131 matches
-
vulpilor". Iar femeia emulsionată cu urină și spermă de fiară ce mai poate face? Își roade pielițele din jurul unghiilor, cu un țac-țac-țac dureros și melancolizant... Lăsând gluma deoparte, imageria avangardistă are rigorile ei - și a crede că scrii suprarealist sau dadaist punând pe hârtie tot ce-ți trece prin căpșor e o dovadă certă de naivitate artistică. Atât ,dicteul automat", cât și modalitatea de compunere ,aleatorie" a unui poem, scoțând cuvinte dintr-un săculeț, sunt în fapt subtil controlate, dacă nu
Femeia dada by Daniel Cristea-Enache [Corola-website/Journalistic/10964_a_12289]
-
ci un rezultat al hazardului material și uneori a unui grup, debitând sincronic un fel de cor poliglot, ca în “L’amiral cherche une maison a louer”, poeme simultan par R. Ruelsenbach, Tr. Tzara. "Un papagal scoțând planete devenea poet." Dadaiștii n-au aplicat însă niciodată teoria cu sinceritate, ci au simulat numai întâmplarea. Chiar în cele mai absurde compoziții, asocierea discretă e vizibilă, ca în aceste versuri de Tristan Tzara: ”la chanson d’un daidaiste/qui n’etait ni gai
Literatura română avangardistă () [Corola-website/Science/297640_a_298969]
-
în restaurante, spălând vasele, în timp ce ziua, copiază operele marilor maeștri în muzee, cópii pe care le vinde ieftin. În acest timp se împrietenește cu unii din artiștii avangardei pariziene precum Brâncuși, Modigliani, Pascin, Soutine și alții. De asemenea, frecventează cercul dadaiștilor în frunte cu Tristan Tzara, și el originar din România, care exercită o puternică influență asupra picturii sale. În mijlocul anilor douăzeci, se mută în sudul Franței, unde zugrăvește peisajele Rivierei. În 1927 se căsătorește cu o tânără americană și se
Jean Negulesco () [Corola-website/Science/298262_a_299591]
-
să scrie de mic poeme - l-a cunoscut pe poetul Paul Valéry. A studiat medicina și mai târziu psihiatria datorită căreia, în 1921, l-a cunoscut pe Sigmund Freud. În timpul primului război mondial, l-a cunoscut pe Jacques Vaché, un dadaist înfocat. În 1916 el s-a alăturat curentului cultural dadaist, dar după un timp a formulat o serie de obiecții la adresa dadaismului, declarând: „Lasă tot. Lasă Dada. Lasă-ți nevasta. Lasă-ți amanta. Lasă-ți speranțele și temerile. Lasă-ți
André Breton () [Corola-website/Science/297543_a_298872]
-
amintea mai mult de modele științfice, de mașini. Constructiviștii au fost importanți inovatori, au utilizat materiale industriale (plastic, sticlă, oțel) acestea nefiind modelate sau sculptate, ci mai degrabă compuse, s-au realizat structuri scheletice în locul tradiționalului complex compact de statui. Dadaiștii cu înclinație anarhică au rupt radical orice legatură cu tradițiile, au creat voit compoziții „antiartă” provocatoare de scandal, de exemplu „asamblări” realizate din obiecte alese întâmplător sau din deșeuri. Multe gesturi dadaiste, care mai demult au avut drept scop iritarea
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]
-
asamblări” realizate din obiecte alese întâmplător sau din deșeuri. Multe gesturi dadaiste, care mai demult au avut drept scop iritarea cetățenilor, au reapărut și în ultimele decenii dar acum fără orice tentă batjocoritoare. Un exemplu renumit este pisoarul expus de dadaistul francez Marcel Duchamp, acesta anunțând că datorită alegerii făcute obiectul este considerat deja operă de artă. Argumentările de acest fel au condus la declarații de genul : orice poate fi artă dacă e făcut de artiști. Revoluția din artă, incepută de dinaintea
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]
-
pictorii și scriitorii care au făcut aceste curente artistice cunoscute, acesta au atras, de asemenea muzicieni experimentali și "anti-muzică", cum ar fi Francesco Pratella Balilla, adept al curentului futurist de dinainte de război, Kurt Schwitters și Erwin Schulhoff, adepți ai curentului dadaist de după război. Ulterior curentul a jucat un rol de influență în dezvoltarea muzicală al lui Erik Satie. În crearea formelor timpurii a muzicii ambient/ de fundal, de la începutul secolului 20, compozitorul francez Erik Satie, a utilizat explorări Dadaiste, muzică pe
Ambient () [Corola-website/Science/317513_a_318842]
-
disputa în cultura română între Restr ict iv, istor icul l i terar puțin. Să părăsim disputele, gâlcevile tradiționaliști și moderniști”, din Apostoiu arată cu degetul pe... și să privim senini la farmecul perioada interbelică. Aci s-ar atașa și dadaiști (grupați în Elveția, Franța, inegalabil pe care-l poate aduce comentariul, destul de interesant, ulterior, în alte țări ale Europei). cercetării literare un savant: Mircea purtând titlul Eugen Lovinescu și Reînvierea în 7 obiecții a acestora Eliade”. Europa nivelatoare). devine zgomotoasă
ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_46]
-
Dada se îndoiește de tot. (T. Tzara). Din martie 1919, odată cu Tristan Tzara, mișcarea se mută la Paris, unde se întâlnește cu scriitorii din grupul mișcării suprarealiste André Breton, Louis Aragon, Paul Eluard, Phillipe Soupault, cu A. Jacques Vachẻ. Mulți dadaiști publică în revista lui Francis Picabia „391” (înființată la Barcelona în 1917, transplantată la New York, Zürich, apoi la Paris). În revistă apar nume ca: Louis Aragon, Guillaume Apollinaire, Albert-Birot, Marcel Desnos, Max Jacob, Marie Laurenciu, René Magritte, Ribemont-Dessaignes, Erik Satie
Dadaism () [Corola-website/Science/297542_a_298871]
-
Luați un jurnal, luați o pereche de foarfeci, alegeți un articol, tăiați-l, tăiați pe urmă fiecare cuvânt, puneți totul într-un sac, mișcați...”)." Principiile teoretice nu sunt aplicate, însă, cu toată strictețea. Iată de exemplu câteva versuri ale perseverentului dadaist Jean Arp (cunoscut mai ales ca sculptor): "„Le père s’est pendu/ à la place de la pendule/ La mère est muette. / La fille est muette./ Le fils est muet / Tou les trois suivent/ le tic-tac de père”." Dincolo de nihilismul și
Dadaism () [Corola-website/Science/297542_a_298871]
-
Arthur Honegger și Germaine Tailleferre, la care se vor alătura Francis Poulenc și Darius Milhaud formează „Grupul celor șase”, din care se va retrage în 1918 fără nicio explicație. În 1919, menține legătura cu Tristan Tzara care îi prezintă alți dadaiști, cum ar fi Francis Picabia, André Derain, Marcel Duchamp, Man Ray. În primele luni ale anului 1922, este de partea lui Tzara în disputa dintre acesta și André Breton, referitor la adevărata natură a artei avangardiste, Erik reușind să mențină
Erik Satie () [Corola-website/Science/313623_a_314952]
-
modelata, la începutul anilor 1920, pe de-o parte de ideile comuniste sovietice (doar de idei, pentru că la teatrul sovietic nu avea acces la momentul respectiv), iar pe de altă parte de experiențele colajelor și desenelor militante politice ale artiștilor dadaiști Georg Grosz și John Heartfield (aceștia vor deveni și colaboratori ai săi, scenografi și autori de desene și afișe pentru diverse spectacole). Pișcător dezvolta un teatru profesionist, cu actori profesioniști, care își propune să reprezinte pe scena problemele politice internaționale
Teatru proletar în Germania și Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/296106_a_297435]
-
amintea mai mult de modele științfice, de mașini. Constructiviștii au fost importanți inovatori, au utilizat materiale industriale (plastic, sticlă, oțel) acestea nefiind modelate sau sculptate, ci mai degrabă compuse, s-au realizat structuri scheletice în locul tradiționalului complex compact de statui. Dadaiștii cu înclinație anarhică au rupt radical orice legatură cu tradițiile, au creat voit compoziții „antiartă” provocatoare de scandal, de exemplu „asamblări” realizate din obiecte alese întâmplător sau din deșeuri. Multe gesturi dadaiste, care mai demult au avut drept scop iritarea
Sculptura secolului al XX-lea () [Corola-website/Science/321557_a_322886]
-
asamblări” realizate din obiecte alese întâmplător sau din deșeuri. Multe gesturi dadaiste, care mai demult au avut drept scop iritarea cetățenilor, au reapărut și în ultimele decenii dar acum fără orice tentă batjocoritoare. Un exemplu renumit este pisoarul expus de dadaistul francez Marcel Duchamp, acesta anunțând că datorită alegerii făcute obiectul este considerat deja operă de artă. Argumentările de acest fel au condus la declarații de genul: orice poate fi artă dacă e făcut de artiști. Revoluția din artă, incepută de dinaintea
Sculptura secolului al XX-lea () [Corola-website/Science/321557_a_322886]
-
tipărit de Jul. Heuberger, care era și tipograful grupului dadaist din Zürich. Se întoarce la Paris unde continuă publicarea ziarului ""391"" și ia parte la demonstrațiile dadaiste. În 1921 împreună cu Breton și cu alții se despart de dadaismul ortodox( majoritatea dadaiștilor ). Va participa la manifestările și va publica în ziarele suprarealiștilor. În 1949 a fost organizată o mare expoziție retrospectivă la "Galeria Drouin", din Paris. Catalogul expoziției a purtat numele de ""491"", de mărimea unei pagini de ziar. Conținea articole scrise
Francis Picabia () [Corola-website/Science/297641_a_298970]
-
fotografii de clădiri în stil constructivist, informa constant publicul românesc despre manifestările curentului și despre avangardism în genere, întreținea relații cu centrele din străinătate ale mișcării. Cele mai multe și pătrunzătoare articole aparțin lui Marcel Iancu și lui Hans Richter, fost comiliton (dadaist, apoi constructivist) al primului, la Zürich, Basel și Düsseldorf. Pictor, sculptor, arhitect, scenograf, Marcel Iancu ilustrează revista, împreună cu mulți alți avangardiști din țară și de peste fruntarii, precum Constantin Brâncuși, Milița Petrașcu, Mattis Teutsch, M. H. Maxy, Gropius, Le Corbussier, Kurt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286389_a_287718]
-
ar garanta vigoarea unei opere. Dimpotrivă, avangardiștii susțineau superioritatea imaginației și a simbolurilor care surprind receptorii și le modifică atitudinile, comportamentele, modurile lor de a fi. Acei creatori au intrat în conștiința publică cu nume uneori bizare: futuriști, expresioniști, cubiști, dadaiști apoi suprarealiști. Lista a continuat cu noi denumiri mai mult sau mai puțin ezoterice, până astăzi. În spatele denumirilor stau însă idei și gesturi adesea comune, peste care s-a trecut cu ușurință. Avangardiștii în arte plastice au fructificat valențele estetice
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
valorile muribunde", nu putea fi, totuși, un spirit prea democratic... Maurice Nadeau, se vede însă limpede, nu se confunda, chiar în acei ani de adeziuni juvenile, cu stângismul de salon cultivat de atâția, "drăguți burghezi" - ca să folosim o expresie a dadaistului Tzara. Întrebat, într-o "oră franceză", pe care mi-a acordat-o în 1993, cum își judecă astăzi "romantismul" primelor adeziuni politice, D-sa își mărturisea decepția și, mai ales, dezorientarea: chiar dacă a rămas "într-un anumit sens" marxist, nu
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
în lumea așa-zisă mare. Nimic nu pare real până nu este validat în limba maternă. Oricâte limbi ai cunoaște, singura mea limbă a rămas limba maternă și limba idiș. În ele îmi fac procesele de conștiință." Interviu (?) realizat de dadaistul Eugen Istodor, purtând numele: "Moshe, regizor", în Dilema, numărul 484 din 2002. Cine o fi oare regizorul Moshe? Un geniu, un sfânt, un nebun, un impostor? nu se înțelege prea bine din interviu. Stilul Istodor. (Nu pot să nu mă
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
se aseamănă. Se pare că, dintre aceste "scene originare", cea mai recentă e și cea mai serioasă. Istoricul de artă știe foarte bine că anti-arta secolului nostru nu a fost o melancolie precum celelalte, ci o decizie metodică, argumentată, inspirată. Dadaiștii, care-au făcut din sinuciderea artei specialitatea lor artistică, au vizat-o deliberat, atacându-i condiția primă: operația materială, lucrul însuși, fie prin obiectul indiferent, ready-made, fie prin hazardul erijat în principiu, happening. Pentru prima oară, Phoenixul se renegă, își
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
Aragon și Philippe Soupault, scoate revista „Littérature”, modernistă în sens larg la început, apoi organ al mișcării Dada, la care întemeietorii s. aderă temporar. În 1920 Breton și Soupault publică primul text suprarealist, Les Champs magnétiques. Separați în 1922 de dadaiști, cei trei poeți, cărora li se alătură Paul Éluard, Benjamin Péret, Robert Desnos, Marcel Duchamp, pictorii Francis Picabia și Max Ernst, ceva mai târziu Joseph Delteil, Antonin Artaud, André Masson, Roger Vitrac, Jacques Prévert, Michel Leiris ș.a., se constituie într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290021_a_291350]
-
și nuveliștii: Rebreanu, H.P. Bengescu, Camil Petrescu, Gib Mihăescu, Ionel Teodoreanu, teoreticienii modernismului (E. Lovinescu), poeții și prozatorii Tudor Arghezi, Adrian Maniu, G. Topârceanu, Otilia Cazimir. Urmează intimiștii (Bucuța, Perpessicius), tradiționaliștii (Pillat, Fundoianu, Voronca), ortodoxiștii (Crainic, Voiculescu, Blaga), avangarda cu dadaiștii, suprarealiștii, ermeticii (Tzara, Urmuz, Ion Barbu, Vinea, Matei Caragiale). În ultimele capitole se referă la diferite orientări din epocă, între care, critica lui Zarifopol, Ralea, Vianu, Pompiliu Constantinescu, Șerban Cioculescu; proza memorialistică și documentară, noul roman citadin, literatura feminină, poezia
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
un „muzeu” al valorilor recunoscute, devenite exemplare, generînd admirația stagnantă, se ghicește ușor răspunsul, ce nu va Întîrzia de altminteri, să apară: unicul loc de „refugiu” se poate afla doar În afara operei, mai ales a capodoperei („perfecțiunea plictisește” - spusese Încă dadaistul Tzara, iar Voronca Îl urmează, susținînd că „era desăvîrșirilor e sfîrșită”), adică a acelui „rezultat” pasibil, În timp, de „oficializare”, deschis „admirației unanime”, pîndit de epigonice preluări. „Poate pentru o menținere Într-un echilibru de azur pur ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
lui Vladimir Streinu se dezvoltă în plan estetic; însuși scrisul său elegant, nuanțat liric, este o admirabilă expresie estetică.”2 Rămâne un paradox faptul că G. Călinescu stăruie în Istoria sa din 1941 asupra poetului Vladimir Streinu (inclus în capitolul Dadaiști. Suprarealiști. Hermetici. Momentul 1928Ă, deși la data apariției monumentalei lucrări autorul Ritmului imanent publicase numeroase studii și eseuri critice precum și un volum: Pagini de critică literară, Marginalia, Eseuri, Editura Fundațiilor Regale, 1938. G. Călinescu admite concesiv reticent: „Poetul a scris
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
încuiat / Lacătul la poarta / Aș fi pus o scară / Și-aș fi luat-o jos / Că o pară coapta / Că o fată moartă / Și aș fi culcat-o / Într-un pat frumos”. De la astfel de versuri până la gesturile scandaloase ale dadaiștilor distanță nu este deloc mare. Cu ele Ț. părăsește literatura română, nu înainte de a profeți cumva mișcarea pe care o va declanșa la Zürich: „Literatura e viermele ce roade drumul subteran / Prin care o să curgă apă ca să iasă roade la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]