarea raporturilor juste ale excitației și inhibiției
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
depinde de cultură și context. Alții definesc narațiunea ca pe o relatare verbală a unuia sau mai multor evenimente sau ca pe orice fel de reprezentare a orice fel de evenimente, inclusiv cele nonverbale. Alții susțin că narațiunea presupune succesiune, consecutivitate și finalitate, că trebuie să fie populată cu individualități antropomorfe, că trebuie să fie ancorată în experiența cotidiană, alții nu sunt de acord cu nimic din toate aceste specificații, sau le acceptă numai pe unele dintre ele. Câmpul în care
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
Caragiale asupra literaturii române Un veac de caragialism este un studiu original de literatură comparată. Cu minuția unui giuvaergiu, Loredana Ilie recreează conexiunile existente între plasma ficțională a creației lui Caragiale și universul imaginar din proza și dramaturgia generațiilor ulterioare. Consecutivitatea feluritelor aspecte ale operei caragialiene în creațiile ficționale postcaragialiene era reperabilă în viziunea lui Paul Zarifopol prin prezența peremptorie a unui "semn" special, "semnul lui Caragiale", recognoscibil în reiterarea elementelor constitutiv-indisociabile: limbaj, tipologie, registre narative, interferența genurilor ș.a. Exceptând comsemnarea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]