30 matches
-
cosmogoniei, și deci imitarea lucrării zeilor, orice hotărâre existențială a omului religios de a se "așeza" în spațiu este în același timp o hotărâre "religioasă". Asumîndu-și responsabilitatea de a "crea" Lumea în care s-a hotărât să locuiască, omul religios "cosmicizează" Haosul și totodată sanctifică micul său Univers, făcîndu-l să semene cu lumea zeilor. Omul religios dorește din tot sufletul să locuiască într-o "lume divină", să aibă o casă asemănătoare cu "casa zeilor", așa cum a fost ea mai târziu închipuită
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și unei case. Un text hathayoga vorbește despre corp ca despre "o casă cu un stâlp și nouă uși" (Goraksha Shataka, 14). Cu alte cuvinte, asumîndu-și în mod conștient starea exemplară căreia îi este într-un fel predestinat, omul se "cosmicizează", adică reproduce la scară umană sistemul de condiționări reciproce și de ritmuri ce caracterizează și alcătuiește o "lume", proprie oricărui univers. Omologarea se face și în sens invers, pentru că templul sau casa sânt la rândul lor asemuite unui corp omenesc
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Avangarda literară ar putea fi o sublimă gesticulație de operetă. Muzica - printre puținele materializări ale sublimului. Arta autentică te recheamă. Unii transformă spaima de neant în artă, alții - în vanitate. Arta este un joc câștigător pentru toți partenerii. Cultura ne cosmicizează trăirile. Numai marii artiști au acces la fiorii absolutului. Și în artă sunt mulți producători de scame. Revoluțiile din artă trebuie dublate de foarte multă educație. Criticul literar propune piste de lectură, nu topuri și coronițe. Axiologia în cultură e
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
apa", a voievodului, a cavalerului, a prințului din Levant care "a văzut idei". Peisajul fizic și spiritual variază; universul realizat în imagini expresioniste dă sentimentul sfârșitului în "Alexandru refuzând apa: "Un soare imens, fioros policandru/ rănea alburiul zenitului fiert." Poetul cosmicizează o arșiță interioară, menită să purifice lumea; soarele parcă a topit văzduhul, zămislind o nouă geografie care poartă pecetea păcatului. Dar Alexandru nu-și potolește setea și călăreții aclamă: Atunci călăreții strigară în cete,/ și stânci licărind repetară: De-acum
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Parny... Conachi continuă o tradiție de acest fel, Însă, prin cîteva accente, se simte la el noul suflu al Veacului. Peisajul devine o expresie a pasiunii erotice și un agent de legătură cu marele univers. Această naivă Încercare de a cosmiciza sentimentul erotic este deja un pas spre noua sensibilitate lirică. Dar să ne Întoarcem la exilul erotic și la peisajul exilului. Grandoarea, sălbăticia lui protejează micul spațiu intim, ocrotitor: „locul cel tăinuit” unde trupurile sînt la adăpost și sufletele trăiesc
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]