115 matches
-
Romain Gary, Prima dragoste, ultima dragoste, pref. Romul Munteanu, București, 1968; Henri Perruchot, Gauguin. Tahiti, București, 1968; E. Lafuente Ferrari, Velásquez. Infanți și infante, București, 1968; J. E. Muller, Klee. Figuri și măști, București, 1969, Pictură modernă, vol. IV: De la cubiști la primii abstracți, București, 1969; H. Chevalier, Pictură modernă, vol. V: Pictură abstractă, București, 1969; N. Kazantzakis, Alexis Zorba, București, 1969; Albert Camus, Teatru, I, București, 1970; Alphonse Allais, Să fim sobri!, pref. Marian Popa, București, 1971; Piet Legay, Furtună
ADERCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285183_a_286512]
-
Chiar dacă ele nu devin coerente Într-un sens unic, ele păstrează destul de clar o certă coerență interioară... Ovidiu Mircean: Problema e ce se Întâmplă În momentul În care te raportezi la filmul acesta? Dacă Îl percep ca pe un peisaj cubist, să spunem, criticul care Încearcă să refacă imaginea inițială, urmărind discontinuitățile existente În cadrul filmului, fragmentele de sens, rezolvă până la urmă un joc de puzzle. Or, această rezolvare a jocului nu face altceva decât să reducă interpretarea tocmai la reconfigurarea acelui
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
chemarea eminesciană sau, aiurea, imaginea mâinilor dalbe ale iubitei („mâna ta 15 Watts”), a ochilor strălucitori („capitol de astronomie ochiul tău”) e ușor de văzut; nu scapă nici bucolicele („norii au staționat preocupați de probleme agrare”), iar „prin orașul tău cubist D-zeu e cu scaun la cap”, toate - imagini inversate care sporesc sensurile. De fapt, ceea ce se petrece în „aer liber” dă senzația de miraculos, iar mișcarea parodistică este expresia unei mirări colosale: „Mai știi brățara țipătului / în pasăre de
ROLL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289297_a_290626]
-
decor geometric, asemănător celui figurat pe diademele din fildeș (J. Svoboda, 1997). O reprezentare feminină deosebit de interesantă este și cea de la Petrkovice (fig. 8a): un tors feminin (4,6 cm), în hematit, ce pare a fi opera unui sculptor modern, cubist. Statueta reprezintă, fără îndoială, o tânără fată, ale cărei caracteristici sexuale nu sunt încă bine dezvoltate. J. Jelinek (1988) o consideră, însă, drept o operă schițată dar neterminată, din cauza durității materialului Un obiect rar pentru Gravettian, și anume o gravură
REPREZENTAREA FEMININĂ ÎN ARTA PALEOLITICĂ. DE LA HOMO ERECTUS LA HOMO SAPIENS. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Monica Mărgărit () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_647]
-
Caragiale, cărora le schițează în fugă portretele. Entuziasmul lui P. capătă noi dimensiuni la Paris, oraș a cărui puternică individualitate, în primul rând artistică, o fixează memorabil. E fascinat de muzee (îi admiră pe impresioniști, însă nu și pe viitorii cubiști și suprarealiști) și de cafeneaua Closerie de Lilas, unul din locurile tradiționale de întâlnire ale poeților și artiștilor. Veneau aici și români, printre care St. O. Iosif și D. Anghel, ultimul fixat într-un portret sugestiv: „acest pachet de nervi
PUSCARIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289069_a_290398]
-
de vițel? Ce erau colanții ăia - de nailon, opaci? Unde conduceau? Acel efect la păr numit vopsire În șuvițe, acea culoare de sub botul leoaicei, acel pas unduit care să Întețească puterea firească a bustului! Haina ei de plastic inspirată de cubiști sau de Mondrian, forme geometrice În alb și negru; pantalonii ei creați de Courrèges și Pucci. Sammler urmărea aceste fenomene rachetă În Times și În revistele pentru femei trimise chiar de Angela. Nu prea Îndeaproape. Nu citea prea mult din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
a schimbat numele în Museo Nacional de Bellas Artes în 1887, iar în 1901 guvernul a decis construirea unui nou sediu. Cu directorul muzeului, mi-am etalat cunoștințele "în domeniu", plecând de la picturile rupestre de la Altamira și ajungând la impresioniști, cubiști, foviști... Ca bun "meseriaș", nu s-a lăsat mai prejos, așa că a fost o discuție care mi-a mers "la suflet". Fusese prin Paris, știa de Brâncuși, Ionescu, Enescu, Tristan Tzara, Panait Istrati, Cioran, Elvira Popescu...Așa că scopul vizitei, constând
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
Freca spărtura cu un cățel de usturoi, după care apăsa bucățile una într-alta și, ca prin minune, rămâneau lipite perfect... Liliana a isprăvit de sădit toate cele douăsprezece primule. S-a așezat pe marginea piedestalului și privește peste peisajul cubist al cimitirului. Se odihnește. A obosit. Nu mai e nici ea tocmai tânără. Pe față i s-a zugrăvit o expresie de împăcare. Asupra ei pacea cimitirelor are același efect ca și asupra lui Lucian? Ai mai zugrăvit locuința? E
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
dizolvarea fundamentelor/reperelor stabile - animă, într-un cerc vicios al excesului, radicalismele artiștilor moderni: pe urmele naturaliștilor, vitaliștii antiintelectualiști exaltă esența biologică a naturii umane, eliberarea „plebee” a instinctelor, puritatea impurității; pe linia cultivării unei naturi artistice de-naturate, suficiente sieși, cubiștii și abstracționiștii sînt în schimb seduși de geometria autonomă a formelor pure. Futurismul italian se naște din stilul flamboaiant al lui D’Annunzio, din filozofia lui Nietzsche și Bergson, prin filtrul fauvismului pictural. Din estetism, avangardele preiau și recondiționează cosmopolitismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
La el, groaza de banal se evidențiază mai mult ca la oricine - și a vrut să fie original chiar în punctuație, pe care a suprimat-o cu totul și în portretul său de la începutul volumului, care e de un pictor cubist, Pablo Picasso. Sînt sigur că nimeni n-ar putea înțelege ceva din acest desen, nici chiar d. Apollinaire, care a publicat cîteva volume asupra pictorilor cubiști. D-l Apollinaire vrea însă să epateze pe cititori, iată unul din caracterele poeziei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu totul și în portretul său de la începutul volumului, care e de un pictor cubist, Pablo Picasso. Sînt sigur că nimeni n-ar putea înțelege ceva din acest desen, nici chiar d. Apollinaire, care a publicat cîteva volume asupra pictorilor cubiști. D-l Apollinaire vrea însă să epateze pe cititori, iată unul din caracterele poeziei sale și explicația extremei sale originalități. Alcoolurile d-lui Apollinaire sînt foarte tari, dar, lucru curios, nu te îmbată — te pun de cele mai multe ori într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ascona și adoptat de colonia teozofică a artiștilor de la Monte Veritá). Înainte de asta însă, Iancu își oferise deja serviciile de decorator la Cabaret Voltaire. 4 februarie 1916, Cabaret Voltaire. Pregătirile erau în toi. Artistul Marcel Slodki realizase un mare afiș cubist pentru interior. Pereții erau tapetați cu reproduceri după Kandinsky, Picasso, Matisse, Paul Klee, Otto van Raes, Artur Segal și cu afișe futuriste. O orchestră rusească de „balalaici” fusese alcătuită ad hoc și botezată sugestiv „Revoluzzer-Chor”. Cei patru „orientali” (cf. Hugo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
români”, Iancu va ilustra, printre altele, cele două volume ale Antologiei poeților de azi, realizată de Ion Pillat și Perpessicius (1925), și culegerea „ecumenică” de interviuri a lui Felix Aderca (Mărturia unei generații, 1929). A proiectat numeroase imobile în stil cubist și constructivist (nu doar în București; sanatoriul din Predeal i se datorează în egală măsură), parte dintre ele reproduse fotografic și în Contimporanul, iar în plastică a practicat un amestec de abstracționism, realism, postimpresionism, cubism, expresionism și fovism. A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
grupul artiștilor radicali (Arp, Eggeling, Richter și Iancu) ceream chiar anonimatul operei de artă” -, precursori ai noilor tendințe arhitectonice: „Ideea a fecundat, căci scurt timp după aceea am văzut trei minuni: expoziția arhitecților independenți revoluționari din Berlin; apoi, primul oraș cubist („Magdeburg”, prin sforțările uriașe ale arhitectului Taut) și, în urmă, școala artelor abstracte aplicate la arhitectură, din Weimar (Bauhaus). Din 1917, remarcăm o influență americană (vezi F.L. Wright, Chicago) la tinerii arhitecți olandeji”. Un text din nr. 50-51 („Cronometraj pictural
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fine - un articol urmuzian al lui Jacques G. Costin despre muzică și literatură („Criza sacîzului“). Informațiile cu privire la domeniul artelor decorative sînt totuși numeroase la Contimporanul. În nr. 73 este prezentată o convorbire a lui Marcel Iancu cu pictorul și decoratorul cubist Robert Delaunay. În nr. 77, este rîndul Miliței Petrașcu să o prezinte pe soția acestuia, creatoarea de modă Sonia Delaunay. În același număr, un text semnat de ing. M. Kontesweller („Inginerie și artă“) atacă problema raporturilor dintre tehnică și estetică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dincolo de coté-ul constructivist, Contimporanul rămîne o publicație reprezentativă pentru Art Déco-ul anilor ’20. Realizările sale în materie de mobilier, decorațiuni interioare, arhitectură, design sînt notabile. Nu puține locuințe concepute de Marcel Iancu supraviețuiesc și azi ca... „relicve” dintr-un București cubist. Iată însă „tabloul” bilanțier publicat în pagina 3 a numărului 100: „1922. Fondarea grupării Contimporanul în continuitatea lui Dada, ramificat în Franța, România etc. Ion Vinea, Marcel Iancu, J.G. Costin. 31 dec. Prima expoziție a lui Marcel Iancu la Maison
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fie altele!” (nr. 62). Appendix: Ion Vinea, arta abstractă și legitimarea ei folclorică Refuzul „logicii” și al „anecdotei”, adîncirea în interioritate și subconștient, respingerea „imitării naturii” în favoarea „creației autonome” (nonreferențiale) sînt elemente care îl apropie pe Ion Vinea de abstracționismul cubist și constructivist, fapt evident cu precădere în comentariile sale despre plastică. „Note de pictură“ - primul său text despre pictura nonfigurativă - face o succintă trecere în revistă a evoluției artei moderne: pictura mimetică, apoi pictura-interpretare (fază în care „asemănarea rigidă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
liber și suveran „își arogă dreptul naturii de a crea forme noi, fără asentimentul nimănui”. În altă parte, „înapoierea” consumatorului de artă autohton e deplînsă și denunțată drept retard provincial în raport cu marile centre ale Europei occidentale: „Magdeburgul e un oraș cubist. La Paris, cubismul e în faza eroică, la noi, e încă în stadiul în care enervează prostimea elegentă a vernisajelor și simulația găunoasă a criticii” („Pictorul M.H. Maxy...“). În comentariul despre „Noua expoziție a lui Marcel Iancu“, colegul de la Contimporanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avînd ca rezultat versul amorf”, iar ca ultimă consecință, crearea „versului tipografic”. Adică „nici rimă, nici ritm, nici măsură”. Observă, altminteri, că „realizarea unei estetice tipografice” începe odată cu Un coup de dés... a lui Mallarmé și că revoluția sintactică a cubiștilor s-a născut din experimentele poetice ale autorului Herodiadei; ele au fost însă răstălmăcite: „...fenomenul s-a produs á rebours: cultul aproape religios pentru cuvînt al lui Mallarmé a fost profanat de barbari; căci aristocratizarea lexicului s-a transformat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
iconoclasmului. Dimensiunea erotică a sublimului cu funcție de Ersatz nu este neapărat determinantă. Aceeași critică a „prezenței” și „identității” poate ajunge denunț estetic al reprezentării printr-o cenzură belicoasă a proporțiilor. Aici, problematica metafizică reapare sub o înfățișare mai generoasă. Războiul cubist împotriva reprezentării continuă, atunci când nici contemplația iconică a medievalilor, nici transfigurarea impresionistă a modernilor nu mai revendică vreo actualitate. Sub semnătura lui J. Pollock, de pildă, sublimul marchează refuzul încremenirii formelor și visul depășirii perpetue a oricărei limitări. În pictură
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
concepția noastră, o Littoria românească. . Gaittany veni întîia oară, firește, tot în mașină, cu Smărăndache, care-i spusese despre efectul surprinzător al bisericii. . - Este excepțional, domnule, admirabil, un adevărat dom!se entuziasmă el. Nu? . - Ba da, confirmă Smărăndache, un dom cubist. . - Ioanide e un om eminent, un exemplar neobișnuit, nu-iașa? . - Are talent. . - Sunt de acord cu dumneata. Gaittany, mai exuberant, zărind pe Ioanide sus pe schelă, voi să-i facă semn cu mâna, să-și semnaleze prezența; din păcate, acela nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Serios, n-o cunoașteți? . - Parc-am auzit vag. . - Dați-mi voie să v-o ofer. . Pomponescu lua broșură cu coperta verzuie, o răsfoia cu . aer ambetat de om copleșit de probleme grave și întreba: - Și cam ce spune? . - Veștejește curentul cubist în arhitectură, care rupe cu tradiția noastră națională. . - În general e just, comenta Pomponescu obiectiv, pentru a nu trăda vreun interes; depinde de aplicare. - Cum, domnule ministru, admiteți și dumneavoastrămodernismul? - Orice artă e modernă într-un moment dat. . - Nu e
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
schimb, Ioanide al lui G. Călinescu, deși lovit zdravăn de existență, realizează o operă trainică în ciuda încercărilor repetate de a i se pune bețe în roate: o catedrală și un palat comunal cu campanilă. Totul din beton armat. Un dom cubist, zice el. Ce mai face apoi în comunism, în Scrinul negru, chiar nu mai contează. Rivalul lui Ioanide, profesorul de beton Pomponescu, e însă foarte îndoit asupra valorii operei sale arhitectonice și constructive și se și sinucide din această cauză
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
de Călinescu: CEC-ul, Cercul Militar, Bufetul de la Șosea nu sunt „oribile” decât în ochii unor radicali și prin excesul de înflorituri al detaliilor. Nici construcțiile lui Petre Antonescu, prototipul ipotetic al lui Pomponescu, nu sunt absurde. După cum, invers, „domul cubist” ridicat de Ioanide sau Palatul Telefoanelor, clădit realmente în epocă, nu au nimic sinistru, deși au șocat publicul epocii. Important este că G.Călinescu are o concepție coerentă și consecventă despre frumosul urban și despre arhitectură, plănuind, o dată cu Ioanide, utopic
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
nu studiase Îndeajuns felurite motive de război. Pentru unele picturi alarmante ori gravuri de Goya, la anumite fresce ori pânze de Giotto, Bellini și Piero della Francesca, la muraliștii mexicani și la pictorii moderni, precum Léger, Chirico, Chagall ori primii cubiști, Faulques găsise soluții practice. La fel cum un fotograf Înfruntă probleme legate de obiectivul lentilei, lumină și Încadrare, puse de imaginea de care vrea să se apropie, pictura presupune să Înfrunți probleme soluționabile prin aplicarea riguroasă a unui sistem bazat
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]