69 matches
-
se vor clișeiza precum lacrima sau roua. Se vede oricum că Dan Sociu evită cât poate modelele poetice sau de limbaj, jonglând colocvial și compozit cu poemele sale (câteva secvențe sunt onirice de-a binelea), care capătă o structură aproape declamativă, acel retorism beatnic. De aici și succesul mai degrabă în lectura publică unde se poate stabili mai bine fluxul dialogal pe care această poezie îl presupune. Scriind despre spleen-ul vârstei studenției (Studențesc și-mi pare rău suna tema unui
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/13680_a_15005]
-
moarte mă răzbește foamea de adânc atunci când din mine răsar pietrele sar static în pumnul de foc al sensurilor nevăzute numai atunci rostirile devin pete de culoare printre petalele gândurilor negândite mă răzvrătesc a doua oară pe fila cântecului tău declamativ tac iubindu-te într-o lacrimă plescăie verbul însetat și flămând așteaptă pasul dintâi pe care nicicând nu-l voi face spre tine simplă umbră a propriilor patimi fără adăpost sub gluga de piatră a iubirii tale Anne Marie Bejliu
SUB GLUGA DE PIATRĂ de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1634 din 22 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/365909_a_367238]
-
Nu doar că cel care o face este chiar viitorul meu cuscru și deci membru al familiei noastre româno-americane, ci și că nu prea are legătură efectivă cu incursiunile mele în spațiul înfățișat. Că are o tentă prozaică și adesea declamativă, văduvită de acel “nerv de pelerin” la care v-ați fi așteptat, asta e cu totul întâmplător. Pentru toate aceste neajunsuri ale “jurnalului”, cer cetitorului adept al “senzațiilor tari” să sară aceste pagini, pentru a scăpa de plictisul unei expuneri
PASTORUL KEITH ŞI INDIENII NAVAJOS de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 176 din 25 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351792_a_353121]
-
minimalist : Le grand homme tout de noir vêtu/Est prosterne devant la croix enbois/De l'eglise (Le centenaire, le vieil Ilie) . Poeziile scurte, de notație a trăirii cosmice, pregătesc prin cumințenia lor gravă explozia sentimentală a poemelor mai ample, declamative : Le noir absolu/Baisse șes vitres d'argent./Mes mains leș effleurent/ D'un geste somnolent./ Leș rêves leș connaissent/Leș depassent en courant :/Voies cathedrales- Des rimes dans leș vents ( Rêver) Cu o fotografie din Cimitirul Săpânța pe prima
ANGELA NACHE-MAMIER & „PRESQUE DEUX VIES EN UNE!” DE IOANA GEACĂR [IOANA DANA NICOLAE ] de AUREL AVRAM STĂNESCU în ediţia nr. 362 din 28 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351172_a_352501]
-
pe mine... Și la Cristos mi se-nchină. FLOAREA: Doamne!... Luna fău-o mare, Să lumineze-n cărare... Soțu-n gropi să nu îmi cadă, Portița noaptea să-o (prelung) vadă!. (rugător) Fântânile să găsească... Să bea apă, să-l trezească. GHEORGHE: (declamativ)Dumnezeu, ruga i-ascultă!... Dar apă nu beau prea multă. Cum să beau? Să ruginesc!... Păi, nu vreau să scârțâiesc. Câinii dacă-i scol, mă latră... (un „hâc!...” ascuțit) Și-o să trezesc strada toată. FLOAREA: (Îl prinde de mână să
CINE MĂ ŢINE PE MINE de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 435 din 10 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354783_a_356112]
-
pe mine... Și la Cristos mi se-nchină. FLOAREA: Doamne!... Luna fău-o mare, Să lumineze-n cărare ... Soțu-n gropi să nu îmi cadă, Portița noaptea să-o (prelung) vadă!. (rugător) Fântânile să găsească ... Să bea apă, să-l trezească. GHEORGHE: (declamativ)Dumnezeu, ruga i-ascultă!... Dar apă nu beau prea multă. Cum să beau? Să ruginesc!... Păi, nu vreau să scârțâiesc. Câinii dacă-i scol, mă latră ... (un „hâc!...” ascuțit) Și-o să trezesc strada toată. FLOAREA: (Îl prinde de mână să
CINE MĂ ŢINE PE MINE de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 435 din 10 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354787_a_356116]
-
nimic; oricum, aceste versete au lungimi diferite, fiind scrise uneori în fraze lungi, alteori în fraze scurte, chiar în propoziții simple. „Cântarea Mării” este continuă, de la verset la verset, fără strofe. Observăm că o parte a poemului este descriptivă, alta declamativă, adresându-se direct lui Dumnezeu, cu aspecte de odă. Oricum, cu exceptia câtorva versete descriptive epice, este un poem liric. Observăm de asemenea alternanța (deși inegală) în folosirea singularlui și pluralului. Alăturăm traducerea mai jos. CÂNTAREA MĂRII Traducere versificată de: Lucian-Zeev
AMINTIREA TRECERII MĂRII de LUCIAN ZEEV HERŞCOVICI în ediţia nr. 2300 din 18 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368878_a_370207]
-
părți ale globului. Ca dovadă că multe încercări de inoculare artificială a acestor instituții au dat greș și au fost urmate de pierderi militare și diplomatice semnificative. Pe de altă parte, faptul că aceste instituții există pe hârtie, la modul declamativ, nu înseamnă că ele și funcționează. Existența lor nu trebuie să fie une birocratică, de cancelarie, ci în esență una practică, care să se reflecte în modul de viață și relaționare a cetățenilor unui stat, în oportunitățile de succes și
Ciocnirea celor două Românii, democrația de vitrină și compromisul pe care trebuie să-l facă Guvernul tehnocrat () [Corola-blog/BlogPost/338125_a_339454]
-
a-ți da În petic 1, face un bilanț succint al receptării cărții, inaugurând suita contestatarilor acesteia prin Oscar Wilde. Nu e greu de Înțeles de ce pentru marele dandy al decadentismului englez parodia lui Carlyle este doar „Înțelepciune grotescă” și „declamativă”. Însăși ideea de a lua În răspăr chestiunea vestimentației mimând aerul rarefiat al tratatelor filosofice germane, cum face Carlyle la adăpostul personajului Diogenes Teufelsdröckh, profesor de „lucruri În general” la Universitatea Weissnichtwo („Nu-știu-unde”), Îl umple pe Wilde de iritare. „Necruțătorul
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
literar”, „Ilustrațiunea română”, „Literatorul”, „Liga literară”, „Arta”, „Literatură și artă română”, „Biblioteca modernă”, „Rampa” ș.a. Bună parte din scrieri sunt republicate în „Revista theatrelor” (1893-1903), pe care o conduce. Semna și Lear, Don Livio, Rex. Ca versuitor posteminescian, L. transpune, declamativ și fără prea multă fantezie, discrepanța dintre real și ideal, invocând mândra izolare a poetului etc. Piesele în versuri, Floarea din Firenze („comedie-idilă”, 1893), Cerșetorul („dramă-idilă”, 1894) și Îngerii lui Rafael („fantezie”, 1894), jucate pe scena Teatrului Național din București
LIVESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287842_a_289171]
-
la revista „Tânărul scriitor”, iar prima lui carte, Germinații, apare în 1967. Pământul, seva, semințele, tablourile idealizat bucolice preamăresc aici un comunism imaginat după o rețetă încă în uz. Depășind aceste imagini conformiste, de vagă orientare tradiționalistă, dar și neoromantică, declamativă, G. se arată în Altare de iarbă (1969) un autentic poet htonic, încercând totuși să justifice în lirica sa, sub pretextul „miraculos” al vieții trăite în mijlocul naturii-mamă, o vârstă a „împlinirilor sociale”. Poetul devine prin Lynxul (1972) mai reflexiv și
GHELMEZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287228_a_288557]
-
spectacolele cu Peneș Curcanul, „dramă războinică” în patru acte, jucată cu mare succes la Teatrul Național din București (1901), scrisă tot în colaborare cu Vasile Leonescu. Caracterele sunt aici ceva mai pregnante, în bună măsură se evită prețiozitățile, dar scenele declamative, în continuare prezente, scad valoarea textului. Când renunță la retorica patriotică, cei doi autori aduc pe scenă piese reușite. Zavistie, dramă în patru acte, reprezentată în 1901-1902, constituie o variantă a mitului justițiar țărănesc, ilustrat, la alt nivel, de Năpasta
DUŢESCU-DUŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286922_a_288251]
-
militeze pentru „cultivarea limbii și a literaturii românești”. Tot el redactează statutele în care erau menționate activitățile proiectate: „discursuri științifice, elaborate proprii, traducțiuni din operele clasice ale literaturii străine, declamări de poezii, [...] deprinderi literare corespunzătoare, ținerea de concerte muzicale și declamative, ajutoare pentru membrii mai lipsiți”. În raportul de activitate pe anul 1878 se afirmă că menirea societății „a fost nu numai de a se cultiva membrii ei pe sine, a deștepta și nutri simțul național numai în inimile membrilor ei
SOCIETATEA DE LECTURA „IULIA”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289750_a_291079]
-
Dumitrițe brumate (1937) - domină idilismul rural și sentimentalismul. Compasiunea pentru cei umiliți și nefericiți e sinceră, dar expresia ei nu poate depăși nici schematismul, nici artificiul. Recunoașterea paternității copiilor naturali, condamnarea incestului, elogiul muncii, istoria ca pildă sunt axele unor declamative poeme dramatice și ale pieselor de „teatru popular”: Mirza (1904), Dorul de țară. Meseriașii. La 24 Ianuarie. Ispășire (1905), Stâlpi de pază (1906). Nici versul nu reușește să reliefeze adevărul trăirii în fața comunei filosofii pesimiste, cum se întâmplă în paginile
SMARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289730_a_291059]
-
imagistice (în descendența lui D. Bolintineanu), sunt minate frecvent de expresia stângace, de versificația imperfectă și de fantezia prea ancorată în livresc (Nirvana, Legenda nufărului). „Poemul național” România (1940), închinat monarhului, nu aduce vreo noutate, fiind mai mult un exercițiu declamativ. Cele unsprezece părți ale poemului, urmărind succesiunea marilor momente ale istoriei, certifică aptitudinea de a exprima idei general-umane, în pofida simbolisticii de avansată uzură pe care o etalează. Volumul Adâncuri și soare (1940) are o expresie poetică oarecum mai armonioasă, o
PAMFIL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288640_a_289969]
-
aceiași indivizi onești, care reușesc să înfrângă dușmanul de clasă, ori care, neînțeleși de semeni, izbutesc în urma unor îndelungi tribulații, să își dovedească nevinovăția. În Lângă un geam deschis (1955) și în Noi, cei vii (1963), autoarea versifică facil și declamativ teme frecvente în literatura momentului, vădind o atitudine entuziast-idilică în raport cu realitățile. SCRIERI: Cercul alb, București, 1945; Anii iubirii, București, 1955; Lângă un geam deschis, București, 1955; Sub arșița verii, București, 1957; Suită dramatică, București, 1959; Noi, cei vii, București, 1963
PAPU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288682_a_290011]
-
savantă (Almanahul Literar, nr. 2-3) de Aurel Gurghianu. (Ă). Analizând acele câteva poeme aduse În discuție de articolul de față, am subliniat o seamă de pericole ce amenință poezia omului nou: viziunea statică a eroului, schematismul, naturalismul, formalismul și stilul declamativ, umanitarismul burghez și idilismul. Pericolele acestea pot fi evitate numai dacă poetul este permanent Înarmat cu principialitatea comunistă, cu viziunea dialectică a fenomenelor și cunoașterea vieții În resursele ei cele mai intime și mai variate (Ă). Dar să mai lămurim
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
și atmosferă specifice orientării („cartaginezele carene”, „pragul de agată”, „laur corintian”, „cârje de cedru din Liban”, „unghii de camee florentine”, „vase de Gallé” ș.a.). Cât stă sub semnul sugestiei, melancolia transpare surdinizată, grațios muzicală. Mai frecvent însă ea se comunică declamativ, în scenarii epice simetric articulate, de o reflexivitate înduioșată. Cu unele excepții, proza lui B. se așază în prelungirea poeziei (nostalgii, deziluzii, rătăciri, recuzită medievală, corbi etc.), dar cu o și mai apăsată notă de manierism. SCRIERI: Poema navelor plecate
BUDURESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285913_a_287242]
-
din oU un U / și jur cu-ntreagă spaima vieții / sub limpezimi de lună nouă / că n-am furat vocale rupte / ci ca un hoț de cai când plouă / eu le-am furat pe amândouă.” Fraza muzicală, prozodia impecabilă, rostirea declamativă, discursivitatea fac ca poemele lui A. să fie și un perfect pretext textual pentru muzica ușoară românească. SCRIERI: Poeme, București, 1975; Stele pe dealuri, Craiova, 1976; Transplantul de albastru, București, 1976; Un liber albatros, București, 1978; Ei, aș, spunea poetul
AVRAMESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285507_a_286836]
-
autor, a conflictului dramatic. Temele istorice - Eșafodul, Robespierre, Napoleon - din suita provocată de aniversarea bicentenarului Revoluției Franceze (piese cu amplă documentare), ca și Moartea lui Dracula sau Procesul nu a avut loc - sunt elaborate și ele spre „renovarea” genului prea „declamativ”, „retoric”, „reacționar” și repunerea lui într-o altă formulă scenică, cea numită de comentatori și teoreticieni (Angelo Aybar, Pino Mariano) „teatrul intruziunii”. Expresiv ilustrată și în Ceaiul nostru cel de toate zilele (intrusul este aici ochiul puterii) sau în O
ASTALOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285477_a_286806]
-
oratoric sau encomiastic, sunt marcate etapele importante ale propășirii naționale: La moldoveni. La restatornicirea domnilor pământeni. 1822, La introducerea limbei naționale în publica învățătură, Restaurarea școalelor naționale în Moldova, Paladiul moldovenilor (la inaugurarea Academiei Mihăilene). Poezia patriotică nu rămâne doar declamativă și conjuncturală, ci resuscită, alteori, figuri alegorice, clasicizante: motivul „bărcii”, „luntrea”, „vasul patriei plutitor” - preluat din Horațiu. Spiritul religios și sentimentalismul preromantic se întâlnesc în meditația asupra morții din poezia sepulcrală a lui A., în care conștiința deșertăciunilor lumii este
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
își permite însă, ca Adela, mici scăpări ori neglijențe, pe unde pătrunde o ambiguitate provocatoare. Adela, frumusețe plastică (înaltă, grea, cu rotunjimi ispititoare), vrea sa atragă, dar cu mijloace subtile, difuze. Nici textul nu se deschide, nu epatează. Are repulsia declamativului, a stridenței, dar observăm și lascivități ascunse, bănuite senzualități, de care nu face caz. Gustul umorului și al ironiei, al expresiei echivoce, sensibilitatea față de natură - însușiri ale personajelor - le regăsim la nivelul discursului epic. Aridității intelectualului îi corespund formulările eliptice
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
descoperim și romanțe false, ușor antonpannești, fixate într-o lumină romantică cu peisaje nocturne și lunare: Până la zori mai e un ceas/ Mai spală-mi simțurile sparte/ Conservă-și acest gând rămas.". Treptat, romanțele nu mai sunt romanțe, versul devine declamativ, poezia se despletește, punctată de un anume teribilism și de încercarea de a spune cu dezinvoltură de toate. Exemplu, romanța "8, 9, 10". Adrian Păunescu are voluptatea elementarului, a naturii aflată în germinație/ în care regnurile se interferează: "Puternică frunză
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
privire mai atentă asupra ocurentelor cuvântului respectiv promite să nuanțeze ascendentele. În Canturile există un numar de douăzeci și două de prezente, egal cu rata frecventei de apariție a substantivelor affetto, errore, mare, luce și via.340 Învăluit în tonul declamativ al versurilor cu tentă patriotică, regăsim termenul amintit în La monumentul lui Dante, unde autorul alege formă de plural: venti. Pluralul, folosit de Leopardi și în alte poezii (epitetele interminati spazi și sovrumani silenzi din Infinitul) este un procedeu al
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
soților posibilitatea unei delimitări aproape „raționale” a puterilor și îndatoririlor domestice, a decupării judicioase a „libertăților și izolărilor posibile”. Stricta subordonare a femeii față de bărbat, cu excepția cazurilor ce frizau domeniul patologiei psihiatrice, a funcționat, mai curând, la nivel „ideatic” și declamativ. În realitate, în cele mai multe cazuri, femeia s-a aflat în centrul vieții domestice, chiar dacă statutul său era ușor ambiguu, greu de definit - când stăpână, când slujitoare. De altfel, rolul pe care doamnele urmau să-l joace în cadrul familiei era trasat
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]