4,021 matches
-
și exemple mai vechi - de exemplu pedagoaga, la Galaction (DLR, Tomul VIII, Litera P). Se poate aminti aici - datorită asemănării de formă - și femininul adjectivului analog: acesta ar fi, conform normelor, analoagă; mi se pare că există totuși o tendință cultă de a-i prefera forma fără alternanță, analogă. La vocativele în -e care conțin alternanțe (Ion/Ioane), aspectul popular e cu atât mai puternic cu cât este marcată stilistic chiar desinența de vocativ. Am remarcat altă dată preferința presei umoristice
"Silicoane", "riboane", "armagedoane" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15539_a_16864]
-
de a face rău, ci e urâtă pentru timpul acesta când domnește credința adevărată a lui Cristos și civilizațiunea, e spre rușinea mare acelui popor carele mai crede în așa minciuni, atunci când vrea să propășească și să intre în lumea cultă. Dar e primejdioasă vindecarea ce se încrede unor proști, unor babe sau moașe, crezând că ei ne scapă de boale". De aceea preoții și învățătorii au o nobilă și responsabilă chemare, iar cu cei nevrednici, Marienescu, este necruțător, invocând exemple
Un urmaș al Școlii Ardelene by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/15538_a_16863]
-
ales, ea apare ca limitată, marginală; în epoca disputelor puriste, era resimțită în mod mult mai acut prezența influenței lingvistice neogrecești, favorizate de domniile fanariote. Cel mai important e însă faptul că turcismele nu apar ca un pericol pentru lexicul cult românesc. Elementele de origine turcă sînt fie vechi (unele probabil cumane) și perfect asimilate (dușman, musafir, mioriticul cioban), adesea intrate în uzul popular (odaie, cișmea, dușumea), fie clar marcate - caz în care folosirea lor nu e automată, ci denotă intenții
Purismul și turcismele by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14380_a_15705]
-
frecvente mai ales cu adesea ("mai adesea", "foarte adesea", "prea adesea", "cel mai adesea") și extrem de puțin probabile cu celelalte ("mai deseori", "foarte deseori", "prea deseori", "cel mai deseori" - ?). Toate cele trei forme sînt asociate mai curînd scrisului, unui stil cult, supravegheat; în vorbirea colocvială pare mai firească locuțiunea de multe ori. Adeseori e mai lung; între adesea și deseori, primul mi se pare mai eufonic, dar această judecată e determinată subiectiv; oricum, selecția ar putea fi determinată uneori de structura
Adesea, adeseori, deseori... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14523_a_15848]
-
parte mai bine de două decenii, dar vizează egal lumea de vis-à-vis, care poate fi, cu schimbul, cea lăsată în urmă sau peronul unde își depune emigrantul valizele. De la bun început trebuie spus că bardul este un hâtru, în termeni culți un spirit hipercritic, un mare nemulțumit, odată ce mediul (moara) la care dejugă nu-i oferă paradisul sperat, iar de locurile părăsite s-a despărțit cu neascunsă mânie. A nu te simți în largul tău nicăieri, așa cum alții nu se rabdă
Un liric furios by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14564_a_15889]
-
traducător de literatură contemporană, având "la activ" volume traduse din autori aparținând secolului recent încheiat, precum Bulat Okudjava, Cinghiz Aitmatov, Soljenițîn, Arkadi și Boris Strugațki, dl. Nicolae Iliescu, eminent cunoscător al culturii și civilizației ruse, degustător de poezie populară și cultă românească și rusească (autorul unor fermecătoare traduceri din poeziile lui Tiutcev), fiind și un mare amator de teatru, a simțit nevoia unei revizuiri a textului piesei în discuție. Așa s-a născut volumul de Teatru 2) apărut în toamna anului
Revizorul revizuit... by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Journalistic/13993_a_15318]
-
universul cultural se îmbogățește cu toposuri noi, iubirea dintre Enea și Didona, creanga de aur, moartea cosmosului, virtutea romană. Indiferent de curentele și preferințele culturale apărute de-a lungul veacurilor, toposurile grecești și romane se regăsesc nu numai în literatura cultă a popoarelor europene, ci și în folclor, Alesandria de exemplu sau originea romană a popoarelor europene. Să nu uităm că pentru noi, românii, conștiința romanității a fost o idee forte de-a lungul întregii noastre istorii. La aceste elemente definitorii
Antichitatea greco-romană, azi by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/14029_a_15354]
-
prin intermediul tânărului Antinous: nu este vorba, însă, despre o simplă relație de invertire, ci de iluminarea pe care o aduce frumusețea. Antinous ( Anti-Nous, adică Anti-Spirit, după cum i-a decriptat și speculat numele un scriitor clujean) nu era la început nici cult, nici rafinat, dar desăvârșirea sa fizică se dovedise a fi aceea a unei statui sculptate de Fidias. Frumusețea sa trupească l-a făcut, însă, pe împărat să inițieze o relație complicată estetic, datorită unui joc de oglindire: răsfrângându-se în
Despre frumusețe by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/14049_a_15374]
-
pur și simplu inadecvat să ne referim la societăți aculturale și la indivizi inculți, întrucît orice societate ar poseda o cultură imanentă, care n-ar putea fi apreciată drept "primitivă" sau "inferioară": "Fiecare ființă umană, indiferent de faptul că este cultă sau nu, este o ființă culturală, atîta timp cît participă la o anumită cultură". Deci o pledoarie pro domo! Germanii, bunăoară, vădind o atitudine prin excelență "pozitivă" și "activă", vor trece cu brio examenul adaptării. Dar românii? Lipsiți de suficientă
Românii din Lumea Nouă (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14059_a_15384]
-
Lectura actuală a unui text dintr-o epocă de tranziție se poate împiedica sau încânta de expresivitatea involuntară a diferențelor și a contrastelor lingvistice: neologismele apar alături de pronunțări muntenești ("S-au arătat un fenomenu pă cer"), iar jargonul fanariot (grecisme culte și turcisme politico-administrative) se combină cu occidentalizarea ezitantă (reprezentată de italienisme și - în mai mică măsură - de latinisme sau franțuzisme); emblematică pentru această dublă orientare e o formulă ca "ministeriul devletului" (turcismul devlet avînd sensul de "regim, administrație, guvern"). "Istornicul
Între devlet și europei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14061_a_15386]
-
Rodica Zafiu Readuceam în discuție, săptămîna trecută, problema variației - mai exact: a gradualității diferențelor - dintre pronunțarea cu diftong și cea cu hiat, în cuvintele culte ale limbii române. O tratare în scris a acestei situații are partea ei de paradox și chiar de ipocrizie: discursul scris ne permite să înșirăm doct argumente, fără riscul de a supune verificării și contestării pronunțarea însăși a exemplelor noastre
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
în De Mauro 2000). Așadar, regula românească e mult mai "latinizantă" decît cele ale altor limbi romanice; desigur, fenomenul poate fi explicat prin faptul că ea a fost impusă unor cuvinte intrate mai tîrziu în limbă, alcătuind un strat lexical cult, modelat în parte după latină, diferențiat de cel popular - atît în fonetică (pentru că admite grupuri de sunete absente din cuvintele populare, e- inițial etc.) cît și în morfologie (prin pierderea unor alternanțe). Hiatul ar caracteriza un "stil cult", care are
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
strat lexical cult, modelat în parte după latină, diferențiat de cel popular - atît în fonetică (pentru că admite grupuri de sunete absente din cuvintele populare, e- inițial etc.) cît și în morfologie (prin pierderea unor alternanțe). Hiatul ar caracteriza un "stil cult", care are tendințe proprii, diferite de tendințele spontane ale limbii comune: "sistemul fonetic românesc literar are ca trăsătură distinctivă, în raport cu cel popular, tocmai acceptarea și promovarea hiatului" (Flora Șuteu, Influența ortografiei asupra pronunțării literare românești, 1976, 202). Rămîne totuși întrebarea
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
spontane ale limbii comune: "sistemul fonetic românesc literar are ca trăsătură distinctivă, în raport cu cel popular, tocmai acceptarea și promovarea hiatului" (Flora Șuteu, Influența ortografiei asupra pronunțării literare românești, 1976, 202). Rămîne totuși întrebarea dacă această tendință caracterizează într-adevăr uzul cult, sau e mai curînd o opțiune teoretică a celor care normează limba. Chiar excepțiile de la hiat sînt - pentru cuvintele culte - în cea mai mare măsură latinizante (pauper). Foarte discutabilă e decizia normativă a pronunțării în hiat în cazul cuvintelor care
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
Flora Șuteu, Influența ortografiei asupra pronunțării literare românești, 1976, 202). Rămîne totuși întrebarea dacă această tendință caracterizează într-adevăr uzul cult, sau e mai curînd o opțiune teoretică a celor care normează limba. Chiar excepțiile de la hiat sînt - pentru cuvintele culte - în cea mai mare măsură latinizante (pauper). Foarte discutabilă e decizia normativă a pronunțării în hiat în cazul cuvintelor care provin în mod clar din franceză sau din italiană - fără posibilă sursă sau model latin. E vorba mai ales de
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
cuvîntul milieu (DEX, DOOM), pentru care se recomandă pretențioasa (și falsa) pronunțare în trei silabe: mi-li-eu; e vorba de umilul, banalul mileu - în forma simplificată de adevăratele tendințe populare ale limbii - , căruia i se acordă astfel dreptul la o existență cultă, înnobilată prin hiat. Stilul nostru cult pare marcat de o tendință spre sacadarea pedantă: e vorba de o normă coerentă în sine, dar depărtată de realitate. Într-o serie de cazuri (examene-grilă, legi de protecție a limbii), o asemenea normă
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
se recomandă pretențioasa (și falsa) pronunțare în trei silabe: mi-li-eu; e vorba de umilul, banalul mileu - în forma simplificată de adevăratele tendințe populare ale limbii - , căruia i se acordă astfel dreptul la o existență cultă, înnobilată prin hiat. Stilul nostru cult pare marcat de o tendință spre sacadarea pedantă: e vorba de o normă coerentă în sine, dar depărtată de realitate. Într-o serie de cazuri (examene-grilă, legi de protecție a limbii), o asemenea normă devine totuși periculoasă. Cred că soluția
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
mare de cuvinte, o rostire nestabilizată, variind de la individ la individ și chiar la același individ, după cum vorbirea e mai îngrijită sau mai neglijată, mai repede sau mai înceată, mai solemnă sau mai familiară. Dacă întrebi pe mai mulți români culți dacă pronunță gre-u-ta-te, de patru silabe, sau greu-ta-te, de trei silabe, răspunsurile vor fi diferite și chiar același individ, dacă ți-a spus că rostește pe eu în hiat, răzgîndindu-se va admite că "parcă" îl rostește și cu
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
foarte frecventă ("pronunțarea aviație este reală, ba foarte răspîndită"), dar consideră că procedeul "continuă a fi utilizat până astăzi de către românii mai mult sau mai puțin inculți". Cealaltă soluție - epenteza unei semivocale (a-vi-ia-ți-e) - apare însă mai curînd "în gura oamenilor culți". Evident, o pronunție stigmatizată ca incultă e greu de acceptat și de confesat. Chiar dacă, surprinzător, poate fi acuzată și de păcatul opus - de snobism. După Ion Calotă (Contribuții la fonetica și dialectologia limbii române, 1986), pronunțările cu diftong "nu corespund
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
de acceptat și de confesat. Chiar dacă, surprinzător, poate fi acuzată și de păcatul opus - de snobism. După Ion Calotă (Contribuții la fonetica și dialectologia limbii române, 1986), pronunțările cu diftong "nu corespund spiritului limbii române. Ele sînt rostiri în manieră cultă, mai bine zis străină, ale unor cuvinte din fondul vechi și nu pot caracteriza decît vorbitori care, sub influența pronunțării franțuzești, rostesc neologismele de origine franceză cu sinereză: colegial, gardian, imediat, social, special" (p. 51). Comparația cu celelalte limbi romanice
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
pot arde pentru o idee, ageamii care aidoma maimuțelor se cațără cu dexteritate, iar când ajung sus nu le mai vezi decât părțile rușinoase, în loc să construiască o logistică a desfacerii și exportului, demontează orice tentative de debusare a creației muzicale culte. Ce fel de politică muzicală exersează televiziunile? - Una pe cât de străvezie, pe atât de nocivă. Care este locul muzicii savante (nu a celei de divertisment) pe plaja presei românești? - în nici un caz unul care să-i permită să se dezbrace
Soția prietenului meu by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14233_a_15558]
-
multor substantive în genitiv - necoordonate, ierarhizate prin relația specifică pe care fiecare substantiv determinant o realizează cu cel precedent: "consecințele deciziei președinților comisiei". Construcția este puțin probabilă în limba populară, dar constituie o adevărată tentație în stilul nominal al limbii culte (în limbajul științific, juridic, administrativ). De fapt, chiar și limba populară utilizează tiparul, dar aproape exclusiv în formulele onomastice extensive și explicative ("Ion a lu Vasile a Măriei Vameșului"). Ca și în alte cazuri, pentru a formula cu oarecare convingere
Lanțul de genitive by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14227_a_15552]
-
Desigur, explicațiile confuziei nu scuză eroarea, cu atît mai supărătoare cu cît maschează o legătură etimologică; o grafie ca a trunchea atrage probabil atenția mai ales din cauza legăturii cu trunchi, sau/și pentru că încalcă o normă (poate utopică) de pronunțare cultă. În unele citate actuale apar scrise greșit mai ales participiile verbului: "replica (...) a fost atît de truncheată încît este posibil ca telespectatorii să n-o fi înțeles" (România liberă = RL 1858, 1996, 2); "unele litere se află sub îmbinări iar
Ortografice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14254_a_15579]
-
negru, ghete albe. Când l-am refuzat, neavând la mine decât niște tichete bune de cumpărături imediate, m-a arătat cu degetul și a strigat la mine scrimpi, zgârciobule. De atunci folosesc expresia chiar și în România în mediile presupus culte, încălcând orice idee de drepturi de autor. Luptându-mă cu vântul, ajung cu chiu cu vai în fine pe Fifth Avenue, în centru, inima Cetății, artera marilor bijutieri cu vitrine scăpărătoare și unde siluete de inși cu pălării largi, negre
Note americane (III) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14283_a_15608]
-
conștiință lucidă, o victimă circumstanțială și un învingător în absolut. El reușește să contrapună ritmurilor istoriei, cu o forță greu de evaluat la o privire superficială, propriile sale răspunsuri, speranțe și utopii. Este dificil de găsit, în întreaga noastră pictură cultă, o a doua personalitate în măsură să comenteze, cu atîta autenticitate și profunzime, halucinanta lume prin care a trecut. Poate doar lui Eustațiu Stoenescu i s-ar mai putea face un asemenea portret, dar la un alt nivel al implicării
Artistul și secolul său by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14260_a_15585]