101 matches
-
mecanismul lor este neclar. NGC 6543 este o nebuloasă planetară foarte studiată. Este relativ luminoasă cu o magnitudine aparentă de 8,1, și de asemenea prezintă o luminozitate de suprafață ridicată. Este situată la o ascensie dreaptă de și la declinația . Declinația sa mare reprezintă faptul că este mai ușor de observat din emisfera nordică, de unde majoritatea telescoapelor mari au studiat-o. Întâmplător, NGC 6543 se află pe cer aproape în poziția aparentă polului nordic a eclipticei. Deși nebuloasa luminoasă internă
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
lor este neclar. NGC 6543 este o nebuloasă planetară foarte studiată. Este relativ luminoasă cu o magnitudine aparentă de 8,1, și de asemenea prezintă o luminozitate de suprafață ridicată. Este situată la o ascensie dreaptă de și la declinația . Declinația sa mare reprezintă faptul că este mai ușor de observat din emisfera nordică, de unde majoritatea telescoapelor mari au studiat-o. Întâmplător, NGC 6543 se află pe cer aproape în poziția aparentă polului nordic a eclipticei. Deși nebuloasa luminoasă internă este
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]
-
Centauri). Pentru reperarea stelelor și ușurința muncii astronomilor, numeroase cataloage au fost create. Printre cele mai celebre, cităm catalogul Henry Draper (HD) și Bonner Durchmusterung (BD). În cataloage stelele au fost aranjate după coordonatele lor, "alpha" (ascensie dreaptă) și "delta" (declinație) și le-a fost atribuit un număr. Stelele se grupează în mai multe categorii. Diagrama Hertzsprung-Russell e folosită pentru determinarea tipului și vârstei unei stele. Temperatura suprafeței stelei (calculată în funcție de culoarea luminii pe care o emite) este comparată cu strălucirea
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
M13 sau Roiul Globular din Hercule sau încă Marele Roi Globular din Hercule) este un obiect ceresc care face parte din Catalogul Messier, întocmit de astronomul francez Charles Messier. Coordonatele sale cerești sunt: ascensie dreaptă 16h 41m 41,44s și declinație +36° 27′ 36,9″. Cu o magnitudine aparentă de 5,8, acesta este abia vizibil cu ochiul liber pe o noapte fără turbulențe atmosferice și fără Lună. Diametrul său este de aproximativ 23 de minute de arc și este ușor
Messier 13 () [Corola-website/Science/311969_a_313298]
-
M13 se găsește pe partea dreaptă a trapezului, la circa o treime din înălțime (pornind din colțul superior drept). Perioada optimă de observare este seara, din luna aprilie până în octombrie. M13 poate fi observată de pe ambele emisfere ale Pământului, însă declinația nordică a obiectului îi favorizează puternic pe observatorii aflați în emisfera nordică; pentru observatorii din regiunile boreale, obiectul este foarte sus în nopțile de vară. Pentru observatorii aflați în emisfera sudică, obiectul se află mult mai jos pe bolta cerească
Messier 13 () [Corola-website/Science/311969_a_313298]
-
sunt accesibile prin acest mijloc, iar interfețele sunt concepute pentru a fi ușor de utilizat pe cât posibil (sub rezerva înțelegerii bazei de date MySQL). Este posibil să se obțină o informație asupra unui obiect, furnizând doar coordonatele (ascensia dreaptă și declinația). Alături de publicațiile care descriu SDSS, datele programului "" au fost utilizate pentru publicații care acoperă o foarte mare varietate de subiecte legate de astronomie. Site-ul web al SDSS listează mulțimea acestor publicații, mergând de la quasarii îndepărtați situați la limitele Universului
Sloan Digital Sky Survey () [Corola-website/Science/337413_a_338742]
-
prin conducere unei axe, la o viteză constantă. Un astfel de aranjament este numit o conducere siderală. În monturile de telescop astronomic, axa ecuatorială ("ascensia dreaptă") este asociată cu o a doua axă de mișcare, perpendiculară (cunoscută sub numele de "declinație"). Axa ecuatorială a monturii este adesea echipată cu un "ceas conducător" motorizat, care se rotește pe acea axă cu o revoluție la fiecare 23 de ore și 56 minute în sincronizare exactă cu mișcarea diurnă aparentă a cerului. Monturile pot
Montură ecuatorială () [Corola-website/Science/337288_a_338617]
-
are mult până ce va primi titlul de "cea mai studiată stea după Soare". Vega a fost steaua Polară a cerului nordic aproximativ în anul 12 000 înainte de Hristos, și va fi din nou prin jurul anului 13,727 după Hristos, când declinația sa va fi de +86°14'. Acest lucru se datorează faptului că toate stelele se mișcă prin spațiu. De pe Pământ, această schimbare poate fi observată de-a lungul mileniilor. Totodată, Vega a fost prima stea în afară de Soarele nostru care a
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
vară. Bineînțeles, aceasta poate fi văzută aproape în totalitate în Emisfera Nordică, situându-se aproape de limita stelelor circumpolare. În partea sudică a Terrei, ea poate fi văzută foarte palid spre partea de nord, în timpul iernilor din emisfera respectivă. Cu o declinație de +38,78°, Vega poate fi văzută doar la latitudini mai la nord de 51° latitudine sudică. Prin urmare, ea nu poate fi văzută din Antarctica sau din sudul Americii de Sud, la Punta Arenas, din Chile, de pildă (deoarece orașul este
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
acel pește”, într-un mod mai abstract; "fisken" este forma hotărâtă „peștele”. În anumite cazuri, forma hotărâtă indică posesia, cum de exemplu se observă în construcția "jag måste tvätta håret" („Trebuie să"-mi" spăl părul”). Adjectivele au flexiunea în funcție de două declinații - nehotărât/indefinit sau hotărât/definit - și trebuie să se acorde cu substantivul pe care îl determină în număr și gen. Formele nehotărâte de neutru și plural al adjectivului sunt de obicei formate prin adăugarea unui sufix ("-t" sau "-a") la
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
facând Alabama al 23-lea stat ca suprafață pe o listă a apelor de suprafață și conferind statului locul al doilea ca sistem de ape navigabile din SUA. Aproximativ trei-cincimi din suprafața totală a uscatului este o câmpie domoală cu declinații spre valea fluviului Mississippi și spre Golful Mexicului. Regiunea nordică a Alabamei este muntoasă, cu râul Tennessee tăind o vale largă și creând astfel numeroase grupe de înălțimi având pâraie, râuri, lacuri și grupe montane. Cel mai jos punct la
Alabama () [Corola-website/Science/302432_a_303761]
-
man" - un om, cu o combinație de terminații adjectivale și pronominale din limbile PIE) și semantica definită ("the man" - omul, cu terminații derivate din substantivele "n"-stem din limbile PIE). La origine, adjectivele din limbile PIE aveau aceleași clase de declinații ca și substantivele. Cele mai cunoscute clase (clasele "o/ă") foloseau o combinație de terminații în "o" pentru genurile masculin și neutur și terminații în "ă" pentru genul feminin, însă alte clase cunoscute (cum ar fi clasele "i" și "u
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
clase (clasele "o/ă") foloseau o combinație de terminații în "o" pentru genurile masculin și neutur și terminații în "ă" pentru genul feminin, însă alte clase cunoscute (cum ar fi clasele "i" și "u") au folosit terminațiile de la o singură declinație vocalică pentru toate genurile, și au existat și alte clase bazate pe alte declinații. Un set relativ diferit de terminații „pronominale” au fost folosite pentru pronume, determinanți și cuvinte cu semantică asociată (de exemplu, „tot”, „doar”) O inovație importantă în
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
și neutur și terminații în "ă" pentru genul feminin, însă alte clase cunoscute (cum ar fi clasele "i" și "u") au folosit terminațiile de la o singură declinație vocalică pentru toate genurile, și au existat și alte clase bazate pe alte declinații. Un set relativ diferit de terminații „pronominale” au fost folosite pentru pronume, determinanți și cuvinte cu semantică asociată (de exemplu, „tot”, „doar”) O inovație importantă în limba proto-germanică a fost dezvoltarea a două seturi separate de terminații adjectivale, a origine
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
în limba proto-germanică a fost dezvoltarea a două seturi separate de terminații adjectivale, a origine corespondente unei deosebiri dintre semanticul indefinit („un om”) și semanticul definit („omul”). Terminațiile adjectivelor indefinite au fost derivate dintr-o combinație de terminații pronominale cu declinațiile adjectivale bazate pe vocale - de obicei clase "o/ă" (clase terminate în "a/ō" în contextul limbilor germanice) dar câteodată și clase "i" sau "u". Adjectivele definite, totuși, au avut terminații bazate pe substantivele cu terminație "n". La început, ambele
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
a fost utilizată busola din sec. XIII. Pentru stabilirea poziție navelor, în sec. XIII-XV s-au îmbunătățit metodele de calculare a latitudinii și a longitudinii, cu ajutorul astrolabului, cunoscut de bizantini și arabi și perfecționat de europeni și al tabelelor de declinație solară. S-au făcut progrese în redarea imaginii geografice a lumii, în ce privește Europa, Orientul Apropiat și Africa de Nord, corect înfățișate în portulanul catalanului Angelino Dulcert în 1339, în atlasul catalan din 1375 sau în harta lui Fra Mauro. Imaginea regiunilor îndepărtate
Perioada marilor descoperiri () [Corola-website/Science/303948_a_305277]
-
face ușor de găsit chiar și în zonele urbane de dimensiuni moderate. Perioada cea mai bună pentru observarea stelei pe cerul nocturn este în lunile cuprinse între decembrie și mai; în emisfera sudică e vizibilă încă de la începutul iernii, mulțumită declinației australe a stelei, în timp ce în emisfera nordică poate fi observată doar în lunile toamnei târzii și la începutul iernii. În 1896 Edward C. Pickering a observat linii spectrale misterioase în ζ Puppis, care urmează formulei lui Rydberg, dacă numerele semiîntregi
Zeta Puppis () [Corola-website/Science/334727_a_336056]
-
urbane cu un cer nocturn nepoluat luminos în mod excesiv. Perioada cea mai potrivită de observare pe cerul de seară este cuprinsă între sfârșitul lunii mai și luna septembrie; în Emisfera Nordică este vizibilă chiar și la începutul toamnei, mulțumită declinației boreale a stelei, însă în Emisfera Sudică ea poate fi observată doar în lunile toamnei australe târzii.
Beta Bootis () [Corola-website/Science/334909_a_336238]
-
și o dată la culminația inferioară, adică la punctul său cel mai jos (perigeu). De multe ori, prin culminație se înțelege culminație superioară. Culminația unui obiect, măsurată în grade la apogeu, este: unde este λ este latitudinea observatorului și δ este declinația obiectului. În general, soarele este vizibil la culminația superioară (la amiază) și invizibil la culminația inferioară (la miezul nopții). Dar în timpul iernii, în apropiere de Polul Nord, soarele este sub orizont la ambele culminații. În cea mai mare parte a emisferei
Culminație () [Corola-website/Science/319766_a_321095]
-
ceresc și sunt toate vizibile la ambele culminații, atâta timp cât cerul este suficient de întunecat. Astfel de stele, care nu apun niciodată față de locul observatorului, sunt numite stele circumpolare. Următoarele trei exemple ilustrează toate cele trei cazuri, în funcție de latitudinea observatorului și declinația corpului ceresc. I) Obiectul se află deasupra orizontului și la culminația superioară (apogeu) și la culminația inferioară (perigeu): este circumpolar, adică |declinația + latitudinea |> 90°(de exemplu, în cazul în care valoarea absolută a declinației este mai mare decât colatitudinea, în
Culminație () [Corola-website/Science/319766_a_321095]
-
locul observatorului, sunt numite stele circumpolare. Următoarele trei exemple ilustrează toate cele trei cazuri, în funcție de latitudinea observatorului și declinația corpului ceresc. I) Obiectul se află deasupra orizontului și la culminația superioară (apogeu) și la culminația inferioară (perigeu): este circumpolar, adică |declinația + latitudinea |> 90°(de exemplu, în cazul în care valoarea absolută a declinației este mai mare decât colatitudinea, în emisfera corespunzătoare). III) Obiectul este sub orizont, chiar și la culminația superioară, adică în cazul în care | declinatie - latitudine |> 90 ° (de exemplu
Culminație () [Corola-website/Science/319766_a_321095]
-
trei cazuri, în funcție de latitudinea observatorului și declinația corpului ceresc. I) Obiectul se află deasupra orizontului și la culminația superioară (apogeu) și la culminația inferioară (perigeu): este circumpolar, adică |declinația + latitudinea |> 90°(de exemplu, în cazul în care valoarea absolută a declinației este mai mare decât colatitudinea, în emisfera corespunzătoare). III) Obiectul este sub orizont, chiar și la culminația superioară, adică în cazul în care | declinatie - latitudine |> 90 ° (de exemplu, dacă, în valoare absolută, declinația este mai mare decât colatitudinea, în emisfera
Culminație () [Corola-website/Science/319766_a_321095]
-
în cazul în care valoarea absolută a declinației este mai mare decât colatitudinea, în emisfera corespunzătoare). III) Obiectul este sub orizont, chiar și la culminația superioară, adică în cazul în care | declinatie - latitudine |> 90 ° (de exemplu, dacă, în valoare absolută, declinația este mai mare decât colatitudinea, în emisfera opusă); III) Culminația superioară (apogeul) este deasupra orizontului, iar cea inferioară (perigeul) este sub orizont, astfel încât corpul ceresc răsare și apune zilnic. Al treilea caz se aplică pentru obiectele din acea parte a
Culminație () [Corola-website/Science/319766_a_321095]
-
siderală (timpul dintre două culminații ale unei stele fixe). Diferența medie este 1/365.24219 deoarece Pamântul are nevoie de 365.24219 zile pentru a orbita in jurul Soarelui. Un exemplu cu Soarele: Alegem o zi de vară în care declinația Soarelui este de +20°. Pentru a afla culminațiile, unghiul complementar de 70 ° (de la soare la poli) se adaugă ori se scade din latitudinea observatorului: La o latitudine de 52 ° N, culminația superioară este la 58°, în sud, iar culminația inferioară
Culminație () [Corola-website/Science/319766_a_321095]
-
of Galaxies (UGC) este un catalog de galaxii care recenzează cam de galaxii vizibile în emisfera nordică. Catalogul cuprinde cvasitotalitatea galaxiilor situate la nord de declinația -02°30', până la un diametru limită de 1,0 minut de arc sau o magnitudine aparentă limită de 14,5. Principala sursă a datelor este constituită din calchierea Palomar Observatory Sky Survey (POSS) al Observatorului de pe Muntele Palomar. Catalogul cuprinde
Uppsala General Catalogue () [Corola-website/Science/332515_a_333844]