3,019 matches
-
întâiu prin incendiul din 1718, apoi prin marele cutremur din 1738, ajunse, prin al șaselea deceniu al secolului al XVIII-lea, un complex de ruine, în care se adăposteau toate haimanalele și pungașii Capitalei, cărora li se zicea, în ironie, «crai de Curtea-veche». Astfel cuvântul craiu ( scurtat din expresia craiu de Curtea-veche) ajunse să fie întrebuințat, mai întâiu în București, apoi și în provincie, în înțelesul de haimana (...), om chefliu, berbant (...), desmățat, desfrânat, libertin, om fără căpătâi" etc. De altfel, această
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]
-
întâiu în București, apoi și în provincie, în înțelesul de haimana (...), om chefliu, berbant (...), desmățat, desfrânat, libertin, om fără căpătâi" etc. De altfel, această explicație apare deja la G.I. Ionescu-Gion, care vorbește (în Istoria Bucureștilor, 1899) de "locuțiunea bucureșteană de «Crai de Curtea-Veche», ștrengari și hoțomani"; arătînd că în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, Curtea domnească, părăsită, devenise "un fel de adevărată «Cour des Miracles»". După același autor, "la 1796, «Craii de Curtea-Veche» reapar sub numele de «Craii de
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]
-
în Istoria Bucureștilor, 1899) de "locuțiunea bucureșteană de «Crai de Curtea-Veche», ștrengari și hoțomani"; arătînd că în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, Curtea domnească, părăsită, devenise "un fel de adevărată «Cour des Miracles»". După același autor, "la 1796, «Craii de Curtea-Veche» reapar sub numele de «Craii de Curtea-Arsă», adică beciurile curței ot Mihai-vodă, în care se strîng toți hoții și toți vagabonzii Bucureștilor. Aceștia erau și mai numeroși decît cei de odinioară de la Curtea-Veche" � în Portrete și evocări
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]
-
de «Crai de Curtea-Veche», ștrengari și hoțomani"; arătînd că în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, Curtea domnească, părăsită, devenise "un fel de adevărată «Cour des Miracles»". După același autor, "la 1796, «Craii de Curtea-Veche» reapar sub numele de «Craii de Curtea-Arsă», adică beciurile curței ot Mihai-vodă, în care se strîng toți hoții și toți vagabonzii Bucureștilor. Aceștia erau și mai numeroși decît cei de odinioară de la Curtea-Veche" � în Portrete și evocări istorice, ed. Vistian Goia, București, Minerva, 1986
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]
-
această interpretare, deci, o realitate contextuală bucureșteană existența unei zone rău famate, identificîndu-se metonimic cu "infracționalitatea" primește în plus antifraza specifică limbajului familiar-argotic (în care închisoarea devine pension sau facultate, cîrciuma e numită biserică etc.): hoții, cerșetorii și vagabonzii sînt crai cu atît mai mult cu cît se adăpostesc la curtea domnească. Față de această ipoteză care se păstrează în logica limbajului natural, a procedeelor sale expresive și a legării de un context relativ stabil , mult evocatele anecdote istorice nu sînt decît
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]
-
false; ele nu au însă credibilitate explicativă. A fost evocată o răscoală (plasată, de altfel, în momente diferite: fie la 1770, fie la 1802) în care revoltații au uzurpat atributele puterii domnești găsindu-se în acest detaliu motivația pentru termenul crai: "s-au răsculat o ceată de apelpisiți, numindu-se crai de Curtea Veche"; aceștia au în frunte un grec, jefuiesc prăvălii, se îmbată, sînt prinși și spînzurați de turci. "De atunci, în istoria țării, se numește această revoluție epoca apelpisiților
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]
-
o răscoală (plasată, de altfel, în momente diferite: fie la 1770, fie la 1802) în care revoltații au uzurpat atributele puterii domnești găsindu-se în acest detaliu motivația pentru termenul crai: "s-au răsculat o ceată de apelpisiți, numindu-se crai de Curtea Veche"; aceștia au în frunte un grec, jefuiesc prăvălii, se îmbată, sînt prinși și spînzurați de turci. "De atunci, în istoria țării, se numește această revoluție epoca apelpisiților de la Curtea Veche, rămâind și zicătoarea de «crai de Curtea
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]
-
numindu-se crai de Curtea Veche"; aceștia au în frunte un grec, jefuiesc prăvălii, se îmbată, sînt prinși și spînzurați de turci. "De atunci, în istoria țării, se numește această revoluție epoca apelpisiților de la Curtea Veche, rămâind și zicătoarea de «crai de Curtea Veche»" (Dimitrie Papazoglu, Istoria fondărei orașului București, 1891, ed. Marcel-Dumitru Ciucă, București, Minerva, 2000, p. 112-113). Anecdota a fost repovestită și de G. Călinescu, ca și de Șerban Cioculescu, care preia varianta lui Dionisie Fotino (din Istoria generală
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]
-
ca și de Șerban Cioculescu, care preia varianta lui Dionisie Fotino (din Istoria generală a Daciei, trad. de G. Sion, 1859, comparată cu Iorga, Istoria Bucureștilor, 1939): în lipsa domnului, "oamenii desperați și fără căpătîi. Cari se numesc în limba poporului crai", jefuiesc curtea domnească, se împodobesc cu tuiuri și stindarde etc. N. Manolescu, mai puțin convins de anecdotele istorice, citează formula "craidoni de Curte Veche" din Vlăsia lui Gh.H. Grandea. Un context lămuritor pentru uzul formulei e de găsit în Iordache
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]
-
Cu toată puținătatea datelor, ne-ar plăcea să imaginăm o istorie a lumii interlope bucureștene. Din păcate, nu vom putem afla care era argoul pe care cu siguranță îl vorbeau (la Curtea Veche, dar și la cremenal sau la gros) craii de pe la 1790.
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]
-
Curentul”, pentru analizele, comentariile și editorialele lui din cel mai important ziar de limbă engleză din Ucraina „Kyiv Post”. Articolele sale au fost traduse și în limba română și publicate în “Evenimentul Zilei”, ediția din Republica Moldova, precum și pe portalul Transmedia. Crai nou.ro
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94360_a_95652]
-
a sugera rinocerizarea lăuntrica. Claudiu Bleonț se achită cu brio de această misiune scenica de o dificultate comparabilă cu ascensiunea pe vârfurile Viștea Mare, Moldoveanul și Negoiul din Munții Făgărașului ori pe Brâna caprelor și piscul La Om din Piatră Craiului. Fondul capodoperei lui Eugen Ionescu, scos în evidență cu măiestrie de Robert Wilson, cu discreția specifică Inițiaților (care dau doar indicii, din când în când, nu reliefează cheile, nu dau, mură-n gură, codurile celor neaveniți), este acela că în
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
Îmi amintesc din poetul Ady: „să aparțin cuiva....” Și dintr-o poetă americană: „De număr, socotesc întâi poeții...” BUCAȚI DE NOAPTE Lăsând Piața Victoriei, târziu seara, merg pe „Ana Ipătescu” singur. Mă adâncesc în trecut, dar nimeni nu știe. Un crai de Curtea Veche, fără iubiri. Și fără bani de la alții, fără prieteni. Doar c-un carnet și un pix ca puncte de sprijin. Poate veni april (neîntunecat). Când sosesc la casa stil unde intram fericit căci duceam versuri, nu recunosc
JURNAL BUCUREȘTEAN by Aurel Rău () [Corola-journal/Imaginative/5448_a_6773]
-
a ținut pe loc. Sau i-a încetinit inexplicabil cursul. Vieți mici, opere mari Mereu am comis aceeași eroare: am privit spre creatorii uriași de la înălțimea operei lor, așteptând naiv-anapoda ca ei, cu viețile lor, să fie egalii operei lor. "Craii de curtea-veche" este neîndoielnic o capodoperă, dar viața lui mateiu - nu, categoric nu. Mateiu: copil dinafara căsătoriei, urându-și tatăl celebru, tratându-și mama de condiție umilă ca pe "o valiză" pe care o depune la propriu într-un depozit
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
Dincolo, de exemplu, de conflictul dintre Caragiale-tatăl și Caragiale-fiul, deci dintre scriitorul care își cultivă fantasme tihnit-burgheze și cel bîntuit de bovarisme aristocratice, semnificațiile abisale puse în evidență de hermeneut îi situează pe autorul Nopții furtunoase și pe cel al Crailor... într-o simptomatică consonanță de opțiuni estetico-temperamentale: datorită teoriei electricității și a privirii magnetice, tatăl și fiul își trădează deopotrivă “atracția lor către ’suprafiresc’”, iar prin cea din urmă ei “își dau mîna în hagialîcul imaginar către ’cel mai frumos
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
să-l persecute. La 30 martie 1950, el notează că predase mai demult un articol la Scânteia: „E mereu amânat. Ca acum trei ani, când domnii Sorin (Toma), Take (Silviu Brucan), Traian (Șelmaru) (parantezele îmi aparțin Al. S.) cei trei crai ai gazetei păstrau articolele, nu le publicau și pe urmă anunțau: Călugăru nu lucrează! Pe Nicolae Moraru, alt stalinist înfocat, îl numește „Jeni în pantaloni”. „Nu se poate lucra cu dânsul. Metoda lui teroristă.” Călugăru ar vrea să nu se
Un istoric literar de vocație by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13238_a_14563]
-
Instituții de asistare a săracilor din Țara Românească și Moldova în secolul al XVIII-lea, București, Nemira, 2001. Autoarea compară evoluțiile semantice și utilizările vechi - în documente, legi etc. - ale unor termeni ca sirac, siromah, mișel, calic - ajungînd pînă la Craii de Curtea-Veche (în pagini pe care nu le citisem cînd, acum cîteva luni, am reluat în această rubrică subiectul); în finalul capitolului, sînt prezentate cu prudență cîteva concluzii interesante: „Săracul, că e vorba de cel de pe stradă sau de cel
Sărac, defavorizat, amărît... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13285_a_14610]
-
studenți la cursurile lui de matematici superioare, Camil Petrescu se gândea să se apuce de chimie. Altă dată, presupune câte săptămâni sau luni ar fi putut locui în hoteluri luxoase, cu banii primiți ca premiu în 1930, Mateiu Caragiale pentru Craii de Curtea Veche și Ion Barbu pentru Joc secund. Bucureștiul parcurge o scurtă perioadă de tranziție care se consumă în câțiva ani, când se împletesc două tipuri de civilizație. Autoarea ascultă (de asemeni, în imaginație) „motoarele limuzinelor amestecate cu sunetul
Călătorie în timp by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13383_a_14708]
-
aspectări. Sînt convins că la Mateiu s-a întîmplat ceva similar, diagnosticat de lipsa lui de evoluție". Mateiu e, firește, fascinantul între fascinanți Mateiu Caragiale. O atare asociere ca și interesul stăruitor pe care Barbu Cioculescu l-a arătat autorului Crailor ne duc gîndul la o similitudine biografică și anume la condiția amîndurora de odrasle ale unor celebrități. Similitudine, după cum se știe, cu o rezolvare antinomică. în gradul în care Mateiu și-a execrat părintele ori de cîte ori a avut
Barbu Cioculescu par lui meme by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12046_a_13371]
-
apărută sub titlul Vibrácie (selecție din volumele Poeme, Moartea ceasului și Tinerețea lui Don Quijote), și romanul Prins de Petru Popescu, epuizat în câteva zile. Ceva mai târziu, această nouă imagine este completată de câteva opere reprezentând modernismul românesc interbelic, precum Craii de Curtea Veche de Mateiu I. Caragiale, Concert din muzică de Bach de Hortensia Papadat-Bengescu și Adela de Garabet Ibrăileanu. După prăbușirea regimurilor comuniste în Europa Centrală și de Est, editorii și traducătorii nu se mai luptă cu cenzura și
Receptarea literaturii române în Slovacia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/12196_a_13521]
-
unde tocmai fusese numit director Pompiliu Constantinescu, prin câteva pitorești cârciume bucureștene (la "Zalhana", la "Fierea", la "Brotăcei", la "încurcă lume", la "Șapte păcate") pe unde memorialistul, pe atunci un tânăr de 26 de ani, hălăduia cu amicii săi literari, "crai de curtea nouă", "foarte simpatici, generoși, liberi și dornici de petreceri". Interesantă, sub raport istorico-literar este informația pe care ne-o oferă Pericle Martinescu în legătură cu prefața pe care E. Lovinescu o scrisese la Condiția umană a lui Malraux, apărută în
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12653_a_13978]
-
este una de revoltă, ci de acceptare resemnată a prezentului, cu fața întoarsă spre un trecut de ale cărui vestigii (nu doar arhitectonice, ci și comportamentale) nu se poate rupe. Dan Ciachir trece prin Bucureștiul perioadei comuniste cu alura unui crai de Curtea Veche, demodat, poate excentric, trăind aproape clandestin într-o lume construită din cioburile fostei civilizații interbelice. El salută cu entuziasm orice semn de liberalizare (anii 60 cu apariția mandatarilor, reapariția țigărilor și a băuturilor occidentale în restaurante, concertele
Muzica timpului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12694_a_14019]
-
lucrurile n-ar fi putut sta altfel - ai și tu intuiție. Expert în amestecarea cărților - as cu șeptar - ambuscatul din revoluție vorbește și te întrebi cum s-ar purta când ar fi mai departe pe cai mari, asemeni, de pildă, craiului de roșu Păunescu. Și-ți spui că, poate, n-ar mârâi cu semeția acestuia, gata să descăftănească pe oricine i-ar cauza cel mai mic neajuns, i-ar pricinui cel mai vag disconfort. De pe jilțul lui de senator, dispus să
Partea cea bună a părți rele by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12418_a_13743]
-
printr-un gest neconvingător de istorie literară polemică), Anton Holban (O moarte care nu dovedește nimic, Ioana), M. Blecher (Inimi cicatrizate, Întâmplări în irealitatea imediată). Din canonul (aproape) unanim acceptabil mai fac parte și scriitori incluși cu un singur roman: Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale, Adela de G. Ibrăileanu. Perfect justificată mi se pare includerea lui Tudor Arghezi cu Cimitirul Buna Vestire. Nedreptățit mi se pare Mircea Eliade, reprezentat de un singur roman, Maitreyi. Foarte discutabile sunt promovările cu
Un confesiv paradoxal by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12469_a_13794]
-
o prevenire, fiindcă Tomaziu adăugase: ŤNu trebuie să te mai vezi cu mine.ť Mai mult decât atâta, pot să vă spun că mi-a adus ca amintire - prevăzând foarte bine ceea ce se va întâmpla, n-avea nici un dubiu - volumul Craii de Curtea Veche, pe care îl ilustrase, dăruindu-mi-l cu discreție și spunându-mi să-l pun pe raftul al doilea al bibliotecii. M.I.: Să nu se vadă. B.E.: Să nu se vadă. Asta a fost o primă ciocnire
În dialog cu B. Elvin - "între o mare speranță și o mare frică" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11371_a_12696]