150 matches
-
este negat, Însă dintr-o perspectivă pesimistă nu În privința omului ci În privința universului, perspectivă care duce la o prețuire metafizică a umanității fără echivalent În lumea Antichității. Gnosticii nu susțin numai consubstanțialitatea dintre oameni și originea lor precosmică, Pleroma. Această consubstanțialitate era deja una dintre constantele platonismului și i se poate afla o paralelă În doctrina iudaică a creării omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Gen. 2:27). În contextul gnostic, ființele omenești sînt glorificate suplimentar prin faptul că această
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
era deja una dintre constantele platonismului și i se poate afla o paralelă În doctrina iudaică a creării omului după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Gen. 2:27). În contextul gnostic, ființele omenești sînt glorificate suplimentar prin faptul că această consubstanțialitate le Înalță mai presus de creatorii lor, adică mai presus de inteligența ecosistemică. Gnosticismul accentuează, este evident, mai puțin pe radicala Înstrăinare a omului În lume și mai mult pe superioritatea omenirii față de ecosistemul căruia Îi aparține. Acest ecosistem adăpostește
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
felul său. Pe această cale ocolită, Marcion ajunge să accepte necesitatea Legii promulgate de către Demiurg Împotriva Diavolului și a intervenției acestuia În viața omenirii. Opus punctului de vedere gnostic, care susține că omenirea este superioară lumii și creatorilor ei, datorită consubstanțialității cu un Dumnezeu mai Înalt, omul lui Marcion este creatura cea mai de jos și cea mai nefericită pe care mintea poate s-o conceapă. Antropologia lui Marcion este Într-adevăr una profund pesimistă. Oamenilor nu li se cuvine defel
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
aparține În totalitate Demiurgului și suferă consecințele proastei calități a Materiei. Omenirea este făcută pentru lumea aceasta, iar lumea aceasta este făcută pentru oameni, exact după spusele din Cartea Genezei, care este un document istoric. Nu există nici un fel de consubstanțialitate Între omenire și Dumnezeul superior și, prin urmare, darul acestuia către oameni este absolut gratuit și nemeritat. Optimismul soteriologic nu anulează circumstanțele originilor omenirii și ale speranțelor Îndreptățite ale acesteia. În vreme ce negarea inteligenței creatorului de ecosistem, combinată cu negarea principiului
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
polemică"21. Prima are un caracter static, imuabil și presupune existența unui conflict acut, iar cea de-a doua, mereu susceptibilă de a intra sub incidența eticii, e corelată modului de a aborda conflictul. Din orice unghi ar fi privite, consubstanțialitatea polemicii și a retoricii e de netăgăduit, cu atât mai mult cu cât retorica pretinde a fi, astăzi, reconsiderată bidimensional: pe de o parte, ca deschidere estetică a subiectului vorbitor spre lume și, totodată, punte emoțională către celălalt, prin nașterea
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
o perspectivă generoasă, lirismul poate fi corelat cu tot ceea ce înseamnă emoție estetică, fie la nivelul expresivității limbajului, fie la nivel global, transformând pamfletul alegoric într-o poezie a cotidianului cu substrat etic. Insistăm asupra acestui aspect pentru că el relevă consubstanțialitatea demersului critic (ca materializare a ethos-ului scriitorului) și a celui artistic (ca asumare subiectivă a realității, deci expresie a pathos-ului), specifică prozei publicistice. Într-un sens restrâns, lirismul în pamflet, și cu atât mai mult în pamfletul arghezian, este
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
limbii în general, prin expansiune regenerativă realizată, în parte, prin "condensare lexico-semantică" (v., spre exemplu, Suciu, 1983). (Corolar 2) Acest fenomen este, de facto, posibil, prin faptul că perpetratorii semio-semantici fluizi marchează simbioza dintre semn și semnificație și, la limită, consubstanțialitatea semnelor și/sau semnificanților cu semnificațiile denotative și conotative purtate de acestea. (T7) Rostirea este absorbită de tiparnița virtuală. Conform teoriei lingvistice structuraliste de sorginte saussuriană, dacă am putea cuprinde suma imaginilor verbale înmagazinate în tiparele de gândire ale tuturor
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
religioase, în care distinge, după o paradigmă impusă deja de Nyberg, ortodoxia zoroastriană de ereziile zurvanite, și anume: dualismul (fără a fi tematizat ca atare, preluat ca dualism mai degrabă ontologic decât moral) bine/rău; lumină/întuneric, mistica luminii și consubstanțialitatea lumină-sămânță-spirit3, unitatea contrariilor în motivul androginului primordial, etiologia metalelor 1 sau plantelor 2 prin sacrificiul trupului omului primordial, Gayomart 3, funcția renovatoare a sărbătorilor Anului Nou iranian, Naur½z (în textele pehlevi, la mandeeni și yezidi)4, simbolismul frânghiilor și nodurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
făcut o carieră strălucită nu numai în drept, ci și în dogmatica creștină. Creștinismul fiind o religie care mărturisește un Dumnezeu în trei ipostaze, legătura dintre acestea se cerea cumva circumscrisă și explicitată. După ce Conciliul de la Niceea a stabilit dogma consubstanțialității acestor ipostaze, ea trebuia detaliată. Astfel, s-a împrumutat conceptul de „persoană” din jurisprudență, domeniu foarte important în Imperiul Roman, în cadrul căruia se forja dogma creștină. Persoanele sunt concepute, de regulă, față în față și mereu în comunicare. Astfel s-
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
modului în care ar arăta (sau ar putea să arate) viața noastră atunci când ea ar fi absorbită de preocuparea personală, neîntreruptă, vie întru autoeducație. Este important și minunat să ne preocupe o viață întemeiată pe autoeducație, acea existență dusă în consubstanțialitate cu aceasta. Este, credem, formidabil ca viața noastră, cea a generațiilor viitoare să se identifice cu autoeducația, să fie însăși autoeducația. Așa zicând, înseamnă că este necesar și util să insistăm (atât cât ne țin puterile gândului și îndemnul sufletesc
[Corola-publishinghouse/Science/84934_a_85719]
-
casă. La ritualul Înmormântării era purtat În alai Înaintea mortului până la groapă, unde se Împlânta la capul mortului. Tot pe mormânt se mai implantau treptat și alte Însemne funerare, Între care: sulița sau săgeata bradului sau bradul simplu, care marchează consubstanțialitatea brad-om, destinul comun. Toate trei Însemnele sunt variante ale bradului funerar, care se pune la capul mormântului la toți tinerii, indiferent daca erau sau nu erau lumiți. Semnificația acestei suliți sau săgeți de brad, reprezentând, de fapt, trei rânduri
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
magnet, fizico-mecanic, mașinal, printr-o atracție de morbiditate comună. Pentru el nici moartea nu este importantă și tocmai în acest sentiment fatal constă aducerea în preajmă a morții, apelul spre ea fiind nu o solicitare stringentă, ci o mărturisire de consubstanțialitate între conștiința sa și moarte. Astfel, sinucigașul cheamă moartea atunci când deja a devenit un exponent al morții, când este dezinteresat de ea ca și de viață, când este mort pentru moarte și viață. El nu este disperat, ci resemnat. Confesiunea-chemare
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
libertății de opțiune și proiecție a eului, pierderea suveranității acestuia, întru servitute și ascultare, docil-subordonate voinței celui adorat, voință ce devine un imperativ incomensurabil și imperturbabil. Ceea ce această voință dorește se și împlinește în raport cu cel care i se închină. Aici consubstanțialitatea spirituală devine progresiv o asimilare, o înghițire și mistuire a nucleului prezenței sufletești care adoră. Un astfel de nucleu pulsativ este răpit și asimilat total de reverberațiile copleșitoare a celui invocat întru venerare. Portretul sculptat sau pictat au rolul de
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
interes reciproc superior este vital. Comunitățile strategice de cunoaștere actualizează acest principiu. În sfârșit, Tehnologia explică modurile de organizare acolo unde aceasta joacă un rol esențial. Spiritul kata, dezvoltat În capitolul 3, impregnează ansamblul acestei a doua părți, dată fiind, consubstanțialitatea sa, am putea spune, cu societatea japoneză. În alcătuirea acestor capitole a primat grija pentru echilibru, căci mărturia anumitor Întreprinderi s-ar fi putut regăsi Într-un alt capitol decât cel În care se Încadrează. Această a doua parte ilustrează
[Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
secund): "behold the Visions of my deadly Sleep of Six Thousand Years / Dazling around thy skirts like a Serpent of precious stones & gold / I know it is my Self: O my Divine Creator & Redeemer" (E: 255). Replică lui Isus subliniază consubstanțialitatea dintre Dumnezeu și Om, relația dintre aceștia fiind una de frăție, modulata de emoția supremă, iubirea: "And if God dieth not for Mân & giveth not himself / Eternally for Mân Mân could not exist. for Mân is Love: / And God is
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
a început să scrie abia după ce a devenit episcop și în ultimii ani ai vieții sale. A ajuns pînă la noi, sub semnătura lui, un tratat despre Sfîntul Duh care înainte nu era considerat autentic. Cartea își propune să demonstreze consubstanțialitatea Sfîntului Duh pe baza tradiției simbolului credinței. Un conținut analog trebuie să fi avut tratatul, astăzi pierdut, despre care ne vorbește Ghenadie, intitulat Contra arienilor și a macedonienilor și care trebuie să fie o altă confirmare a consubstanțialității. De aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să demonstreze consubstanțialitatea Sfîntului Duh pe baza tradiției simbolului credinței. Un conținut analog trebuie să fi avut tratatul, astăzi pierdut, despre care ne vorbește Ghenadie, intitulat Contra arienilor și a macedonienilor și care trebuie să fie o altă confirmare a consubstanțialității. De aceea, cercetătorii au încercat să descopere acest tratat, identificîndu-l cu opere anonime, cum sînt Esența credinței (De ratione fidei), sau Breviarul credinței împotriva arienilor (Breviarum fidei adversus Arianos), sau, în sfîrșit, cu o lungă scrisoare (nr. 3) a lui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
scrieri contra arienilor ale lui Chiril nu par așadar să se înscrie într-un context creat de conflicte curente, ci într-o tradiție a polemicii teologice a episcopatului alexandrin. Epistola sărbătorească nr. 12 din 424 conține argumentări cristologice privitoare la consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl. Comentariul la Ioan, bogat, așa cum am spus, în dezvoltări doctrinale în bună parte polemice, atacă, pe lîngă dualismul cristologic, și arianismul, reproducînd chiar citate din texte ariene (cf. I, 4, PG 73, 56-57: respingerea unor opinii eunomiene
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
înainte. Devenit ulterior - nu știm cînd - episcop de Dorileos, în Phrygia Salutaris, i-a prezentat patriarhului Flavian, în cadrul unui sinod ținut la Constantinopol la 8 noiembrie 448, un denunț contra lui Eutihie (deși îi fusese cîndva prieten), acuzîndu-l că neagă consubstanțialitatea trupului lui Cristos cu acela al celorlalți oameni. împotriva voinței sale, Flavian a trebuit să ia în seamă acuzația și l-a convocat pe Eutihie, pe care l-a și excomunicat la 22 noiembrie. Cînd așa-zisa „tîlhărie”, adică sinodul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
slab”), abia numit succesor al lui Timotei Eluros, a fost destituit de împăratul Zenon; însă în 482, cînd acesta a încercat să-i facă pe calcedonieni și pe monofiziți să ajungă la un compromis prin Henotikon-ul său, în care accepta consubstanțialitatea trupului lui Cristos cu al nostru (în opoziție cu Eutihie), renunțînd la doctrina calcedoniană a celor două naturi, l-a reinstalat pe Petru ca instrument al politicii sale. Petru a murit în 490. Au rămas de la el (în Evagrie Scolasticul
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trei dimensiuni: • semantică - procesualitate/dinamism • deictică - temporalitate • sintactică - asumarea predicației Această complementaritate își are originea în modul specific în care se întrepătrund în planul semantic al verbului sistemul lexical și sistemul gramatical al limbii și determină gradul maxim de solidaritate (consubstanțialitate) morfologie-sintaxă, ceea ce face din verb „purtătorul de viață al discursului, element esențial al construcției frazei.” (Otto Jespersen) Apartenența verbelor limbii române la diferite clase semantico-sintactice determină structura specifică a enunțului lingvistic pe care acestea le condiționează, prin: I. funcția sintactică
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a specificului funcțional al nivelului (unitatea fundamentală) și a structurii interne (unitatea minimală). Specificul nivelului sintactic își află întemeierea în exigențele procesului de comunicare. Aceste exigențe impun enunțul ca unitate fundamentală și propoziția ca unitate minimală. Printr-un raport de consubstanțialitate structură sintactică-structură morfologică, enunțul actualizează planul semantic al termenilor lexicali - temei în procesul de comunicare lingvistică. Prin raportul dintre planul semantic al enunțului și planul expresiei se desfășoară funcția centrală a actului de cunoaștere și comunicare lingvistică: predicația. Rezultat al
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Omul gândește. ® Cel ce gândește e om(ul). S P S P Enunțurile cu predicat absolut au dezvoltarea redusă la cei doi termeni ai nucleului predicațional: subiectul și predicatul. Verbele care realizează predicatul absolut au conținutul lexical absolutizat în desfășurarea consubstanțialității semantice subiect - predicat sau își dezvoltă o variantă proprie acestor enunțuri, a cărei caracteristică definitorie este pierderea componentei „temporalitate”. Verbul a fi este un verb existențial, sinonim „perfect” cu a exista, în enunțuri precum: „Este Dumnezeu.”, „Eu e Dumnezeu. Națiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
înfăptuit o strălucită sinteză demonstrând necesitatea delimitării literaturii române de modele și deschizând-o spre universal. Eminescu e „poetul nepereche” ce se ridică pe verticală și ne sincronizează cu Occidentul. Nu este posibil un portret interior al poporului român fără consubstanțialitatea om natură, fără doinire, ca mod liric afectiv al tristeții, fără estomparea tragicului, fără sentimentul dorului (specific spiritualității românești), fără propensiunea spre lumină, ca modalitate de integrare în univers. În spiritualitatea românească, lumina e un simbol al vieții, o bucurie
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
de a se identifica simultan cu realul și irealul 2. Teoria lupașciană a logicii contradictoriului rămâne esențială pentru fundamentul antropologiei Imaginarului, în măsura în care structurează principiile de organizare ale logicii imaginative, prin revalorizarea ecuației dintre narațiune și discurs, într-un raport de consubstanțialitate cu termenul de imago. 1. Funcția imaginii Orice teorie antropologică se circumscrie unei dimensiuni a Imaginarului în care aventura simbolică a imaginii este urmărită în cadrul unei sintaxe specifice, dominată de imaginația simbolică. Gilbert Durand propune două metode hermeneutice ale imaginii
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]