117 matches
-
nonromânească a omului român". Dincolo de o genealogie ideologică, ușor recognoscibilă, ar mai fi și niște complexe freudiste, foarte interesante prin perspectivele ce le deschid asupra unor personalități sfâșiate din spațiul românesc: "H.-R. Patapievici pare a fi o tipică personalitate dedublată. Am arătat acest fenomen la indivizii români puși de istorie să slujească la doi arhei etnici. Sfâșierea druțiană se exercită între centrul imperial Moscova, unde și locuiește, și rădăcinile sale de român moldovean. Struțo-cămila acestui tip de sfâșiere etnică este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
rămână într-o țară atât de execrabilă", adică România? Dar respectivul, ca și țipătul său caraghios, "n-a ajuns decât până la ura de țară, lăsând disperarea lui Cioran", altfel zis Patapievici n-are cum să fie decât o tipică personalitate dedublată. Și Theodor Codreanu nimerește formidabil atunci când afirmă că fandoselile lui Patapievici, cum că suferă pentru România, nu pot fi cotate altfel decât "o minciună specifică mutanților spirituali și etnici". Remarcabile rămân de asemenea considerațiile din zona finală a volumului, reunite
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pe căi greșite, cum ar fi teoria conspirației. În preambulul volumului de față, autorul ne avertizează că: "Nu trebuie să se confunde dublul referențial (care simultaneizează complexele de cultură și complexele de profunzime) cu dubla măsură, simptom al unui spirit dedublat". Și asta, o dată, pentru că, pășind pe urmele unei erori de acest gen, înțelegerea demersului lui Theodor Codreanu ar fi obturată, dar și pentru că Eminescu nu a fost un spirit dedublat, ci o conștiință unitară, profundă, un geniu care ineluctabil, după cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
complexele de profunzime) cu dubla măsură, simptom al unui spirit dedublat". Și asta, o dată, pentru că, pășind pe urmele unei erori de acest gen, înțelegerea demersului lui Theodor Codreanu ar fi obturată, dar și pentru că Eminescu nu a fost un spirit dedublat, ci o conștiință unitară, profundă, un geniu care ineluctabil, după cum ne arată autorul cărții, a găsit "calea luminării". "Pe de altă parte, afirmă criticul literar în opul său, deosebit de grăitor e faptul că Eminescu respinge nihilismul modernilor, ceea ce atestă că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de acțiune, de interpretare, opționale, de reprezentare, completate după V. I. Propp cu toate cele 31 de funcții teoretizate de acesta (cf pag 19-209, apoi se vorbește de triplicare, climax, autoclimax, personaj protagonist și antagonist, plat, rotund, bidimensional, tridimensional, reflector, dedublat, persoană și personna, raisonneur și alter ego, temă, remă, ramă, tramă, de holomorfism, hipotext, hipertext și paratextualitate, de contratitlu, de motivarea operei de artă, compozițională, anticipativă, realistă, estetică, de motivul indumentului, de cronotop, interfață, acronie, soteriologie, topos, exitus ș. a. Autorii
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
jurnalist», diletant, sceptic într-un chip vulgar. Asta e și trăsătura dominantă a neamului nostru: scepticismul vulgar” (III, 291). Un scepticism care se resoarbe în umor, în poltronerie, în râgâit. O carență fiind, umorul îi ajută pe cei de pe margine, dedublații, învinșii, neputincioșii să convertească eșecul în victorie. O victorie pe dos, pe care Cioran o deplânge, dar de care, finalmente, se agață. Nu întâmplător, se simte congener evreilor, pe care îi admiră și pentru umorul lor. „Există doar două popoare
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
care suprimă parțial sau total transparența corneei prin blocarea circulației umorii apoase, rezultând scăderea sensibilității de contrast, a acuității vizuale și apariția scotoamelor; - strabismul - tulburare a motilității oculare prin deviația axelor vizuale ale ambilor ochi care împiedică fuziunea imaginilor (vedere dedublată) și realizarea stereoscopiei; - nistagmusul - constă în oscilații involuntare ale globilor oculari, determinând dificultăți în focalizarea imaginii pe maculă cu consecințe asupra scris‑cititului sau asupra preciziei efectuării unor activități; - microftalmia - dezvoltare dimensională insuficientă a globilor oculari care afectează vederea binoculară
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
specie de Arhonți a ejaculat-o, din dorință față de Eros. Vine rîndul Primului Om, iar el se ivește În urma unei proceduri de reduplicare utilizată frecvent În acest text, ca și În textul Înrudit HA. Cum Pistis-Sophia este o entitate feminină, dedublată deja, de două ori, În Pistis și imaginea ei, Sophia 57, apoi În Sophia și fiica ei Zoe58, va interveni ca personaj feminin În povestea creării omului. Dintr-o picătură de lumină pe care ea o aruncă pe Ape ia
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
seducă pe fiicele oamenilor, lucru pe care aceștia Îl Îndeplinesc luînd Înfățișarea soților. Descendenții acestei uniri prin vicleșug moștenesc Întunecimea arhontică și spiritul contrafăcut, iar inimile lor sînt Întunecate pe veci130. Narațiunile din SST și HA, În care ipostazele apar dedublate și chiar dedublate dincolo de necesar (Pistis/Sophia/Zoe/Eva de Lumină), prezintă o intrigă ușor diferită. CÎnd Arhonții Îl așează În Paradis pe Adam, care se tîrăște dar nu se poate ridica În picioare, Sophia o trimite pe Eva de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
forțele adverse. Mai mult, integrarea, din ce în ce mai flagrantă, a rezistenței ca bun în dezvoltarea actuală a democrațiilor neoliberale occidentale conferă acestei fisuri a dominației și reversului ei un fel de seducție inerentă tuturor fetișismelor capitalismului. Includerea cercetătorilor în acest consens încontinuu dedublat, acționând asupra unor retorici ale inversiunii, este puțin favorabilă interpretărilor care vizează o obiectivare relativă. O deplasare a problematicilor este deci necesară pentru a ieși din aceste forme unilaterale de diviziune. Nu se pune problema, desigur, să se revină asupra
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
budismul, asimilarea lor într-un spațiu budist este cu atât mai simptomatică cu cât ele se înscriu într-o relativă ruptură în raport cu vechile linii de partaj care separau geniile pagodelor sub monarhia budistă. Filtre sistematice, mediatori de simbolizare și interpreți dedublați ai raporturilor sociale, geniile se află în centrul articulațiilor interne și externe care determină evoluția câmpurilor economice și politice. Sintetizatori de descifrare, ele le redau o coerență semnificativă atunci când actorii se simt aproape de marasm. Pe lângă aceasta, ele oferă etnologului un
by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
demonetizând astfel ființa umană În numele conducătorului”. Era În 21 februarie 1990 când a publicat acest text În revista Baricada. textul e deosebit de virulent și așa vor fi toate textele pe care le va publica de acum Încolo. El denunță comportamentul dedublat, modul În care s-a construit complexul vinovăției, nefericirea „tinerilor fără aripi”, insolența lichelelor, excesele de violență acoperite de anonimat, lupta Înjositoare pentru o supraviețuire lașă, acapararea frauduloasă a puterii de către cei din umbră. Neuitând că a făcut cândva curs
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
la frumusețea văzută și prin mijlocirea ei, se ridică să participe tot afectiv, dar imaginativ, la frumusețea nevăzută, transcendentă. În această îndoită perspectivă, lucrurile iau parcă aspectul următor: privesc pe țărmul lacului o salcie pletoasă; dar ca îmi apare deodată dedublată. Întâi în aspectul ce real și apoi în imaginea ei oglindită, ce parcă se prelungește în adâncul cerului răsturnat în fundul apei. Aspectul real al lucrurilor îmi apare în contemplația sensibilă, iar prelungirea lor ideală, răsfrântă în cerul spiritual, îmi apare
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
calm: priveliștea unei stepe vaste până la cel mai înfricoșător: -marea înfuriată de uragan, sfărâmându-se de stânci, sub norii duduiți de tunete și spintecați de fulgere. În fața unui asemenea spectacol covârșitor, sentimentul sublimului se trăiește din plin cu o conștiință dedublată: îl trăiești totdeodată ca individ izolat și limitat prin uriașa forță a naturii care parcă e gata să te desființeze cu o singură izbitură a giganticei sale mărimi și totuși îl trăiești cu conștiința că tu ești subiectul pur și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
he makes himself a second time"), devenind el însuși dramaturgul propriei existențe ("a dramatist of his own existence"88). Și așa, umbra scriitorului capătă (în literatura critică, memorialistică și ficțională deopotrivă) forma concretă a unui personaj emblematic, în genul omului dedublat, pentru că-și trăiește viața ca pe o melodramă, dar de înțeles o înțelege când sub semnul tragicului, când sub semnul ridicolului (acel "comic dureros", mai tragic decât tragicul însuși). În termenii psihanalizei, s-a spus că melodrama urmează dinamica refulării
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
cugetător care gândește obiectul. Dar aceasta se petrece numai În câmpul conștiinței lucide, clare. Ce se petrece cu mine, ca eu, În cazul alterării stării mele de conștiință, când aceasta Își pierde luciditatea, deci capacitatea de a mă reflecta ca dedublat? Încetez oare de a mai fi eu? Nu. Dar, În cazul acesta, lucrurile se schimbă. Răspunsul Îl vom găsi În analiza stărilor paradoxale ale existenței, a căror schimbare contribuie la modificarea regimului meu psihobiologic și a conștiinței mele reflexive. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Ne urmărește încă. (M. Eminescu) Tuul referențial, textualizat prin indici ai persoanei a IIa, prin formule de adresare directă, prin mărci stilistice ale invocației retorice, poate viza: - un alterego al eului poetic (Arthur Rimbaud: „Eu este un altul“ - eul scindat/dedublat/multiplicat: tu treceai mânjit pe aripi / și cu pene și cu fulgi. Unde ești tu cel deatuncea / unde fugi? - N. Stănescu; Ai îmbătrânit, băiete, / Cântând stihuri și ștafete - T. Arghezi) - o prezență lirică distinctă de eul poetic, ființă concretă sau
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
poetului. Din acest moment ambianța devine predominant solară, iar modalitățile stilistice predilecte sugerează unele reminiscențe parnasiene. Poemele maturității poetice sunt totuși străbătute de neliniști apăsătoare („stau într-o colivie cu pereți nevăzuți”), de frustrarea de a se simți o „umbră dedublată”, de a împărtăși un destin dureros („trăim ca-ntr-un acvariu cu apa jumătate”), iar peisajele marine apar întunecate de gândul sinuciderii. Salvarea este găsită în armonia cuplului, „monadă fără prețuri”, în bucuria nupțială, exprimată, bunăoară, în ciclul Epitalam. La
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288048_a_289377]
-
apele sfințite, chiar lupul este cel care îi gonește. Să nu uităm că el se află, totuși, sub controlul Sfântului Petru. Pentru a înțelege antinomia dintre lup și drac, comentează Mihai Coman, este necesar să scoatem în evidență structura complexă, dedublată a figurii mitologice a lupului. Într-o primă instanță și pe un prim nivel de constituire (mult mai legat de contingent), lupul este malefic. Acest atribut funcționează ca un reflex imediat al faptelor lupului din natură, ca o semnificație culturală
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
a lui A., la Ierusalim Unicornus, „autorul ilizibil al acestui Calendar”, nepotul lui Inorog Urzitorul, nume și personaj ieroglific ce amintește de fascinantul Inorog din Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir. Pe de altă parte, e tatonată „Dumnezeirea travestită”, misterul dedublat, dar și „realitatea inexorabilă” a „autodemascării Absolutului”. Și, în fine, un ultim palier al acestei dedublări e alcătuirea proteică a acestui fals jurnal, care își răsfrânge și multiplică trăirile în povești alegorice ori poeme (Copii inocenți în cetatea ocrotită, poeziile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285505_a_286834]
-
din temele „lirice tragice” predilecte în poezia română, și anume întâlnirea dintre Hypnos și Thanatos, autoarea vede „suspendarea antinomiilor” și, poate, cel mai provocator capitol este o hermeneutică a „spiritului” poeziei argheziene, înțeles ca unul daimonic (în sens goethean) și dedublat, sfâșiat de tragicul unei tensiuni (așteptare ori fugă) „fără deznodământ”. În Lumea, repovestită (2000) sunt reluate temele predilecte de cercetare, într-o scriitură critică alertă, mobilă, pe alocuri iconoclastă, care implică și cititorul, uneori prin ironie sau prin trimiterea la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289798_a_291127]
-
de acum. Poate că nici un factor nu este mai educogen decât persoana ce ajunge să se perceapă sau să se judece pe sine. De regulă, educația este gândită ca o diadă (eu-altul, magistru-discipol), dar poate surveni În cadrul unei monade autoreflectate, dedublate (relația apărând Între niveluri diferite de analiză ale aceleiași persoane). De câte ori nu ni se Întâmplă să Învățăm „de unii singuri”, să „ne vină mintea la cap”, să ne străfulgere „gândul cel bun”. O astfel de educație „de toate zilele” este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
oligarhică, propagarea stasis-ului duce la dedublarea interioară a omului și la dedublarea cetății înseși: „cetatea nu este una, ci există două: una a săracilor, cealată a bogaților, deși și unii și alții locuiesc în același loc”. Omul oligarhic este un dedublat: „Un astfel de om nu va fi lipsit de vrajbă interioară, el nu va fi unul, ci dublu. Iar adevărata virtute, proprie unui suflet unificat și armonizat, ar fugi undeva, departe de el”. Omul oligarhic funcționează, așa dublu cum ni
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
exprimă aici pare a fi încă una „intelectuală”, de vreme ce realul ei nu este împlinirea sensibilă imediată, ci „conceptul” averii în genere, lucru care determină și amânarea la nesfârșit, prin economisire, a împlinirii dorinței concrete. De aici și caracterul frustrat și dedublat al omului oligarhic. Dorința de bani care-l guvernează poate fi încă înțeleasă ca formă „uitată” a dorinței de universal, a dorului pentru ceea ce este „în sine” (aute kat auten). 2. Democrația este un alt „cap” al bestiei policefale, întrucât
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
e frumos și împestrițat, întocmai acelei cetăți”. Îndepărtarea de unitate este aici extremă, în măsura în care democrația, sub principiul libertății și al egalității, este o imagine a multiplicității, cum se exprimă Socrate, „de bazar”. Omul democratic, spre deosebire de cel oligarhic care era doar dedublat, este pur și simplu multiplu în sine. 3. Tirania este ultima treaptă a căderii din real. Specia dorinței tiranului depășește în întregime referința la real și se restrânge în unul nediferențiat al neființei. Tipul de dorință care îl determină pe
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]