69 matches
-
că sunt desprinse dintr-o carte a adevărurilor absolute) apar însă din motive asemănătoare tocmai atunci când sunt prezentate asocieri ieșite din comun, asociații absurde sau șocante. 3.3. (Auto)Ironia - modalitate de structurare a poeticului La Geo Dumitrescu caracterul ironic, declamativ e mult mai pronunțat decât la ceilalți reprezentanți ai grupării. Portret se constituie într-o refacere parodică și autoironică a textelor de tip artă poetică. Regăsim aici o dorință de plasticizare a imaginii, tabloul este deformat intenționat, ieșind în evidență
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
din oU un U / și jur cu-ntreagă spaima vieții / sub limpezimi de lună nouă / că n-am furat vocale rupte / ci ca un hoț de cai când plouă / eu le-am furat pe amândouă.” Fraza muzicală, prozodia impecabilă, rostirea declamativă, discursivitatea fac ca poemele lui A. să fie și un perfect pretext textual pentru muzica ușoară românească. SCRIERI: Poeme, București, 1975; Stele pe dealuri, Craiova, 1976; Transplantul de albastru, București, 1976; Un liber albatros, București, 1978; Ei, aș, spunea poetul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285507_a_286836]
-
la revista „Tânărul scriitor”, iar prima lui carte, Germinații, apare în 1967. Pământul, seva, semințele, tablourile idealizat bucolice preamăresc aici un comunism imaginat după o rețetă încă în uz. Depășind aceste imagini conformiste, de vagă orientare tradiționalistă, dar și neoromantică, declamativă, G. se arată în Altare de iarbă (1969) un autentic poet htonic, încercând totuși să justifice în lirica sa, sub pretextul „miraculos” al vieții trăite în mijlocul naturii-mamă, o vârstă a „împlinirilor sociale”. Poetul devine prin Lynxul (1972) mai reflexiv și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287228_a_288557]
-
bogăția, a stăpânului devenit robul robului sau, a celui umil și disprețuit care se ridică datorită meritelor sale proprii, a răzbunării prin bunătate, etc. Pentru descrierea și realizarea scenica a acestor situații dramatice romantice, autorul utilizează procedee retorice, în general declamative și bazate pe exagerări, pe o viziune hiperbolică a realității. Unul dintre cele mai frecvente procedee este "repetiția", cu diversele ei variante: repetiția unui cuvânt (-căci tu, tu ai fost pricina...-), a unui grup de cuvinte la începutul unei sintagme
ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Diana Munteanu, Claudia Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1724]
-
naratorul le subliniază prin accent ironic. Prima serie integrează sintagme precum „impresiile miri- fice”, „un potop de impresii și amintiri”, o colecție admi- rativ- exclamativă de locuri comune pe care le debitează conaționalii. Intemperanța este consubstanțială spiritului lumii caragialești și declamativul este acompaniat adesea de exclamativ : „Ah, mamițo ! Menuetul lui Pederaski... mă-nnebunesc !”. Cea de-a doua serie este mai interesantă pentru că privește un anumit tip de literatură sentimentală a amintirilor privilegiind momentul regăsirii locului natal, implicit al copilăriei ca vârstă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
invocat și care-l legitimează. Cu alte cuvinte, lirismul și retorica au un mariaj dezastruos pentru eco- nomia dramatică întrucât construiesc centrul de greutate nu în jurul cursivității firești a evenimentelor într-o situație presupus reală, ci în jurul unui discurs patetic, declamativ, care devine, de fapt, centrul de greutate al scenei. Pe bună dreptate, comediografului acest discurs i se pare derizoriu, enorm. Caragiale „simte” nu enorm, ca un romantic tra- versat de efuziuni și vizionarisme, ci enor mi tatea proce- deului asemeni
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ține cont de circumstanțe), rezolvă, în sine, problemele omenirii, simplifică, subestimează sau ignoră retroacțiuni grave. În acest context se pune problema regândirii sistemului internațional, în condițiile interjocului dintre forțe centrifuge și centripete. În fapt, dezvoltarea durabilă este, deocamdată mai mult declamativ, răspunsul la întrebarea: Suntem capabili să ne depășim pe noi înșine și să ne ridicăm deasupra istoriei? Vom mai putea fi sursă de protocronie pentru cineva? Capitolul 5 Sustenabilitate și tehnologie Agent Smith: Știai că primul Matrix a fost creat
by AURICA BRIŞCARU [Corola-publishinghouse/Science/951_a_2459]
-
spectacolele cu Peneș Curcanul, „dramă războinică” în patru acte, jucată cu mare succes la Teatrul Național din București (1901), scrisă tot în colaborare cu Vasile Leonescu. Caracterele sunt aici ceva mai pregnante, în bună măsură se evită prețiozitățile, dar scenele declamative, în continuare prezente, scad valoarea textului. Când renunță la retorica patriotică, cei doi autori aduc pe scenă piese reușite. Zavistie, dramă în patru acte, reprezentată în 1901-1902, constituie o variantă a mitului justițiar țărănesc, ilustrat, la alt nivel, de Năpasta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286922_a_288251]
-
măsuri se evidențiază, credem, nevoia de a depune eforturi de o mai aleasă calitate pentru a face din scrisul nostru nu numai o oglindă a existenței unei națiuni, ci și un instrument operativ, activ. Literatura trebuie să exprime mai puțin declamativ, dar mai profund și mai conținut, dramatica luptă pe care națiunea noastră o poartă pentru împlinirea unui incomparabil ideal social: comunismul.“ (Argeș, iulie 1971) 232 JALEA Ion „În expunerea sa la actuala Plenară a CC al PCR, tovarășul Nicolae Ceaușescu
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
în care poetul trăiește. Aceasta îi apare maculată și metafora ei este „zăpada ca un câine mort / călcată de mașini pe stradă” (Epitaf). Poemele din Visul și veghea (1972) ilustrează și o sensibilă primenire formală. Locul vechilor compuneri narative și declamative e luat de piese concentrate și elaborate (rondele, de exemplu), corectând, uneori bacovian, fostele elanuri juvenile. D. își ia dreptul de a-și revizui conștiința moral-poetică și de a prefera alinierii nonsubordonarea: „Să sfărâmăm, / din când în când, / formulele de-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286739_a_288068]
-
sentimentalismului, a intimismului, pe alocuri dulceag și chiar ușor impudic, Z. cedează intermitent unei tentații diametral opuse. Există, chiar în cărțile de după 1964 (moment de schimbare benefică în scrisul poetei, ca și în tot scrisul românesc), formulări net prozaice și declamative, convențional patetice. Caracteristice unor culegeri precum Frumusețe continuă (1964), Ziua a șasea (1966), Duminecă (1967) sunt însă poeziile cu efuziuni cenzurate, unde facilitatea e biruită prin stilizare: „Au poame crude toți prunii, gutuii. / Cerul dezlănțuie alt curcubeu. / Și n-aud
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290699_a_292028]
-
micșorați de miopie mulțimea din fața lui, ca și cum abia o vedea și încerca să-și dea seama cine sînt oamenii din fața lui și ce așteptau de la el. După aceea, aproape brusc, ridica treptat tonul și se lăsa furat de o impetuozitate declamativă, pînă se deslănțuia ca un uragan în stare să ducă cu rafalele sale toată mulțimea adunată în sală. După fiecare frază, își scutura capul leonin cu părul mare, trecîndu-și palmele prin el sau își proiecta brațele în aer, parcă gata
"Un anarhist al dracului de deștept" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/9407_a_10732]
-
zâmbetu-i inegalabil să-l convingă pe scepticul și îndărătnicul Robert Turcescu că între 1996-2000 corupția era o "zgâtie de fată" adăstând în hohote de plâns să i se îngăduie intrarea la Cotroceni, vine Haralampy la mine și, din ușă, zice declamativ: -"Când privesc zilele de-aur a scripturelor române", îmi vine să renunț la telespectatorie, să iau pe după umeri vreun Cro Magnon cu belciug în nas, blugi franjurați și inel la buric și, într-un night club unde răgetele aduc a
Poetul C.Haralampy și Monstrul din Montreal by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12458_a_13783]
-
și îl asediază de fiecare dată pe cititor dintr-o direcție neașteptată. Recurge fără prejudecăți, cu o amețitoare mobilitate intelectuală, la ironie, la citate docte, la demonstrații prin reducere la absurd, la mărturisiri făcute cu mâna pe inimă, la fraze declamative, la parodierea unor stiluri. Când simte că e cazul compune și versuri, cum sunt cele din discursul rostit în Parlament în legătură cu moartea lui Marin Sorescu (parafrază a celebrului poem sorescian consacrat lui Eminescu): "Marin Sorescu n-a existat./ A existat
Recital George Pruteanu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16155_a_17480]
-
se vor clișeiza precum lacrima sau roua. Se vede oricum că Dan Sociu evită cât poate modelele poetice sau de limbaj, jonglând colocvial și compozit cu poemele sale (câteva secvențe sunt onirice de-a binelea), care capătă o structură aproape declamativă, acel retorism beatnic. De aici și succesul mai degrabă în lectura publică unde se poate stabili mai bine fluxul dialogal pe care această poezie îl presupune. Scriind despre spleen-ul vârstei studenției (Studențesc și-mi pare rău suna tema unui
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/13680_a_15005]
-
spectrul bucuriilor fără scop. Sinteză acestor componente complementare - și chiar, uneori, diferite că esența - este un spațiu artistic de un impecabil profesionalism, spectaculos fără ostentație, profund fără crispări și străbătut de o sensibilitate adevărată, care nu face nici o concesie sentimentalismelor declamative și ieftine. Expoziția de tapiserie și obiecte a Georgiei Lavric, gîndită, în linii mari, ca o retrospectivă, a adus în imensele săli ale Parlamentului cam toate motivele și tehnicile pe care artista le-a impus în ultimele decenii. Din punct
Trei ipostaze ale autenticitătii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/18185_a_19510]
-
subliniază, prin contrast, tensiunea celorlalte. Valoarea literară a cărții este diminuată de unele stîngăcii stilistice și compoziționale (povestirile sînt „cu meșteșug puțin și multe asprimi” remarca un redactor al revistei „Ideea europeană”), de cîteva digresiuni „tactico-strategice”, de unele alunecări în declamativ ori în exclamativul sarcastic. Numărul acestora din urmă era totuși mic, căci același recenzent constata că textul e „fără umflături de gură patriotice și fără revolta dulceagă și umanitaristă, de poruncă barbussiană & Co.”. Un progres evident aducea al doilea volum
O figură din insectarul lui E. Lovinescu by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13323_a_14648]
-
înecată de emoția pricinuită de culmile platoniciene ale versurilor. V. Voiculescu citea versurile fără emfază, cu vocea lui rece care se modula ca un fir de ață răsucit în arabesc. Vladimir Streinu masca adâncul răscolit al ființei sale citind sonetele declamativ, detașându-se de propria sa simțire, ca și cum s-ar fi supravegheat din afară pe sine însuși. Dr. V. Voiculescu era ca un mare stejar, la umbra căruia ne lăsam cuprinși și care poate că își trăgea viața din sufletele noastre
Ultimul mag, poetul Vasile Voiculescu by Cornelia Pillat () [Corola-journal/Imaginative/14749_a_16074]
-
a reprezentat continuarea acestor înregistrări sonore la un alt nivel, concretizate în orele dedicate scriitorilor, înainte ca televiziunea să adopte aceeași inițiativă. În acest sens s-a dezvoltat o estetică proprie a discursului care nu era nici expresia tradiționalei arte declamative, nici cea a lecturii cu voce tare din saloanele publice, ci era mai degrabă tributară vorbitului la microfon: o muzică de cameră a rostirii, care nu ar fi fost posibilă în nici un alt mediu. Nu poate fi negat însă faptul
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
de atunci (numită, ludic, Dicțiunea ideilor, un manifest în loc de postfață), păstrată în ediția de astăzi: „Se înțelege din tot ce am spus până acum că dicțiunea care ne interesează nu înseamnă pronunție neapărat festivă, ci răspicare firească, adecvare continuă. Nimic declamativ așadar, întrucât ceea ce se declamă e întotdeauna anterior declamației propriu-zise. Or, aici vorbim de concrescența ideii cu expresie. Nimic care să țină de o cosmetică fonologică sau de vreo gesticulație fotogenică. Am spus anume dicțiunea ideilor (nu a cuvintelor) spre
Semnal de alarmă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6164_a_7489]
-
prefigurării. Ea se regăsește, în primul rînd, în reflexivitatea sa analitică. Nu ,,alegorii manieriste relativ simple" face Arcimboldo, cum cu atîta suficiență afirmă Hocke, și nici nu realizeză ,,tablouri metonimice" cum spune Mario Praz. Demersul său nu este unul strict declamativ, al unui alegorist sau al unui retor, ci unul hermeneutic. El operează, concomitent, o decriptare a realului și o disociere a limbajului. Reconstrucția vizuală a lumii se face pornindu-se de la elementele generative ale presocraticilor. Aerul, Focul, Apa, Pămîntul sunt
Alin Gheorghiu sau ezitările posterității by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14415_a_15740]
-
cât mai multor rețete. Nefiind ei înșiși, atunci când scriau, ci doar aplicând niște reguli de compoziție, poeții vremii strângeau competențe, fără să privilegieze (chestiune de gust încă nedescoperit) un șablon sau altul. Asta-i permite lui Alexandrescu să fie și declamativ, și duios, și revoltat, și comic, fără să aibă fracturi de personalitate poetică. Pe de altă parte, realitățile unei țări care-și căuta drumul, și de care poezia era mai legată decât oricând după aceea, îi cer să scrie o
Fără părtinire by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4437_a_5762]
-
bombardamentele americane, venirea trupelor rusești. Ascunzându-se în grabă la o stana din munți împreună cu familia sa și cu alți cincisprezece-saisprezece civili, pentru a nu stă în calea unei divizii a armatei sovietice, Axente Creangă își păstrează modul "inspirat" și declamativ de-a vorbi. El o interpelează astfel pe Ana Rareș, pe care ne-o închipuim gâfâind încă după urcarea muntelui: "Nu am prevăzut întâlnirea în acest loc, dar este palpitant, oricum. Mai palpitant decât s-ar fi putut visa: ne-
Poezie povestită by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17639_a_18964]
-
capacitatea prefigurării. Ea se regăsește,în primul rînd, în reflexivitatea sa analitică. Nu ,,alegorii manieriste relativ simple" face Arcimboldo, cum prea grăbit afirmă Hocke, și nici nu realizeză ,,tablouri metonimice" cum spune Mario Praz. Demersul său nu este unul strict declamativ, al unui alegorist sau al unui retor, ci unul reflexiv și hermeneutic. El operează, concomitent, o decriptare a realului și o disociere a limbajului. Reconstrucția vizuală a lumii se face pornindu-se de la elementele generative ale presocraticilor. Aerul, Focul, Apa
Gheorghiu și Arcimboldo by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9480_a_10805]
-
cum ar trebui să facă și unii parlamentari români care... -Care, ce?, îl întreb repede și cu destulă asprime. Dar, după lucirea din priviri, înțeleg că prietenu-mi se află într-un moment psiho-liric, așa că nu mă mir de răspunsul său declamativ și prefăcut- slugarnic: -Vecine, "De mă-ntrebi, eu nu știu bine (Înșiși ei nu știu) - Ce să-ntrebi calici ca mine? Știu că lumea dintr-o doară S-a trezit parlamentară Și c-o duce-în chiu". -Plus că, în "miezul
Prima navă bordel din România by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12342_a_13667]