488 matches
-
să fie tratată mai degrabă cu ridicări plictisite din sprânceană, decât cu ovațiile pe care le-ar fi meritat din plin. Orbitor. Aripa dreaptă relevă tocmai voința de întemeiere, gigantismul viziunii scriitorului. La un capăt (Aripa stângă), romanul e o cosmogonie, la celălalt (Aripa dreaptă) o distopie. Sfârșitul lumii, întrupat simbolic în anul 1989, nu e doar finalul unui drum, ci resorbirea istoriei în propriile interstiții. Scriitorul - centru și țintă al acestei povești bovarice despre întemeierea, mărirea și decăderea universului - e
Ce-ați zice de-un fan-club Cărtărescu? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7055_a_8380]
-
poetic" se identific? cel mai adesea cu imaginile ce compun cadrul natural; se vorbe?te astfel În critic? despre „toposul magic al codrului", „topos-urile sacre" legate de universul satului ?i al codrului („Romanticul care din spa?iul cosmic, dintre cosmogonii ?i apocalipse, s-a coborât ?i s-a sim?it acas? În sat ?i În codru În aceste topos-uri sacre În care, concentrat?? ?i ocrotit?, se afl? ?ara [...]" Zoe D.-Bu? ulegna), „topos-ul mitic al ??durii", lacul „topos
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
torul. Asemenea unui poeta vates, Eminescu readuce „din str? funduri ini?iatice", „motive grave, fundamentale, legate de soarta cosmosului mare sau a celui mic": motivul vârstei de aur, al insulei, al codrului, al cuplului, transfigurarea sufletelor, stingerea, micro ?i macro-timpul, cosmogonia, apocalipsa. De?i ne poart? cu gândul la universul romantic, aceste motive „vin de mult mai de departe, din str?vechile În?elepciuni tradi?ionale, de la noi sau din foarte Îndep?rtate arii de cultur? Înrudite cu a noastr?". De
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
cîte unul și pe toate deodată, Elementele. Descoperă carnea mustoasă a celor mai aride concepte și pipăie, cu degetele lui îngălbenite de tutun și carbonizate suav de prea multele orbecăieli nocturne, senzualitatea puberă a presocraticilor și concretețea virgină a primelor cosmogonii, descoperă, așadar, Pămîntul, și Apa, și Aerul, și Focul și chiar se învelește el însuși cu fîșii din cupola translucidă și tremurătoare sub care acestea se adăpostesc pline de sfială. Coborît astfel din Materie, așa cum bizarul personaj al lui Urmuz
Privindu-l pe Șerban Foarță by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9950_a_11275]
-
a-l trăi și a-l gusta până la capăt, de a-l epuiza, folosindu-i concluziile ca pe niște premise pentru aventuri lirice ulterioare. În scurt timp, poezia lui Nichita Stănescu intră în faza de combustie a modernismului. După splendida cosmogonie personală din 11 elegii (cel mai bun volum, în opinia mea, un volum, așa zicând, capodoperă), discursul se esențializează și se ermetizează. Ca la Ion Barbu, unul dintre modele, vom găsi o "extremală" opacitate. Deși venele poeziei lui Nichita Stănescu
Aventuri lirice by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9422_a_10747]
-
este oneros în condiția perfecționistă a omului. Ne întîlnim în felul acesta cu "o expresie supremă a afirmării", ne încredințează Nietzsche, deoarece "voința de putere" - mecanismul principal al vieții - este "izbăvitoare de sine-însăși". "Ceea ce la Mircea Eliade va fi repetarea cosmogoniei și regenerarea periodică a vremii (vz. Le mythe de l^éternel retour), arată exegetul nostru, la Nietzsche se profilează ca o recădere continuă pe aceleași secvențe existențiale: a trăi altceva este, sub această aură, doar iluzia dată de blocarea receptorilor
Profil Nietzsche by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9542_a_10867]
-
Energiile irepresibile, predispozițiile pentru ampla retorică barocă și furia investigației au fost supuse unei ordini severe, la limita geometriei. Adîncit în lumea infracelulară, în structurile microscopice prin care dau năvală minusculele fluvii de seve, pictorul a inventat Grădinile suspendate, aceste cosmogonii decorative în care zac laolaltă gheața și magma incandescentă, profunzimile nopții și orbitoarele explozii de lumină. De la contemplația firii el a trecut, mai apoi, la contemplația culturală și Grădinile s-au antropomorfizat, au luat chipul personajelor lui Arcimboldo, într-o
Rememorări de Sf. Ion by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7717_a_9042]
-
apare mai întâi un nou cer, cu zeități și aștri neștiuți; urmează apoi eliberarea de zodie și de numire, de orice determinare; suișul continuă dincolo de finitudine - de forme - și dincolo de concepte - de Idee -, pentru ca, în final, lotusul primordial, întemeietor al cosmogoniilor, să deschidă acel indefinisabil pur, cheia transmutantă fiind cântul.“ Cartea, în întregime, nu este altceva decât o beție de neologisme. O putem deschide la întâmplare pentru a găsi fraze de acest fel: „Cu cât mai neașteptate, mai revelatoare sunt apropierile
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
la întrebarea despre originea cosmosului ține de religie și filozofie, care încă din timpurile gânditorilor presocratici este în căutarea principiului originar al realității. Dar și cercetătorului religiei îi este aproape imposibil să se orienteze între concepțiile referitoare la nașterea cosmosului (cosmogonia), adesea precedată de nașterea divinității (teogonia). Sunt cosmogonii conform cărora lumea și omul există datorită mișcării forțelor impersonale. Iar altele, în care mai multe divinități sau doar un unic Dumnezeu creează totul. Pentru majoritatea oamenilor de știință faptul că religiile
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
și filozofie, care încă din timpurile gânditorilor presocratici este în căutarea principiului originar al realității. Dar și cercetătorului religiei îi este aproape imposibil să se orienteze între concepțiile referitoare la nașterea cosmosului (cosmogonia), adesea precedată de nașterea divinității (teogonia). Sunt cosmogonii conform cărora lumea și omul există datorită mișcării forțelor impersonale. Iar altele, în care mai multe divinități sau doar un unic Dumnezeu creează totul. Pentru majoritatea oamenilor de știință faptul că religiile profetice apelează la intervenția unui Dumnezeu creator pentru
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
contingent, Mircea Bochiș, prin fabulația din spațiul luxuriant al imaginației, își construiește un alt areal, o grădină fantasmatică, o faună voluptuoasă și un vis paradisiac. Florin Ciubotaru Imaginarul lui Florin Ciubotaru are, la scara percepției umane, logica interioară a unei cosmogonii și dinamica strictă a unui univers în expansiune. Dintr-un nucleu dur, dintr-o materie primă ce stochează în sine, laolaltă, energii primare și nenumărate forme în stare germinativă, se desprind, încetul cu încetul, reperele unei realități aproape tactile. Amestec
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7461_a_8786]
-
versuri de o densitate artistică incomparabilă ș...ț au fost înlocuite, în decursul elaborării poemului, cu expresii mai naturale, mai Ťraționaleť și, bineînțeles, discursive"; în seria Scrisorilor, "lirismul se degradează"; "procesul de creație, în cazul său, înseamnă biruința abstracțiunii, a cosmogoniei discursive din Scrisoarea I, asupra fulgerărilor vizionare îngropate în materialul de laborator"; "Vestita luptă a lui Eminescu cu forma, lăudatul său travaliu manuscriptic trădează pînă la urmă aceeași tendință de a părăsi concretul frumuseților obscure, noaptea imaginii, pentru natura comună
Eminescu contra Eminescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7513_a_8838]
-
Malick, metafora absoarbe nu doar sfera existenței unei familii din midlle class-ul american al anilor ’50, dar și întreg universul cu planete, meteoriț i, constelații etc. Sub coroana generoasă a arborelui lui Malick se strâng imaginile splendide ale unei cosmogonii în care planetele valsează în dantele de gaze ucigașe de culori minunate, unde explozii solare se desfac asemeni unor eflorescențe fascinante, în care melancolice crepuscularități lunare desfășoară formele fantastice ale unui teritoriu pustiu, de o ariditate glasată, unde nuclee pulsatile
Noduri și semne by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5171_a_6496]
-
armoniile unui potpuriu de muzică clasică în care aproape niciun mare compozitor nu este uitat, de la Mozart la Bach, de la Brahms la Berlioz, de la Schumann la Mussorsgky etc. Familia O’Brien constituie un fel de mise en abîme al acestei cosmogonii concertate, pare să găzduiască Aleful lui Malick, este picătura din vastul ocean, înzestrat cu darul reflecției asemeni oceanului gânditor din Solaris al lui Stanislaw Lem. Această reflecție o auzim pe șoptite, într-o transă incantatorie, expresie a unui monolog interior
Noduri și semne by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5171_a_6496]
-
și al unui aceluiași destin, cu o aceeași predestinare”. Cele mai vechi cronici și istorii care ne-au parvenit, adesea trunchiate, modificate, interpretate, cu inerentele aproximări datorate traducerilor, și mă refer aici la papirusurile și inscripțiile egiptene, la Istoria și Cosmogonia lui Sanchoniathon din Fenicia (secolul XII Î.H.) din care citează Eusebiu, scrierile cabirilor, tăblițele de argilă din Sumerul antic, scrierile cuneiforme hitite, vechile documente chinezești, etc., vorbesc de o unitate primordială a lumii, de aceiași conducători și patriarhi, de
Cum se numeau strămoşii noştri: daci, geţi, vlahi sau români?. In: Editura Destine Literare by Marius Fincă () [Corola-journal/Journalistic/99_a_394]
-
care Liviu Georgescu debuta acum mai bine de zece ani. Poate nu la nivelul fiecărui poem în parte, dar volumul în sine se dorea și era o construcție. Ca și în cîteva din cărțile ulterioare, Liviu Georgescu propunea acolo o cosmogonie, imagina geneze și apocalipse, într-un traiect pe care unii interpreți îl numeau auroral. În sensul că, pe urmele romanticilor, poezia aceasta construia în mari panorame reinstituirea luminii. Apocalipsele erau doar o etapă, necesară noii geneze. De altfel, Ziua de
Proiectul unificator by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3500_a_4825]
-
Energiile irepresibile, predispozițiile pentru ampla retorică barocă și furia investigației au fost supuse unei ordini severe, la limita geometriei. Adîncit în lumea infracelulară, în structurile microscopice prin care dau năvală minusculele fluvii de seve, pictorul a inventat Grădinile suspendate, aceste cosmogonii decorative în care zac laolaltă gheața și magma incandescentă, profunzimile nopții și orbitoarele explozii de lumină. De la contemplația firii el a trecut, mai apoi, la contemplația culturală și Grădinile s-au antropomorfizat, au luat chipul personajelor lui Arcimboldo, într-o
Mic dicționar de Sf. Ion by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10973_a_12298]
-
al ideilor-forță care o pot justifica. Sau, mai dramatic, al neputinței de a o scrie: ,A fost el vreodată artist, a luat viața en artiste? Nu atât prin cărțile lui, ci prin acea organizare a universului sensibil la scara unei cosmogonii proprii, prin trăirea autentică, nu mimată, a naturii. Nu, n-ar putea spune acest lucru. Un ecran permanent a stat între el, omul, și operă, dacă operă se poate numi ce a făcut până acum. Între ceea ce a scris și
Testiban rescrie un roman by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11002_a_12327]
-
a vedea lumina zilei”: pentru că senzația de prăbușire a creat roata, Transfigurarea a făcut posibilă numai „a schimba înfățișarea” prin „absorbție metafizică”, deoarece cordonul ombilical al nesiguranței ontologice îl taie deluviul indirect al moralei. Și astfel, în periplul ei centripet, cosmogonia a așezat între Soare și Pământ - Cerul. Prin urmare, aurul negru și-a topit verighetele în axis mundi, așezând depărtările între lumi cu Tristețea. Iată câtă absorbție metafizică! Dacă Dumnezeu ar fi lăsat capul omului un mac și creierul un
ARTA CUVÂNTULUI (I) de MARIA COZMA în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361224_a_362553]
-
carte. Una dintre cele mai cunoscute și mai influente din câte s-au scris vreodată. - Biblia? - Întocmai. Mai exact, Vechiul Testament. Sau, și mai exact, Întâia Carte a lui Moise, Geneza, primele capitole, cu deosebire, cele În care Întâlnim o veritabilă cosmogonie expusă cu destulă claritate și agrementată cu un set de detalii ce se pretează la interpretări dintre cele mai interesante. Fac aceste precizări pentru că și În Evanghelia lui Ioan din Noul Testament găsim ceva similar, dar mult mai succint, pe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
să uite carnea care suntpentru a putea trăi... Cum naibii poate fi totul atât de înfricoșător? Și cum de poate arăta totul atât de cumplit aici și dincolo nu, pentru numele lui Dumnezeu? Nici în ruptul capului nu pricep ce cosmogonie nebună și fantomatică a putut inventa toate formele acestea infernale și cum de a putut avea atât de puțin umor încât să se manifeste astfel, pulsând printre bietele proiecții astrale cu forța și imaginația a mii și mii de evenimente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
viața viitoare; cea militară, care organizează vânătoarea, apărarea și cuceririle; cea economică, ce produce, finanțează și comercializează roadele muncii. Fiecare dintre aceste puteri stăpânește timpul controlând instrumentele de măsură specifice: observatoare astronomice, clepsidre, orologii care bat ora exactă. în toate cosmogoniile, trei zei îi domină pe toți ceilalți și pun în scenă această treime a puterii: latinii îi numesc Jupiter, Marte și Quirinus - zeul suprem, al războiului și al banului. Sub puterea lor se află împărăția oamenilor obișnuiți. Mai jos, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
cei rămași în viață. în fiecare grup sau trib, un șef - preot și vraci în același timp- stăpânește violența prin locul pe care-l atribuie fiecăruia în raport cu sacrul. Fiecare șef este stăpânul interdicțiilor, al calendarului, al vânătorii și al forței. Cosmogoniile desemnează țapi ispășitori ce servesc și ca intermediari în relațiile cu lumea de dincolo. Cântul și flautul sunt primele mijloace de adresare către acești intermediari. Labirinturile sunt primele reprezentări metaforice ale acestor călătorii. Obiectele făcute de oameni sunt considerate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
să ude ogoarele, controlează reproducerea animalelor în captivitate, reutilizează semințele plantelor, stochează rezervele în silozuri. Toate acestea necesitau o existență de durată în locuri fixe. De vreme ce oamenii încep să trăiască ceva mai mult, au mai mult timp pentru transmiterea cunoștințelor. Cosmogoniile devin mai complexe; în cadrul acestora, pământul și agricultura încep să ocupe un loc major. Zeii protectori ai călătoriilor sunt lăsați în planul secund. Astfel, la 150 000 de ani de la apariția sa, Homo sapiens sapiens inventează sedentaritatea. Sacrul basculează în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
bazele unor civilizații în India de Nord și în Mesopotamia; altele, numite „turcice” și „mongole”, creează orașe-cetăți în Mesopotamia îUr, Sumer, Ninive și Babilon). O nouă invenție revoluționară, scrierea cuneiformă, apărută puțin mai înainte, permite păstrarea urmelor uneia dintre primele cosmogonii, Epopeea lui Ghilgameș, o reflecție asupra dorinței ca motor al Istoriei, matrice a majorității textelor cu caracter sacru din această regiune. în aceeași perioadă, în India sunt redactate Upanișadele, reprezentare literară majoră ce exprimă o nouă viziune asupra lumii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]