159 matches
-
apucături incorecte" și nici nu dă exemple. Lucru de înțeles: nu avea cum dori ca manuscrisele sale să ajungă pe mîna Securității pentru o confruntare cu paginile Cronicii. O precizare în același sens: Vinea declară că Dumitriu i-a citit dactilogramele "aflătoare la ESPLA". Inexact: Pavel }ugui și-a notat, în epocă, faptul că Mihai Șora îl înștiințează că "Ion Vinea Ťa depusť la ESPLA, spre sfîrșitul anului 1957 și Ťmanuscrisulť unui roman"; or, în acel moment, Cronica era apărută de
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
810 Melodii, făcută în 82 comune din Banat, în anii 1921,1922, 1923 și 1925, premiată de Societatea Compozitorilor Români într-o ședință prezidată de Maestrul George Enescu, am susținut cu toată căldura propunerea lui G. Breazul” - moment imortalizat în Dactilograma XI - nr. 2093 din fondul „George Breazul”. Activitatea în cadrul Arhivei de Folclor poate fi reconstituită din dosarele păstrate în fondul documentar din Biblioteca Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor, în care se păstrează tratativele pentru înregistrarea „cât mai grabnică a cântecelor pe
GEORGE BREAZUL LA SEMICENTENARUL TRECERII SALE ?N ETERNITATE by Vasile Vasile () [Corola-journal/Science/84199_a_85524]
-
și Anatol E. Ba consky ș.a. (Legrel debutase cu poezii penibil prosovie tice, în „ Brigadierul”, 1948, în plin asalt stalinisto-grozist paukerist...), iar prima lui plachetă a fost vezi doamne antinazistă, „Cântecul lui Philipp Mueler (1953). (Legrel mi-a făcut pierdută dactilograma unică a unui volum liric - „Realul halucinant”fapt de neiertat, dar e vina mea că i l-am încredințat. în subsolul editurii - perioada Preda-Bă lăiță, aveam să văd un uriaș depozit de proiecte cen zurate prin decenii, ar merita recuperarea
Amintiri Paralele. In: Editura Destine Literare by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_210]
-
traseul acestei regresiuni în memoria lungă (sic, n) - îmi revine în minte parabola cu „cel vânat, devenit vânător”... Psihanaliștii mă vor ierta de parafrază, dacă nu cumva și pentru unii dintre dlor (Gabriel Liiceanu, care mi-a ținut „la dulap”, dactilograma romanului disidenței mele, „Roșu putred”, plimbat apoi pe la Ion Iovan, editura Eminescu), ca să fie recuperat și donat recent Bibliotecii județene Densusian, din Deva. (Era parafrazic titrat, la acel „Roșu vertical”, al lui Nichita, ’zeu să-l ierte!) * Tema, re-constat - deși
Amintiri Paralele. In: Editura Destine Literare by Eugen Evu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_210]
-
că unul dintre cele mai simpatice. Din acel moment, lectură ei devine tot mai capricioasa, spre exasperarea autorului, care îi pândește fiecare reacție. Ca un făcut, în aceeași perioadă, o prietenă de familie, Smaranda, căsătorită cu doctorul Gachet, le aduce dactilograma unui român memorialistic al soțului ei, care, ca fost prizonier în Iugoslavia, a simțit nevoia să-și istorisească în scris peripețiile. "Scriitorul" nu are chef să parcurgă opera unui diletant și, în plus, se burzuluiește la vederea ei dintr-un
COMEDIA LITERATURII by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17826_a_19151]
-
scrie d-sa. Dl Florescu (sub pseudonimul Aristarc) socotește și d-sa că ar fi fost necesară reproducerea în facsimil a unei variante olografe spre a risipi dubiile. Dacă manuscrisul există, l-am fi alăturat. Dar arhivele au păstrat doar dactilograma. Dar nu e vreun dubiu că textul ei aparține lui Caraion. Este exclus și faptul că a fost redactat de un securist anchetator. E destul a-l compară cu declarațiile, reproduse în Jurnal, de la proces, unde mîna "grefierului" este evidentă
Adevăr si oportunitate by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17869_a_19194]
-
noastre, o cronică entuziasta. Și asta deși știam că textul trimis spre publicare fusese desfigurat. Îmi dădusem seama că ceva esențial nu e în regulă cînd, din partea redacției, cerusem regretatei Puia Rebreanu, fiica scriitorului, să ni se îngăduie efectuarea colaționării dactilogramei cu manuscrisul. Refuzul a fost categoric. Dl Niculae Gheran, editorul prin excelență al operei lui Rebreanu, îmi mărturisise, atunci, că nici el nu izbutise în această cerere firească. Cînd, într-un tîrziu, după lungi avataruri, a ajuns în fața manuscrisului, care
Jurnalul lui Rebreanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17893_a_19218]
-
categoric. Dl Niculae Gheran, editorul prin excelență al operei lui Rebreanu, îmi mărturisise, atunci, că nici el nu izbutise în această cerere firească. Cînd, într-un tîrziu, după lungi avataruri, a ajuns în fața manuscrisului, care era, de fapt, tot o dactilograma, s-a îngrozit. Prob, s-a dat la o parte, îngrijitoare a ediției apărînd Puia Rebreanu (cu mențiunea, care semnala o intervenție, "text ales și stabilit"), el rezervîndu-si doar oficiul de adnotare și comentare. Toată zbaterea redacției pentru text integral
Jurnalul lui Rebreanu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17893_a_19218]
-
V. Lută Deși figuraseră în planul Editurii Eminescu pe 1982, Amintirile unui dramaturg care a fost Mircea Ștefănescu au apărut la 16 ani distanță. Unul din motivele acestei întîrzieri este faptul ca voluminoasa dactilograma a cărții de Amintiri... - o cronică teatrală extinsă și un document de epocă, grație celor 84 de ani pînă la care autorul și-a înregistrat experiențele - a suportat amputări repetate din partea cenzurii. Iar Mircea Ștefănescu s-a stins din viață
Plăcerea de a consemna by V. Lută () [Corola-journal/Journalistic/17947_a_19272]
-
executorul testamentar al acestuia) îl invită pe Ion Vartic la Metz, curioasă să afle conținutul acestei prefețe. O întâlnire singulară, la care a participat și Marta Petreu, și al cărei rezultat fast a constat într-un dar extrem de prețios: „o dactilogramă voluminoasă” (p. 39), în limba engleză, plină de corecturi și adaosuri, care ar fi urmat să devină ultima carte a lui Petru Dumitriu. Nu o carte de ficțiune, ci un „studiu” (în caracterizarea autorului), un „testament spiritual”. Povestea editării acestei
Alte chestiuni de conștiință by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2556_a_3881]
-
voluminoasă” (p. 39), în limba engleză, plină de corecturi și adaosuri, care ar fi urmat să devină ultima carte a lui Petru Dumitriu. Nu o carte de ficțiune, ci un „studiu” (în caracterizarea autorului), un „testament spiritual”. Povestea editării acestei dactilograme e, în sine romanescă (Marta Petreu o dezvoltă exemplar în cea de-a doua prefață care însoțește acest Non credo, oro). În cele din urmă acum, la mijlocul lui 2014, aventura inedită se încheie, odată cu publicarea, în traducere, la Editura Polirom
Alte chestiuni de conștiință by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2556_a_3881]
-
importante: am ascultat cândva la radio mărturia unui supraviețuitor de la Auschwitz care ajunsese acolo la zece ani și care descria acel infern văzut cu ochii unui copil. M-am dus la Paris la Centrul de Documentație Evreiască și am obținut dactilograma acelei mărturii. Iar acest text l-am transcris - pentru că există lucruri pe care nu le poți inventa - și am creat pe baza lui personajul Efraim, copilul găsit ca prin minune și adăpostit de eroul central al povestirii. Apoi, tot pe
Michel Tournier, între mituri și documente by Radu Sergiu Ruba () [Corola-journal/Journalistic/16773_a_18098]
-
Al. Călinescu la Iași, el a plagiat o teză a unei profesoare din Franța, de la o universitate unde Florin Bratu a fost la un lectorat. Teza, știută lui Fl. Bratu, deși nepublicată, a fost reluată aproape pe de-a-ntregul după dactilograma din biblioteca universității. A mai fost exclus Viorel Mirea din Turnu Severin pentru ,,prejudicii morale și materiale aduse USR". După excluderi și plagiate, procese. Dacă Nichita Danilov a retras, public, acuzațiile aduse lui Lucian Vasiliu, așa încît procesul nu mai
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15703_a_17028]
-
la Paris între februarie și iunie 2001. Trebuie să admit că problema scrisului de mînă mă preocupă de cîtăva vreme, fiindcă de el se leagă existența manuscrisului, ca formă originară, astăzi pe cale de dispariție, a unei opere literare, înlocuită de dactilogramă și apoi de printul de computer. Scriitorii epocilor anterioare, cel puțin de la o dată încoace, ne-au lăsat manuscrisele ca pe niște documente personale excepționale (era să spun, de primă mînă!). E destul să vedem o pagină de Eminescu ori de
Mâna care scrie by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15740_a_17065]
-
de la o dată încoace, ne-au lăsat manuscrisele ca pe niște documente personale excepționale (era să spun, de primă mînă!). E destul să vedem o pagină de Eminescu ori de Proust ca să înțelegem valoarea psihologică și artistică a unui manuscris. Neutra dactilogramă sau impersonalul print nu ne mai spun nimic despre autorii lor. Un capitol foarte important din istoria scrisului se încheie. "Caietul" de care am amintit conține, pe lîngă splendide facsimile de manuscrise franceze (Pascal, Hugo, Zola, Nerval, Sartre și alții
Mâna care scrie by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15740_a_17065]
-
dintre amprentele cele mai caracteristice: înainte de a apela la stil, aveam scrisul. Stilul e omul, dar la figurat; manuscrisul este la propriu. Printul de computer nu mai oferă nici acea minimă notă de personalitate pe care o găseam într-o dactilogramă, rezultată acolo din felul particular în care fiecare dintre noi apasă clapele mașinii de scris. Impersonalizarea scrisului aruncă un aer de indiferență asupra textului. La prima vedere, el nu mai este al nimănui. Va trebui să căutăm în altă parte
Mâna care scrie by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15740_a_17065]
-
în engleză de Pessoa între 1913 și 1914 - aproape 300 la număr - pe care poetul le trimisese din proprie inițitivă unui editor la Londra să le publice într-o faimoasă colecție. Dar a izbucnit războiul, editura britanică a dat faliment, dactilograma trimisă în Anglia nu a mai fost regăsită, cartea a putut fi însă reconstituită din cele 12 de pagini ale proiectului inițial rămase în arhiva Pessoa; și din corespondența lui Pessoa cu respectivul editor. Aceeași editură Ática ne propune un
Noi explorări pe continentul Pessoa by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/2702_a_4027]
-
cunoscut cu mulți ani în urmă, că încă nu știe dacă l-a iertat și că el, Petre, i-a dedicat un ciclu de poeme. De mult!” După care totul a decurs normal: {erbana Drăgoescu i-a trimis editorului timișorean dactilograma însoțită de un CD care conținea înregistrarea unui vernisaj din 1981 (în cadrul căruia Ovidiu Iuliu Moldovan citea, în contrapunct, chiar aceste poeme). Patru ani mai târziu, în vara lui 2013, în toiul pregătirilor pentru publicarea volumului de față, {erbana Drăgoescu
Încă 11 elegii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2764_a_4089]
-
anumite momente ale sale, placheta aceasta e atât de stănesciană încât, parafrazez, gestul devine de neînțeles. Nu și inexplicabil. Spuneam că împrejurările joacă un rol de căpătâi. Dacă este să credem notițele manuscrise de pe marginea foilor (căci volumul reproduce întocmai dactilograma, cu tot cu însemnările și corecturile lui Petre Stoica) o bună parte din aceste poeme au fost scrise în noaptea de 30 spre 31 decembrie 1975 (în pagină apare 1957, ceea ce este destul de greu de crezut: {erbana Drăgoescu avea pe atunci doar
Încă 11 elegii by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2764_a_4089]
-
în primul său volum, citat mai sus, modalitate identică celei utilizate de autorii următoarei cărți, aici ea impunându-și respectarea normelor consacrate de tradiția restituirii epistolare, prin prezentarea unei fișe orientative, privind destinatarul, locul și data, forma de prezentare (manuscris, dactilogramă etc), limba, sursa, dacă a fost sau nu publicată și tradusă - date care înlesnesc interpretarea corectă a documentelor, norme eludate de ceilalți doi îngrijitori. Desenele/ caricaturi precizează numele celui reprezentat în trăsături de creion, definitorii (multe figuri nefiind cunoscute unor
OMAGIEREA MUZICIANULUI PAUL CONSTANTINESCU by Vasile Vasile () [Corola-journal/Journalistic/84334_a_85659]
-
noi variante - post-auctorială -, nu e foarte simplu de recunoscut măsura în care devine sau rămâne M. Sorescu autorul romanului Trei dinți din față, prelucrat la mai multe mâini. Utila și inteligenta prefață a Sorinei Sorescu ne spune că parcurgem o dactilogramă - n-a văzut manuscrisul - "necenzurată" (p. 5, ghilimelele îi aparțin). Scriitorul a republicat în 1993, la Ed. Creuzet, versiunea cenzurată - cea de-a treia, după 1977, 1978 -, pentru a nu mai fi suspectat de cosmetizare anticomunistă. Mai aflăm că autorul
Imposibila de-cenzurare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8467_a_9792]
-
spre a elimina orice urmă de prezumată îngăduință față de aristocrația furnizoare a celor mai mulți dintre eroii cărții, mereu suspectați a nu concentra asupra lor suficientă antipatie, oroare, oprobriu, în spiritul dogmei tutelare vehiculate zilnic. Mai păstrez, după peripeții teribile, părți din dactilogramă, având ștampila cenzurii, pagini numeroase încărcate de intervenții ale autorului, efectuate la o reîntoarcere a manuscrisului în redacție, dictată de "foruri superioare", după expresia vremii, temătoare, grijulii să nu care cumva să "scape" ceva insurgent, înșelând chiar vigilența cenzorilor care
Cât de tendențioasă este Cronica de familie? Paradoxul unei receptări by Oana Soare () [Corola-journal/Journalistic/8452_a_9777]
-
2012, 574 p. Destinul întortocheat al Jurnalului fericirii este, în bună parte, cunoscut istoriei literare și cititorilor. Prima versiune a textului a fost redactată de N. Steinhardt, la îndemnul lui Dinu Pillat („coleg” de recluziune politică), între 1969 și 1971. Dactilograma de 550 de pagini, în unic exemplar, a fost confiscată de Securitate pe 14 decembrie 1972, în urma denunțului lui Ion Caraion. Steinhardt nu s-a lăsat descurajat și a rescris jurnalul din memorie, rezultând un text și mai lung, de
O versiune inedită a Jurnalului fericirii by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4323_a_5648]
-
descurajat și a rescris jurnalul din memorie, rezultând un text și mai lung, de 750 de pagini, după cum depune mărturie regretatul Virgil Bulat, prieten apropiat al scriitorului. În 1975, în împrejurări încă incomplet deslușite, i se restituie, prin intermediul Uniunii Scriitorului, dactilograma confiscată. Pățit, autorul realizează cópii după ambele versiuni, pe care le dă spre păstrare unor prieteni de încredere, iar în jurul anului 1980 reușește și performanța ca, pe sub nasul autorităților, să trimită la Paris, lui Virgil Ierunca și Monicăi Lovinescu, câte
O versiune inedită a Jurnalului fericirii by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4323_a_5648]
-
referință pentru literatura interzisă în România comunistă? Cum spuneam, George Ardeleanu nu se grăbește să dea un răspuns afirmativ. Însă ediția sa avansează suficiente argumente pentru a considera că „Manuscrisul de la Rohia” nu este versiunea a doua. În primul rând, dactilograma de 529 de pagini este incompletă. Nici o mărturie a celor apropiați nu oferă vreo explicație plauzibilă a bizareriei ca versiunea a doua, trimisă, cu mari riscuri, inclusiv la Paris, spre a fi protejată de o nouă confiscare a Securității, să
O versiune inedită a Jurnalului fericirii by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4323_a_5648]