KorAP: Find »[drukola/base=coprins & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 >

102 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

și al mimicei, cari formează cele două momente ale artei reprezintatoare, pe cari ne rămâne a le dezvolta în membrarea lor în partea specială a acestui op. Cultura pătrunzătoare a acestor două laturi, prin cari se câștigă domnirea asupra întreg coprinsul materialului artei reprezintative, cultura aceasta face ființa școalei propriu-zise. Căci prin ea materia prin cari se manifestă reprezintațiunea dramatică e prelucrată din forma sa primitivă și naturală și e făcută aptă pentru revelațiunea (manifestarea) artei. Pe drumul după aceste două

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cu cercul rolelor lor e de regulă mai intensivă decât la aciia cari se ridică abia prin mediul reflexiunei la unitatea intuițiunei. De-aceea însă va [fi] și cercul caracterelor reprezentabile de ei cu virtuozitate mai răstrîns. Naturile demonice în coprinsul cel mai larg și figurile umoristice, mai ales cele ce ating fantasticitatea, vor fi cu preferință sferele în care se va cerca speția aceasta de formare artistică. La amândouă trebuie oarecum o Wahlverwandtschaft specifică. Din puntul creatoriu ce sare peste

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
ni descoperea tabloul pe cât de original pe-atâta de adevărat a unui caracter omenesc. Cum există un stil care nu e purtat de puterea obiectului și de patosul ideei, 365 r care și-a țesut o haină artificioasă pentru un coprins esterior lui, tot așa esistă și o manieră de reprezintațiune care corespunde unui asemenea gen de stil. Forma pe care scriitorul și-o compune din elemente a espresiunei cari sânt înrudite cu el și care-i convin așadar cu deosebire

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
așadar cultivarea tonului articulat, astfel încît acesta să fie în stare de-a esprima toate mișcările năuntrului. (Cultivarea) Educațiunea tonului articulat va fi ajuns însă perfecțiunea ei cea mai mare când tonul tot va părea ca (transtrecut) transpărut de (ținoarea) coprinsul (fondul) spirituală pe care-o esprimă, așadar când tot ce e inorganic în el e secretat și învins. Ținta absolută al acestui moment întîilea al spiritualizărei (spiritizărei, Begeistigung) este așadar de-a transforma corpul sunetului într-un adevărat învăliș al

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
mai adâncă, aceea de-a revela conținutul ce-l poartă (duce) tonul în sine, însă în sensul în care a fost cugetat acel conținut (Inhalt). Asta însă e cu putință numai prin aceea că tonul ia coloarea spirituală prin care coprinsul celor grăite ajunge la urechea auzitorului cu sensul său cel adevărat, spre a fi primit și simțit ca atare. Numai spiritul simțitor și conștiut totodată poate să rezolve această problemă. Daca așadar în secțiunea întîia a venit la dezvoltarea sa

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
complimentar a spiritului la vorbă, prin care abia devine vorba o creatură a spiritului. Aceasta condiționează momentul al doilea apărții noastre dentîi. În acest moment accentul vine la dreptul său. Accentul însă nu se mărginește la înțelesul cel logic [al] coprinsului îrnpărtășit {EminescuOpXIV 283} auditorului prin rațiune; aceasta-i numai aparența lui cea dentîi. În privință artistică accentul are mai mult dătoria nu numai de-a ne trăda simțului intern pur și simplu înțelesul logic al coprinsului, ci el are încă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
înțelesul cel logic [al] coprinsului îrnpărtășit {EminescuOpXIV 283} auditorului prin rațiune; aceasta-i numai aparența lui cea dentîi. În privință artistică accentul are mai mult dătoria nu numai de-a ne trăda simțului intern pur și simplu înțelesul logic al coprinsului, ci el are încă de-a ne sensibiliza intuițiunea aceea pe care neapărat o naște-n noi coprinsul. Transferând prin ton asupra auditorului sufletul dinlăuntru al celor grăite și întrupînd oarecum tonul, el e accentul simbolic. Abia acest accent aparține

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
În privință artistică accentul are mai mult dătoria nu numai de-a ne trăda simțului intern pur și simplu înțelesul logic al coprinsului, ci el are încă de-a ne sensibiliza intuițiunea aceea pe care neapărat o naște-n noi coprinsul. Transferând prin ton asupra auditorului sufletul dinlăuntru al celor grăite și întrupînd oarecum tonul, el e accentul simbolic. Abia acest accent aparține artei, și dezvoltarea precum și întrebuințarea sa e una din prodatele cele mai esențiale pentru artistul reprezintător. Dominarea liberă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
terenul artei pe acela al naturei. Această mișcare va trebui așadar să ni se manifeste ca însuflețită de spiritul artistic și ca influințînd astfel. Auzitorul e cu-acest mod transpus în vibrațiunea aceea care e analogă cu 369 v însemnătatea coprinsului. Ton și accent câștigă așadar abia atuncea adevărata lor influință și însemnătatea lor cea mai naltă când prin ele pătrunde până la simțul nostru intern un întreg poetic într-un fel de ton și tact ce corespund anume acestui întreg. Aceasta

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
până la simțul nostru intern un întreg poetic într-un fel de ton și tact ce corespund anume acestui întreg. Aceasta ni dă iar al treilea moment: acela al mișcărei ritmice și al tempoului. Câteșitrele momentele crează-n linie ascendentă corpul coprinsului spiritual, care pătrunde la simțul intern prin mediul auzului. Prin această creare momentele sânt purtătoare ale artei, căci fiecare element artistic lucră ca unitate ne-ntreruptă și pătrundere de suflet și corp, de (idee) concept și imagine. Întreg secretul declamațiunei artistice

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
sânt purtătoare ale artei, căci fiecare element artistic lucră ca unitate ne-ntreruptă și pătrundere de suflet și corp, de (idee) concept și imagine. Întreg secretul declamațiunei artistice se-ntemeiază de aceea pe (putința) puterea (facultatea) nu doar de-a pronunța coprinsul spiritual ca un ce abstract, ci de-a-i putea da corp corespunzător și însuflețit de spiritul poetic. Acea declamațiune corespunde așadar poeziei, în cât ea e manifestare a spiritul[ui] în forma idealei sensibilități a cuvântului, acea declamațiune-i corespunde

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
care-o sensibiliză și auzitorului această coeziune internă și această pătrundere reciprocă. Tonul artistice cultivat lasă a transpărea înrudirea internă a spiritului cu materia sa, sunetul articulat, el ni dă corpul cel arhitectonice-frumos. Tonul cultivat artistice altoiește sufletul cuvenit în coprinsul întrupat prin sunet; prin el se arată unitatea ideală dintre fond și formă în espresiunea tonului. Adică abia prin mijlocul lui transpare și domină sufletul asupra corpului celui frumos a sunetului. Undulațiunea ritmică ridică în fine intuițiunea (Anschau) poetică adusă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
în fine intuițiunea (Anschau) poetică adusă la simțul intern prin accent, o ridică în imperiul mișcărei spirituale, de unde sună la ureche ca un întreg artistic și, ca un asemenea, se alătură (schmiegt) simțului spiritual. Căci prin mediul ritmului artistic pătrunde (coprinsul) fondul spiritual în simțul nostru ca o operă de arte ce se dezvoltă organice dinainte-ne, nestând neci [o] ondolațiune izolată și din întîmplare, ci fiecare din ele condiționând pe cele următoare și provocîndu-le din necesitate în auzitori. Momentul ritmului

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
î]i rămân ascunse multe arcuri și multe aspirări prin care e susținut și mărginit în sine edificiul nostru. CULTURA TONULUI (A VOCEI) 1. PRONUNȚIA FĂRĂ DIALECT ȘI FĂRĂ VICIU Limba este materialul cu care se servește actorul la sensibilizarea coprinsului (fondului) poetic. Acest material trebuie așadar făcut capabil de-a reda intuițiunea unei lumi ideale. Așadar organul are a fi curățit pentru espresiunea adevărului și a frumuseței. Cerința întîia e așadar aceea ca organul vorbitorului să posedeze dezvoltate elementele curate

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
frumuseței. Cerința întîia e așadar aceea ca organul vorbitorului să posedeze dezvoltate elementele curate ale limbei, cu înlăturarea a orce conjecture jenante. Înlăturarea și învingerea a orce element care stingherește tonul articulat întru a deveni un vas nobil pentru un coprins ideal e așadar prima condițiune negativă. Deja mai sus, unde am atins condițiunile naturale pentru artistul reprezintator, am spus cumcă un dialect adânc înrădăcinat e o piedică desăvârșită pentru un actor, piedecă prin care el, chiar având un talent caracterizător

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
chiar având un talent caracterizător mare, totuși e avizat la rangul numai a unui comic local, pozițiune care-l respinge așadar decisiv în linia a doua. Dialectul dă pronunției coloarea unei provincii anume. Cel însemnat c-un dialect nu redă coprinsul (fondul) spiritual în forma produsă de cătră particularitatea originală a spiritului națiunei; căci pronunția nu e alta nimica decât feliul și chipul cu care bate la ureche sunetul articulat pe care și l-a format o limbă din necesitate internă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
spirituale. Asta însă e numai posibil daca sunetul e conceput în însămnătatea sa și e adus astfel la auz. Prin asta el nu sună numai la ureche, ci pătrunde totodată prin mijlocul tonului în suflet, în care el, nedependent de coprinsul celor vorbite, trezește deja intuițiuni oarecari. Abia cu împlinirea acestei teme, celei mai nalte pe acest teren, ne aflăm pe pământul artei. E impulsul spiritului care sforțează organele vorbirei de-a da sunetul articulat; așadar elementele limbei dintru începutul lor

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
de-a aprecia și valoarea lor relativă și a o face a se auzi în grai. Totodată acest studiu a scalei vocalelor e foarte folositor pentru cultivarea elementului muzical al tonului în înălțimea și profunditatea sa, căci învață a lărgi coprinsul mijloacelor tonului și a domni asupră-le. Vocalele însă, ca elemente produse de impulsul sufletului, își au însemnătatea lor (Bedeutsamkeit). O pronunție perfectă va aduce la aparință cât se va putea mai mult această însemnătate. Cumcă prin ele se nasc

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cel dotat de cătră natură cu o avuție de ton mai ne-nsemnată poate să-și mărească nemărginit puterile sale prin esercițiu si prin tact fin. Daca considerăm vocalele dinspre laturea lungimei și-a scurtimei lor, apoi ele pot, după coprinsul lor sunetal, să capete o duplicare. Această lungire se poate întinde numai la măsura îndoită, pentru că ea reprezintă în sine o unitate prin întrunirea arsei și tezei în vocala lungă. Această origine nu mai e observabilă în pronunția vocalei {EminescuOpXIV

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
În repetițiunea aceasta se prezintă împreunarea de arse și teze a două vocale egale la greci, văzut [ă], după cum se știe, în semn simbolic (caracter -). Cât de puțin cunoaște limba germană pentru sine o ținoare sunetală materială, ci face acest coprins să atârne de la însămnătate, totuși în esențial lungimea și scurtimea vocalelor e otărîtă pentru pronunțare. De-aceea e una din pretențiunile cele mai esențiale ale oratorului de-a da drept acestor lungimi în pronunție și de-a le distinge de

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
influință simbolică. Diftongii ceia cărora prin pronunție li s-a răpit dreptul lor, cu cât slăbirea sunetului e mai marcată cu-atîta trezesc mai mult în noi închipuirea ordinarului, a trivialului, a ignobilului. Cu cât e mai nobil și mai ideal coprinsul celor vorbite cu-atît mai marcat ni se prezintă acest contrast, care se-n-temeiază pe intuițiunea ignobilului și a ordinarului, despre aparința căruia dîndu-ne socoteală am vedea prea bine că zace în însuși impresiunea ce-o face această greșală. Greșala a doua

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
a unității din vorbă, de vreme ce aduce pe silabe în (relațiunea) proporțiunea de domnitoare și domnite, adică de intonate și (fără ton) neintonate. Se-nțelege că nu trebuie să confundăm acest accent al vorbei, care împreună într-o unitate silabele, cu coprinsul (ținoarea) sunetului sau cu accentul logic or gramatical, ce-l vom trata și dezvolta mai la vale. Fiindcă numai accentul vorbei (cuvîntului) singur leagă silabele într-o unitate organică, vorba, de-aceea urmează din acest accent legea cea îndoită cumcă

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Gegensatz) dintre partea intonată și cea neintonată n Inima unui cuvânt, punctul lui de culminare, culminarea însăși (împregiurul căreia se-nvîrtesc) lângă care se grupează, palide și ne-ntonate, celelalte silabe este accentul. Daca, ca în limbele vechi, undeva se-ntîmplă ca numai coprinsul sunetal material al silabei să despre lungimea or scurtimea sa, acolo, după cum se știe, accentul vorbei [e] cu desăvârșire neatârnat de cuantitate. Ce e cuantitate silabică? Aicea așa divergează accentul ce reprezintă însemnătatea vorbirei de coprinsul material al sunetului. În

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
undeva se-ntîmplă ca numai coprinsul sunetal material al silabei să despre lungimea or scurtimea sa, acolo, după cum se știe, accentul vorbei [e] cu desăvârșire neatârnat de cuantitate. Ce e cuantitate silabică? Aicea așa divergează accentul ce reprezintă însemnătatea vorbirei de coprinsul material al sunetului. În nemțește din contra se pătrund reciproc aceste două momente: a ținoarei spirituale pe de o parte, a celei materiale pe de alta; din care rezultă următoarele ca lege fundamentală a limbei noastre. Însămnătatea silabelor, reprezentată prin

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
plin de sunet și care cuprinde în sine o mai mare copiozitate de tonuri, până și acela are trebuință de cultură, căci cultura abia îi supune artistului aceste daruri naturale, astfel încît individul poate dispune după voie-și de întreg coprinsul vocei sale. Un organ lăsat simplu în brațele naturalității sale, nedominat prin cultură, de-ar fi chiar cel mai bogat și mai plin de (sunet) timbru, totuși nu ne va putea transporta într-o dispozițiune sufletească așa de artistică ca

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]