1,813 matches
-
peripeții ale destinului său. Aceasta i-a dat prilejul să constate că, până și la oamenii mici, simțului statului și gustul femeii erau complementare. Această încurajare tacită a suveranei îl biciuia aproape la fel de mult ca vederea goliciunii senzuale a Nataliei. Cuibărită lângă el, Natalia îl observa zâmbind ca și cum ar fi găsit comică disproporția dintre sexul lui de flăcău bine înzestrat și statura lui de pitic. Emoționat de excitația mută pe care o manifesta față de el, Vasia se întoarse la ea și
Henri Troyat - Etajul bufonilor by Sanda Mihăescu-Cîrsteanu () [Corola-journal/Journalistic/11660_a_12985]
-
sonor este unul gol, pe care n-ai de unde să-l apuci, nici cum să-l supui; un trup de multe ori monstruos, schimbător, diform, imposibil de reținut, de legat ori de răpus. în epoca modernă, muzica savantă s-a cuibărit la nivelul funcțiilor digestive, manifestîndu-se ca un stomac imens ce a mistuit sumedenie de ipoteze și de demonstrații, pe care apoi le-a prelucrat și filtrat ca niște uriași rinichi și ficați aflați permanent în stare de veghe și necesitate
Coborîrea aurei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11773_a_13098]
-
prezenta două seri consecutiv pe scena Operei din Timișoara De ce fierbe copilul în mămăligă, în memoria Aglajei. De ce s-o fi sinucis la 40 de ani, în culmea succesului, iubită de un bărbat mai tînăr? O voce: Fiindcă i se cuibărise de mică o frică în burtă, de atunci, de cînd mama ei atîrna de păr de cupola circului și frica a crescut odată cu ea pînă a întrecut-o. Cum să trăiești cu o frică mai mare decît tine? Altă voce
La Timișoara, Aglaja ne-a vorbit românește by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13074_a_14399]
-
avea dreptate notînd că poeziile lui Cezar Ivănescu sînt contraimnuri. Poetul deplînge destructurarea materiei (conștientă de sine), realizează miracolul existenței că neîntinare, procesualitatea și zvîrcolirile ei, nașterea și extincția, invazia răului și a Întunericului, dărnicia și risipă - toate că variațiuni cuibărite Într-o aceeași temă: implacabilul sfîrșit și reîntemeierea vieții. În lirica să, Rodul rămîne simbolul tinereții eterne iar crezul poetic Îmbracă gestul sacrificial. Prin repetiție motivică și reluări obsedante, Cezar Ivănescu riscă impresia de monotonie. Un Baaad fictiv, simțit că
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
L-am îmbrățișat mai strâns și hotărârea a fost luată: va sta cu mine. Cine spune că doar între oameni se pot înfiripa prietenii, se va înșela, de bună seamă! Motanul nu s-a mai dezlipit de mine. Noaptea se cuibărea lângă mine, pe pat, și oricât ar fi încercat mama să-l alunge, el era ca un războinic neobosit, întorcându-se după câteva clipe să-și reia locul ce i se cuvenea. Când a devenit evident că animăluțul scump era
ALECART, nr. 11 by Elis Maruseac () [Corola-journal/Science/91729_a_92904]
-
cf. N. Manolescu), ci printr-o autentică zguduire produsă în adâncurile spiritului și adusă la suprafață de muzica lui Bach. Chiar dacă, odată ieșită din biserică, în farmecul luminos al zilei de aprilie, asistența se grăbește să-și scuture zgura mortuară cuibărită în inimi și să-și revină la gândurile de "dinainte", simțim că ceva irevocabil s-a petrecut. Nu din întâmplare, singura care iese din biserică mai înrăită ca niciodată (dar și singura despre care știm cu precizie că e opacă
50 de ani de la moarte - Sindrofii sacre,recviemuri profane by Andreia Roman () [Corola-journal/Imaginative/12066_a_13391]
-
unui veritabil asalt. Cei care nu izbîndeau să ocupe un loc în băncile ticsite se mulțumeau cu prichiciul ferestrelor sau, la nevoie, cu vreun colț al estradei; pînă să ajungă în dreptul acesteia, profesorul era deci constrîns a ocoli numeroase obstacole. Cuibăriți în toate ungherele și în toate atitudinile, studenții ofereau sălii fizionomia pitorească a unui auditoriu din Renaștere. în acest cadru începea profesorul să-și desfășoare lecția, ca treptat o comuniune tot mai vie să se stabilească între el și ascultători
"Vivant professores!" by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12327_a_13652]
-
a venit mama lui, iar el s-a trîntit în genunchi și-apoi pe burtă. s-a rugat cu vorbe imposibil de reprodus. apoi a mușcat-o de gleznă, iar ea a fugit urlînd. totuși, sub fusta ei s-a cuibărit o poftă grea. ochiul lui de bivol ieșise afară de tot și ne-am zbătut două ceasuri să i-l vîrîm la loc. La un timp, Duhul Sfînt a dansat pentru mine. Doar pentru mine. La mine la masă, la viața
CONFORT 2 Îmbunătațit by Ioan Es. Pop și Lucian Vasilescu () [Corola-journal/Imaginative/12681_a_14006]
-
poți spune. - E frumos, i-am spus, dând să-mi trag mâna. S-a răsucit. Continua să-mi țină degetul lipit de buzele ei. Și-a tras piciorul de sub ea. S-a apropiat, strecurându-se pe sub brațul meu. S-a cuibărit la piept. - Mi-e somn, a oftat. De dimineață tot am umblat. Căldura asta m-a toropit. Era cald, într-adevăr, în vagon. Caloriferul ardea sub bancheta noastră. S-a strâns și mai mult în mine, culcându-și capul în
Mașa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/12431_a_13756]
-
lângă mine”. Andrew se întinse lângă ea, așa îmbrăcat cum era. Bineînțeles că proximitatea corpului ei de pictorial îi dădu fiori. Numai părul greu îi emana mii de feromoni, ce să mai vorbim de restul... Degetele ei catifelate i se cuibăriră în palmă, între trupurile lor care nu se atingeau, și rămaseră așa o bună bucată de timp. Încet-încet, strigătele chefliilor din alte dormitoare păliră, se stinseră ca și cum n-ar fi fost, țipetele păunilor de la crescătorie încetară și ele, boncăniturile cerbilor
După-amiază cu o nimfomană () [Corola-journal/Imaginative/13420_a_14745]
-
de oameni se încălzește, ascultându-l cu pietate pe unul dintre ei. Este povestitorul, omul cuvântului,al memoriei și al imaginarului care nu are voie să lase auditoriul să se plictisească ori să adoarmă. Plictisul e un demon care, o dată cuibărit în ascultători, poate să-l alunge-n calea fiarelor ori să-l ucidă pe narator. Povestitorul ducea peste tot literatura cu sine, așa cum își purta prin lume imaginația, memoria și vocea. Mai târziu, în vremurile mai istorice, pe Mediterana, de unde
Revanșa lui Homer by Radu Sergiu Ruba () [Corola-journal/Imaginative/13932_a_15257]
-
în care bărbații bat coasele îngenuncheați într-un lan de lucernă ca pe o toacă la capătul lumii/ ...coală de indigo prinsă între două buze de înger, treceri hăituite de treceri! (înghițind aerul cu greutate - clipă de clipă! - altă vîrstă cuibărindu-se-n mine: trupe de păpușari plecîndu-se ceremonios la sfîrșitul reprezentației/ capetele de cîrpe ale păpușilor nimic altceva decît aceste puncte-puncte pe linia norocului. în mulțimea de gură-cască surdo-muții își plimbă surîsul pe cer!) * * * nu mă mai plimb/ nu mai
akédia: sîrguința nimicului! (fragment) by Sorin Gârjan () [Corola-journal/Imaginative/14411_a_15736]
-
moarte. Dar tocmai aceste constrângeri fac acest eseu terapeutic mai seducător și mai captivant. Când își plânge prietenul mort, rătăcind prin pustiu (“Muri-voi oare și eu? Oare nu mă așteaptă aceeași soartă ca pe Enkidu? Spaima mi s-a cuibărit în inimă: mi-e frică de moarte...”), Gilgamesh vorbește pentru noi toți. Iar cuvintele doctorului Yalom picură ca un balsam peste rănile tuturor celor care au tremurat măcar o dată la perspectiva întâlnirii imposibile cu cea cu care nu putem fi
Frica cea mare by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82456_a_83781]
-
Tu să fii aceea care mă împacă; Iar când cheamă vremea semnul de departe Și coboară raza dinspre steaua rece, Cu uitarea-n lacrimi, printre clipe sparte, Tu să fii aceea care mă petrece Păcatul schimbării în ficații întâmplării E cuibărit viermele păcatului, Puritatea e o stare anormală Și imposibilă; Numai moartea e inocentă; Regula lumii e abaterea, Ieșirea din rând, Pofta greșelii, Ca un izvor de mântuire; Schimbarea care-aduce ploaie, Și umple câmpul de zăpadă Și sparge spațiul și-l
Poezii by Ion Stoica () [Corola-journal/Imaginative/10960_a_12285]
-
veșnicei femei, Te-am înșelat cu vara nesfârșită, Scăldată în vibrările subțiri, Când fiicele luminii se mărită Cu mirii nesfârșitei dăruiri; Din marginea de dincolo de bine, în marginea de dincolo de rău, Un veac întreg te-am înșelat cu tine, Cea cuibărită în adâncul tău Din lucruri Nu pot gândi fără cuvinte, Fără pământ, fără pădure, Oricât mă chinui înainte Nu pot s-ajung în spații pure; Din lucruri curge semnu-n toate, Până în muguri și-n lumină, în tot ce-așteaptă și
Poezii by Ion Stoica () [Corola-journal/Imaginative/10960_a_12285]
-
și a răcnit în microfon Să trăiți toarășe comandant, raportez. Și a raportat. Și curând și-a făcut apariția toarășu comandant. Avea ochi gri, un gri-argintiu lichid, pupilele lui semănau cu două grămăjoare de mercur care, în mod ciudat, se cuibăriseră în orbitele sale. Ana-Cristina a observat că obrazul său e fin, iar în colțul gurii are întipărit un zâmbet subțire, ironic. Arăta ca un intelectual și era un bărbat bine, dacă l-ar fi întâlnit pe stradă l-ar fi
Relatare despre moartea mea by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/10968_a_12293]
-
de mătase verzi. Iar mi-ai adus un firav ghiocel ... Mi l-ai sădit în păr și în grădină ... Mă-ndemni s-alerg, să zbor, să cânt cu el ... Plutesc, plutesc, plutesc ...mă ții de mână. Adânc, mi te-ai cuibărit în suflet ... Ca o mirifică vioară mă mângâi. Prin tine trăiesc, respir, iubesc și cuget ... Doar tu, Vestală, tu ești dorul meu dintâi! Elisabeta Silvia Gângu ... Citește mai mult Un cântec melancolic de violoncelSărută fruntea-nmiresmat-a serii ...Coardele-i
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
de mătase verzi.Iar mi-ai adus un firav ghiocel ...Mi l-ai sădit în păr și în grădină ...Mă-ndemni s-alerg, să zbor, să cânt cu el ...Plutesc, plutesc, plutesc ...mă ții de mână.Adânc, mi te-ai cuibărit în suflet ...Ca o mirifică vioară mă mângâi.Prin tine trăiesc, respir, iubesc și cuget ...Doar tu, Vestală, tu ești dorul meu dintâi!Elisabeta Silvia Gângu... XI. LUPUL ȘI CÂINELE, de Elisabeta Silvia Gângu, publicat în Ediția nr. 2226 din
ELISABETA SILVIA GÂNGU [Corola-blog/BlogPost/380494_a_381823]
-
de toamnă când după atâția ani își adunase curajul să se întoarcă, poate nu era decât o scuză a amânărilor repetate fără un motiv bine conturat. Pădurea părea că începuse să respire aramă, era toamnă. Un sentiment de lipsă se cuibărise în ea, părea că drumul străbătut de atâtea ori nu mai era același, ce lipsea nu putea să realizeze, nimic nu se schimbase, doar ea pierduse fărâma aceea de suflet unde putea să regăsească fată cu ochii de chihlimbar.Și
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380557_a_381886]
-
de toamnă când după atâția ani își adunase curajul să se întoarcă, poate nu era decât o scuză a amânărilor repetate fără un motiv bine conturat. Pădurea părea că începuse să respire aramă, era toamnă. Un sentiment de lipsă se cuibărise în ea, părea că drumul străbătut de atâtea ori nu mai era același, ce lipsea nu putea să realizeze, nimic nu se schimbase, doar ea pierduse fărâma aceea de suflet unde putea să regăsească fată cu ochii de chihlimbar.Și
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380557_a_381886]
-
zile-au trecut Și nu am știut niciodată De ce trebuie să grăbesc pasul, Glasul să-l întemnițez într-o celulă de gând, Lăcrimând în amintirea ecoului ce se pierde în uitare, Aceeași zare se scutură zilnic de regrete Egrete se cuibăresc sub un cer tot mai mic Și-ntr-un plic, cuvinte ce nu-și doresc tăcerea. Deși luni de zile-au trecut De când, în secret, am rupt logodna mea cu marea, Cărarea iar mă cheamă să-nvăț pașii uitați... Știați
GABRIEL DRAGNEA [Corola-blog/BlogPost/380550_a_381879]
-
luni de zile-au trecutși nu am știut niciodatăDe ce trebuie să grăbesc pasul,Glasul să-l întemnițez într-o celulă de gând,Lăcrimând în amintirea ecoului ce se pierde în uitare,Aceeași zare se scutură zilnic de regreteEgrete se cuibăresc sub un cer tot mai micși-ntr-un plic, cuvinte ce nu-și doresc tăcerea.Deși luni de zile-au trecutDe când, în secret, am rupt logodna mea cu marea,Cărarea iar mă cheamă să-nvăț pașii uitați...Știați de-atâta vreme
GABRIEL DRAGNEA [Corola-blog/BlogPost/380550_a_381879]
-
de Gabriel Dragnea , publicat în Ediția nr. 1570 din 19 aprilie 2015. Am primit cu ceva timp în urmă cartea “Sfeșnic în rugăciune” a poetului Traian Vasilcău. Am citit-o și recitit-o și, parcă tot mai aproape de suflet se cuibăresc gândurile, destăinuirile și, uneori, sentimentele de neputință în fața timpului care zidește și dărâmă în același timp, care aduce bucurii odată cu nașterea și lacrimi în pragul morții. Versurile poetului Traian Vasilcău tulbură, răscolesc și seceră neliniști. În multe dintre poemele sale
GABRIEL DRAGNEA [Corola-blog/BlogPost/380550_a_381879]
-
rolul trecerii noastre prin Viață. “Care popor? Negânditoare plebe, ... Citește mai mult Am primit cu ceva timp în urmă cartea “Sfeșnic în rugăciune” a poetului Traian Vasilcău. Am citit-o și recitit-o și, parcă tot mai aproape de suflet se cuibăresc gândurile, destăinuirile și, uneori, sentimentele de neputință în fața timpului care zidește și dărâmă în același timp, care aduce bucurii odată cu nașterea și lacrimi în pragul morții.Versurile poetului Traian Vasilcău tulbură, răscolesc și seceră neliniști. În multe dintre poemele sale
GABRIEL DRAGNEA [Corola-blog/BlogPost/380550_a_381879]
-
de puțin, fără să nu înțepenești de durere, să nu încerci să strănuți sau să tușești, să nu mănânci sau să bei ceva și Ea (durerea) să nu fie acolo, să încerci să dormi iar durerea să nu fie acolo cuibărită în tine în toate structurile tale. La un moment dat nici nu mai poți localiza ce te doare. Oare doare fizicul, psihicul sau sufletul??? Devii confuz, devii neliniștit la gândul că nu se va mai termina poate niciodată. Doare operația
DURERE, DURERE... ŞI IAR DURERE... DE NELUTA STAICUT de NELUȚA STĂICUȚ în ediţia nr. 1944 din 27 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380762_a_382091]