187 matches
-
este proprie lui Dumnezeu și există Împreună cu el, cealaltă - Fiul care a luat ființă În această Înțelepciune; numai luînd parte la această Înțelepciune Fiul este numit Înțelepciune și Cuvînt”36. Începînd cu Ignațiu din Antohia, Biserica oficială va combate atît cristologia „joasă”, care face din Isus Cristos o simplă ființă umană, cît și cristologia excesiv platonizantă, cunoscută sub numele de docetism (de la grecescul dokesis, „aparență”), care tinde să-i considere trupul o simplă fantasmă alcătuită din substanța viselor (numele acestui curent
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ființă În această Înțelepciune; numai luînd parte la această Înțelepciune Fiul este numit Înțelepciune și Cuvînt”36. Începînd cu Ignațiu din Antohia, Biserica oficială va combate atît cristologia „joasă”, care face din Isus Cristos o simplă ființă umană, cît și cristologia excesiv platonizantă, cunoscută sub numele de docetism (de la grecescul dokesis, „aparență”), care tinde să-i considere trupul o simplă fantasmă alcătuită din substanța viselor (numele acestui curent În forma lui extremă este fantaziasm). Calea de mijloc se află indicată În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Teodot bancherul, Asclepiodot și Artemas ori Artemon 39. Un reprezentant mai tîrziu al acestui curent s-ar putea să fi fost Pavel din Samosata, condamnat În anul 268 de Conciliul din Antiohia. Doctrina lui ne este prea puțin cunoscută 40. Cristologia Logosului a fost respinsă și de modaliști (sau monarhienii modaliști), Întrucît părea să atragă după ea binitarianismul sau credința În doi Dumnezei. S-ar putea ca această impresie să fi fost Întărită de utilizarea de către Filon a expresiei „Dumnezeu” sau
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
din Smirna 41. Discipolul acestuia, Epigonus, s-a dus la Roma și l-a descoperit pe un anume Cleomenes, care i-a Îmbrățișat ideile. Este spre cinstea geniului lui Origen că a Încercat să rezolve cît mai multe probleme de cristologie. El a anticipat controversele secolului al IV-lea prin insistența cu care a afirmat fuziunea dintre Logos și un suflet omenesc 42. Există dovezi că principalul oponent al origenistului Arie, Atanasie din Alexandria, nu credea că Logosul a preluat un
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cu adevărat această controversă pe simple neînțelegeri verbale (cum a afirmat R.V. Sellers)? Sau era Încă un episod al războiului dintre cele două școli teologice, cea alexandrină și cea antiohiană și dintre pozițiile lor divergente, care reprezentau, În ultimă instanță, cristologia „Înaltă” și pe cea „joasă”, orientarea platoniciană și tendințele adopționiste (după cum a confirmat recent R.M. Grant)?48. Studiile din ultima vreme au confirmat că, Între Chiril și Nestorie, ereticul era Chiril. El se lăsase Înșelat de pseudoepigrafiști (pe care erudiții
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lui Cristos a mers la ceruri. Numai un apolinarism susținut putea să rezolve această enigmă, iar Chiril a fost acuzat de Înclinații docetiste ascunse. Cu Eutihie al Constantinopolului problema este din nou ridicată și duce la Conciliul de la Calcedon (451). Cristologia lui Eutihie trece de granița labilă dintre apolinarism și ortodoxie, pe care Chiril al Alexandriei n-o ștersese cu totul. Proclamînd (În 447) natura unică (physis, de aici numele de „monofizism” dat acestei mișcări) a Logosului Încarnat, Eutihie afirmă implicit
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și Încețoșa urmele sistemului, pînă la un punct În care ele devin de nerecunoscut. Bazîndu-ne pe schema cristologică simplă pe care am dezvoltat-o anterior 55, putem deja să precizăm că distincția de bază a sistemului cristologic se face Între cristologia „joasă” și cea „Înaltă” - prima tinzînd să-l coboare pe Cristos la dimensiuni omenești, cealaltă avînd tendința să-l divinizeze În Întregime. Toate celelalte cristologii se situează Între acestea două. Să recapitulăm acum, Într-o formă sistematică, dihotomiile pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
55, putem deja să precizăm că distincția de bază a sistemului cristologic se face Între cristologia „joasă” și cea „Înaltă” - prima tinzînd să-l coboare pe Cristos la dimensiuni omenești, cealaltă avînd tendința să-l divinizeze În Întregime. Toate celelalte cristologii se situează Între acestea două. Să recapitulăm acum, Într-o formă sistematică, dihotomiile pe care le-am detectat anterior În dezbaterea cristologică. Cea mai importantă este opoziția uman-versus-divin. Extremele ei par a fi psilantropismul și docetismul fantaziastic, care ar corespunde
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de adopționismul timpuriu afirmă că Cristos a fost doar trecător În contact cu divinitatea, adopționismul tîrziu și, În mod sigur, Pavel din Samosata afirmă că el a fost În contact permanent cu divinitatea. 2. Atît ortodoxia, care este mai aproape de cristologia „Înaltă” alexandrină, cît și școala din Antiohia ilustrează poziția „teandrică” (Cristos este pe deplin și În egală măsură Dumnezeu și om). Cu toate acestea, cristologia antiohiană a Împărtășit totdeauna ideea adopționismului potrivit căreia Cristos nu era unit prin fire cu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
el a fost În contact permanent cu divinitatea. 2. Atît ortodoxia, care este mai aproape de cristologia „Înaltă” alexandrină, cît și școala din Antiohia ilustrează poziția „teandrică” (Cristos este pe deplin și În egală măsură Dumnezeu și om). Cu toate acestea, cristologia antiohiană a Împărtășit totdeauna ideea adopționismului potrivit căreia Cristos nu era unit prin fire cu Dumnezeu-Tatăl. Dimpotrivă, ortodoxia a afirmat că Dumnezeu și Cristos sînt de aceeași fire (physis, ousia). Prin tendința ei „intermediară”, ortodoxia va adopta și punctul de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și Cristos sînt de aceeași fire (physis, ousia). Prin tendința ei „intermediară”, ortodoxia va adopta și punctul de vedere al lui Origen, conform căruia Cristos era În Întregime om, adică avea suflet omenesc. 3. Acest lucru a fost contestat de cristologia „Înaltă”, chiar de acei reprezentanți ai Școlii din Alexandria care au intrat În istorie drept campioni ai ortodoxiei, cum este Atanasie. Curentul alexandrin cel mai extrem, monofizismul (ilustrat de Apolinarie din Laodiceea și, mai tîrziu, de Eutihie din Constantinopol), afirmă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
avut loc prin natură Unirea n-a avut loc prin natură Permanent asociat cu dumnezeirea Mai mult uman decît divin Uman Trecător asociat cu dumnezeirea Numai uman (PSILANTROPISM) Ajunși aici, putem trage deja o concluzie: interpretată ca un Întreg variabil, cristologia nu este o succesiune de evenimente anarhice, de evenimente lipsite de legătură În timp, ci un sistem alcătuit din permutări binare care, asemenea lingurii din supă, traversează timpul Într-o succesiune imprevizibilă de secvențe. Dacă aceeași regulă se aplică controverselor
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
este „Înțelepciunea Morții”62. Regăsim o distincție de același tip, de astă dată Între Barbelo și Sophia, În AJ63, ca să nu mai menționăm duplicările sistematice ale entităților feminine În SST și HA64. 5. Sophia și Logosul În vreme ce mai multe dintre cristologiile timpurii țin să accentueze asupra ecuației dintre Logosul-Cristos și Sophia (vezi Introducerea), unul singur dintre textele gnostice originale o Înlocuiește pe Sophia prin Logos: Tratatul Tripartit (TT), scriere frumoasă și subtilă, atribuită În mod obișnuit școlii valentinianului Heracleon, ale cărui
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Uitării și Ignoranței 72. Jan Zandee a demonstrat că Înlocuirea Sophiei prin Logos este perfect explicabilă În lumina dublei traduceri grecești a ebraicului HKMH, de pildă, la Filon 73. Savantul olandez pare a ignora că, Înainte de Origen și la acesta, cristologiile bazate pe Logos-Sophia erau răspîndite. Explicația este Însă mult mai simplă: Logosul din TT, ca și Logosul lui Heracleon, nu este altceva decît Logosul Evangheliei lui Ioan. Autorul anonim al TT are În intenție o cît mai mare apropiere de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
creștinilor (gnostici sau nu) de a Înțelege descumpănitoarea apariție a Logosului divin În lumea de aici și, lucru și mai scandalos, Într-un trup omenesc. Ajunși aici, Îl trimitem pe cititor la Introducerea acestei cărți, unde a fost analizat sistemul cristologiilor timpurii. În măsura În care se ocupă de probleme cristologice, gnosticismul a fost corect interpretat de ereziologii creștini drept o amenințare internă la adresa tradiției lor, adică drept „erezie”. Însă conceptul de „erezie” este discutabil. Dacă prin creștinism Înțelegem toată gama de posibilități logice
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Tardieu are perfectă dreptate atunci cînd consideră că toate aceste doctrine sînt sincrone, În sensul că ele alcătuiesc un „obiect logic” de felul celor pe care le-am descris În Introducerea cărții de față. Aceste doctrine fac parte din sistemul cristologiei (ar fi o tautologie să spunem cristologie creștină) și nu au nici un raport specific cu gnosticismul. Dogma nașterii feciorelnice a constituit vreme Îndelungată subiect de dezbatere. Soluția propusă de creștinul Valentin nu era cu nimic mai prejos decît cea din
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
că toate aceste doctrine sînt sincrone, În sensul că ele alcătuiesc un „obiect logic” de felul celor pe care le-am descris În Introducerea cărții de față. Aceste doctrine fac parte din sistemul cristologiei (ar fi o tautologie să spunem cristologie creștină) și nu au nici un raport specific cu gnosticismul. Dogma nașterii feciorelnice a constituit vreme Îndelungată subiect de dezbatere. Soluția propusă de creștinul Valentin nu era cu nimic mai prejos decît cea din Protoevanghelia lui Iacob. De ce a fost aleasă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lîngă acest mit, pe care l-am Întîlnit deja la Bonacursus, despre catharii monarhieni ai lui Moneta ni se mai spune că sînt traducianiști, adversari ai sacramentelor, alegorizanți și subordinaționiști, ceea ce arată că ei urmează cu rigoare Învățătura din Interrogatio. Cristologia lor nu ne este relatată În Întregime. Aflăm că unii dintre ei cred În trecerea lui Cristos prin Maria ca printr-un tub, iar alții cred că a primit totuși ceva de la ea. Raniero Sacconi repetă aceleași lucruri În legătură cu monarhienii
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În ele pe Îngerii căzuți. Catharii din Concorezzo sînt traducianiști. Resping Vechiul Testament și au mari Îndoieli În privința Patriarhilor „și mai ales În privința Profeților”; mai demult Îl socoteau rău pe Ioan Botezătorul, dar În vremea lui Sacconi (1250) Își schimbaseră opinia. Cristologia realistă a lui Desiderius prevalase asupra fantaziasmului bogomil, Însă acestei concepții Îi lipsește un detaliu pentru a alcătui un tablou catolic perfect, deoarce concorezzienii susțin că Cristos și-ar fi părăsit, În timpul Înălțării la cer, trupul, Într-un loc ceresc
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
doctrina origenistă a preexistentei sufletului. Anselm din Alexandria mai precizează că Nazarie Împărtășea vechea teorie a zămislirii și nașterii lui Isus Cristos prin urechea Mariei și că era În asemenea măsură subordinaționist, Încît respingea cu totul divinitatea lui Cristos. Dimpotrivă, cristologia lui Desiderius era realistă (trupurile Fecioarei și al lui Crist sînt făcute din carne, pătimirea și moartea lui Cristos sînt reale). Fecioara și Ioan Botezătorul stau În Paradis În așteptarea Judecății de Apoi. La Înălțare, Cristos și-a lăsat trupul
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Dumnezeu”, o viață de sărăcie voluntară, dar și de rugăciune și de studiu. în scris, prietenii îi pun lui Augustin o serie de întrebări despre natura sufletului, despre Dumnezeu creatorul, despre ideile platonice, despre originea răului; sau despre Treime și cristologie; Augustin le adună și le dă un răspuns: astfel se alcătuiește tratatul Diverse întrebări (De diversis quaestionibus), în număr de optzeci și trei, a cărui scriere se prelungește pînă în 396. Pînă la quaestio 25 se discută probleme filozofice și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
combaterea nestorianismului de către Occident: pelagianismul, pe care Cassian îl combate aici, este înțeles conform tiparelor pe care teologia romană tocmai le elabora. Desigur, Cassian nu era foarte interesat de motivele teoretice ale controversei, dar și în această operă apără o cristologie conformă cu ceea ce propovăduise prin operele sale ascetice, adică aceea care stă la baza desăvîrșirii creștinului. Augustin este absent și din această ultimă operă a lui Cassian: în cartea a șaptea, unde scriitorul oferă o listă de auctoritates, Augustin e
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care sînt judecători, nu pot face altceva decît să-l declare învingător pe Arnobiu. Ca o exemplificare a doctrinei lui Chiril este citată în traducere latină și discutată în detaliu o Omilie pascală a acestuia (nr. 17); ca document de cristologie ortodoxă este expusă o predică despre naștere a lui Augustin, deși, așa cum am văzut mai înainte, autorul are opinii contrare celor ale episcopului de Hippona privitoare la doctrina harului (lucru care i-a făcut pe cercetători să presupună că Disputa
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în public. Predicile conțin mai ales reflecții despre diferitele sărbători bisericești, în special despre cea a Nașterii și despre Paști; însă și în aceste omilii Leon revine asupra problemelor dogmatice vehiculate în acea epocă, în special asupra celor legate de cristologie. Leon și-a adunat omiliile în două culegeri, din care prima le conținea pe cele din anii 440-445, cînd a obținut de la Valentinian al III-lea condamnarea maniheilor și legea privind numirea episcopilor care a pus capăt controversei cu Ilarie
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
distincte cele două personalități. Bibliografie. Ediții: PL 65; CChr.Lat 91-91A, 1968 (J. Fraipont, C. Lambot). Traduceri: CTP 57, 1986 (Le condizioni della penitenza; La fede: M.G. Bianco). Studii: G. Lapeyre, Fulgence de Ruspe, Paris, 1930; C. Micaelli, Osservazioni sulla cristologia di Fulgenzio di Ruspe, Aug. 25 (1985), pp. 343-360. 2. Ferrando din Cartagina Este un personaj despre care de obicei se spune că a stat în umbra lui Fulgențiu, căruia i-ar fi scris și biografia; totuși, el merită poate
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]