353 matches
-
literaturii sovietice și prin tot mai temeinica cunoaștere a ideologiei marxist-leniniste". De mare însemnătate îi pare raportorului articolul lui Sorin Toma, publicat în 1948 de "Scînteia", în care este atacat Tudor Arghezi pentru cultivarea în opera sa a formalismului și decadentismului, articolul deschizînd astfel focul împotriva principalelor primejdii din afară pentru poezia noastră. Articolul este totuși amendat pentru concluziile nejuste în legătură cu perspectivele creației poetului Cuvintelor potrivite, fapt ce va determina o temporară izolare a acestuia. După ce va publica 1907 și Cîntare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
instala el, vorbind celor prezenți la plural, dar gîndind la singular: "Îndrumați de către partid, noi am luptat cu toții imediat după eliberare împotriva tendințelor agresive ale reacțiunii, care s-au tradus în planul artei printr-un foc deschis și susținut al decadentismului, cosmopolitismului, al misticei național-șovine". Succesul lui Marin Preda este motivat de criticul-dentist prin faptul că experiența de viață a autorului Moromeților a fost luminată de marxism-leninism. Eugen Jebeleanu dezvăluie care îi este busola după care se ghidează nu numai el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
ecouri argheziene într-un soi de psalmi, denumiți de autor „isterici”. Alte comentarii au recunoscut rapeluri la Al. Macedonski, V. Voiculescu și Ion Pillat. Poetul a asimilat însă toate aceste influențe, izvodind o poezie autentică și originală. Marcat de un decadentism eretic, ocult, al simțurilor, lirismul viețuiește aici într-un inextricabil amestec de sacru și profan, singurul altar la care se închină poetul fiind creația, proiectată cosmic. SCRIERI: Arme albe, Cluj, 1969; Fum și ninsoare, Cluj, 1972; Provincia cărturarului, Cluj-Napoca, 1975
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287507_a_288836]
-
bine, atingeți o anumită vîrstă, premiile vor veni singure”. Celelalte nominaliză ri: Corin Braga, Psihobiografii, Polirom, Constantina Raveca Buleu, Paradigma puterii în secolul al XIXlea, Ideea Europeană, Nicolae Mecu, George Călinescu față cu totalitarismul, Dacia XXI, Angelo Mitchievici, Decadență și decadentism, Curtea Veche. La categoria „Premii speciale”, nominalizările au fost una și una: Mircea Cărtărescu, Zen, Humanitas, Bogdan Ghiu, Contracriza, Cartea Românească, Gheorghe Mocuța, Cea mai bună dintre lumi, Tracus Arte, Ioana Pârvulescu, Lumea ca ziar, Humanitas, Eugen Simion, Andrei Grigor
Premiile USR pentru anul 2011 by Redacția () [Corola-journal/Journalistic/4560_a_5885]
-
-l în categorii negative: în "ecou de pustiu și tăcere", în rezonanțe dizarmonice de nopți "plângătoare și pustii". Episodul cubului negru, "un cuib al uitării" e de pură extracție simbolistă, iar scena unei femei care se confesează autorului e tipică decadentismului de sfârșit de secol: "E târziu, de acum nu voi mai iubi decât rochiile de mătase și poeziile triste". Interioritatea muzicală, peisajele autumnale, parcurile desfrunzite, lumea rafinată sau vulgară, boema artistică, ființele rătăcite, melancolice, "străzi cu grădini plouate" iată teme
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în cele din urmă, că simbolismul implică o acută conștiință a artificiului poetic." Faptul că lirica bacoviană răspundea ca element ilustrator ismelor, încă poate fi interpretat în cheia unora mai noi, oferă contra-argumentul cel mai clar la teza simplității, a decadentismului. Ismele noi din lirica plumbului anulează ismele vechi, iar bacovianismul le șterge pe toate, în virtutea mecanismului călinescian care descrie modul în care creația își susține cauza: "Opera critică cea mai desăvârșită și mai plină de urmări este marea creație însăși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
extravaganțele formale, „scamatoriile” ori „scrântelile” moderniste (futurismul ș. a.) nu-l dau gata și K. nu pregetă să le încondeieze acid. Firea lui meridională, robustă în fond, nu suportă o artă ce poartă amprenta maladivității, chiar dacă lirica proprie prezintă afinități cu decadentismul în vogă la început de secol. Neașteptat de puține sunt traducerile pe care le dă la iveală - din Paul Bourget, Charles Baudelaire, François Coppée, Armand Gossier, Francis Jammes, E. Pailleron, Henri de Régnier. Se adaugă două piese de teatru, aparținând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
alte țesături de soi, ci straie din dimie groasă și nevăpsite cu văpsele, ca să se apere de frig și nu ca să se umfle în pene.” 511 Veritabila vita apostolica, dominată de sărăcie, simplitate și credință autentică fusese părăsită pentru opulență, decadentism și dragoste de putere. Elementele de cult sunt respectate de oamenii simpli, dar și de membrii grupurilor din povestirile cadru, care consideră că vinerea și sâmbăta sunt destinate în tradiția locală altor scopuri decât cele profane, nu vor fi dedicate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
literatură și artă franceză, aceea a sănătoasei renașteri creștine și naționale, reprezentată de un Francis Jammes și de un Paul Claudel, care recomandă ca izvoare de inspirație familia, patria și religia, dar nu aceasta e dominantă. Și dacă insistăm asupra decadentismului încărcat de falsele nestemate și zorzoane antice, o facem ca să arătăm unde duce apoteozarea fără frâu a clasicismului ca disciplină mintală, a umanismului ca disciplină morală. Orice formulă a înțelepciunii antice, imitată ca atare, fără corectivul creștin, cuprinde în ea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
cauze ale descreștinării spiritului modern. Căci reînvierea necontenită în seducătoare forme artistice a viciului în care s-a prăbușit lumea veche înseamnă necontenita moleșire a energiilor morale și ațâțarea animalității din om la opoziție față de disciplina creștină a vieții. Acest decadentism neopăgân își are și în literatura noastră reprezentanți. Alexandru Macedonski, în afară de frumoasele avânturi ale unora din poesiile sale, e și cântărețul pervers al efebilor cu trup de sidef, iar dezgustătorul său poem în proză, Talassa, e tot ce s-a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
D. Patrașcanu. Așa stând lucrurile, apare logică inaderența la literatura „cazurilor” („subiectivă”), căreia îi opune substanța universal umană din opera ardelenilor și a celorlalți „clasici” amintiți, după cum în aceeași logică intră și condamnarea vehementă a simbolismului și mai ales a „decadentismului”. „De un Verlaine - vaticinează el - ne va feri îngerul de pază al României mari”, iar lectura unui roman de D’Annunzio îi provoacă „un dezgust pe veci”. Criticul jură pe „clasicismul de fier” rezultând din consolidarea burgheziei naționale și crede
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289471_a_290800]
-
Jean-Yves, Artistes sans oeuvres. I would prefer not to, Paris, Gallimard, 2009. Liiceanu, Gabriel, Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii, Editura Univers, București, 1975. Macé, Marielle, Façons de lire, manières d'être, Gallimard, Paris, 2011. Mitchievici, Angelo, Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene, Editura Curtea Veche, București, 2011. Moutsopoulos, Evanghelos, Categoriile estetice. Introducere la o axiologie a obiectului estetic, traducere de Victor Ivanovici, Editura Univers, București, 1976. Nemoianu, Virgil, Îmblânzirea romantismului. Literatura europeană și epoca Biedermeier, traducere
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Moira, mythos, drama, EPLU, București, 1969, pp. 236-237. 52 Oedip e un erou specific mitului decadent, un erou "care asociază intelectualismul, autoanaliza și caracterul ocult al cunoașterii cu ambiguitatea sexuală ca nucleu al mitului decadent" (vezi Angelo Mitchievici, Decadență și decadentism în contextul modernității românești și europene, Editura Curtea Veche, București, 2011, p. 62). 53 Într-un studiu clasic, Frank Rahill consideră că declinul melodramei se datorează nu atât lipsei de inspirație a autorilor sau eroziunii situațiilor melodramatice, cât concurenței nemiloase
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
actuale și reale a Bisericii (Corriere della Sera, 22 septembrie 1974), Osservatore romano 2 scrie printre altele, într-un articol violent de reacție: „Nu știm de unde are sus-numitul atâta autoritate, dacă nu din câteva filme de un enigmatic și reprobabil decadentism, din abilitatea unui stil scriitoricesc coroziv și din anumite atitudini suficient de excentrice”. Să ne limităm la analiza acestei fraze retrograde, care conține întreg „spiritul” (în sens de „cultură”) articolului sub semnătură bisericească. Ceea ce se observă de la început este o
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
judecă, iar spectatorii sunt niște proști, pentru că vin să-mi vadă filmele. Toate astea sunt „mărunțișuri culturale”. Și asta pentru că nu sunt clerico-fasciste. Într-adevăr, când în Osservatore romano se scrie că un film este „de un enigmatic și reprobabil decadentism”, e indubitabil că sensul acestor cuvinte este același ca în cazul subculturii care ardea cărțile și tablourile „decadente” în numele unei „morale sănătoase”. Chiar și „scrisul coroziv” este o formă de stil tipică de acum treizeci de ani, deoarece instituie comparația
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
de sfidare. Căci nu se mai pune, în prezent, problema existenței operelor cu pricina: ele au fost atestate în și prin tratatele de teorie literară, așadar au circulat în acel moment literar, ajungând fatalmente la apogeu și, uneori, devenind consubstanțiale decadentismelor. E astăzi un adevăr sine qua non că evoluția fenomenelor literare, în speță a genurilor și speciilor, atrage după sine evoluția conceptelor, a ierarhizării și a poeticii literare. Lucrurile nu puteau sta altfel nici în lumea veche. Chiar și in
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
artei, cochetând chiar, în manifeste și articole teoretice, cu radicalismul și nihilismul avangardelor, scriitorul a cărui conștiință stă sub semnul de-literaturizării literaturii își construiește ultima operă - schițată în paginile „Contimporanului” (Un escroc sentimental, 1930-1931) - în acord cu estetismul și decadentismul. Personajul central, Lucu Silion, rentier al unei averi scăpătate și avocat sinecurist al unui fantomatic Oficiu Intercultural și de Turism Guvernamental, face parte din familia spirituală a lui Des Esseintes și Dorian Gray. Răsfățat al femeilor frumoase și obiect al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
în intriga de roman-foileton, superficială și senzațională, ci în construcția fragmentară și relativ autonomă a episoadelor, care facilitează întâlnirea, în „mici nuclee poetice, poeme pure, pline de tensiune și farmec” (Elena Zaharia-Filipaș), dintre atenția specială acordată detaliului, definitorie pentru stilul decadentismului de la finele secolului al XIX-lea, și viziunea teoreticianului literar ca amplificare și modulare în chei retorice diverse a aceleiași esențe poematice. Publicistica lui V., întinsă pe trei decenii, din 1913 până în 1945, acoperă ariile tematice fundamentale ale jurnalisticii românești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
S. Dezolat, dezolat, Un țipăt ca o pasăre sau stilou, În obraz vîntul Îți aruncă vitriol, Ochiul tău fumegă precum un sat siberian. (Invitație la bal) Semnificativă e, din acest punct de vedere, și prezența clovnului și saltimbancului - recuperată din „decadentismul” unui Laforgue și de la urmașii săi francezi de la Începutul secolului ori, În spațiul românesc, de la poeți ca Tristan Tzara, Ion Vinea și Adrian Maniu, - cu masca ambiguă de comediant tragic, ce introduce În spectacolul feeric o undă de angoasă, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
volumelor Spleen (1891), Rondele (1892), Sonete. 1888-1916 (1916), Dacia noastră (1919), Himere (1927) și Pantheea (1927). În 1932 este decorat cu ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler. Ins jovial și de o robustețe remarcabilă, O. cultivă în poezie un decadentism programatic. Imaginația sa se complace în scene de un fantastic macabru și bizar. Pe urmele lui Maurice Rollinat, el asociază plăcerea, moartea și descompunerea (Cadavrul și scheletul, Sodoma). Neajungând la vibrația mai adâncă a acestei poezii a abisului, îi rămâne
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
broșuri dedicate lui C. Dobrogeanu-Gherea, Mihai Eminescu și I. L. Caragiale, ca și a volumelor Pasiunea lui Pavel Corceaghin și Critica criticii corespunde tipăririi în „Contemporanul” și în „Gazeta literară” a seriei de articole vehement denigratoare în care V. acuză „limitele decadentismului” în literatura română și face procesul lui E. Lovinescu și G. Călinescu. Între 1946 și 1949 apar aici Un ideolog al fascismului românesc: Nichifor Crainic, E. Lovinescu sau Impasul subiectivității, Căile artei și culturii văzute de V. I. Lenin, Sarcinile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290590_a_291919]
-
zelos tendenționism sociologizant - idei aberante, ce au avut o influență dezastruoasă: ca să teoretizeze „imaginea omului nou, a tânărului revoluționar de tip stalinist”, va face istoria „decadenței literare occidentale”. Bunăoară, Alfred de Vigny și Alfred de Musset ar marca începutul expresiei decadentismului burgheziei, pe când Stéphane Mallarmé ar începe dictatura cuvântului. În Nichifor Crainic și Lucian Blaga V. nu vede decât cultul iraționalului, în G. Bacovia „un sensibil participant la viața socială a timpului său”, Mihail Sadoveanu nu există decât cu romanul Păuna
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290590_a_291919]
-
În discursul O poetica (1950) el îi alătura, în aceeași frază, pe Leopardi și pe poeții antici greci: Puritatea poeziei, despre care s-a vorbit atât de mult în acești ani, nu a fost înțeleasă de mine ca moștenire a decadentismului, ci în funcție de limbajul ei direct și concret. Chiar în această constă secretul "clasicilor", de la poeții epici la cei lirici, de la greci la mării noștri poeți, până la Leopardi.15 Pentru el tradiția literară se desfasoara între două extreme cronologice precise: poeții
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Pe tărâmul poeziei emulația i-a avut ca actori principali la granița veacurilor și în primele decenii ale celui trecut pe Giovanni Pascoli și Guido Gozzano, iar mai tarziu, pe Umberto Saba și Giuseppe Ungaretti. După apusul firesc al Romantismului, Decadentismul a oferit culisele din care a luat naștere un nou interes pentru versurile poeților care aparțineau filonului aulic, astfel Petrarca, Tasso, Leopardi au fost transpuși în prezent deoarece erau văzuți în lumina unui D'Annunzio sau a unui Valéry.52
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
în cadrul unei poetici a cuvântului, ci în toată concretețea să, prin reprezentarea vizuală (nu prin aluzie) a obiectului evocat. Deoarece eu nu am înțeles puritatea poeziei, despre care s-a vorbit atât de mult în acești ani că moștenire a decadentismului, ci în funcție de limbajul sau direct și concret. Tocmai acesta este secretul clasicilor, de la poeții epici, la cei lirici, de la greci la mării noștri poeți, până la Leopardi.463 Artă cuvântului quasimodian se hrănește cu lectură atentă și cu traducerea operelor străvechi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]