33 matches
-
intens: "efectul Einstein", similar efectului Doppler. Universul configurat de teoriile lui Einstein nu mai este unul cu o metrică euclidiană. Semnificația devierii razelor de lumină în câmpuri gravitaționale intense constă în acel nou model al Universului înzestrat cu un spațiu cvadridimensional. Contribuțiile lui Einstein determină transformarea rapidă cosmologiei (mai ales în perioada 1920 - 1970) într-o ramură a fizicii. Astronomii Alexander Friedmann și Georges Lemaître au demonstrat, prin anii 1920, că ecuațiile lui Einstein conduc la ideea unui Univers aflat în
Albert Einstein () [Corola-website/Science/296781_a_298110]
-
restrânse) relația dintre duratele fenomenelor așa cum sunt percepute de observatori diferiți, în funcție de viteza cu care se deplasează aceștia față de fenomenele studiate. Ca urmare, timpul nu mai există independent de observator. În schimb, se poate construi un model matematic de spațiu cvadridimensional, numit „spațiu-timp”, astfel că fiecărui eveniment i se poate asocia un punct din spațiu-timp. Pentru un observator dat, fiecare punct din spațiu-timp este văzut ca un punct având o anumită poziție în spațiu față de sistemul de referință al observatorului și
Timp () [Corola-website/Science/299057_a_300386]
-
structura spațiului. În teoria relativității restrânse, spațiul și timpul sunt mărimi între care există o legătură intrinsecă și ca urmare, nu pot fi considerate entități separate. Este deci natural să se considere că diferitele evenimente se petrec într-un continuu cvadridimensional, numit "spațiu-timp", în care trei coordonate "(x, y, z)" se referă la spațiu și una "t" se referă la timp. Introducerea unui astfel de concept se datorează matematicienilor Henri Poincaré și Hermann Minkowski. De aceea continuuul cvadridimensional se mai numește
Spațiu-timp () [Corola-website/Science/302652_a_303981]
-
într-un continuu cvadridimensional, numit "spațiu-timp", în care trei coordonate "(x, y, z)" se referă la spațiu și una "t" se referă la timp. Introducerea unui astfel de concept se datorează matematicienilor Henri Poincaré și Hermann Minkowski. De aceea continuuul cvadridimensional se mai numește și spațiu Minkowski. Un punct din spațiul Minkowski se numește "eveniment"; deoarece cele patru coordonate nu au aceeași dimensiune, direcțiile spațiului Minkowski nu sunt echivalente, adică este anizotrop. Ca urmare, lucrul cu un asemenea spațiu este dificil
Spațiu-timp () [Corola-website/Science/302652_a_303981]
-
nicio dificultate față de spațiul obișnuit. Motivul pentru care s-a introdus în cea de-a patra coordonata și factorul "i" este acela că mărimea "s = x + y + z + (ict) = x + y + z - (ct)", este invariantă în raport cu transformările Lorentz. Analog, intervalul cvadridimensional dintre două evenimente infinitezimal vecine "(x, y, z, ict)" și "(x + dx, y + dy, z + dz, ic(t + dt))" se definește prin relația: "ds = dx + dy + dz - cdt". Acest interval constituie o mărime geometrică a spațiului minkowskian numită "metrica spațiului
Spațiu-timp () [Corola-website/Science/302652_a_303981]
-
că "traiectoria" unei particule care se mișcă arbitrar este cuprinsă în domeniul conului luminos. Acestă traiectorie se numește "linie de univers a particulei". Notând coordonatele spațiu-timpului prin "x = x, x = y, x = z, x = ict", se poate defini raza vectoare cvadridimensională "r (α = 1, 2, 3, 4)" ca fiind un vector ale cărui proiecții pe axele de coordonate sunt "(x, x, x, x)". O astfel de mărime se numește "cvadrivector"; mai exact, prin cvadrivector se înțelege un ansamblu de patru mărimi
Spațiu-timp () [Corola-website/Science/302652_a_303981]
-
de ordin zero, cu elemente de matrice nenule doar dacă stările inițială și finală coincid, nu reprezintă un proces fizic. Elementul de matrice generic se calculează apelând la dezvoltarea câmpurilor în unde plane. Integrările în spațiu-timp produc o funcție delta cvadridimensională care exprimă conservarea energiei și impulsului. Produsele de operatori de creare și anihilare rezultate din ordonarea cronologică sunt aduse în ordine „normală”, în care operatorii de creare pentru starea finală sunt deplasați spre stânga iar operatorii de anihilare pentru starea
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
Londra prezintă o serie de sticle Klein în diverse variante topologice. Sticlele au fost realizate în 1995 pentru muzeu de Alan Bennett. În mod abstract, sticla lui Klein nu se autointersectează. Se poate vizualiza sticla lui Klein într-un spațiu cvadridimensional. Adăugând spațiului tridimensional a patra dimensiune autointersectarea poate fi eliminată. Pentru asta partea sticlei cu intersecția se trage de-a lungul celei de-a patra dimensiuni, în afara spațiului tridimensional. O analogie intuitivă este îndreptarea unei curbe care se autointersectează în
Sticla lui Klein () [Corola-website/Science/336053_a_337382]