94 matches
-
a lui Oedip, pe când în clipa de față, când el însuși e copleșit de durere, se vede nevoit să suporte, în vecinătatea unei bătrâne cu "chipul șters", o banală comedioară sentimentală (e vorba de Le Passant, o piesă în versuri declamatorii cu un caracter vădit artificial, compusă de odinioară celebrul François Coppée, piesă contrastând frapant cu starea sufletească a nefericitului Andrei). Trăirea erotică pare să prefigureze, astfel, calitatea estetică a spectacolului dramatic: când cei doi îndrăgostiți se iubeau cu intensitate, pe
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
la Odessa, unde face școala primară. În 1920, ca urmare a revoluției bolșevice, emigrează în România. Urmează liceul la Râmnicu Sărat și București. Frecventează cenaclul Sburătorul începând din octombrie 1931, când E. Lovinescu notează în „agende” că italianul „citește poezii declamatorii date la «Adevărul»”, peste o săptămână prezentând „o schiță fantastică, Cocoșul, acceptabilă, și o poezie”. În noiembrie „cere un pseudonim”, iar în februarie 1932 „citește un fragment de roman”, pentru care în martie „vrea o prefață”, ceea ce „se primește foarte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288778_a_290107]
-
perioade numite de stabilizare este de a face din existența URSS-ului și din sublinierea realizărilor sale singurele elemente ce pot detona contradicțiile din lumea capitalistă și radicaliza mișcarea maselor. Revoluția este mai mult un mit prezentat într-o manieră declamatorie 3 decît un obiectiv real al partidelor comuniste în lume. Cu alte cuvinte, apărarea URSS-ului trece înaintea oricărei lupte pentru putere: construirea socialismului într-o singură țară a devenit un imperativ. KPD-ul în fața apariției nazismului Germania reprezintă un
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
arborează un entuziasm auster, un anumit triumfalism tensionat: eul liric își clamează jubilația apartenenței (la patrie, la popor) și a participării la devenirea obștească. Rostirea e deseori prolixă, uneori greoaie sau „aspră”, frazarea ideatico-imagistică e mai degrabă descriptiv-narativă, tonul e declamatoriu. Volumele ulterioare atestă o evoluție către limpiditatea expresiei și o atenuare a tentei vitaliste în favoarea unei viziuni intelectual-contemplative. În Floarea soarelui sau Mâna de lucru (1978), persistă „angajarea” din epistole, slujită, însă, mai puțin de mobilizarea patrimoniului istoric și mitologic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285640_a_286969]
-
osânda muncii poruncite, masă inumerabilă de robi ai pământului a cărei suferință, a cărei revoltă, a cărei speranță de eliberare e vuiet secular de codri și ape, nu susur intimist.”1 Urmându-l pe E. Lovinescu (criticul sburătorist scrisese: „Versuri declamatorii? Poate. Însă cu totul noi.”Ă, Vladimir Streinu respinge obiecția de retorism și declamatoriu adusă poeziei lui Goga, demonstrând persuasiv că fondul grav al versurilor cereau cu necesitate o asemenea tonalitate: „E un Horia poet care știe că istoria și
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
revoltă, a cărei speranță de eliberare e vuiet secular de codri și ape, nu susur intimist.”1 Urmându-l pe E. Lovinescu (criticul sburătorist scrisese: „Versuri declamatorii? Poate. Însă cu totul noi.”Ă, Vladimir Streinu respinge obiecția de retorism și declamatoriu adusă poeziei lui Goga, demonstrând persuasiv că fondul grav al versurilor cereau cu necesitate o asemenea tonalitate: „E un Horia poet care știe că istoria și revoluțiile țărănești se buciumă din tulnic, nu se îngână cu cavalul.”2 Scriitori contemporani
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
una, poezie frecvent republicată între 1914 și 1945 (uneori și cu alte titluri), omagiază jertfele ostașilor români. Inclusă ca monolog al lui Zefir în Trandafirii roșii, declanșa, la fiecare reprezentație, manifestări de entuziasm patriotic. Primele încercări epice ale lui B., declamatorii, romantice, sunt găzduite de „Gazeta Transilvaniei” (1900). Va continua să publice, în diferite periodice, cu deosebire proză scurtă, în care sunt relatate, aparent fidel, întâmplări obișnuite. Multe povestiri stau sub semnul amintirii, teren prielnic meditației și regretelor. Lumea satului transilvănean
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285656_a_286985]
-
lucru se poate spune și despre ciclul de versuri Vârsta de fier, scris în această perioadă (1940-1944), dar publicat postum. Textele capătă aici tânguirea bocetului și tematica patriotică este mult mai evidentă. Vârsta de fier e o întoarcere spre tehnicile declamatorii, tranzitive ale poeziei Ardealului, spre tematica poemelor lui Goga, deși iese în evidență aspectul profund personal al lamentației ("Ia seama că mâine/ cocorii de seară/ vor duce și luna,/ furând-o din țară", Jale de început de noiembrie; "Inima mea
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și aici accentuată de contrucția textului prin secvențe enumerative sau repetitive ("lămpile ardeau în gol", "ardeau luminile în gol", "dar nimeni nu intra"). Alternanța ipostazei observatorului neutru cu cea a actantului pune în lumină absorbirea eului în universul fictiv. Poemele declamatorii accentuează artificialitatea lumii descrise, cititorul e ca în fața unui panoptic și se identifică aproape cu eul liric care-l conduce în explorarea sa, accentuând elementele asupra cărora privirea întârzie, cele care pot uimi, nedumeri, pentru ca la finalul textului să se
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
în cel al fabricantului de iluzii: "Nici mâna mea n-a găsit sânii acelei prințese/ afară de mușchi întins pe stâncă;/ poate că purtând mănușe cu solzi de fier/ n-a găsit sânii prințesei, nu încă." (Proiect abandonat de madrigal). Discursul declamatoriu este pretext, la Constant Tonegaru, pentru deschiderea unei discuții despre originalitatea tematicii literare, de fapt, pretext pentru o invitație adresată cititorului de a face o incursiune în laboratorul de creație: "Domnilor,/ am vrut să scriu și ceva despre toamnă,/ dar
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Ion Minulescu. Filonul parodic e mult mai vizibil în următoarea plachetă, Respirația ceasornicelor (1975), cu precădere în ciclul Vitralii, unde lirismul este copleșit până la manierism de ludic și ironie. U. se va exprima și pe linia exultării patriotice, scriind versuri declamatorii, chiar agitatorice. Dar scriitorul se va consacra aproape total genului umoristic în proză, în schițe ce amintesc de Ion Băieșu. Textele adunate în opusculul intitulat Cu alte cuvinte... (1975) pun un accent special pe comicul de situație și pe jocul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290323_a_291652]
-
1910 compusă de compozitorul elvețiano-american Ernest Bloch (1890-1959), pe un libret francez de Edmond Fleg, mai tarziu revăzut în engleză într-o încercare de a aduce textul mai aproape de textul lui Shakespeare. Linia vocală a operei este una mai mult declamatorie decât dependența de ariile, duetele și ansamblurile tradiționale. Versiunea originală a operei Mabceth a fost reprezentată cu success pe tot cuprinsul Italiei până când a apărut versiunea revizuită din 1865. Prima versiune a fost prezentată în premieră în Satele Unite în
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
îi apare în 1989. Colaborează cu versuri, recenzii, reportaje la „Luceafărul”, „Familia”, „Convorbiri literare”, „Unu”, „Echinox”, „Al cincilea anotimp”, „Romanian Roots” (SUA), „Cele trei Crișuri”, „Bihorul” ș.a. Versurile lui S., îndeosebi cele din Strigătul de siliciu (1997), anexează unei fervori declamatorii fără suport reflexiv o materie eterogenă. Cu toate că uneori vivacitatea perorației, inervată în ideea ludicului, deturnează poemul în sensul unui umor neintenționat („Vai ție (mi-au zis) cum ai cântat în versuri nimicul/ (ești un zero tăiat mămăligă dezamorsată)/ fire-ai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289656_a_290985]
-
gală, / Și-n croncănitul vostru râde / O ironie triumfală! // Chiar Edgar Poe, în cinstea voastră, / A scris balada-ntunecată / Al cărei laitmotiv e tristul / Și-ngrozitorul: Niciodată” (Corbul). În Cântecul omului, drama existențială se răsfrânge într-un vers cu inflexiuni declamatorii și aer vetust: „Mă-ntorc zdrobit. Ce drum enorm! / Vin dintr-o țară depărtată, / Pe care harta n-o arată... / Sunt obosit, aș vrea să dorm. Sunt ani, sunt ani de când alerg / Tot înainte, tot înainte! Cu-aceeași întrebare-n
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288739_a_290068]
-
Almaș a respectat strict normele ideologice ale regimului național-comunist din anii '70-'80229, ușor de transpus într-un epic facil, cu false interogații, exces de categorizări, intrigi simpliste și afecte tranșante. Contrastul între efortul de întreținere a verosimilității și tonul declamatoriu impus de propaganda epocii a făcut ca povestitorul să se refugieze într-o sfătoșenie perseverentă, care trimite din start istoria la un singur sfârșit posibil, cel autorizat. Așa cum aminteam, povestirile sale sunt încă foarte căutate pe piața școlară, uneori expres
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
public mai ales părinți ai elevilor și, eventual, pentru a extinde sărbătoarea la două zile, de vreme ce 24 ianuarie "va cădea într-o sâmbătă". Dintr-un anume scrupul științific, recomanda ca nelipsitele conferințe publice să fie "cât se poate de puțin declamatorii și să se întemeieze mult pe fapte"148, ceea ce sugerează că, de obicei, nu era chiar așa. Dar istoria celebrării anuale obligatorii a zilei de 24 ianuarie în școli începuse cu câțiva ani înainte, prin 1902-1903149. Dovadă stă un dosar
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
1965-1971, 1971-1980, 1980-1987, 1987-1989. Ultima perioadă, intitulată " Sfârșitul dictaturii ceaușiste", își justifica desprinderea de epoca anterioară prin aceea că fusese o "pregătire a înlăturării" regimului, iar pentru Ceaușescu personal, momentul când pierduse "total" sprijinul populației. Finalul nu era argumentativ, ci declamatoriu, mai ales în ultimul paragraf, "Opozanți și disidenți", care miza pe o comparație incompletă și pe rolul persuasiv al repetiției: "rezistența față de regimul Ceaușescu a devenit tot mai accentuată. Atât în străinătate, cât și în interiorul țării se contura o opoziție
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
din prima jumătate a secolului al XIX-lea este H.-R. prin simbolizarea pornirilor interioare contradictorii (Serafimul și heruvimul, Visul). Odată cu primele înrâuriri ale creației lui Victor Hugo, cu care avea puternice afinități, poetul român evoluează spre o gesticulație romantică, declamatorie, de tip mesianic, plină de grandilocvență, de simboluri și de alegorii. Poemele capătă treptat o coloratură socială și religioasă mai evidentă. Destinul omenirii și îndeosebi locul poetului-profet în univers constituie acum teme dominante. Încă de la 1836 se observă intenția lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
un repertoriu de comedii. Repertoriul său era compus din piesele: Lipitorile satelor, Avarul lui Molière, Nunta lui Figaro, Paraponisiții etc.240 Deși repertoriul lui Millo era mult superior ca valoare literară și teatrală, totuși educația publicului era făcută în direcția declamatoriei melodramatice. Millo nu era numai un actor, dar era și un educator prin teatru, el era unul din acei câțiva boieri moldoveni cari, în epoca redeșteptării naționale, au fondat teatrul românesc. Millo păstra în el scânteia care-i aprinsese în
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
resurse și cu tot felul de manopere neleale. De aceea fusese poreclit Berlicoco, după numele unui scamator care trecuse prin București. Ion Brătianu trecea, pe atunci, drept instrumentul, drept o jucărie în mâna lui Rosetti.5 Oratoria lui impetuoasă și declamatoria epocii îl prezen tau oamenilor gravi ca pe un ușuratec, de aci porecla de Firfiric. Firfirica era o monedă de argint de jumătate sfanț, iar altă firfirică avea o valoare și mai mică. Ion Brătianu, care era și mic de
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
schimbînd o situație sigură doar de dragul unei aventuri sau din imboldul unui capriciu. În unele raționamente este scînteietor, pe cînd în altele face greșeli ori se contrazice într-un mod cît se poate de stîngaci; impetuos pe alocuri în argumentarea declamatorie, devine apoi greoi și neînțeles. Este inspirat de un idealism generos și de o dragoste de libertate care merge pînă la exces. Autodidactul cu maniere de plebeu ajunge într-o zi în societatea "înaltă" a Parisului, dominată de plăceri și
by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
interpelare directe ("domnul meu", "domnilor studenți"), verbele la imperativ ("închipuiți-vă"), verbele la persoana I, plural, (vedem), și, în egală măsură, interogația retorică ("Dar ce fel de muzică scot ei, când sunt trimiși la plimbare pe digul de piatră?"). Dimensiunea declamatorie a fragmentului subliniază și particularitatea esențială a descrierii ekphrastice reflexive. O descriere ekphrastică reflexivă pune descriptarul și descriptorul într-un context dialogic. Având drept subiect tabloul, descriptorul creează un discurs care este rezultatul alegerii subiective (a unui tablou sau a
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
acestui fragment evidențiază cele două constante ale descrierii ekphrastice reflexive: descrierea ekphrastică înțeleasă ca descriere realistă a unei opere de artă și descrierea ekphrastică percepută ca înregistrare a reacției personajului care descrie. Din această a doua dimensiune a ekphrasis-ului (dimensiunea declamatorie) decurge rolul pe care tabloul Femeie citind îl are în romanul lui George Bălăiță. Recursul la pictura flamandă se justifică la nivelul construcției personajelor Antipa și Pașaliu, nivel la care descrierea ekphrastică îndeplinește o funcție retorică. Înțeleasă în termenii definiției
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
unde a rămas până în 1965). A. este autoarea unui singur volum de poeme, Zilele babii (1942), apărute aproape toate, mai întâi, în „Meșterul Manole”, „Claviaturi”, „Universul literar”, „Curentul”. Lirismul se remarcă aici printr-o ambiguitate aproape ostentativă, în orice caz declamatorie și respectând conveniențele boemiei „anilor nebuni” de dinaintea începerii războiului. Anotimpul preferat este acela, instabil, al primăverii incerte, al paradoxurilor șocante, descoperite și expuse nu fără emfază, divulgând o obsesie a trecerii timpului și acceptarea prezentului echivoc: „Tare mi-s dragi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285361_a_286690]
-
competențe strict calculatorii. Acestea ne fac mândri că suntem „savanți” sau „oameni de știință”. Au murit însă înțelepții. Evident, persuasiunea nu este decât un efect superficial al practicii narative. O „metanarațiune” teologică nu poate convinge un necunoscut doar prin geniul declamatoriu al retorului sau predicatorului care o propagă. „Orice cuvânt contrazice alt cuvânt, dar care cuvânt va contrazice viața?” spunea Sf. Grigorie Palama (1296-359). Creștinii fideli tradiției știau deci că, numai strălucind în lumina sfântă a propriei lor vieți, povestea Evangheliei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]