203 matches
-
salvare din anonimat" (paragraf anume destinat mediocrilor). Ai impresia că istoria literaturii, bazată pe criterii severe de selecție a performanțelor estetice, se pierde într-o foarte generoasă și confuză geografie a literaturii. Ion Rotaru încetățenește și exemplifică acea păguboasă și consolatoare atitudine conform căreia e loc pentru toți în istoria literaturii. Mediocritățile și marile personalități stau laolaltă într-un Panteon compromis și decăzut. Ierarhia valorilor reflectă, cum e și firesc, mentalitatea tradiționalistă a criticului, în următoarea ordine, după spațiul acordat: Eminescu
Tristetea istoriei by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8936_a_10261]
-
cu locurile de baștină a fost credința mithraică. Succesul mithraismului în rîndurile acestor categorii a avut la bază un mecanism psihologic: soldatul, gladiatorul sau sclavul, supuși necontenit tuturor amenințărilor, aveau nevoie întîi de toate de protecție, sau măcar de perspectiva consolatoare a unei răsplăți viitoare. Iar mithraismul, înaintea creștinismului și într-o formă mult mai simplă decît religia apostolilor, a așezat credința pe fundalul mîngîietor al unei învieri viitoare, însămînțînd făgăduința că, dacă un om se roagă zeului și îi aduce
Revanșa lui Mithra by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9047_a_10372]
-
campanie militară: pînă la lăsarea la vatră, soldații trăiau în spiritul misteriilor lui Mithra, forma cea mai lesnicioasă de întreținere a unei vieți religioase. Și cum mai tot omul, de dragul conservării vieții, este dispus să îmbrățișeze viziunea religioasă cea mai consolatoare, mithraismul a fost soluția cea mai eficientă a primelor secole de după Hristos. Doza de siguranță pe care o insufla în sufletele sclavilor sau cetățenilor liberi o preschimbau într-o credință lipsită de concurență. Pe scurt, în privința randamentului atins de reacția
Revanșa lui Mithra by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9047_a_10372]
-
În aura visului meu răsăritean/ Înconjurat de enigme/ Ca zâmbetul tăcut/ Al lui Buddha./ Pe fața lacului se adună/ Cercuri de sticlă și frig/ Suntem, nu suntem/ Am fost, vom mai fi, venim și ne ducem (Stampă verde). Vocația spirituală, consolatoare, este singura aptă să preschimbe singurătatea în inflorescență: "Minunea mea,/ Singurătate,/ Cât de mare este puterea ta/ Cât de adânc este calmul /Florii tale de lotus/ Desfăcută peste marginile lumii/ Ca o binecuvântare/ A zeului ascuns" (Pelerin). În prelungirea acestui
Pelerinul neliniștit by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8210_a_9535]
-
atâtea probleme. S-ar putea chiar să nu să se realizeze planul nostru, deocamdată e un vis. Merită atâta zbucium pentru ceva care abia se însăilează!? S-ajungem noi acolo, mamă! Oarecum liniștită de vorbele Inei, mama ei găsi cuvinte consolatoare la adresa ginerelui, pe care cu câteva clipe în urmă îl dusese la marginea inimii ei. - Băiatul ăsta n-a mâncat nimic astăzi, știi? - Mi-a spus că vine mai târziu la masă, așa că... Auzind poarta de la stradă deschizându-se, Ina
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
din România. A devenit din ce în ce mai clar - de cel puțin 20 de ani încoace - că există o altă politică a Premiului Nobel pentru literatură decât cea a valorii. Stângismul selecției amestecă alte criterii. Împărțirea pe zone geografice - dacă nu echitabilă, măcar consolatoare - ne poate da o foarte slabă și vagă speranță în fața atâtor teritorii exotice extraeuropene: în 2000 a fost premiat Gao Xiangjian, scriitor chinez exilat în Franța; în 2001, V. S. Naipaul, scriitor englez originar din Trinidad-Tobago; în 2003, J. M.
Nobelabilitatea literaturii române by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9163_a_10488]
-
de cei din jur, toți În căutarea unei explicații. După o tăcere Îndelungată, se auzi năucitoare Întrebarea șefului: Cum p... mă-sii? Și dacă nimeni nu găsi un răspuns la această Întrebare ceferistul de la revizie găsi În schimb o formulă consolatoare: Bine că n-o fo' esplozie pă față, don șef! Chiar așa, Îndrăzni un altul. Sunteți un om norocos, don șef. V-o ferit Dumnezău de esplozie mai ales pă față. Îi mai greu de redresat, zise altul, om cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
viziune. Următoarele două sunt construite după același tipic: profetul pune întrebări tulburătoare legate de soarta sufletelor după moarte, de sfârșitul lumii, de judecată și de criteriile judecății etc. etc., iar Dumnezeu, prin Uriel, îi dă răspunsuri mai degrabă înfricoșătoare decât consolatoare. Părțile a patra, a cincea și a șasea cuprind viziunile propriu-zise. Uriel îl sfătuiește pe Ezdra să meargă în mijlocul unui câmp („unde nu s-a ridicat nici o casă”) și să petreacă șapte zile fără să mănânce carne ori să bea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ordine. Dintr-un cufăr Iorgu mai culese un album cu fotografii și un vechi registru al fostei sale firme de pompe funebre. Camerele de la etaj, cu pereții lipsiți de tablouri și cu dușumelele fără covoare lăsau la prima vedere impresia consolatoare că în casă se începuse curățenia de primăvară și nimic mai mult. Iorgule, aici ai uitat ceva de care s-ar putea să ai nevoie! îi atrase atenția Stelian fratelui său, arătându-i într-un colț un aparat de radio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
personalități importante de care mă simțeam legat personal. Primul este sociologul religiei americanul de origine austriacă Peter Berger, care a interpretat semnele și gesturile mici ale vieții umane precum "urme ale îngerilor" (în lucrarea omonimă din 1970): gesturile protective și consolatoare, ca atunci când mama își liniștește copilul înfricoșat, dar și extraordinara noastră tendință către ordine, impulsul la a ne juca, umorul nostru, speranțele noastre, toate fac parte din expresia esenței omului, însă trimit la un ceva care este mai mult decât
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
locul de muncă, de o boală neașteptată sau de ruptura unei relații, o astfel de circumstanță poate constitui o ocazie să reflectăm la dimensiunea profundă a propriei existențe, pentru a ne deschide din nou credinței. Atunci va fi o experiență consolatoare deoarece chiar și în această scurtă oprire forțată va exista un sprijin fundamentat în realitatea de bază a vieții noastre, în realitatea lui Dumnezeu, temeiul existenței noastre, cel care este în măsură să dea o nouă perspectivă chiar și situațiilor
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
odată din scrisul d-lui Teodoreanu că îndeletnicirea slovei sale este „o boierie" - a cărei elementară eleganță ar fi trebuit să-i pară respectul pentru părerile unui confrate, corect și cinstit exprimate. Sistemul revolverelor răsucite prin redacții și al bătăilor consolatoare, are însă un neajuns - se prea poate ca într-o bună zi și revolverele să se descarce - nu în pieptul sau în tâmpla redactorului. Cu nădejdea aceasta îl acceptăm. ION DIMITRESCU O zi mai târziu, „Cuvântul" a revenit cu un
Acum optzeci de ani - Bătaie la „Cuvântul" by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/6762_a_8087]
-
pe scena ficțiunilor lui psihice și estetice evoluează, triumfătoare, molto allegro, cealaltă jumătate de Koroviev: acela histrionic, fantasmagoric, învingător". Putem adăuga: cu atît mai pregnantă ni se prezintă biruința finală a romancierului cu cît se asociază cu fantasmarea nu doar consolatoare, ci și aptă a deschide ea însăși perspective spre infinit. Adică eliberatoare în absolut. Jurnalul și textele epistolare ale lui Bulgakov ne îngăduie a măsura acest drum, aparent neverosimil, de la autobiografia dureroasă, de învins fără speranță, la viitorul resimțit drept
O victimă a stalinismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7428_a_8753]
-
Privește ploaia prin geam, și se gândește la Verlaine, voracitatea sa dovedindu-se tragică, iar lumea absolut indigestă, pentru că nu se lasă posedată de cel care mănâncă, fie și cărți. Concluzia la care ajunge Firmin e resemnată, tristă, dar și consolatoare: "Lumea era uscată și rece, iar cuvintele frumoase". Iar dragostea pentru literatură rămâne la fel de fascinantă, ca orice dragoste neîmpărtășită.
Mic, dar țicnit by Dana Pîrvan-Jenaru () [Corola-journal/Journalistic/7440_a_8765]
-
Soartă, căci ele îmi devin gîtlej. /Slujitorii surîsului curăță de pe sabie rugina. Acum din oțel se plămădește o muzică / Sau mai curînd al florilor miez" (Dacă aș rămîne în vidul ce de acum înainte are...). Muzicienii apar în rolul unor consolatoare duhuri sepulcrale: Și iată vin muzicienii cu flaute / Din care ies pe cînd eu mor / Gisanții frumoși cu frumoase moarte, / Despre cădere avînd ochi iertători" (Și iată vin muzicienii cu flaute...). Verbele înseși, în narcoza lor simbolic autumnală, se cer
Un avatar romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7125_a_8450]
-
mult înspre împăcare decât înspre revoluție. Nu tristețile țării îl fac pe cântărețul ruinelor să hulească viața, ci spleen-ul lui. Întâmplător, cele două se întâlnesc, dar nu se determină. Melancolia e înrudită cu aceea din O, chilia mea sărmană, consolatoare în austeritatea ei. Același lucru îl spune Cârlova: „Dar încă, ziduri triste, aveți un ce plăcut/ Când ochiul vă privește în liniștit minut.” O reverie, deci, în sobre haine de elegie. Ne-au mai rămas, în totul, trei poezii. Una
Un minimalist by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5976_a_7301]
-
nu o vor supune niciodată reflexiei. Vor muri cu ea convinși că le aparține, deși nu au contribuit la formarea ei cu nimic. „Efortul de analiză și clarificare a propriilor opinii“, cum scrie Cristian Iftode (p. 32), rămîne o himeră consolatoare, la care cetățeanul actual nu are aplomb. Sub unghi didactic, volumul Filosofia ca mod de viață are un indubitabil rost instructiv, fiind bine informat, atent redactat și pe alocuri presărat cu efuziuni personale. Fiind un profesionist al filosofiei în sens
Terapia filosofică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5900_a_7225]
-
Dar Jean Améry iese din tiparul resemnării și se revoltă, întregul eseu descinzînd dintr-o dispoziție rebelă: un intelectual refuză să admită că bătrînețea poate avea părți bune. Bătrînețea este un rău definitiv căruia nu i se pot găsi virtuți consolatoare și orice încercare de a-i atenua durerea reprezintă o eschivă retorică, o formă lașă de atenuare a suferințelor pe care le provoacă. Așadar, problema nu este că omul crapă, ci că, înainte de a crăpa, trece prin calvarul mizeriilor senile
La force des choses by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5766_a_7091]
-
e de cimitir părăsit: o mostră de absurditate crasă, la vederea căreia realizezi că tot ce și-a dorit în viață nu a căpătat, dar că în schimb s-a ales cu episoade la care n-a visat niciodată. Ipoteza consolatoare că fiecare își face viața grație voinței proprii e butadă facilă. Biografia lui Bejan s-a petrecut mereu peste voința lui. Riguros vorbind, omul acesta n-a putut alege decît o singură dată: la vîrsta de 11 ani, cînd tatăl
Crucea de la Oranki by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5679_a_7004]
-
3) revelația, 4) mîntuirea și 5) așteptarea plină de speranță că Dumnezeu ne va salva. La Blaga credința e inexistentă, Marele Anonim e un principiu rău și impersonal, revelația nu intră în obiceiurile unui zeu ascunzător, mîntuirea e o pleașcă consolatoare bună de amăgit bătrînii, iar așteptarea plină de speranță e un poncif psihologic. De aceea, filozofia lui Blaga nu numai că nu-ți insuflă speranță, dar te împinge în marginile deznădejdii, și nimeni nu și-ar dori să trăiască într-
Între taină și mister by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5823_a_7148]
-
nu e clasicul (care e doar mijlocul unei linii care leagă extremele romantice), opusul romanticului e cinicul. Și, în al doilea rînd, e lubricul. Cinismul reprezintă varianta de inteligență căreia îi lipsește orizontul de duh, adică busola dătătoare de iluzii consolatoare, de aceea cinic e un intelect care, știind că se chinuie într-o lume fără perpective, se răzbună alegînd expresia caustică. În schimb, lubric e intelectul exasperat care se înfundă în concupiscență mediatică, spre a-și scoate pîrleala în fața absurdității
Surclasarea spirituală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5501_a_6826]
-
ale unui Paul Everac. Situația e reală, s-a întâmplat la începutul anilor nouăzeci, și nu l-a lăsat indiferent pe Mihai Zamfir). Cum, în astfel de condiții omul de litere nu poate interveni în nici un fel, datoria lui, cumva consolatoare, e să devină un martor echilibrat. Nu să contrapună pamfletului un alt pamflet, nu să amplifice gesturile scandaloase prin scandal. Dimpotrivă, discursul său e obligat să păstreze, chiar în plin tumult, firescul adevărului. Cu speranța discretă că poate, cândva, aceste
Sufletul cărților by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3808_a_5133]
-
naște «acea autoironie care ne permite să ne jucăm cu propria soartă, luând-o peste picior, îngânând-o, preschimbând declinul în legendă eroicomică, iar scorneala transformând- o în ceva ce aduce a izbăvire»“. Poate fi și aceasta tot o iluzie consolatoare, dar, dacă are rolul mobilizator al barbarilor (dintr-un poem al lui Konstantin Kavafis), e binevenită (deși, la drept vorbind, pe noi, barbarii ne-au ținut într-un „somn“ de aproape o mie de ani, prin munți). La Corina Ciocârlie
Fascinația (absenței) frontierelor by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/3369_a_4694]
-
fără stăpîn pare bine hrănit” (Dumnezeu într-un rol infantil). Locatară a unui apartament cocoțat la etajul opt al unui bloc purtînd, culmea, maleficul număr 13 bis, poeta trăiește singurătatea citadină care o determină să ia aminte la cîteva detalii consolatoare: un zid văruit care „nu spune nimic nimănui”, o fereastră „pictată în lumea fără iertare”, „un pui de cais/ răsărit copilărește prin crăpăturile cămășii de beton”, „un pisoi orfan, atît de liber/ că n-are ce mînca toată săptămîna/ decît
Detestabila provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2968_a_4293]
-
uită-mă poate înduioșăm moartea cu această complicitate. Peisaj normand Ani în picaj păsări plonjînd în mare pliscurile lor se înfig adînc între omoplați stol la orizont inexprimabilul se deschide doar pentru sine vîntul ghemuit în spatele dunei pîndește valurile. Briză consolatoare cînd fruntea ademenește ultimul snop de raze de după nori ca pe o recompensă pescărușii manevrează refluxul sub imobilitatea aparentă a cerurilor. Pretutindeni găsesc urma absenței mele dau tîrcoale aceleiași pietre spălată de flux caut intrarea. Lumina din pietre Fereastră deasupra
Poezie by Dinu Flămând () [Corola-journal/Imaginative/15131_a_16456]